Thursday, 16 May 2013

Demnitate grecească [Greek dignity]

Nu ţine de foame şi nu garantează fericirea. Nici măcar aici şi acum, darămite dincolo. Din păcate, de-a lungul veacurilor, mulţi au fost cei care şi-au vândut sufletul pentru un pumn de aur sau echivalentul lui în bani.

Munţi de cadavre s-au ridicat pentru ca unii să-şi potolească setea de aur, Imperiul Roman a invadat Dacia pentru aurul său şi, mai aproape de noi, temple ale civilizaţiei bunului plac, precum California, s-au născut ca urmare a unei goane după aur.




La ce boală grea este nebunia aurului, nu este de mirare că, la Roşia Montană, unii îşi vând până şi morţii din cimitire. Sătulul nu crede flămândului, mi s-ar putea spune, dar scopul meu nu este a judeca pe cineva.

Nu vreau să-i condamn pe cei în a căror piele nu mă pot pune, stând comfortabil şi scriind pe net. Nu pot decât să mă întristez – la fel ca Octavian Goga (“poetul pătimirii noastre”, asasinat ca toţi rostitorii de adevăruri) – trăind în ţara aceasta în care, deşi “munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă în poartă”.




Vreau doar să ofer un contraexemplu. Venit de acolo de unde poate ne-am aştepta mai puţin, din Grecia – căci pe locuitorii acestei ţări (greci/eleni) îi ştim, din istorie şi din propaganda ultimilor ani, drept un arhetip de oameni... puşi pe căpătuială.

Cu un talent înnăscut de a scoate bani din piatră seacă, leneşi, profitori, prea iubitori de sine, aroganţi, nedemni de încredere nici când vin cu daruri. Aşa suntem tentaţi să-i catalogăm când ne fixăm excesiv atenţia pe sâmburii de adevăr care au generat aceste nemăgulitoare etichete.




Dar sunt doar sâmburi, o potenţialitate care se poate întrupa uneori în rău, dar alteori în bine. Altfel, cum s-ar fi putut ca din mijlocul acestei naţiuni să se ridice atâţia Sfinţi, care cu nemărginită generozitate îşi dăruiesc ajutorul întregii lumi?

Din exact aceiaşi sâmburi ai firii specific greceşti răsar tulpini care, neîngrijite bine, pot duce la trufie. Însă, de pe aceleaşi mlădiţe, pot răsări şi florile demnităţii, care par să se fi rărit cumplit pe meleagurile româneşti.



Un asemenea exemplu de demnitate am întâlnit, în această primăvara, la Ierissos, orăşel din nordul Greciei aflat foarte aproape de Sf. Munte Athos şi de peninsula turistică Halkidiki.

Şi aici, la fel ca la Roşia Montană, un balaur capitalist (Eldorado Gold, tot din Canada) vrea să înghită munţii cu totul pentru a scoate aur, cu riscul – nu pentru sine, ci pentru cei din calea sa! – să distrugă natura lăsată de Dumnezeu, istoria locurilor şi destinele oamenilor.




Procesul de exploatare presupune a toca milioane de tone de rocă (şi, inevitabil, tot ce s-ar afla la nivelul solului), a le îmbiba cu cianură, a extrage aurul şi a deversa mâlul otrăvitor acolo unde odinioară creşteau stejari şi fagi, unde zburdau iezi, se jucau copii ori se odihneau turişti.

Câţiva ani de ‘succes economic’ (?!), care ar aduce bani pentru plata datoriilor şi a scoate ţara din criză, insistă Guvernul de la Atena care a vândut deja dreptul de devastare asupra a 317 km pătraţi din teritoriul ţării.



Aceleaşi promisiuni nefondate de rezolvare a problemelor ţării graţie aurului care va intra în buzunarele străinilor, precum vin de la Victor Ponta. Nici nu ştii cine pe cine plagiază la minciuni, Guvernul grec pe cel român sau viceversa :-(

Mai ales că redevenţele Guvernului elen vor fi de 0%, dreptul de exploatare a fost cedat corporaţiei miniere pentru numai 11 milioane de euro (de peste zece ori mai puţin decât valoarea estimată a minereurilor) iar capitalul grec la firma care va scoate efectiv aurul (Hellenic Gold) este de 5%.




Minciuna cea mai mai neruşinată se referă la crearea de locuri de muncă. Nu vor fi mai mult de câteva sute (5,000 – cea mai fantezistă previziune), în timp ce toate riscurile ecologice pe care le presupun doar mina de la Skouries pun în pericol vreo 50,000 de locuri de muncă în agricultură, turism şi alte servicii!

Or, nici de-ar fi mai multe joburi şi alte beneficii, localnicii nu vor să li se distrugă mediul de viaţă. Nu mai puţin vânduţi ca vitele, precum românii – de către cei care chemaţi să-i apere, guvernanţii lor – grecii nu vor să se lase duşi la abator.




Nu vor să-şi pună singuri la gât laţul progresului, ci se străduiesc să blocheze pe orice cale începerea exploatării. Din februarie până în aprilie au avut circa o sută de oameni arestaţi dintre ei. Aveau să fie ulterior eliberaţi, altfel se înteţeau protestele.

De nenumărate ori, au blocat drumurile şi au îndurat bastoane şi gaze lacrimogene, fără a beneficia vreodată de atenţia mass media pe măsura hotărârii lor de a lupta. Tot la fel ca în România, media din Grecia se află pe ştatul de plată al hapsânilor căutători de aur.




În condiţiile în care piaţa de publicitate este în cădere, Hellenic Gold a pompat 630,000 euro în reclame doar între ianuarie şi martie 2013. Şi este suspectată că a cumpărat 10,000 de like-uri pe Facebook. (sursa)

Lăsaţi de izbelişte de conducerea ţării şi asaltaţi de o maşinărie de propagandă infernală, localnicii nu se lasă 
(+ alte relatări: aici şi aici) şi au ajuns până la a-i sechestra pe angajaţii companiei miniere, a-i stropi cu benzină şi a-i ameninţa că le dau foc.



A ne ascunde după perdeaua corectitudinii politice şi a spune că aceste forme de protest sunt condamnabile n-ar fi decât o imensă ipocrizie. Asemenea presiuni extreme asupra oamenilor atrag reacţii extreme şi mult mai vinovaţi sunt aceia care şi-au adus semenii în pragul disperării…

Pe de altă parte, ar fi greşit să se creadă că doar vreo mică şleahtă de huligani s-ar pune în calea progresului… Nu-i vorba de turbulenţi de profesie (stângişti, anarhişti, anti-capitalişti) care se remarcă mereu la demonstraţiile de la Atena şi Salonic, ci de comunităţi întregi.




De pildă, am intrat în vorbă cu cei care păzeau baricadele (ridicate din vehicule puse de-a curmezişul drumului, mormane de pământ, cauciucuri etc) în Ierissos. Foarte paşnici – câtă vreme nu se trage cu gaze lacrimogene asupra lor! – prietenoşi, exprimându-şi regretul că toată lumea trebuie să sufere din cauza blocajelor rutiere, dornici de a împărtăşi motivele lor.

Erau şi câţiva motociclişti cu mutre de rockeri fioroşi între ei, dar covârşitoarea majoritate din 250-300 de persoane erau oameni obişnuiţi, de toate vârstele, veniţi cu mic cu mare (fiica + mama + bunica!), inclusiv familii cu bebeluşi în braţe sau în cărucior.




Fără încrâncenare, ieşiţi ca la mare un picnic, chiar având sub un cort apă şi gustări. Relaxaţi, dar conştienţi că trebuie să se afle acolo, pe baricade, că în faţa lor se află o problemă de viaţă şi de moarte şi că nu au unde să se ascundă de ea.

Deschişi la vorbă şi la a se lăsa fotografiaţi, dar cu rugămintea să nu le apară chipurile pe net, o parte dintre protestatari erau mai la curent cu ce se întâmplă la Roşia Montană decât or fi mulţi români care se informează doar din regurgitaţiile mass media şi de pe Facebook.




Foarte bine organizaţi, locuitorii din zonă au o istorie a unor proteste reuşite: “În ultima decadă, am blocat cu succes toate exploatările care au fost permise” (de către Guvern), declara o reprezentantă a mişcării Anti-Gold Greece. (sursa)

Deocamdată, le-a reuşit întârzierea proiectului minier aprobat în 2011. Poate vor fi învinşi şi nevoiţi să-şi părăsească locurile natale, căci lăcomia multora pentru aurul din nordul Greciei, aflat inclusiv sub mânăstirile din Sf. Munte Athos, este diabolică.




Cum pot oamenii simpli, bunici şi nepoţi din Ierissos, să reziste nedreptăţii instituţionalizate, specifice lagărului socialist sau Germaniei naziste, nu prosperei Uniuni Europe, chipurile bazate pe drepturile omului, protecţia mediului, dreptate socială etc?

Chiar bătăioşi fiind 
(faţă de credulii de la Roşia Montană), ei riscă să devină, practic, nişte refugiaţi în interiorul UE, victime ale ideologiei bunăstării economice – care le este rezervată stăpânilor, nu sclavilor.



Sigur vor fi scoşi ţapi ispăşitori pentru îndărătnicia Greciei, care nu vrea nici acum să se vândă de tot. Sau, poate, fie şi scăpând de urgia Eldorado Gold, vor avea alte nenorociri de înfruntat (precum în 1932).

Însă poziţia demnă pe care se aşază în faţa acestor vremuri tot mai grele îi face un model demn de urmat în România, unde suntem prea îmbibaţi de convingerea mioritică potrivit căreia “capul plecat, sabia nu-l taie”. “Dar nici soarele nu-l vede”, continuă proverbul…

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Tuesday, 30 April 2013

Timp de rugăciune [Prayer time]

Film mut pentru atei. Corvoadă pentru căldicei.


Preadulce apă vie pentru cei însetaţi de sens.


Rugăciunile din Săptămâna Patimilor.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Monday, 8 April 2013

Margaret Thatcher had some kind of a faith… [Margaret Thatcher avea un soi de credinţă…]

Floods of bytes and pixels are being dedicated these moments to the death of Margaret Thatcher, undoubtedly an outstanding personality of the past century.

It would be a futile attempt from my part to write an obituary, as long as countless other political analysts and historians (as a lousy blogger, I can’t pretend to be any of these) have already published good articles about the Iron Lady who helped tear down the Iron Curtain, bring the USSR on its knees, and end the Cold War.




What I would like to do is draw attention to some of her religious beliefs. Although by no means in accordance with the Orthodox Church’s doctrine, her ideas were quite unparalleled in our secular EU and in stark contrast with the concoction of politically correct clichés that current leaders hold as paramount beliefs.

She probably was the last (or among the last) genuine political personalities of human history, which seems to have entered a decrepit phase of copycat leaders, of pathetic strawmen like Tony Bliar, Gordon Clown, David Chameleon, Barack Obama, Traian Băsescu or... Victor Ponta.




Brainwashed by nihilistic ideologies, trailing their twisted moral backbones and crippled ambitions on the world scene, these statesmen (and women – let’s not forget feminine versions, like Angela Merkel or Hillary Clinton, of the above antiheroes!) are but ethically eviscerated puppets.

Like all great historical heroes (including her favourite Winston Churchill) Margaret Thatcher remains a controversial character. However, unlike most leaders of our troubled times, she had some form of faith.




A faith as staunchly followed as probably only great characters of yore did, perhaps Oliver Cromwell or John Knox. Here are some of her beliefs about Christianity (taken from here): 

Methodism isn’t just a religion for Sundays – no faith is only a faith for Sundays. There were a lot of things during the week which one attended. Methodism is a pretty practical faith; there were the mothers’ sewing meetings and the guilds for young people.


If you are faced with the real problems of poverty and ignorance and people don’t know how best to grow crops, you’ve got a pretty simple, straightforward task because you’ve got to help, and help in practical terms. 

Because while you’re teaching them religion you’ve got to recognise that they are not very likely to receive it or understand it unless it does mean something and enables them to do things for themselves.


So you replace poverty by a better standard of living out of people’s own efforts, because everyone’s got talent and ability, and you teach them what we regard as necessary to life, and you teach them religion as well.” 

So when you’ve relieved poverty and ignorance and disease, if you are not a Christian you think that sorts out the problems of the world. You and I know it doesn’t, because there is still the real religious problem in the choice between good and evil. Choice is the essence of ethics.


If you deny that personal responsibility you are denying the religious basis of life – that’s the difference between me and a Marxist. The values by which you and I live are not values given by the State.” 

Christianity is about more than doing good works. It is a deep faith which expresses itself in your relationship to God. It is a sanctity, and no politician is entitled to take that away from you or to have what I call corporate State activities which only look at interests as a whole.


So, you’ve got this double thing which you must aim for in religion, to work to really know your faith and to work it out in everyday life. You can’t separate one from the other. 

Good works are not enough because it would be like trying to cut a flower from its root; the flower would soon die because there would be nothing to revive it.” 

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Wednesday, 27 March 2013

[EN] Grave and unpleasant readings / [RO] Lecturi grave şi neplăcute (11)

[EN]Hey, man, where did you buy that child from?” In regard to these pics taken a few days ago in Bucharest, it’s but an imaginary question, of course…

[RO]Hei, omule, de unde ai cumpărat acel copil?” În ce priveşte aceste imagini făcute acum câteva zile în Bucureşti, este doar o întrebare imaginară, desigur...


[EN] However, many treat children (either born or unborn) as… sale and shopping items. Sad stories from contemporary Romania: here, here and here.

[RO] Totuşi, mulţi tratează copiii (fie născuţi sau nenăscuţi) drept… articole de vândut şi cumpărat. Poveşti triste din România contemporană: aici, aici şi aici.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Tuesday, 26 March 2013

Bucureşti, carte poştală... [Bucharest, postcard…]

…de MunteanUK – când se joacă de-a fotograful, deşi rămâne (veşnic sau doar până la un moment dat?!) un amator, un biet fotoholic fără pretenţii de artist.

Imagine surprinsă la apus, într-o seară de ianuarie din foarte blânda cu bucureştenii iarnă (în ciuda răbufnirii din aceste zile de sfârşit de martie) a anului 2013.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Tuesday, 12 February 2013

[EN] A few wonders from the UK / [RO] Câteva minunăţii din UK (31)

[EN] Anyone (more or less desperately) longing for the summer? I bet I’m not the only one…



[RO] Îi este dor (mai must sau mai puţin disperat) cuiva de vară? Pun pariu că nu-s singurul...



[EN] None of us can bring summer quicker just by wishing this :-(



[RO] Niciunul dintre noi nu poate aduce vara mai repede doar dorindu-şi :-(



[EN] What I can do is share these pictures of Ely, situated some 23 km NE of Cambridge Cambridgeshire.



[RO] Tot ce pot este să împărtăşesc aceste poze din Ely, situat la vreo 23 km NE faţă de Cambridge, in Cambridgeshire.



[EN] Taken by my reader C.L. in the summer of 2011.



[RO] Făcute de cititoarea mea C.L. în vara lui 2011.



[EN] Just as I was preparing this post, the sun came out over Bucharest for a short while :-)



[RO] Pe când pregăteam această postare, soarele s-a ivit peste Bucureşti pentru scurt timp :-)


[EN] Who else but God knows all our thoughts?




[RO] Cine altcineva decât Dumnezeu ne ştie toate gândurile?

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Friday, 8 February 2013

Romanians, victims of racism in Brighton [Români, victime ale rasismului în Brighton]

Some four and a half years ago, in August 2008, a Romanian “was battered with fire estinguisher” in King’s Road, a well-known seafront street of Brighton.

What an awful thing to happen in the fun-loving Brighton, often praised as a European capital of tolerance, open-mindedness, political corectness and restless partying!




The man – aged 28, father of two, and owner of a little demolition and earth-moving firm – would die after eight days in hospital.

Tragic as it was, the incident didn’t bear racial connotations. The Romanian victim, described as “a really kind-hearted guy” happened to be in the wrong place at the wrong time.




This excuse doesn’t seem to be valid in relation to the last violent attack to which two Romanians fell prey in Brighton a couple of weeks ago, in late January.

The two Romanians were specifically asked where they were from before being punched. Again, the beating took place in central Brighton – on a bus stop near the Royal Pavilion (pics 1 & 7).
It is the Sussex Police, not I (nor the Romanian media), that treats the crime as a “racially aggravating assault”, appealing to witnesses to come forward and say what they known.

These are places where I personally felt safe. However, this is no longer the case for many third (or even fourth!) class European citizens from Romania and Bulgaria.
Less and less welcome in Britain, Romanians and Bulgarians have been the target of a smear campaign lately.

They steal the jobs of Brits, they overburden the social security system and they generally cause a mess that Britan would be better off without.
By the beginning of next year, the restrictions on the UK job market for Romanians and Bulgarians should be lifted, and tabloids are aghast with this perspective.

But they felt the same in late 2006, before Romania and Bulgaria joined the EU. And the hordes of unwanted immigrants didn’t plunder Britain, did they?



It is not this group of underprivileged immigrants – the target of prejudice just like the Irish workers were in Victorian Britain – that would make the UK’s situation much worse.

Sadly, even for flagbearers of democracy like Great Britain it is easier to put the blame on various scapegoats, rather than uproot the true ills of society which are of a moral nature.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Tuesday, 15 January 2013

Cinci ani de blogging [Five years of blogging]

Astăzi împlinesc cinci ani de MunteanUK, un amalgam de vorbe şi imagini, adesea bizar şi în răspăr cu ce este la modă.

S-a dovedit a fi în mare parte (dar nu exclusiv) o colecţie de opinii ilustrate despre Marea Britanie.


Chiar dacă încă mi-e drag şi nu aş renunţa complet la el, pare-se că am obosit întrucâtva de acest proiect.

Se vede acest lucru prin faptul că am rărit postările şi, mai ales… cuvintele – care curgeau-fluviu odinioară.


Se practică în lumea bloggeristică, dar eu nu găsesc relevant (ori n-am chef?!) să fac bilanţuri de aniversare.

Nu pot decât să apelez tot la poze – cu străzi nespectaculoase, dar atât de relaxante.


Aşadar, la ceas aniversar, postez cinci imagini – pe cât de simple, pe atât de drăguţe (zic eu :-)

Captate în cinci metropole vizitate în ultimii cinci ani, pe unde a dat Domnul să las în urmă paşi şi să adun amintiri.


O mai fi vreun cititor căruia să îi pară la fel de interesante precum fotoholicului de mine?

Dar cineva care ar putea să ghicească de unde sunt? Sau altcineva pe care, văzând străduţele, să-l apuce dor de colindat lumea?

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]