"Strigătul râmelor stropşite" - Partea proastă ["The cry of trampled rain worms" - The bad part

Imediat după ploaie, râmele ies într-o tăcere desăvârşită şi nu scot niciun sunet în afara unui soi de plescăit, atunci când sunt călcate. Acesta ar fi "strigătul" lor. Cu o asemenea expresie mi-a descris o colegă din Croaţia calitatea muzicii de la concertul din seara aceasta de la Brighton Philarmonic Orchestra. Credeam că numai eu sunt un incult, filistin şi necioplit care nu apreciază muzica dincolo de piesele preferate, atent selectate în format MP3 şi pentru care îmi ajung (cel puţin în clipa de faţă) numai vreo 3.88GB, mai puţin de un DVD întreg!

Ei bine, iată că şi unei persoane care mai gustă muzica clasică nu i-a plăcut concertul. Pur şi simplu, poate de-abia câteva măsuri muzicale din ceea ce am audiat au trecut dincolo de nivelul suportabilului, dar niciuna măcar nu s-a apropiat, oricât de vag, de nivelul a ceea ce aş numi eu muzică în stare să mă uimească. Repertoriul (Butler - Gershwin - Stravinsky) m-a lămurit că am făcut una dintre prostiile acelea pe care nu strică să le faci o dată în viaţă, doar ca să ştii apoi, tot restul vieţii, că nu pierzi nimic dacă nu le mai repeţi.

Fără nicio îndoială, pot adăuga şi muzica simfonică creată de compozitori contemporani (doar James Last sau Ennio Morricone îmi plac pe ici pe colo) la categoria "mai bine închis la Guantanamo decât să am de-a face cu operă, balet şi jazz" - forme de exprimare artistică pentru care eu am tot atâta deschidere sufletească precum am pentru analiza matematică, ecuaţiile de la gradul doi în sus, polinoame, factoriali etc. Şi măcar tuturor acestora din urmă le recunosc imensa utilitate, chiar dacă eu nu le pricep defel. Dar nicidecum şi celor asociate amintitei puşcării militare de tristă notorietate.

Poate că în clipa de faţă oi fi frânt inima vreunei fete iubitoare a amintitelor forme de artă (care tocmai era pe cale să mă considere simpatic :), dar trebuie să fiu sincer: pot răbda un concert ca cel căruia tocmai i-am supravieţuit – căci, prin mila Domnului, lucruri infinit mai grele rabdă omul – dar nu cred să îmi placă vreodată.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]