Showing posts with label Canada. Show all posts
Showing posts with label Canada. Show all posts

Thursday, 16 May 2013

Demnitate grecească [Greek dignity]

Nu ţine de foame şi nu garantează fericirea. Nici măcar aici şi acum, darămite dincolo. Din păcate, de-a lungul veacurilor, mulţi au fost cei care şi-au vândut sufletul pentru un pumn de aur sau echivalentul lui în bani.

Munţi de cadavre s-au ridicat pentru ca unii să-şi potolească setea de aur, Imperiul Roman a invadat Dacia pentru aurul său şi, mai aproape de noi, temple ale civilizaţiei bunului plac, precum California, s-au născut ca urmare a unei goane după aur.




La ce boală grea este nebunia aurului, nu este de mirare că, la Roşia Montană, unii îşi vând până şi morţii din cimitire. Sătulul nu crede flămândului, mi s-ar putea spune, dar scopul meu nu este a judeca pe cineva.

Nu vreau să-i condamn pe cei în a căror piele nu mă pot pune, stând comfortabil şi scriind pe net. Nu pot decât să mă întristez – la fel ca Octavian Goga (“poetul pătimirii noastre”, asasinat ca toţi rostitorii de adevăruri) – trăind în ţara aceasta în care, deşi “munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă în poartă”.




Vreau doar să ofer un contraexemplu. Venit de acolo de unde poate ne-am aştepta mai puţin, din Grecia – căci pe locuitorii acestei ţări (greci/eleni) îi ştim, din istorie şi din propaganda ultimilor ani, drept un arhetip de oameni... puşi pe căpătuială.

Cu un talent înnăscut de a scoate bani din piatră seacă, leneşi, profitori, prea iubitori de sine, aroganţi, nedemni de încredere nici când vin cu daruri. Aşa suntem tentaţi să-i catalogăm când ne fixăm excesiv atenţia pe sâmburii de adevăr care au generat aceste nemăgulitoare etichete.




Dar sunt doar sâmburi, o potenţialitate care se poate întrupa uneori în rău, dar alteori în bine. Altfel, cum s-ar fi putut ca din mijlocul acestei naţiuni să se ridice atâţia Sfinţi, care cu nemărginită generozitate îşi dăruiesc ajutorul întregii lumi?

Din exact aceiaşi sâmburi ai firii specific greceşti răsar tulpini care, neîngrijite bine, pot duce la trufie. Însă, de pe aceleaşi mlădiţe, pot răsări şi florile demnităţii, care par să se fi rărit cumplit pe meleagurile româneşti.



Un asemenea exemplu de demnitate am întâlnit, în această primăvara, la Ierissos, orăşel din nordul Greciei aflat foarte aproape de Sf. Munte Athos şi de peninsula turistică Halkidiki.

Şi aici, la fel ca la Roşia Montană, un balaur capitalist (Eldorado Gold, tot din Canada) vrea să înghită munţii cu totul pentru a scoate aur, cu riscul – nu pentru sine, ci pentru cei din calea sa! – să distrugă natura lăsată de Dumnezeu, istoria locurilor şi destinele oamenilor.




Procesul de exploatare presupune a toca milioane de tone de rocă (şi, inevitabil, tot ce s-ar afla la nivelul solului), a le îmbiba cu cianură, a extrage aurul şi a deversa mâlul otrăvitor acolo unde odinioară creşteau stejari şi fagi, unde zburdau iezi, se jucau copii ori se odihneau turişti.

Câţiva ani de ‘succes economic’ (?!), care ar aduce bani pentru plata datoriilor şi a scoate ţara din criză, insistă Guvernul de la Atena care a vândut deja dreptul de devastare asupra a 317 km pătraţi din teritoriul ţării.



Aceleaşi promisiuni nefondate de rezolvare a problemelor ţării graţie aurului care va intra în buzunarele străinilor, precum vin de la Victor Ponta. Nici nu ştii cine pe cine plagiază la minciuni, Guvernul grec pe cel român sau viceversa :-(

Mai ales că redevenţele Guvernului elen vor fi de 0%, dreptul de exploatare a fost cedat corporaţiei miniere pentru numai 11 milioane de euro (de peste zece ori mai puţin decât valoarea estimată a minereurilor) iar capitalul grec la firma care va scoate efectiv aurul (Hellenic Gold) este de 5%.




Minciuna cea mai mai neruşinată se referă la crearea de locuri de muncă. Nu vor fi mai mult de câteva sute (5,000 – cea mai fantezistă previziune), în timp ce toate riscurile ecologice pe care le presupun doar mina de la Skouries pun în pericol vreo 50,000 de locuri de muncă în agricultură, turism şi alte servicii!

Or, nici de-ar fi mai multe joburi şi alte beneficii, localnicii nu vor să li se distrugă mediul de viaţă. Nu mai puţin vânduţi ca vitele, precum românii – de către cei care chemaţi să-i apere, guvernanţii lor – grecii nu vor să se lase duşi la abator.




Nu vor să-şi pună singuri la gât laţul progresului, ci se străduiesc să blocheze pe orice cale începerea exploatării. Din februarie până în aprilie au avut circa o sută de oameni arestaţi dintre ei. Aveau să fie ulterior eliberaţi, altfel se înteţeau protestele.

De nenumărate ori, au blocat drumurile şi au îndurat bastoane şi gaze lacrimogene, fără a beneficia vreodată de atenţia mass media pe măsura hotărârii lor de a lupta. Tot la fel ca în România, media din Grecia se află pe ştatul de plată al hapsânilor căutători de aur.




În condiţiile în care piaţa de publicitate este în cădere, Hellenic Gold a pompat 630,000 euro în reclame doar între ianuarie şi martie 2013. Şi este suspectată că a cumpărat 10,000 de like-uri pe Facebook. (sursa)

Lăsaţi de izbelişte de conducerea ţării şi asaltaţi de o maşinărie de propagandă infernală, localnicii nu se lasă 
(+ alte relatări: aici şi aici) şi au ajuns până la a-i sechestra pe angajaţii companiei miniere, a-i stropi cu benzină şi a-i ameninţa că le dau foc.



A ne ascunde după perdeaua corectitudinii politice şi a spune că aceste forme de protest sunt condamnabile n-ar fi decât o imensă ipocrizie. Asemenea presiuni extreme asupra oamenilor atrag reacţii extreme şi mult mai vinovaţi sunt aceia care şi-au adus semenii în pragul disperării…

Pe de altă parte, ar fi greşit să se creadă că doar vreo mică şleahtă de huligani s-ar pune în calea progresului… Nu-i vorba de turbulenţi de profesie (stângişti, anarhişti, anti-capitalişti) care se remarcă mereu la demonstraţiile de la Atena şi Salonic, ci de comunităţi întregi.




De pildă, am intrat în vorbă cu cei care păzeau baricadele (ridicate din vehicule puse de-a curmezişul drumului, mormane de pământ, cauciucuri etc) în Ierissos. Foarte paşnici – câtă vreme nu se trage cu gaze lacrimogene asupra lor! – prietenoşi, exprimându-şi regretul că toată lumea trebuie să sufere din cauza blocajelor rutiere, dornici de a împărtăşi motivele lor.

Erau şi câţiva motociclişti cu mutre de rockeri fioroşi între ei, dar covârşitoarea majoritate din 250-300 de persoane erau oameni obişnuiţi, de toate vârstele, veniţi cu mic cu mare (fiica + mama + bunica!), inclusiv familii cu bebeluşi în braţe sau în cărucior.




Fără încrâncenare, ieşiţi ca la mare un picnic, chiar având sub un cort apă şi gustări. Relaxaţi, dar conştienţi că trebuie să se afle acolo, pe baricade, că în faţa lor se află o problemă de viaţă şi de moarte şi că nu au unde să se ascundă de ea.

Deschişi la vorbă şi la a se lăsa fotografiaţi, dar cu rugămintea să nu le apară chipurile pe net, o parte dintre protestatari erau mai la curent cu ce se întâmplă la Roşia Montană decât or fi mulţi români care se informează doar din regurgitaţiile mass media şi de pe Facebook.




Foarte bine organizaţi, locuitorii din zonă au o istorie a unor proteste reuşite: “În ultima decadă, am blocat cu succes toate exploatările care au fost permise” (de către Guvern), declara o reprezentantă a mişcării Anti-Gold Greece. (sursa)

Deocamdată, le-a reuşit întârzierea proiectului minier aprobat în 2011. Poate vor fi învinşi şi nevoiţi să-şi părăsească locurile natale, căci lăcomia multora pentru aurul din nordul Greciei, aflat inclusiv sub mânăstirile din Sf. Munte Athos, este diabolică.




Cum pot oamenii simpli, bunici şi nepoţi din Ierissos, să reziste nedreptăţii instituţionalizate, specifice lagărului socialist sau Germaniei naziste, nu prosperei Uniuni Europe, chipurile bazate pe drepturile omului, protecţia mediului, dreptate socială etc?

Chiar bătăioşi fiind 
(faţă de credulii de la Roşia Montană), ei riscă să devină, practic, nişte refugiaţi în interiorul UE, victime ale ideologiei bunăstării economice – care le este rezervată stăpânilor, nu sclavilor.



Sigur vor fi scoşi ţapi ispăşitori pentru îndărătnicia Greciei, care nu vrea nici acum să se vândă de tot. Sau, poate, fie şi scăpând de urgia Eldorado Gold, vor avea alte nenorociri de înfruntat (precum în 1932).

Însă poziţia demnă pe care se aşază în faţa acestor vremuri tot mai grele îi face un model demn de urmat în România, unde suntem prea îmbibaţi de convingerea mioritică potrivit căreia “capul plecat, sabia nu-l taie”. “Dar nici soarele nu-l vede”, continuă proverbul…

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Saturday, 29 September 2012

[EN] Hail to competing sites / [RO] Salutări siteurilor concurente (23)


[EN] A wonderful photoblog with images from all over Romania – especially landscapes. [RO] Un minunat photoblog cu imagini de peste tot din România – în special peisaje.

[EN] I’m no specialist, but this guy seems to be one of the best Romanian photographers of today. [RO] Nu-s specialist, dar acest tip pare a fi unul dintre cei mai buni fotografi români de azi.

[EN] He lives in Cluj-Napoca (CJ county). Some of his best pics  – from England, Scotland and Romania. [RO] Trăieşte în Cluj-Napoca (jud. CJ). Unele dintre cele mai bune imagini de-ale sale  – din Anglia, Scoţia şi România.




[EN] Another astonishing photoblog – dedicated to Romanian UNESCO heritage sites. [RO] Alt uimitor fotoblog – dedicat siteurilor româneşti din patrimoniul UNESCO.

[EN] The effort to take photographs in dozen of places in three years (2005-2008) is outstanding. Other pics of this guy here. [RO] Efortul de a face fotografii în zeci de locuri în trei ani 
(2005-2008) este remarcabil. Alte poze ale acestui tip aici.

[EN] He lives in Edmonton (Canada) and his wedding pics are excellent, too. [RO] Trăieşte în Edmonton (Canada), iar pozele sale de nuntă sunt, de asemenea, excelente.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Sunday, 23 September 2012

Chestii d-astea, numai la britanici (37) [Things like these, only at the Brits]

Pentru o liră (£ 1), dintr-unele toalete publice din UK (la Londra, acum s-of fi răspândit) puteai cumpăra astfel de periuţe de dinţi, nu tocmai comestibile, dar cu siguranţă... mestecabile.

Pusă într-o biluţă de plastic, o gumă de mestecat în formă de periuţă cu mâner (Fuzzy Brush) îţi promite curăţarea dinţilor şi împrospătarea respiraţiei.


 
Interesanta idee s-a născut în Ţările de Jos (la Amsterdam), a călătorit prin Australia, dar avea să devină o afacere de succes în... Anglia. 

În 2008, cică fuseseră deja vândute 70 de milioane de bucăţi, mai ales în UK, SUA, Canada, America de Sud, Asia etc... Oare se vinde şi prin România?!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Thursday, 14 June 2012

Poduri pe cer [Bridges on the sky]

Dintre multele curiozităţi cu care am rămas în memorie de prin călătoriile mele, pasarele între clădiri ocupă un loc aparte.

Mai întâi, pentru că în România sunt atât de neobişnuite. Cred că cele din Bucureşti se pot număra pe degetele unei mâini.

Apoi, pentru că iarăşi îmi oferă prilejul de a pune pe MunteanUK o mostră din abundenţa lexicală a limbii engleze.

Li se zice skyways, catwalks, sky bridges, skywalks (mai ales în SUA), fiind considerate tipuri particulare ale termenului generic pedways.

În română nu am găsit alt echivalent decât pasarele. Poate o fi pleonasm să zici pasarele suspendate. Sau nu?!

Imaginile acestor căi pietonale aeriene au fost surprinse de cititoarea mea C.L. în Covent Garden, Londra (1) şi de mine, în Glasgow (2), respectiv Edinburgh.

Mai răspândite sunt în Canada şi statele cu ierni aspre din nordul SUA (în Iowa am văzut o grămadă), din două motive principale.

Pentru a asigura fluiditatea traficului în oraşe care nu prea au trotuare şi pentru a-i feri pe pietoni de gerurile năpraznice şi împotmolirea în nămeţi.

Ar fi practice şi în prea aglomerata capitală a României? Ar fi şi estetice? Se poate zice că dau bine între zgârie nori, dar nu ştiu dacă şi între clădirile fostului Mic Paris

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Thursday, 2 February 2012

Chestii d-astea, numai la britanici (32) [Things like these, only at the Brits]

Încă de la primul episod al acestui serial, am vrut să evidenţiez lucruri care mi-au părut cât mai pe dos, mai invers, mai în răspăr cu ce am remarcat prin alte state europene, de prin SUA ori de prin alte ţări pe unde am mai trecut.

Nu ştiu care of fi fost cele mai ciudate dintre ciudăţenii, dar, la patru ani de când am început să bloggăresc pe acest (bizar la rându-i) MunteanUK, mai am încă niscaiva de prezentat – iată încă două în episodul de faţă.

În prima imagine apare o secţie a Metropolitan Police, aflată pe o străduţă din vechea urbe a Londrei (City of London), care... abia dacă se face remarcată în peisaj.

Mai degrabă inscripţia de pe pavaj – care delimitează locul de parcare cu inscripţia DOAR VEHICULE ALE POLIŢIEI” – îţi atrage atenţia decât clădirea în sine. Despre aceasta n-ai zice că este altceva decât o prăvălie oarecare...

Poate chiar una în faliment, dacă te iei după vitrinele albe, deloc atrăgătoare. Nu-ţi sare în ochi niciun însemn al autorităţii, iar moto-ului Lucrăm pentru o Londră mai sigură” are o caligrafie care seamănă mai mult cu a unui slogan comercial.

Oare nu este acest lucru taman invers decât în alte ţări, unde unităţile de poliţie trebuie să fie, dacă nu chiar impozante, măcar cât de cât vizibile?

Sau, poate, tocmai pentru că respectivul colţişor din Londra este locuit preponderent de imigranţi (mai ales musulmani), s-o fi primit vreo indicaţie ca unitatea de poliţie să se piardă cumva în peisaj, ca să nu atragă atenţia?

A doua imagine surpinde altceva destul de neobişnuit, pe o arteră principală (Queens Road) din Brighton, care face legătura dintre gară şi inima comercială a oraşului.

Este vorba de un aşa-numit MASONIC CENTRE” (poză), despre care nu ştiu cine s-ar aştepta să-l vadă chiar acolo, în plină stradă.

Oare prin alte ţări nu sunt nu neapărat ascunse, dar în mod cert ferite de prim planul atenţiei publice, orice clădiri masonice?

Sau poate mă înşel?! Căci, potrivit amicului Google, inclusiv într-un Brighton canadian (din Ontario) un astfel de centru masonic apare chiar pe strada principală (Main Street)?

Ei, oricât de secretoşi or lăsa impresia că sunt masonii pe alte meleaguri, iată că Marele Maestru din Brighton (UK) se declară încântat să prezinte masoneria din [East + West] Sussex întregii lumii” pe siteul lojei respective!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Friday, 27 January 2012

Cod portocaliu [Code Orange]

De-a lungul ultimilor ani, de fiecare dacă când România a înfruntat condiţii meteorologice extreme, fusesem avertizaţi. Primisem semnalul că urmează ceva foarte rău (caniculă, furtună, inundaţie, ger etc.) – cod portocaliu.

La fel precum alte respectabile ţări UE, şi noi avem sisteme de avertizare timpurie,  iar autorităţile statului pot să anticipeze întâmplările nedorite, pentru că ştiu când, unde şi cu ce amploare vremea o va lua razna.

Însă, fără excepţie, de fiecare dată suntem luaţi prin surprindere, de la vlădică la opincă, de la premierul-lopătar până la unii şoferi care s-or crede mai tari decât orice avertizări.

Am putea să ne amăgim că şi la alţii merg lucrurile la fel de prost când dă viscolul şi gerul (Big Freeze), invocând ultimele trei ierni aspre (poate vine şi a patra?!) din Anglia şi Scoţia. Cam tot aşa de mare este surpriza autorităţilor şi pe acolo...

Totuşi, clima Marii Britanii – şi aceasta de acum, darămite cea mediteraneană pe care i-o prevăd ideologii încălzirii globale – este destul de blândă, ca să justifice precauţii excesive.

Mai ales în condiţii de datorie publică consistentă, în UK nu prea se face să investeşti masiv în tehnologii anti-zăpadă. Las’ pe oamenii cu răspundere din Canada, Rusia ori Suedia să-şi bată capul cu aşa ceva...

Ei bine, poate că în UK o merge şi aşa(tipic româneşte să-i zicem?), dar acolo ar fi avut loc măcar un mic cutremur politic de s-ar întâmpla, precum în România, ca viscolul să lase în urmă oameni morţi de frig în maşini.

Desigur, viaţa şi moartea sunt în mâna lui Dumnezeu, dar cine s-ar putea ascunde după scuza că aşa a fost să fie”, când este vorba de un (prevăzut!) viscol?

Fiecare dintre noi vine şi se duce de pe lumea aceasta cum îi este rânduit, dar dacă adevărata cauză a morţii este ‘ciuma portocalie’, nicidecum gerul?

La opt ani de la îmbătarea cu promisiunile de stârpire ale ‘revoluţiei portocalii’, dezăpezirea unui kilometru de drum în România este de patru ori mai scumpă decât dezăpezirea unui kilometru de drum din Finlanda.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Wednesday, 10 August 2011

Towards a grievous failure of British democracy [Către un eşec dureros al democraţiei britanice]


Six years ago, in that blazing autumn that saw France engulfed by violence (to a degree not seen since 1968 or even 1871), what is happenig today in many British cities (London + its suburbs, Birmingham, Bristol, Liverpool, Manchester, Nottingham) seemed utterly inconceivable.

The French had granted citizenship to immigrants, irrespective or nationality and religious background, therefore they should have considered the ‘risk’ implied by this more or less forceful integration, many British thinkers were probably imagining.

Whilst on the contrary, multicultural Britain had offered homes that retained all ethnic and religious peculiarities (from the fartherst corners of Asia and Africa to the Carribean and Eastern Europe) to millions of people.

The British model was deemed superior, many believed, because newcomers were not forced to adhere to abstract values such as those of the French Republic

Instead of that, they were likely to become law abiding citizens of a country that let them live their way, with little-to-none interference of the state in their lives.

The presumed solidity of this approach was hailed during the time when T. Bliar and his gang were in power (1997 – 2010), and every now and then Britons (and friends of Britain, like me :-) were exposed to ‘success stories’ about multiculturalism.

They sounded good: communities were interwoven by racial harmony, peace, understanding, respect for diversity, a climate of political correctness and allegiance to democratic values. All of these and economic prosperity overlapping.

Then the economic crisis struck Britain, followed by severe public spending cuts, and in early 2011, PM David Cameron openly acknowledged the failure of multiculturalism.

In theory, multiculturalism looked great – as appealing to the eye as these pictures of little streets from the City of London, a melting pot that, since the late 1600s to our days has been home to French Huguenots, Jews, Irish, Africans, African-Americans, Indians, Chinese, Pakistanis etc.

In practice, the often questioned multicultural achievements of British democracy lie shattered among the broken windows, broken skulls, and burning shops in British (only English, no Scottish, Welsh or Irish so far!!!) cities that no long before were ‘dream destinations’ for people from all over the world.

The mobs are not ‘united in diversity’ (as the EU motto claims) on the streets of British cities that I have so often praised as beautiful; there’s but a sort of ‘unity’ in discontent, rage, and meaningless devastation.

Not that I would find a political claim excusable, however, any political stance supported by the people on the streets could be at least understandable. Yet there is no such thing.

Just like the blitz riots in Canada’s most liveable city (2011), like those in France (2005), in the USA (1992), what is happening in the UK these days can’t be understood without taking into consideration the moral abyss into which Britain has been sucked for the past decades.

Unlike the localized Brixton Riots (of 1981, 1985, and 1995), these widespread events may have farther reaching consequences, in spite of (or precisely because of…) the hoodlums’ having no official agenda.

From one perspective, this makes the riots very convenient for everyone. Firstly, they look like a difficult (on the short term) but politically rewarding (on the long term – if dealed with wisely) task for the UK Government, which is very unlikely to draw any opposition to a massive crackdown.

Apart from Trotskyists and other weirdos, plus Tony Bliar’s former friend in Lybia, it’s hard to believe that anyone agrees with the violence in Britain.

Nevertheless, it is difficult to say whether UK’s law enforcement agencies, crippled by budgetary cuts, could come up with a swift response to the violence.

It appears that the summer of discontent has still reached Britain, and I wonder whether Cameron and Clegg have the strength to deal with a prolonged crisis (such as Margaret Thatcher’s miners’ strikes) in case the British riots will last as long as those in France.

Secondly, hordes of unorganised (?!) looters with no demand (albeit as skilled at using new technologies as those that ignited the so-called Arab Revolutions), and acting like mere Pavlov’s dogs, are also very convenient to Britain’s enemies. 

As the cradle of ancient democracy (Greece) is faltering, it’s sad – but not surprising, for a great nation where atheism is in full bloom – to see that the egg from where democracy as we know it today hatched (Great Britain) is crumbling.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]