Cine doreşte să aducă bucurie cuiva în preajma Crăciunului... [Who wants to bring joy to someone around Christmas...]

...poate ar găsi inspiraţie pe acest site – Milostenie.ro – unde sunt postate strigăte de ajutor dintr-o lume paralelă: a suferinţei, a bolilor, a traiului de pe o zi pe alta, a lipsurilor de tot felul, a excluderii sociale, a lipsei de perspectivă.

Ştiu că în vremurile noastre se obişnuieşte ca, din spatele monitoarelor sau în discuţii la o bere şi o ţigară, să se decreteze că prea sunt mulţi asistaţi social în ţara aceasta, prea mulţi leneşi, prea mulţi cu mâna întinsă...

Ştiu că în goana după diferite obiective personale, targeturi, ambiţii, idealuri sau desfătări, a te opri asupra celor nefericiţi şi suferinzi nu este o prioritate... 

De fapt, nici nu ţine neapărat de vremurile noastre, ci de metehne milenare ale oamenilor care nu-şi dau seama cât  de fericiţi sunt până ce nu se apleacă asupra nefericirii altora şi nici nu îşi preţuiesc sănătatea până ce nu văd prin ce chinuri trec semeni de-ai lor.

Ba încă nici atunci. De-abia când trec ei înşişi prin necazuri, cât de cât se mai înmoaie oamenii şi îşi vin în fire, pricepând câte ceva din rostul lor pe lume. Altfel... “Bogatul nu crede la sărac” sau “Sătulul nu crede la flămând”.

Cine are o străfulgerare în inimă citind cele ce urmează poate că se va apleca asupra unuia dintre apelurile de ajutor şi va trimite câte ceva. Sau măcar va da mai departe postarea către alţii.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

Un tânăr desfigurat de un accident de maşină, care supravieţuieşte datorită unor plăcuţe de titan care i-au reconstituit craniul, are nevoie de bani pentru alte operaţii.

Mama a două fete, bolnavă de cancer are nevoie de orice ajutor material (hrană, alimente) sau o sumă cât de mică.

Poate aveţi haine de iarnă care ar putea ţine de cald unei familii.

O mamă cu şapte copii locuind într-o singură cameră... are nevoie de foarte multe lucruri.

Mamă singură şi un bebeluş, părăsiţi de tată înainte de naştere.

Tatăl a trei copii este grav bolnav şi are nevoie de tratament pentru insuficienţă respiratorie.

O fetiţă de 8 ani şi frăţiorul de 2 ani necăjiţi, căci nu mai au haine şi încălţăminte:

La 8 ani are tumoră cerebrală, dar speră la vindecare.

Trei băieţi părăsiţi de tată şi mama lor înfruntă mari-mari lipsuri.

Două fetiţe cu handicap au nevoie de bani pentru tratamente.

Un tânăr inimos vrea să înfiinţeze un azil de bătrâni.

O fetiţă cu handicap, fratele ei şi mama lor au mari greutăţi şi cer sprijin.

Trista poveste a unui tânăr cu epilepsie, crescut în orfelinat.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

Poate vreuna dintre aceste poveşti (mai sunt şi altele) vor atrage atenţia oricui ar mai nimeri pe acest muribund (dar încă viu!) MunteanUK, poate aveţi lucruri bune pe care nu le mai folosiţi şi care se pot dărui, poate aveţi 10-15-20-25-30-oricâţi lei care se pot trimite într-un cont sau prin mandat poştal...

Poate aveţi ceva de oferit ca ajutor, poate doriţi să angajaţi pe cineva care este în căutarea unui loc de muncă...

Poate vă gândiţi să ajutaţi proiecte umanitare din mijlocul unor comunităţi sărace...

Poate sunteţi mai atraşi de proiecte mai ample, ale unor ONG-uri cu mai multă experienţă, între care inclusiv cele ale Fundaţiei pentru Copii şi Vârstnici ‘Sf. Sava de la Buzău’ al cărei Ambasador sunt...

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

Nu cred că majoritatea celor care au acces la internet şi ajung pe această pagină nu au 10-15 lei de care să se poată lipsi. O prea mică sumă care poate însemna mare lucru. Ar putea fi banii de mâncare pe o zi  sau chiar o săptămână pentru anumite familii. 

De asemenea, mi-e greu să cred ca în casa oricui să nu fie vreun oarece obiect vestimentar în stare bună pe care să poată fi dăruit.

Pe de altă parte, îmi dau bine seama că a contacta un destinatar dintre cei enumeraţi mai sus de mai sus (care să nu-şi fi dat datele de contact complete), a-i scrie câteva rânduri, a face un pachet, a te duce la poştă etc presupune un efort. 

Până şi a trimite o mică sumă prin internet banking tot înseamnă un mic deranj. Totuşi, cine vrea să facă o faptă bună, nu o poate face absolut fără bătaie de cap. 

Prea ne-am învăţat cu amăgirea că salvăm planeta cu un simplu click, că donaţiile se fac doar prin SMS, că sensibilizăm pe cineva doar mărşăluind pe străzi şi ocupând pieţe, că îmbunătăţim viaţa copiilor din Africa semnând petiţii online, că binele se face cu Like-uri pe Facebook…

Binele autentic şi durabil se face cu trudă, cu jertfă chiar. Dar până într-acolo, fie şi aceste  fărâme de bine picurate celor aflaţi în nevoie (cum propun prin această postare) tot cer ieşirea din inerţie şi confort, prin deschiderea ochilor şi a inimii.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

SUVs don’t guarantee happiness, do they? [SUV-urile nu garantează fericirea, nu-i aşa?]

What I’m about to say surely isn’t noticeable exclusively in poor countries like Romania and Bulgaria or in Africa.

On the contrary, I assume that in most other parts of the world (could Denmark be an exception?), driving a SUV is the sign of an enviable social status.

The bigger the car is, the clearer the mark of prosperity, of a successful and carefree life – this is how most of us see these car owners, don’t we?

It’s silly to have any prejudice either against such vehicles or their drivers. Nevertheless, I can’t help wondering…

Why are so many of these motorists (including women) apparently unhappy, displeased with the world around and therefore driving aggressively?

Why do they very often seem unhappy about the speed of car queues, about the weather or about fellow traffic participants driving not-so-fancy cars?

I bet that they often happen to be unhappy even about the phone conversations that they have while behind the wheel.

It may be politically incorrect (sexist) to presume it, but here I say it: is because they are talking to the lewd fat guy who bought them their SUV? :-)

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Cea mai fericită femeie [The happiest woman]

Noi i-am ucis Fiul, dar ea ne iubeşte. A suferit mai mult decât toate femeile*** care s-au născut şi se vor naşte vreodată pe lume.

Miliarde de fiice ale Evei au îndurat şi vor mai avea parte de chinuri cumplite, însă numai uneia i s-a prezis că va trece sabie prin sufletul său. Şi aşa a fost.

Totuşi, pe niciuna alta nu o putem numi pururea fericită. Numai Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (Theotokos) este şi cea care a suferit mai mult, dar şi cea mai fericită.

Cum de uităm adesea această esenţială lecţie?! Nu există nici scurtături către fericire, nici nu o putem atinge pe gratis, fără a ne asuma un preţ.

Iar pe acesta nu-l puteam măsura în bani sau în funcţie de alte repere materiale după care, eronat, ne rânduim vieţile.

Atât în lumea trecătoare de aici, dar mai ales când se vor socoti toate, în cea de apoi, nu vom primi decât atâta autentică fericire câtă dispoziţie pentru jertfă am avut. 

Or, cine va avea vreodată mai multă jertfelnicie decât Maica Domnului? Toţi sfinţii sunt bune modele, dar unul este modelul suprem.

Dacă până şi jalnicele surogate hedoniste pe care le luăm drept fericire ne costă şi ne dor, cum ar putea fericirea veritabilă să ne vină de-a gata?

Nu că nu ne-ar da-o Dumnezeu, că doar Adam şi Eva astfel au primit-o. Dar nu ne-ar fi de folos. Am strica-o precum au făcut protopărinţii noştri.

Mulţi copii se roagă să primească jucăria preferată, o visează noaptea, îşi fac speranţe, mai bat din picior sau se fac surprinzător de cuminţi mânaţi de acest interes.

Într-un final, îşi primesc cadoul râvnit. Însă nu ştiu ce să facă de el. Adesea, nici nu trece o jumătate de oră până ce ajunge să zacă stricat în vreun colţ al casei.

Oricui şi oricând ne-ar da Dumnezeu fericirea instantaneu. Dar nu ne-ar fi de niciun folos. N-am şti să preţuim ceea ce, fiind un dar divin, este fără-de-preţ.

Nu se pune problema că nu o merităm, căci fără de merit ne-a chemat Preasfânta Treime de la nefiinţă la viaţă – pentru veşnică şi deplină fericire.

Ci doar că nu ştim să trăim fericirea. Prin urmare, Domnul ne poartă prin împrejurări smeritoare, doar-doar om învăţa să preţuim darul la care ne cheamă.

În mod ideal, de am ţine toate poruncile lui Hristos, am trece prin viaţă fără durere, căci în faţa fiecărei răscruri am avea deja lecţia învăţată.

Pentru că nu ne ţinem de porunci, dar Domnul tot ne vrea fericiţi alături de El, primim întâi teste (felurite necazuri, încercări, ispite, dureri), apoi lecţiile şi tot aşa.

A ne lăsa în voia Lui (“Iată roaba Domnului...”), clipă de clipă, este calea desăvârşită către fericire. Ceea ce nu ne garantează că nu vom avea o cruce de purtat.

Încă dinainte de a zămisli şi a deveni Maică a lui Dumnezeu, Fecioara Maria respecta toate poruncile, dar chinuri fără seamăn tot n-au ocolit-o.

Aceasta pentru a ne fi tuturor lecţie să nu deznădăjduim. Dacă ea, curată fiind, nu a deznădăjduit în faţa Crucii, nici noi să nu deznădăjduim vreodată!

Ştiindu-ne atât de pângăriţi, să nădăjduim că oricâte rele am îndura, pentru păcatele noastre ne vin, ca să ştim a preţui fericirea alături de Făcătorul nostru.

Din mulţimea păcatelor şi departe de Sf. Împărtăşanie fiind (din neglijenţa noastră sau opriţi de duhovnic), uneori ne pierdem îndrăzneala către Mântuitorul.

Cu toate acestea, şi din cea mai adâncă deznădejde, să o chemăm pe Maica Sa. Minunile ei nu-s doar în cărţi, ci se petrec acum în multe vieţi din jurul nostru.

Să nu credem minţii noastre nici în plăsmuiri feerice, nici în deznădejde, ci să nu lăsăm vreo zi fără o chemăm pe Maica Domnului. Şi vom trăi minuni!

*** NOTĂ: Dedic acest articol surorilor în Hristos care s-au aflat în Tabăra aniversară a Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor (Borşa, MM, 23-29 iulie 2013), cu îndemnul de a se strădui mai mult să se apropie de Maica Domnului. Nu există o reţetă de fericire mai bună.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Cursa nebună înspre vârful muntelui [The insane race to the top of the mountain]

Din vârful muntelui, totul se va vedea mai frumos, iar strângerile din dinţi îşi vor primi răsplata. Acolo sus, toate – care ţi se cuvin, cum altfel? – ţi se vor aşterne la picioare.

Aşa este învăţat fiecare dintre noi în ziua de azi – să fie cel mai bun, să urce cât mai sus, în centrul atenţiei (altora şi a sa). Şi să creadă că acest urcuş merită orice jertfă.

Viaţa, zice-se, ar fi însuşi urcuşul (inclusiv cu inerente căzături, luxaţii etc), iar fericirea ar fi atingerea puhoiului (doar aparent nesfârşit!) de scopuri mici şi mari.

De-abia ajuns acolo sus, toate îşi vor atinge plinătatea şi vei putea zice: “Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te”.

Dacă se poate urca pe ocolite – eşti descurcăreţ. De poţi o faci pe spinarea vreunor fraieri – cu atât mai bine, eşti deştept.

Lumea este indulgentă cu scurtăturile amorale. Importante sunt obiectivul, ţinta, ţelul, targetul – să strângi în pumni năluca aurită din vârful muntelui.

Să te îmbăiezi în aburii părerii de sine, să ai de toate şi să-ţi faci toate poftele. Dacă scopurile împlinite te mulţumesc, ar trebui să fii fericit. Nu eşti?! Schimbă-le!

Numai că, odată şi odată, toate ţelurile (satisfăcute ori ba) se sting, iar atunci, toate cele trăite efectiv sau numai năzuite de-a lungul urcuşului, “ale cui vor fi?”

După creasta muntelui, se prelinge apusul şi, pe măsură ce se aşterne noaptea, urcuşul în sine se goleşte de tot sensul şi de frumuseţea pe care credeai că le are.

Toate bunătăţile strânse (sau doar tânjite) te vor sfredeli veşnic cu goliciunea lor. “Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu”.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

One of the most shameless consumerist deceits: ‘soft’ drinks [Una dintre cele mai neruşinate înşelăciuni consumiste: băuturile ‘răcoritoare’]

Sold everywhere from the poorest countries in Africa to the richest countries in the EU, these so-called ‘soft’ drinks are nothing but tasty doses of poison.

Why are they called soft? They surely aren’t soft on anyone’s teeth, stomach, liver, pancreas or colon!

If they drank such drinks on a regular basis, even Robocop or Terminator would eventually suffer massive (and possible unrepairable) damage.

Why are they sometimes called refreshing? Who does truly feel refreshed after ingesting so much sweetness?

How healthy is to drink up to 50% of the entire recommended daily amount of sugar in just a portion of 250 ml? And who has had enough after just one portion?

Why do they dare to claim that they quench people’s thrist? I bet I’m not the only one to feel thirstier and thirstier after having a sweet drink?

Maybe drinking them is less dangerous (?!) than smoking, but isn’t drinking soft drinks at least equally addictive?

Would the revenue of producers significantly drop if these drinks were as heavily taxed as tobacco products? And would there be health benefits?

Why do all heavy drinkers of these light beverages pretend that they are happier on advertising posters or in video commercials?

At least those who drink alcohol feel a form of elation, don’t they? But who has ever found happiness while gulping down a soda or any (industrial, not home made) juice?

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

The happiness of having a cross to bear [Fericirea de a avea o cruce de purtat]

What is the meaning of life? Why are we born and where are we heading to after death? Do we just vanish as if we never existed? Do we get other lives to spoil or to redeem the mistakes we made in our current life?

In the secular Western world the great majority of people are busy struggling for the ‘here and now’, thus remain untroubled by existential questions. There are so many things to do, so many mesmerizing illusions to run after… Who cares about what comes when this life ends?

The very few who still wonder what’s after death, end up decreeing that it’s all a matter of choice. Anyone can choose what to believe. There can’t be One Truth, they say, unable to understand that an infinity of possible truths is impossible.

Nevertheless, curious or not about what comes after the foreseeable end of life, all people want to be happy, whether they know it since early childhood or realize it later. But how do we understand what happiness is?

Is it the one that drinking a bottle of Coca-Cola promises? Is it the one that makes you lick your fingers at KFC? Is it kept safely in bank accounts, to be consumed in a shopping spree? Is it found in the relentless pursuit of pleasures?

Does a smartphone bring happiness, does a big pay check maintain it, does a holiday to an exotic Asian country boost it? Does making easy money guarantee it? Does taking all these away mean supressing happiness?

Questions like these could go on and on… Is happiness nothing but a chemical reaction, a cocktail of circumstances and feelings?

Is it a sum of achievements? If so, what is achievement? Is it a state of mind? If so, what is mind? Is it the meaning of life? If so, what is life?

The problem with defining happiness is that it is often found in people who have less of the prerequisite conditions of happiness, as defined by the hedonist world we live in. On the contrary, those who apparently have it all in life rarely have… happiness.

The rich, the beautiful, the super talented, and the perfectly healthy don’t have a highest class ticket to happiness in their pockets. It’s not uncommon to see the poor, the ugly, the ordinary, and the disabled having found the happiness that others are yearning for.

This can’t make sense for the rational Western world, can it? But it does from an Orthodox faith’s perspective. For those who understand the Truth, life is not a journey in itself, with meaning and purpose to be found in the scant ‘here and now’.

Seen exclusively from within the constraints of matter, life’s pleasures and life’s griefs are hyperbolized. The modern man seeks more of the first, while desperately trying to run from the (often unavoidable) latter.

However, seen in connection with their unseen Maker, with the ever-after, our lives have different meanings. Happiness unveils itself as unspoilt by petty pleasures, nor diminished even by the deepest sorrows.

Happy are those who have a cross (meaning: suffering, incapacity, humiliation, loss etc) to bear, assured that the reward for everying borne with dignity comes in the afterlife, not those who think that covetously improving the comfort of this life is the key to happiness.

Maybe this is why there are so many crosses*** in Romania, a country so full of unhappy people, since most of us put our hopes in the shallow values of the Western world. Maybe all these crosses are to remind each of us about our personal crosses.

We can try to fit into a better functioning society, where everyone’s goal is to get rid of any burdensome aspect of life, and live plainly, enjoyably. Many emigrate and fit in, many others don’t. In rare happy cases, some find a cross to hold on to in their adoptive country.

People fool themselves that they can be happy among others who don’t know where they are coming from, nor where they are going to. Others imagine that happiness has nothing to do with any metaphysical definition. 

Understanding why we are here and where we are going to can be the toughest thing for a man to face in life. Coming to terms with one’s cross is a long, painstaking process. It could last a lifetime. A life deprived of the comforts and delights much treasured today.

Some think that they are perfectly happy without ever asking themselves about the meaning of life. Or they simply adhere to catchy definitions regurgitated by vain trend-setters of which all ages of history are full.

But would these phony perceptions of happiness last beyond the grave?! Could anyone find a generally applicable definition of happiness without having discovered their personal cross in life?

*** NOTE: The 10 pictures of crosses were taken in various places throughout Romania in 2011 and 2012. For a detailed photo see the first comment below.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (37) – A quote on happiness / Un citat despre fericire

[EN] The meaning of life lies not in hedonism, going shopping, political utopias, nor in intellectual or material wealth – irrespective of how many think otherwise. [RO] Sensul vieţii nu stă în hedonism, mersul la cumpărături, utopii politice, nici în bogăţie intelectuală sau materială – indiferent câţi ori gândi contrar.

[EN] Even the child John Lennon seemed to share such healthy outlook on life – he knew what truly matters. [RO] Până şi copilul John Lennon părea să împărtăşească o astfel de perspectivă sănătoasă asupra vieţii – ştia ce contează cu adevărat.

[EN] I may not be a fan of The Beatles, nor find Lennon to be a model, but I admire any words of wit of his: [RO] N-oi fi fan eu al The Beatles, nici nu l-oi găsi pe Lennon a fi un model, dar admir orice vorbe de duh ale sale:

[EN] “When I was 5 years old, my mother always told me that happiness was the key to life. [RO] “Când aveam 5 ani, mama îmi spunea mereu că fericirea este cheia vieţii.

[EN] When I went to school, they asked me what I wanted to be when I grew up. [RO] Când m-am dus la şcoală, m-au întrebat ce voiam să mă fac când cresc mare.

[EN] I wrote down ‘happy’. They told me that I didn’t understand the assignment, and I told them they didn’t understand life.” [RO] Am scris ‘fericit’. Ei mi-au spus că nu am înţeles cerinţa, iar eu le-am spus că ei nu înţeleg viaţa”.

[EN] It’s so sad that people like Lennon and countless others haven’t ever found out what happiness is and where it can be found… [RO] Este atât de trist că oameni precum Lennon şi nenumăraţi alţii nu au aflat vreodată ce este fericirea şi nici unde poate fi găsită...

[EN] Sadder still, very few are even those baptised in the name of the Holy Trinity who find the answer before death. [RO] Mai trist, foarte puţini sunt chiar cei botezaţi în numele Sfintei Treimi care găsesc răspunsul înainte de moarte.

[EN] When people realize it, it’s too late to do anything about attaining genuine happiness, in Risen Christ. [RO] Când oamenii îşi dau seama de aceasta, este prea târziu să mai facă ceva pentru atinge fericirea veritabilă, în Hristos Cel Înviat.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (33) – Tasteless fruits / Fructe fără gust

[EN] As perfectly rounded as wax fruits, but often tasting like moist cardboard. [RO] La fel de perfect rotunjite precum fructele de ceară, dar adesea având gust de carton umed.

[EN] Strawberries, kiwis and grapes... all with the same imprecise taste. [RO] Căpşuni, kiwi şi struguri... toate cu acelaşi gust imprecis.

[EN] Appealing colours, absent flavours, disappointing tastes. [RO] Culori atrăgătoare, arome absente, gusturi dezamăgitoare.

[EN] The same industrial fruits in London, as in Washington DC, Paris or Istanbul... [RO] Aceleaşi fructe industriale la Londra, precum în Washington DC , Paris sau Istanbul...

[EN] (A pleasant exception – the fruits I ate in Portugal’s capital, Lisbon.) [RO] (O plăcută excepţie – fructele pe care le-am mâncat în capitala Portugaliei, Lisabona.)

[EN] No wonder that today’s children don’t like fruits. [RO] Nu-i de mirare că nu le plac fructele copiilor de azi.

[EN] They are more likely to see cloned mamouths in their lifetime than the good fruits of yore. [RO] Mai probabil vor vedea mamuţi clonaţi în timpul vieţii lor decât fructele bune de odinioară.

[EN] Not knowing what they are missing, they may be happy to live in these progressive times. [RO] Neştiind ce pired, or fi fericiţi că trăiesc în aceste vremuri progresiste.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (30) – Orchids and rain / Orhidee şi ploaie

[EN] As far as I can recall, it was the rainiest month of May ever in Bucharest. [RO] Pe cât îmi amintesc eu, a fost cea mai ploioasă lună mai în Bucureşti.

[EN] But my mother’s orchids stayed happy and paid no attention to the code orange weather outside :-) [RO] Dar orhideele mamei au rămas fericite şi nu le-a păsat de vremea de cod portocaliu de afară :-)

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]