[EN] A few wonders from the UK / [RO] Câteva minunăţii din UK (2)

[EN] Another good thing that can be said about the Brits is that, wherever they are left with a castle from times of yore, they categorically know what to do with it. [RO] Alt lucru bun care se poate spune despre britanici este că, oriunde le-a rămas un castel din vremuri de demult, categoric ştiu ce să facă cu el.

[EN] During the day, this building is used as a Sheriff Court (a courthouse in the Scottish Justice System). At nightime, it looks as beautiful as any major touristic objective, therefore I though it is worth showing to others. [RO] În timpul zilei, această clădire este folosită drept o Curte a Şerifului (o instanţă din Sistemul Judiciar scoţian). Noaptea, arată la fel de frumos precum orice obiectiv turistic major, astfel că am socotit că merită să-l arăt şi altora.

[EN] The pictures in this second episode were made along the... [RO] Fotografiile din acest al doilea episod au fost făcute de-a lungul... – Ness Walk, Inverness (Scottish Highlands).

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/ Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

La muncă în UK (5) [Working in the UK]

Poate că ultima oară când am scris pe această temă am lăsat impresia că sunt o vulpe din aceea ce nu ajunge la struguri şi am ceva cu aceşti corporate people. Deşi nu am de ce să-i invidiez (căci, bieţii de ei, mulţi sunt ca nişte roboţi fără suflet de luni până vineri şi beţi ca nişte porci de vineri până duminică), revin şi din altă perspectivă. De pildă, nu pot să nu admit că întreaga economie britanică prosperă de pe urma serviciilor financiare. Nu, nu ţine de aroganţa britanică (ci este realitatea crudă pentru orgoliul oricărei mari naţiuni europene!), a recunoaşte faptul că şi Bundesbank şi Banque de France şi European Central Bank au nevoie de serviciile City-ului fără de care ar fi efectiv handicapate în a accede la marile jocuri financiare mondiale.

În plus – dacă acum 15-20 de ani, City-ul era încă o relicvă a spiritului antreprenorial de secol 19 şi nu ajungeai broker de bursă sau asigurări, bancher ori expert contabil decât dacă veneai dintr-o familie de atare tradiţie burgheză – acum oricine, din orice ţară a lumii, poate căpăta un job aici. Sunt peste 500 bănci în City şi Docklands la care se adaugă multe alte instituţii financiare (companii de asigurări, consultanţă, contabilitate, fonduri de investiţii, intermedieri în afaceri de miliarde euro etc), încât mi-e greu să cred că cine este într-adevăr bun în domeniu nu ar putea reuşi să-şi găsească de lucru dacă este priceput în domeniu, fie şi fără să fi absolvit o facultate de profil în UK.

Iar asta exclusiv pe baza meritelor sale, căci UK este percepută a fi o ţară coruptă doar în proporţie de 14 la sută. Aşadar, aş oferi sfatul nepatriotic ca nimeni să nu-şi mai piardă vremea în sistemul bancar românesc, dacă poate veni la Londra. Desigur că, pe lângă a suporta mersul cu metroul, se mai cere ceva – să mai laşi la o parte din metehnele multor români convinşi că fără pile nu se poate. Ba se poate! Din umilul meu contact cu lumea asta (doar am studiat European Political Economy la SEI şi am avut zeci de întâlniri cu responsabili din departamentele din subordinea premierului Gordon Brown, din Foreign Office, HM Treasury, think-tanks, the City of London, Scottish Gov, universităţi din Anglia şi Scoţia etc) am constatat că, oricâte cusururi s-ar putea găsi acestei ţări, în linii mari, este într-adevăr o meritocraţie. O avea bube şi sistemul acesta (vezi critici vizavi de varianta americană aici, aici şi aici), dar, în orice caz, pare mai bun decât ce am avut în România şi înainte, şi după 1989.

Apoi, dintre toate simpaticele studente cu care am vorbit pe aici (că rareori intru eu în vorbă cu cineva de parte bărbătească, doar dacă-i musai :), niciuna nu părea descurajată de sistemul deja clasicizat în UK de accedere într-o profesie (prin găsirea, uneori cu 6-12 luni înainte de absolvire, a un stagiu de practică la o firmă renumită; cu depus răbdător multe CV-uri; cu dat interviuri şi concursuri). Câţi dintre studenţii din România ar putea să-mi de aceeaşi impresie, câţi poartă în ei convingerea că sistemul funcţionează?!

Şi la profesori, şi la studenţi am observat o anumită convingere plină de relaxare că, odată ce ai terminat o facultate în UK, automat ai devenit parte a unei elite, că efortul tău intelectual îşi va găsi răsplata cuvenită, mai devreme sau mai târziu. Mă rog, City-ul poate ţine de mai devreme, căci este locul unde poţi fi propulsat mai rapid de la statutul de student amărât la cel de expert financiar, fie el şi junior.

Pur şi simplu, în UK nu am văzut atotprezenţa contramodelului şmenarului, bişniţarului, şmecherului de orice fel, al manelistului, al baronului local şi al beizadelelor sale etc, care să îţi vâre mereu degetul în ochi cu opulenţa şi nesimţirea lor. Şi să te facă să nu uiţi vreo clipă că ei o să fie mereu peste tine, deşi tu nu vrei defel să fii ca ei, ci doar să fii lăsat a fi tu însuţi şi să-ţi fie respectată munca. Aşa ceva nu vezi în UK decât în presa bulevardieră, însă nu am resimţit apăsarea contraexemplelor menţionate la tot pasul, precum în România.

De aceea, pentru oamenii care nu-L au ca măsură a tuturor lucrurilor pe Hristos (încât să nu pună atâta la inimă strâmbătatea lumii ăsteia şi toate lucrurile acestea trecătoare), UK pare o ţară mai normală decât România, iar readaptarea la atmosfera dâmboviţeană poate fi o experienţă greu de îndurat, poate precum sevrajul celor care vor să se lase de heroină. Pe ceilalţi am să încerc, prin umilele mele păreri de pe acest blog, să-i încredinţez că, practic, o viaţă creştină poţi avea şi muncind în UK, şi muncind în România. Pentru că acasă poate fi oriunde te poartă El, mai ales dacă ţii în suflet nădejdea că ACASA adevărată nu este nicăieri pe lumea asta...

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

To my Orthodox brothers in the UK [Fraţilor mei ortodocşi din UK]

Throughout the 13 weeks spent in Great Britain (a place where, whether I’m ever going to settle for good or not, I’ll probably always feel at home) at the beginning of this 2008, two of the most wonderful gifts that the Lord has granted me were:
1) having met some extraordinary brothers in Christ in such a secular country, within a distance of over 996 km (619 miles), as that between Brighton and Inverness (although I even travelled some 20-30 miles north of this city)
2) having entered the amazing world of blogging, with this personal project of mine, MunteanUK, yet cared after with some form of professional dedication (or is it mere addiction?! :)

Now, days before Holy Pascha, I am using the current blog post as an opportunity to offer my thanks for all of God’s gifts to me during the whole action movie that my life looked like between Sept 2nd, 2007, to April 13th, 2008. I know that few people in this world ever had been given the bliss to travel, for a: (lenghtier) study or touristic journeys, and (shorter) professional trips or b: mere stopovers (between 50 minutes to 10 hours), as much as I did in a little less than eight months [Romania-Netherlands-Portugal-Netherlands-Romania-Netherlands-USA (DC-CA-CO-IA-IL-VA-NY)-Netherlands-Romania-Belgium-Romania-Germany-Portugal-Germany-Romania-Germany-Spain-Italy-Romania-England-Scotland-England-Belgium-France-Belgium-England-Scotland-England-Romania], nor to meet all the interesting people I met.

Apart from a considerable dose of vainglory, the main reason why I started this blog was to share bits of the things seen, and experienced in the UK. If only at least a few of the words that I spilled from my heart here would be useful to anyone! However, in case this wasn’t obvious in the previous 99 blog posts, I am also bearing witness of Him, the One Truth of Whom I am so unworthy of. No matter what I did, no matter what I saw, no matter what charmed me or disgusted me, nowhere I came across anything that has more meaning, and should count more than our Lord Jesus Christ. Nor have I encountered a more comprehensive and purer faith in Him than in His only One true Orthodox Church.

In order to thank them for their hospitality, I offer my humble translation of the parable bellow (click here for the Romanian version) primarily to my Orthodox brothers in the UK. But it could serve as my little present to all the (old or new) readers of this blog; native or non-native speakers of English; Orthodox or heterodox; religious or irreligious; to those looking for a meaning of life, and to those wasting their lives through workoholism or always looking for entertaining (?!) themselves beer after beer, cigarette after cigarette; to those who have been kind to me, as well as to those who made me sad; to those who opened their hearts to me, and to those who closed theirs; to those to whom God blessed me with bringing joy to them, and to those whom I have offended and hurt… May the Lord bless all those He has brought into my life, including the author of the little story below to whom I’d give the due credit if I knew who that person is!

I am also thanking Him for the wonderful people I met due to blogging, reckoning that I might have never noticed this story, had I not met in the blogosphere, this wonderful woman's blog. Then, since this is Great Holy Week, I am recommending the English version of this interview about Mel Gibson’s movie The Passion of Christ (click here for the Romanian version), from another Orthodox blog that’s worth checking every day. So here’s something we should all meditate about…

+ Once upon a time there was a king who had four wives. He mostly loved the fourth wife, whom he dressed in most expensive garments and offered her the finest of delicacies. He always gave her the best. He also loved his third wife, of whom he was most proud of, and used to boast himself with her in front other kings. However, he lived in constant fear that this wife would one day desert him for someone else.

++ The king also loved his second wife. He could confide in her, as she was always kind, patient, and understood him. Any time the king had a problem, he could trust that the second wife will help him get over the times of trouble. The first wife of the king was loyal, and had a great contribution in maintaining the kingdom. Nevertheless, the king did not love her. Although she truly loved him, he barely noticed her!

+++ One day, the king felt that the end of his life was drawing near. He thought of his full life, and said to himself: “I have four wives, but when I die, I’ll be alone.” He called after the fourth one, asking her: “I loved you the most, I gave you the most beautiful clothes, and showed you my greatest care. Now, I’m going to die. Will you come and join me?”

++++ “No way,” the fourth wife said, and vanished without saying any other word. Her answer poked a knife into the king’s heart. But he also asked the third one: “I loved you all my life. Now, that I am dying, will you keep me company?” “No, life is too good. When you die, I will marry again.” Then he asked the second wife: “I always found understanding and help with you, and you were always by my side. When I die, will you come with me also?” “I’m sorry, I can’t help you this time. I can only bury you, and come to your grave.” This answer also broke the king’s heart.

+++++ Then a voice was heard: “I’ll follow you wherever you go.” The king looked around, and saw that the one who whispered those words was his first wife. She was very thin and frail, as she had suffered because of hunger and her husband’s neglect. With a sorrowful sigh, the king said: “I should have taken better care of you when I could…”

++++++ In reality, each of us has four wives. The fourth wife is OUR BODY. No matter how much time and effort we put in taking care of it, the moment we die, it will leave us. The third wife is OUR WEALTH. When we die, it passes to others. The second wife is OUR FAMILY AND FRIENDS. Irrespective of how close they were to us during our lifetime, they can only come to our tomb after we die. However, the first wife, OUR SOUL, is the only one that will follow us wherever we go. Therefore, we should cultivate it, strengthen it, and please it now, for it is the only bit of us that will follow us, and will be with us forevermore.

Christ is risen! He is risen indeed! [To check out how this truth of utmost importance for everyone’s soul is spelled in 250 languages – click here]

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

A crossroads of the Orthodox World (2) [O răscruce a Lumii Ortodoxe]

Known to many simply as the “Orthodox Monastery in Essex,” this marvellous place hides amazing treasures, among which is this huge icon in one of the two main dinning rooms. This unsusual representation of Our Lord Jesus Christ, and the Apostles can also be found above the iconostasis of the great church of the monastery. I doubt that any Orthodox believer would not find it fascinating. Or maybe this icon could speak better than words even to those with a mere onlooker’s (intelectual/theoretical) interest in Orthodoxy (as sinful I have once been), which appear to be quite a few in Romania. At least this is easier to bear in the UK, a much clearer-cut distinction between believers and unbelievers…

The beauty of this image (click on the picture or here for a larger version), and the vision of the artist (quite unlike many other depictions of the Mystical Supper) had taken hold of my mind ever since I first saw it, thus I was planning to share it online with people who may never be blessed with visiting this wonderful place in Tolleshunt Knights, a typically English village in Essex. And this Great Holy Week seemed to me the best opportunity to do so.

Moreover, the Lord has recently granted me another bliss – that of being offered a wise explanation of the image. The Apostles are all dressed in white, because their feet have just been washed. This symbolises their having taken the Baptism, therefore being cleansed even before the Eucharist (as the bread, and wine are still untouched in the middle of table). Although our Lord washed the feet of all His 12 Apostles, one of them (Judas Iscariot) appears to have lost the purity of his garments (they seem rather greyish to me), as he’s sneaking out into the night…

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Ortodoxia în East Sussex (5) [Orthodoxy in East Sussex]

Chiar dacă în această Săptămână Mare nu ar trebui să ne stea capul la hrana cea stricăcioasă, poate că ar fi o ocazie nimerită să arăt măcar câte ceva din specialităţile de post greceşti pe care a dat Domnul să le gust în Brighton. Ceea ce mi-a plăcut la aceste pâinişoare cu măsline nu a fost neapărat gustul (cu nimic extraordinar), ci că sunt făcute exact, ca să uiţi de foame. Mânânci două şi sorbi o cană de ceai (eventual cu lapte, fie şi de soia – am constatat ca într-atât sunt de contaminaţi de obiceiul de a bea englezeşte această licoare ortodocşii de prin UK) şi, măcar vreme de câteva ore, nu te mai gândeşti la cele ale stomacului.

Pe de altă parte, sarailiile sunt, ca pretutindeni, delicioase, fie că sunt făcute de greci ori turci, la patiserie sau în bucătăria unei gospodine iscusite sau... de mine însumi (atât cât ma pricep, cu foi de cumpărat :) Poate că ingredientele or fi de post, dar parcă produsul în care se combină este prea gustos şi aţâtător pentru simţuri, încât să fie cu adevărat o mâncare de post...

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] Worth trying in the UK / [RO] Merită încercat în UK (4)

[EN] Another thing about which I couldn’t say it’s worth only “trying,” but I fully recommend buying it is the O2 phone card that I’ll probably use every time I am in the UK. It’s clearly the immigrant’s card :), as its brochure is written in many languages from this part of the world, including Polish, and… Romanian. [RO] Alt lucru despre care nu pot spune doar că merită “încercat”, ci recomand cumpărarea ei este cartela telefonică O2 pe care o voi folosi probabil de câte ori mă aflu în UK. E clar cartela imigrantului :), căci broşura ei este scrisă în multe limbi din partea asta a lumii, inclusiv poloneză şi... română.

[EN] I seriously doubt that (at least in the year 2008 A.D.) someone could get a better offer for calls to Eastern Europe. The card (around £ 5) is free if bought with an initial credit of £ 20. For every credit top-up of minimum £ 10, you get up to 50 minutes of free international calls!!! No kidding, yet the disadvantages are that you can only call for free a landline number, and you have to top up every month to be eligible for this offer. [RO] Mă îndoiesc serios că (cel puţin în anul 2008 d.Hr.) cineva ar putea găsi o ofertă mai bună pentru apeluri către Europa de Est. Cartela (în jur de £ 5) e gratis dacă o cumperi cu un credit iniţial de £ 20. Pentru orice adăugare de credit de minimum £ 10, obţii până la 50 minute de convorbiri internaţionale gratuite. Nu glumesc, dar dezavantajele sunt că nu poţi suna decât un număr de pe linie fixă şi trebuie să cumperi credit în fiecare lună ca să beneficiezi de ofertă.

[EN] While prices for calling landlines in the UK seemed to eat up my credit like Vodafone roaming (12-15 text messages sent + answering two brief calls = over € 17!), calling mobile to mobile in the UK from an O2 card is made at comparable prices to those of other operators on this huge market: the omnipresent (with the same faults everywhere) Vodafone, Orange, T-Mobile. [RO] În vreme ce a suna pe fix în UK părea să îmi mănânce creditul ca roamingul Vodafone (12-15 mesaje trimise + răspunzând la două apeluri scurte = peste € 17!), sunatul mobil pe mobil în UK de pe o cartelă O2 se face la preţuri comparabile cu ale celorlalţi operatori pe această uriaşă piaţă: omniprezentul (cu aceleaşi cusururi peste tot) Vodafone, Orange, T-Mobile, Virgin Mobile.

[EN] Ultimately, adding credit is very convenient. You are given a plastic card (like a credit one), and you can do it yourself at automatons, or ask for this service at the counter in grocery stores, pharmacies, supermakets or petrol stations. [RO] În fine, cumpărarea de credit este foarte convenabilă. Ţi se dă un card de plastic (ca unul de credit) şi poţi să o faci singur la automate sau să ceri acest serviciu la tejghea în băcănii, farmacii, supermarketuri sau benzinării.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Chestii d-astea, numai la britanici (13) [Things like these, only at the Brits]

Mi s-a părut demn de a fi pozată această mostră de politeţe britanică prin care ţi se atrage atenţia că, în toaleta bărbaţilor, mai poţi da şi peste femei... de serviciu, nu din cele dezgolite prin afişele din reclame ori în revistele uitate de cineva :) Nu înţeleg prea bine care ar fi scopul atenţionării, căci, probabil cei care vor să fie indecenţi nu numai că se vor ruşina de vreo apariţie feminină, dar comportamentul lor va fi strânit de o atare împrejurare. Sau o fi vorba de o nouă mostră de political correctness din partea lui Big Brother, adică de o grijă faţă de puţinii bărbaţi ruşinoşi (din care eu n-am observat niciunul, poate şi pentru că nici nu mă uit după bărbaţi :), într-un loc cu destui bărbaţi neruşinaţi cum este Brighton-ul...


Totuşi, parcă este mai frumoasă această avertizare politicoasă decât abordarea aleasă în Victoria Station. În urmă cu câteva luni, scriam că cei care intrau aici erau ameninţaţi “vedeţi că, în curând, o să vă filmăm”. Astăzi, acelaşi panou îţi pune clar în vedere “vedeţi că sunteţi filmaţi”. Ei, ia să vedem acum: poate încruntarea lui Big Brother (pe care am căutat-o cu privirea, dar nu am zărit-o, semn că or fi ascuns bine camerele de filmare?!) să reducă indecenţa, adesea moştenită din cei şapte ani de acasă?
 
Despre faptul, care nu este nicidecum ceva exclusiv tipic britanic, anume că omului civilizat (?!) din zilele noastre trebuie să i se spună exact ce are voie şi ce nu are voie să facă (pentru că şi-a ucis conştiinţa care să-i fi spus şi L-a alungat pe Dumnezeu din sine şi din lumea pe care El a făcut-o), probabil că ar trebui să încep un nou serial... Până atunci, îmi exprim umila părere că, dacă nu a definit ce înseamnă comportament inacceptabil pe înţelesul relativistului om de azi, n-are decât să pună Big Brother camere video şi pe bazinul cu apă al toaletelor, că tot nu va diminua aceste acte indecente!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]