Ipocriţi bine-informaţi [Well-informed hypocrites]

Că toate lucrurile pe lumea aceasta merg din rău în mai rău, am mai scris pe MunteanUK, după mintea şi constatările mele sau i-am citat pe alţii (pe Soljeniţîn, acum un an), mai iscusiţi în a descrie aceste triste evidenţe.

Dar ce uşor este să constaţi răul din mersul lumii şi cât de greu este să vezi şi altceva ori să te pui de-a curmezişul acestei prăvăliri!

Se înţelege că nu este sfânt în ceruri care să nu fi văzut nenumărate rele (care au existat în toate vremurile, încă de la facerea lumii) şi să nu le fi deplâns ori chiar să le fi mustrat fără cruţare. Totuşi, niciunul nu s-a oprit acolo.

Vedem şi noi relele, le dezprobăm – în sinea noastră sau, uneori, prin felurite şi discutabile forme de protest exterior – şi, adesea, chiar ne dor.

Din păcate, mulţi ne oprim aici. Cădem în amăgirea că, devreme ce sincer suferim pentru atâtea rele din jur, cumva-cumva tot om fi buni creştini. Sau măcar nu chiar atât de răi precum alţii – cei ale căror rele, chipurile, le plângem.

Toată ziua ne informăm despre mersul lumii, toată ziua vrem să aflăm câte ceva şi părem a fi mai dependenţi de ştiri (luate de oriunde: TV, ziare, Facebook etc) decât de aer.

Facem rechizitorii împotriva lumii, adunând evidenţe despre relele sale. Poate ni le explicăm. Sau rămânem muţi în faţa lor. Ne pare că ne dezicem de ele, dar cu o nesătulă poftă le căutăm iarăşi şi iarăşi, le împărtăşim pe bloguri, le disecăm...

Contabilizăm rele lumii, dar nu vom putea niciodată să le ducem în spinare, pe Golgota, cum a făcut Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Atunci, la ce bun să le măsurăm toate?

Iar pentru că lumea este aşa cum este – rea, desigur – ne găsim (pe negândite, fără să ne dăm seama!) scuza ideală pentru a ne slăbănogi şi noi duhovniceşte, astfel încât nu mai găsim puterea de a ne dori noi să fim nici mai buni, nici mai altfel decât lumea.

Ne este suficient să arătăm cu degetul şi socotim acest păcat drept virtute care ne-ar deschide porţile Împărăţiei veşnice.

Unii, neştiind de altă lume, o iubesc pătimaş pe cea materială în care cred că făcându-şi voia cu vârf şi îndesat, ating fericirea, după care va veni moartea, adică nu mai vine nimic.

Aşa cred ei. Alţii, zicându-ne creştini, credem că o urâm pe cea văzută şi că, nefiind precum ceilalţi, aceasta ar înseamna că o iubim pe cea nevăzută. Cel mai probabil, nu o cunoaştem nici pe una, nici pe cealaltă.

Jalnic este că, de fapt, nu ştim nimic din ceea ce credem că ştim. Demersurile de informare, care ne-au devenit reflexe, nu ne duc nicăieri.

Ştim, dar la ce ne ajută că ştim? Cu ce rămânem dincolo de voluptatea de a deschide un ziar sau o pagină web, sub a cărei vrajă mă aflu şi eu (+ destui alţi internauţi, poate chiar cititori de MunteanUK)?

Oare aveam nevoie de opinii ştiinţifice despre suprasolicitarea creierului? Nu vedem ce roade ne aduce (supra)informarea, ce puţin spre deloc ne ajută în deciziile fundamentale ale vieţii?

Ca să nu mai vorbim de starea de spirit, care nu poate fi decât rea, din moment ce suntem conectaţi permanent la relele lumii. Să fim sinceri cu noi înşine: cine stă lipit de televizor sau monitor pentru a citi ştiri bune?

A nu înţelege careva că aş subscrie unei viziuni extremiste de genul “informare = rău”, respectiv “neinformare = bine”...

Nu vreau decât să constat cu tristeţe că, oamenii simpli, primitivi (adesea dispreţuiţi de noi, bine-informaţii lumii de azi) au învăţat, fie şi de-a lungul veacurilor, să se adapteze la condiţiile de mediu, indiferent cât de potrivnice ar fi fost.

Noi, oamenii moderni (complicaţi, sofisticaţi) nu am reuşit încă – şi oare o vom face vreodată?! – să ne adaptăm avalanşei informaţionale din jur.

De peste o sută de ani, ceea ce observa Oscar Wilde este valabil şi astăzi, pentru toţi ipocriţii (între care mă tem că sunt cel dintâi!) – atât creştini, cât şi nereligioşi:

“Omul bine informat – acesta este idealul modern. Iar mintea unui om bine informat este ceva înfiorător. Este ca un magazin de vechituri, numai monştri şi praf, cu toate articolele preţuite deasupra valorii lor”.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Witty bits from what I learned in the UK (21) [Vorbe de duh din ce am învăţat în UK]

Less than a year after the biggest wave of EU enlargement, the better off (Western) half of the European Union was more or less terrified by the prospect of an invasion of low skilled workers from the new Member States.

On a peaceful, stable and prosperous continent – too bad that these ‘certitudes’ would be put in doubt sooner than most people could have imagined in May 2004 or January 2007 – this kind of scaremongering was a lucrative strategy for many newspapers.

East Europeans were allegedly rushing to the former paradise that had been protected by the Iron Curtain, in order to feast on its delights, but bring nothing in exchange. So it was told by some, so it was believed by many.

For anyone coming from the poorer (Eastern) half of the EU, those assumptions were preposterous from the beginning.

With some exceptions (tens of thosands at most) most of the intra-EU migrants (about two million only from Romania) would not be savage migratory hordes, but law-abiging taxpayers in their adoptive countries.

By no means were these ‘second class Europeans’ inherently  prone to pulverise the social structures of the Welfare States which had already been weakened by numerous homegrown causes.

The archetipal threat was – as it was portrayed initially and mainly in France, but not exclusively there – the Polish plumber.

This character was meant to represent a cheap worker, with unverifiable skills, who was free to access the labour market, thus to ‘steal’ the jobs of the locals.

A large number of foreign workers would drive wages down, make trade unionism falter, and cause massive unemployment.

A EU commissioner from the Netherlands dared to claim that, contrary to popular belief in the ‘threat’ posed by such workers from the new Member States, he would entrust a Polish handyman with taking care of his second home in France.

When I was in the UK, I asked someone (an economic researcher) whether a similar fear of foreign plumbers existed in Britain, beyond the hysteria of the tabloids.

His answer is another ‘witty bit’ which explains the success of Polish (+ Romanian, Estonian, Hungarian etc) plumbers (+ other workers) have been having in many EU countries over the past years:

“The British plumber is not as good as the Polish plumber, and the latter may even smile to you. Skills of the lower part of  the population are not as good as in Eastern Europe.”

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] Hail to competing sites / [RO] Salutări siteurilor concurente (18)

[EN] A blog that thrashes the Eurozone (EMU) and everything that an be deemed good in regard to the EU is one kept by this Irish journalist from Brussels. [RO] Un blog care chelfăneşte Eurozona (EMU) şi tot ceea ce poate fi considerat bun în legătură cu UE este ţinut de această jurnalistă irlandeză din Bruxelles.

[EN] Hosted by the conservative and euroskeptic The Daily Mail, the blog has no mercy for pro-EU European leaders. [RO] Găzduit de conservatorul şi euroscepticul The Daily Mail, blogul nu are milă pentru liderii europeni pro-UE.

[EN] In the author’s view, for everything bad in Greece, Ireland, Spain, Portugal or Italy it’s surely the EU’s fault… [RO] În opinia autoarei, pentru tot răul din Grecia, Irlanda, Spania, Portugalia sau Italia este în mod sigur vina UE…

[EN] Enjoying less success than such a blog are the European Commission’s efforts (here, here, here) to defuse the myths and rumours about the EU. [RO] Bucurându-se de mai puţin succes decât un astfel de blog sunt eforturile Comisiei Europene (aici, aici, aici) de a dezamorsa miturile şi zvonurile despre EU.

[EN] Of which the Brit newspapers (especially but not exclusively) are filled with, often on a daily basis. [RO] De care ziarele britanice  (în special, dar nu exclusiv) sunt pline, adesea zi de zi.

[EN] Where does the truth lie? That’s for my readers to figure out for themselves! [RO] Unde se află adevărul? Cititorii mei să-l descopere singuri!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

About public transport in the UK (21) [Despre transportul în comun în UK]

Keeping in mind that “grumbling about trains being late is almost a national hobby” in Britain, I noticed this kind of ‘worries’ reflected more and more often in the online editions of British newspapers…

…and not that they would have serious topics to discuss or gossip about :-) Thus, I find myself wondering (and simultaneously asking my readers): how serious is this issue?

Last June, a BBC report noted that “the proportion of passengers satisfied with train punctuality had gone down,” compared to the spring of 2010.

Three months later, in September, The Daily Telegraph issued a stark warning, claiming that “UK train puctuality worsens”.

And let us not forget that all these ‘worries’ have been expressed long before another Big Freeze which – to the great dismay of Global Warming hysterics – could befall Britain (again, and for the fourth consecutive year) any day now!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] Not worth trying in the UK / [EN] Nu merită încercat în UK (20)

[EN] Hard to guess what ‘secrets of journalism’ can be learned for so much money in just 2 days – I didn’t try those courses, nor would I recommend them. [RO] Greu de ghicit ce ‘secrete ale jurnalismului’ pot fi învăţate pentru atâţia bani în doar 2 zile – n-am încercat acele cursuri, nici nu le-aş recomanda.

[EN] It’s but an illussion: just like modelling courses that can’t make anyone more beautiful, nor guarantee any succcessful modelling ‘career’. [RO] E doar o iluzie: precum cursurile de modelling care nu fac pe nimeni mai frumos, nici nu garantează vreo ‘carieră’ de succes în modelling.

[EN] Similarly, what could these ultrashort journalism courses truly offer apart from a more or less pleasant (if the smart guys teaching are funny!) means of wasting time? [RO] În mod similar, ce pot oferi aceste ultrascurte cursuri de jurnalism în afara de un mijloc mai mult sau mai puţin plăcut (dacă tipii isteţi care predau sunt amuzanţi) de pierdere a timpului?

[EN] Maybe only if they taught you ‘phone hacking tips’ the investment of 400 GBP would be worth it. Or maybe not even then. [RO] Poate numai dacă ar preda ‘trucuri de interceptare a telefoanelor’ investiţia de 400 GBP ar merita. Sau poate nici atunci.

[EN] Even this very profitable ‘skill’ in the British newspaper industry could not be in high demand anymore… [RO] Chiar şi această ‘aptitudine’ foarte profitabilă în industria britanică a ziarelor s-ar putea să nu va mai fi la mare căutare de acum încolo…

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (6) – Bye, bye Gândul... / Pa, pa Gândul...

[EN] Irrespective of the print edition’s demise (due on April 8, 2011), I had found the courage to quit Gândul... [RO] Indiferent de sfârşitul ediţiei tipărite (aşteptat pe 8 aprilie 2011), găsisem curajul să părăsesc Gândul...

[EN] My last day there was exactly the one when the death sentence of the print edition was oficially announced. [RO] Ultima mea zi acolo a fost tocmai cea în care s-a anunţat oficial condamnarea la moarte a ediţiei tipărite.

[EN] I don’t want to make comments about the future fate of this media product, neither about its past. [RO] Nu vreau să fac comentarii despre soarta viitoare a acestui produs media, nici despre trecutul său.

[EN] Nor about my professional perspectives. At least not for now. I am open to any doors that the Lord will open for me. [RO] Nici despre perspectivele mele profesionale. Cel puţin nu acum. Sunt deschis la orice uşi îmi va deschide Domnul.

[EN] Both the ‘golden age’ (2005-2008) and the ‘other half’ (2008-2011) of my life at Gândul are now closed chapters. [RO] Atât ‘perioada de aur’ (2005-2008), cât şi ‘cealaltă jumătate’ (2008-2011) din viaţa mea la Gândul sunt acum capitole închise.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contets/Cuprins]

[EN] Hail to competing sites / [RO] Salutări siteurilor concurente (11)

[EN] It’s not diplomatic, from a public relations point of view, to express my preferences openly but here I am saying it… [RO] Nu este diplomatic, din punct de vedere al relaţiilor publice, să-mi exprim preferinţele deschis, dar iată-mă spunând-o aici...

[EN] (assuming that I’ve still got readers interested in knowing this) What British newspapers does MunteanUK prefer? [RO] (presupunând că încă am cititori interesaţi să ştie aceasta) Ce ziare britanice preferă MunteanUK?

[EN] Wasn’t it obvious, given the huge number of links? I’m a ‘fan’ of the (often quoted on this blog) The Daily Mail and The Daily Telegraph. [RO] Nu era evident, dat fiind numărul uriaş de linkuri? Sunt un ‘fan’ al (des citatelor pe acest blog) The Daily Mail şi The Daily Telegraph.

[EN] Not that other Brit newspapers wouldn’t have interesting stories, but their leftist & nihilist ideology is nauseating to me. [RO] Nu că alte ziare britanice n-ar avea articole interesante, dar ideologia stângistă şi nihilstă a lor îmi face greaţă.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al românului? [This alcohol, a Romanian’s best friend?]

Am tot scris eu în serialul acesta – din ce am văzut eu însumi şi citându-i pe britanicii înşişi, că doar n-am inventat ceva! – despre ce beţivani sunt mulţi dintre britanici şi cum, chiar şi acei care n-or bea de dau prin şanturi, trag la măsea peste limite.

Evident, nu există limite, deşi bitanicii au dezvoltat conceptul de unităţi de alcool (alcohol units). Singura limită la care m-aş fi putut referi era aceea că oamenii din UK (băştinaşi sau nu, că obiceiurile rele se preiau rapid) beau mai mult decât alţii.

Iată că un nou sondaj UE (de tip Eurobarometru) vine să pună la îndoială ce răutăţi oi fi scris eu – repet, citând adesea surse din UK! Nu reiese chiar că britanicii nu beau de sting (ipoteza de lucru a serialului meu), ci că alţii sunt mai însetaţi decât ei.

Potrivit sondajului, citat de Gândul.info, cei mai mari băutorii ai Europei, nu-s locuitorii din UK, ci românii şi irlandezii!!! Ruşinea pentru britanici este completă :-), căci topul este completat de veşnicii lor rivali – germanii – urmaţi de austrieci.

N-am temei să zic că “UE minte”, mai ales că eurobarometrele au relevat multe triste adevăruri despre europeni. Totuşi, orice statistică este un diavol versatil, din care poţi să faci orice, cum vrei, depinzând de ce anume vrei a scoate în evidenţă.

Astfel, în timp ce unii (‘imparţiali’ – vezi aici şi aici) încearcă să arate că nu britanicii sunt cei mai cei, ziarele din UK nu bagă în seamă ‘performanţa’ românilor, ci tot la “ce dezastru este în UK” se referă (vezi aici şi aici!).

În faţa statisticii, tot ceea ce am scris eu despre cum stau lucurile cu alcoolul în UK par a veni să mă pună în ipostaza, presupus inconfortabilă, de “râde ruptu’ de cârpit” sau “râde ciob de oală spartă” – românii nu-s deloc mai breji ca britanicii :-(

Cutez însă să-mi exprim opinia că, fie şi dacă suntem şi noi în acelaşi rostogol pe povârnişul lui din rău în mai rău, la britanici este mai rău (vezi aici, aici sau aici). Şi am credinţa că o spun cât pot de obiectiv, fără vreun orgoliu patriotic.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Witty bits from what I learned in the UK (14) [Vorbe de duh din ce am învăţat în UK]

For anyone who may (still) have doubts about the truth (or ‘truthiness’ : -) of the little quotes which I am using in this series, I feel I should confirm one more time that nothing is made up.

I simply reproduce here a few interesting words, precisely as I heard them. But it’s not polite to disclose who exactly said what, where and when.

Therefore, I am holding on to the Chatham House Rule, which allows the liberty of ‘wity bits’ to circulate, without embarassing anyone. It states that:

“When a meeting, or part thereof, is held under the Chatham House Rule, participants are free to use the information received, but neither the identity nor the affiliation of the spearkers(s) nor that of any participant, may be revealed”.

This rule and the extent to which participants consider it morally binding makes discussion really free, and really worth taking part in; you may often catch some wity bits that would otherwise remain ‘forbidden’ in a more formal situation.

According to the famous think-tank’s website, the Rule “allows people to speak as individuals, and to express views that may not be those of their organizations, and therefore it encourages free discussion.”

“People usually feel more relaxed if they don't have to worry about their reputation or the implications if they are publicly quoted.”

Such a rule, and the way people uphold it is one of the things I liked best about the UK. Few societies in the world are as open as the British one is, and the fact that for the past 200-300 years almost the entire country was a Speaker’s Corner is undeniable.

Too bad that there are signs showing that the openness of Britain is gradually but irreversibly hijacked by Big Brother’s political correctness (PC), which is ultimately nothing but a perfidious totalitarian tool.

The Perfidious Albion is at war with its own citizens, and some are striking back –see here, here, here, here, here, here or here!

Every now and then, British newspapers (see here, here, here, here, here, here or here!) reveal the risks to free speech and other liberties of this ‘PC madness’, but I’m afraid Big Brother’s brain-washed activists are stronger and stronger.

That’s why I could stick just to counting this Chatham House Rule as another good example from the UK, without ignoring that what it stands for is being seriously threatened these days; and that’s an obvious sad truth about the UK.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Two years have passed… [Au trecut doi ani…]

…since the great spring we spent together as Chevening Fellows, learning about European Political Economy in one of the most beautiful places where one could be in this time of the year – East Sussex.

And one year has gone since the Alumni Conference of 2009. Are the predictions made then (shown in the fourth picture) still available? Are there many bad news on the way?

Waiting for good news, I’m using this blog post to greet everyone of my ‘fellow Fellows’ + the lovely hosts from the SEI…

…and ask you “how are you coping with the crisis?” – a time of turmoil which appears to be far from a happy ending :-(

Unlike the Fellows of 2009 & 2010, those of us from 2008 (I don’t know about the ones before us) faced no real winter.

I was absolutely amazed with the lovely British weather about which I had heard so many nasty things. I loved it :-)

Sadly, the current global recession threw the entire world into some kind of perpetual winter, and – at least according to British newspapers – many things may not be as pleasant in the UK as we left them.

If anyone has the time, I’d like to know what you are doing, using this opportunity to thank you all for a once-in-a-lifetime experience, hoping we shall meet again someday!

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Din viaţa studenţească (9) – O specie ameninţată de cititori de ziare [Student life – A threatened species of newspaper readers]

Nu cred să mai fie vreun secret pentru nimeni că presa tipărită merge tot mai prost, peste tot în lume, şi că cititorii fug de ziarul care înnegreşte palmele şi foşneşte incomod prin metrou... cam precum fuge mâţa la vederea unui dulău.

Între toţi cititorii fugari, probabil că studenţii sunt cei mai sprinteni, în condiţiile în care a-i obişnui pe ei cu cititul ziarelor ar trebui să fie un obiectiv de marketing al oricărei publicaţii.

.

Cetăţenii care mai şi gândesc, care, poate, vor să şi afle ceva, nu doar să se amuze, care sunt mai mult decât numai alfabetizaţi ar trebui să fie ţinta unei publicaţii cu pretenţii. Oare sunt naiv?!

Cum The Independent ţine încă la un astfel de ştaif (de ziar serios, de referinţă, influent etc), mi s-a părut foarte interesant cum încearcă să pescuiască, din rândul studenţilor, niscaiva cititori cât mai constanţi, cum şade bine unui ziar prestigios.

Nu mi s-a părut a fi vorba de vreo campanie agresivă, de milioane de pounds aruncaţi pentru o ciozvârtă de cotă de piaţă şi de dublarea ziarului cu cărţi, CD-uri sau alte ‘surprize’,
.
Cred că nu se dorea altceva decât a atraga atenţia studenţilor de prin campusul University of Sussex şi din alte centre universitare.
.

În imediata apropiere a oricăror prăvălioare, hop şi un poster cu The Independent, o ofertă de preţ special pentru studenţi, plus, din când în când, ziare vândute (nu date gratis!) de o către fată drăguţă, care nu s-a lăsat fotografiată :-(

Alături de un exemplar la preţ redus şi zâmbetul vânzătoarei, puteai opta pentru un mic cadou – o ciocolăţică (neagră sau albă) ori un CD (filmul X sau documentarul Y).

.

Interesantă posibilitatea (cât de mică şi mai mult simbolică) de a opta, nu de a lua pachetul ziar + nu-ştiu-ce de-a gata.

În alte locuri, îţi iese mai ieftin să iei o apă şi un ziar, decât doar o apă. Doar să nu uiţi că o gazetă serioasă nu ţi se întinde gratis, precum London Lite (fiţuică închisă recent), nici nu se vinde la mici reprezentaţii de circotecă politică, ca The Socialist Worker.

Nu ştiu ce impact are campania, dar măcar The Independent încearcă să vâneze câteva exemplare din această cea mai ameninţată specie de cititori de ziare.

.

Căci majoritatea studenţilor, în UK sau oriunde în lume, mai degrabă ar ‘consuma ştiri’ la computer sau la telefonul mobil, mi se pare mie.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Femeile în UK (3) [Women in the UK]

Contrar sfatului unei londoneze care studiază geografia la această universitate al cărui oaspete sunt ("Ar trebui să te întâlneşti cu fiecare britanică pentru a şti cum sunt britanicele"), iată-mă cutezând a face o primă generalizare.

Teoretic, are dreptate, dar asta nu mă împiedică să spun că şi ea se numără între britanicele cărora nu le place a se şti trase în poză, deşi altfel nu sunt deloc greţoase şi poţi avea cu ele discuţii foarte interesante. Ba chiar destul de îndelungate (15-20 de minute) pentru o pălăvrăgeală între străini.

Pe de altă parte, există şi altele precum cele de mai sus, care, văzându-te cu camera, se oferă ele însele să fie pozate. Părerea uneia dintre celelalte despre cele din poză? "Poate erau bete" - un răspuns la care nu subscriu în niciun fel, chiar nu mi s-a părut aşa ceva! Că doar fete bete în numeroase ipostaze am mai întâlnit eu, dar nu la shopping, pe la ora 18:00!

Altfel, există şi fete care n-au nimic împotrivă să fie pozate, precum cea care împărţea mandarine şi zâmbete, invitând oamenii la Enterprise Thursdays, o serie de evenimente menite să deschidă ochii studenţilor de la orice facultate asupra oportunităţilor de afaceri.

Simpatică ideea, ca şi strategia de promovare a ei, printr-o fată mult mai drăguţă în realitate decât lasă să se vadă fotografia de ochelaristă tocilară, aşa cum a surprins-o neîdemânaticul fotograf de mine.

Nu ştiu dacă faptul că studiază economia şi limba germană - într-o ţară plină încă de aversiune (sau, în cel mai fericit caz, invidie) faţă de tot ce vine din Germania! - are vreo relevanţă, însă îmi dau seama repede când discut cu o fată a cărei minte merge ca un ceas elveţian.

Şi căreia nu pot să-i doresc decât succes în afaceri şi ca următorul an de studiu, pe care îl va petrece în Austria, să îi fie cel puţin la fel de interesant precum săptămânile mele pe aici.

Căci sigur tipe ca ea menţin pe cai mari economia UK, nu dintr-acelea care se grăbesc să se tragă în poză pentru a se vedea în tabloidul The Sun (depăşit, de altfel, tot de un rival german - Bild-Zeitung).

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Studentul nostru, stăpânul nostru (4) [Our student, our master]

Nu ştiu dacă prin această University of Sussex or exista atâtea bârfe despre un profesor sau altul cum le auzeam pe vremea studenţiei mele, însoţite de dezvăluiri incendiare prin afişe lipite într-ascuns la avizier ori numai prin desenarea unor caricaturi.

Cel puţin la o primă vedere, imensa diferenţă de statut (însoţită de un deficit de comunicare pe măsură) dintre student şi profesor, atât de răspândită în universităţile de la noi prin care am trecut, nu există aici.

Între dovezile de civilizaţie universitară este şi faptul că, peste tot, Buletinul (newsletter-ul oficial al Universităţii) stă alături de săptămânalul The Badger al Uniunii Studenţilor (USSU).

Iar dacă numărul curent din prima publicaţie este deschis de un articol cuminţel despre stabilirea de parteneriate în cercetare, ziarul studenţilor combate bine cu un material despre calitatea proastă a hranei din campus.

Eu nu am a mă plânge, dar numai pentru că nu-s pretenţios, altfel remarc la rându-mi că posibilităţile de alegere sunt cam limitate, deşi, strict cantitativ – ai multe locuri de unde să cumperi mâncare în fiecare zi, cam până la ora 22:00.

Însă nici pe departe să se pună batista pe ţambal, câtă vreme Universitatea a pus chiar la dispoziţie o sală pentru proiecţia unui documentar (accesibil şi online) realizat de studenţii care vor mâncare mai bună şi care au aruncat mănuşa administraţiei şi corpului didactic pentru o dezbatere pe asupra subiectului.

Oricum, curat temă electorală, căci în februarie au loc alegeri pentru o nouă conducere a USSU!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]