În ultimul paragraf al acestei postări îmi scăpa ceea ce le-ar putea părea multora drept o răutate, anume că “mi-e greu să-mi imaginez un britanic ducându-se în Grecia, Spania sau Portugalia, cu atât mai puţin Franţa… pentru a studia limba acelei ţări”.Am generalizat. Am băgat oamenii (toţi tinerii britanici, în speţă) în aceeaşi oală. Şi am ‘comis-o’ în ciuda repetatelor încercări pe acest blog, şi mai cu seamă de-a lungul acestui serial, de a demonta mituri, prejudecăţi, stereotipuri.
Probabil, mi-a părut că dă bine, stilistic vorbind, ‘răutăcismul’ meu. Am greşit. Sau, poate, nu am greşit chiar de tot...
Doar am spus că e “tot mai greu de închipuit (dar nu imposibil!) să vezi un tânăr britanic care merge în străinătate în aceste zile pentru altceva decât băutură, promiscuitate, petreceri salbatice…”
Dar, indiferent de ce ‘viclenii stilistice’ aş stăpâni (defect profesional?!) , ele nu-şi aveau locul, pentru că, în realitate, am cunoscut o tânără din UK care a părăsit temporar Anglia natală nu pentru ‘distraţie’, ci ca să înveţe spaniola chiar între spanioli.
Mi-e nespus de dragă engleza, dar văd că mulţi britanici rămân ‘prizonierii’ limbii materne, fără un minim interes să înveţe alta. Cu atât mai demne de apreciat sunt contraexemple fericite precum această fată din imagine sau cea care urma să plece în Austria, să-şi perfecţioneze germana.
Şi iarăşi mă minunez ce uşor – printr-o simplă pălăvrăgeală (chat) – cu o fată drăguţă şi deşteaptă se pot demonta miturile răutăcioase!
Nu ştiu cum le-or găsi alţii numai pe britanicele care să dea apă la moară ideilor preconcepute despre ele (urâte, grase, proaste, beţive, depravate, chiar violente etc), însă văd că pe mine m-a binecuvântat Dumnezeu să întâlnesc şi să fotografiez numai fete drăguţe, suple, isteţe, amabile...
Ba încă şi – sper eu – cuminţi şi serioase. Desigur că, pentru cei care nu-L cunosc pe Hristos, cuminţenia şi seriozitatea sunt relative, dar eu am speranţa (naivă oare?) că cine se duce din inima Angliei până la Madrid să înveţe, şi mai şi munceşte să se întreţină, este o persoană care îşi ia viaţa în serios.
Măcar atât. Aceasta este prea puţin faţă de “a nu-ţi lua sufletul în deşert”, vorba Psalmistului, însă pentru cei care nu-L ştiu pe Hristos, care n-au cunoscut Adevărul, poate că orice ‘mic bine’ (atât au ştiut ei să facă) îşi va primi răsplata la Judecată.
Un astfel de ‘cel mai mic bine’ este să nu te laşi în voia mării turbate care este lumea, în voia a ceea ce moravurile politic corecte de astăzi spun că ar fi ‘bine’, când, de fapt, ele nu fac decât să numească răul – bine, iar întunericul – lumină.
Când, pentru confraţii tăi de generaţie, contează doar ‘distracţia’ şi banii obţinuţi cât mai uşor (easy money), iar a învăţa o limbă străină le pare multora o pierdere de vreme, poate că eşti cumva un ‘erou’, dacă tu cutezi să faci altceva, să trăieşti altcumva.
[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]
Desigur, una în care vei găsi de serviciu un singur ofiţer şi nu chiar non-stop. El este, totodată, custode de muzeu, căruia poţi şi să-i reclami pe bune o infracţiune căreia i-ai fost victimă.
|