Thursday 22 January 2009

Aşteptând încă revoluţia mondială... (4) [Still waiting for the world revolution...]

Când am început acest serial – dedicat pateticilor comunişti troţkişti întâlniţi în UK –, în mod sigur nu conştientizam cât de aproape eram de a fi martorul unei isterii planetare, cu tot atâta fundament logic şi moral cât au şi visele utopice ale acestor triste personaje.

Nici nu am în seamă mai mult decât ca pe o curiozitate anunţul de mai sus (pentru mobilizarea electoratului american din UK) pe care l-am fotografiat când de-abia se încingea lupta pentru nominalizare în interiorul Partidului Democrat...

Iată cum ajung acum – şi pentru a câta oară?! – să constat că viaţa bate filmul şi că Obamania (care începuse să se manifeste şi prin UK mai demult) chiar a pus stăpânire pe o bună parte a celor din lumea civilizată (?!). Evident, nu şi pe necivilizatul de mine…

Pur şi simplu, orice mi-ai face, nu pot să pun botul la nicio ideologie contemporană, nici care ne avertizează despre sfârşitul lumii, care nu de la surplusul de dioxid de carbon din atmosferă va veni (Global Warming Hysteria), ci de la păcatele noastre, nici care ne promite o societate ideală, un comunism pur, troţkist (cum cred bolnavii aceştia de la SWP), însă, nici nu pot crede că schimbarea a venit odată cu Obamania

Sau, mai degrabă – dacă Omul negru a venit :-) – înseamnă că schimbarea a venit la rândul ei, dar în niciun caz schimbarea în mai bine. În mai rău – da, încă este loc cât cuprinde pentru desăvâşirea în rău a civilizaţiei umane, însă mai binele din punct de vedere economic, social şi duhovnicesc (nu că hedoniştii ar pune preţ pe nevoile sufletului lor, slujindu-şi doar idolul trup) nu va veni.
.
Oare nu le-au ajuns civilizaţilor occidentali (britanici şi nu numai) câteva decenii în care s-a experimentat erezia prosperităţii, încât să se lămurească că mai binele nu poate veni nicidecum ca rezultat al progresului economic?

Dintre toate popoarele cuprinse de Obamanie, nici nu mă miră că, după zecile de milioane de americani contaminaţi de această boală, britanicii sunt în primele rânduri de alţi isterici, doar pe meleagurile lor s-a născut isteria legată de Prinţesa Diana…
.
O naţiune redusă, treptat, la o turmă de consumatori supravegheaţi permanent, de burţi amorale şi nereligioase întinse în faţa televizoarelor, nu poate decât să aştepte o revoluţie mondială (poate nu tocmai aceea aşteptată de către comuniştii britanici, dar, oricum, o revoluţie)… o mântuire, o eliberare din nonsensul hedonismului...

Aşa cum l-am văzut şi auzit eu pe acest Obama (în imaginea de mai sus), el are un singur lucru altfel faţă de tagma politicienilor de pe toate meleagurile – ştie să vorbească altfel decât în limba de lemn. Nu toţi vorbesc că ne aduc mai binele, nu toţi ne promit oportunităţi, progresul, bunăstarea, fericirea? Dar tot mai puţini au puterea de convingere a lui Obama, cum puţini au avut şarmul lui Tony Blair la vremea lui.

Nu cred însă în genialitatea niciunuia dintre ei! După opt ani de George W. Bush, respectiv 18 ani de Margaret Thatcher + John Major, şi Obama, şi Blair, doar au prins valul, însă niciunul nu are substanţă, nici vreo inteligenţă ieşită din comun (nu că aceasta ar fi o valoare în sine!) şi cu atât mai puţin vreo statură morală – sunt doar nişte animale de pradă de succes în jungla politicii.
.
Nu mă interesează cât de puţin populară este afirmaţia mea (cum tare a mai fost combătută deja :-), însă eu zic că nimeni altul decât Bush nu l-a adus pe Obama la Casa Albă, la fel şi cum pe Bush desfrânarea lui Clinton l-a dus în Biroul Oval şi nu vreun merit personal!
.
După părerea mea, nici Barack Obama nu va aduce ceva bun lumii, măcar să nu facă şi mai mult rău! Uitaţi-vă la Marea Britanie post-Blair, cu economie în prăbuşire, promiscuitate cât cuprinde, distrugerea familiei, şi ochi de-ai lui Big Brother peste tot! Măcar de ar arăta la fel de bine America post-Obama, dar s-ar putea să arate chiar mai rău de atât!

Orice ar zice istericii de pretutindeni, eu am convingerea că mai binele nu va veni, nici de la Obama, nici de la orice alt lider planetar! Acest mai bine nu ar putea veni decât de la Cel pe Care lumea nu-L vrea, deşi are aşa de mare nevoie de El, nu de la cei pe care lumea îi adoră.
.
Şi cum ar putea veni de la aşa un preşedinte pro-avort, mai ceva decât libidinosul Bill Clinton? Cum nu a venit nici în UK, de pe urma lui Blair, un avorţionist filo-catolic, care a îmbrăţişat până la urmă pe faţă credinţa papistaşă…

Orice ar crede ateii din jurul meu, mai binele nu va veni niciodată de la nişte lideri avorţionişti! Şi n-au decât să-i dea înainte toţi înţelepţii lumii aceştia cu ideologiile lor demonice şi să se chinuie să ne explice că, din cauza excesului de dioxid de carbon (între altele, cauzat, chipurile, şi de creşterea populaţiei care ar trebui redusă cu orice preţ!), ne merge mai rău…
.
Slavă Domnului, încă mai sunt destui oameni care se străduiesc să creadă în Cine trebuie, nu în miracolele, schimbările, revoluţiile pe care le propovăduiesc ei!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Monday 19 January 2009

God’s place in a humanist society (3) [Locul lui Dumnezeu într-o societate umanistă]

It is interesting how Brits seem oblivious to how weird our country is, especially the ‘nanny state’ (here a bag of peanuts will contain a warning: ‘this product contains peanuts’)” – this is a keen observation that a friend from Scotland was making in an e-mail to me a few weeks ago.

A good joke,” some could say… Well, for those who can’t imagine how weird these Brits can be, I must confirm that it’s sheer fact.

Except for the UK, I haven’t ever been to another country where milk chocolate – and not any chocolate, but an ‘iconic brand’ named Dairy Milk!!! – contains a warning that says: ‘This product contains milk.’ Nor do I know don’t know any other more absurd and hypocritical Nanny State than the British one.

There’s an exaggerate care from Big Brother’s part that people in this country wouldn’t get any allergies, that’s why you could find this kind of silly messages on food packages. Every now and then, you could see a similar warning label on an alcohol bottle, but not on an ‘iconic’ whisky bottle or beer can.

Such warnings like the one placed on chocolate bars would be regarded as offensive on other products, as if food allergies were the worst thing that could happen to someone in the UK!

I haven't noticed any cohesive campaign against serious hazards to one’s health in the UK taking into consideration anything else than an evolutionist/atheist perspective upon human life!

How can you possibly promise a better life for people if you only try to make them safe from external dangers, but not from spiritual dangers (sins), which are the roots of all human suffering? What if someone posted little stickers saying ‘Abortion kills living human beings’ on the billboards (seen in the London Underground) advertising access to abortion?!

If this excessive warning labelling were contained to food products, that would be more or less acceptable. However, I saw that even groups of children were ‘marked with fluorescent safety vests, as if everyone else, to careless drivers to pedophiles, should be warned ‘Beware, these are children’ (actually, ‘Be seen, be safe was written on one of the vests that I saw).

I wonder how many accidents, kidnappings or other unfortunate events involving children these fluorescent vests did prevent...

Big Brother appears to be trying his best to defend children from the outer world, form their own parents, who are sometimes killing their offspring with the unhealthy food they are offering them, but he can’t (or actually doesn’t want to!) protect them from the demons eating their souls from within: invidualism, promiscuity (the most obvious result of sexual education in primary school!), egoism, atheism, hedonism.

Like the links that I posted here show, the UK is some of the worst places to grow as a child, in spite of all the warnings which are meant to make you feel your life is safer than it would be without those very warnings issued by a careful Big Brother – a well-wishing ‘entity’ loving you more than you can love yourself, always knowing more that you could ever learn... a sort of mockery of God’s love and omniscience.

Ultimately, the most important aspect that this Nanny State appears to have done for you is the way it solved all moral dilemmas on your behalf. “There’s no absolute truth, no God,” Big Brother says, so just enjoy your life, worring only about respecting all these warnings meant to give you a comfortable life!

Just wear the safety vest, follow Big Brother’s directions, and everything will be alright! Don’t worry about any afterlife, it’s just this life that matters!

Sticking to regulations and respecting warnings should make all people in a country like the UK feel their lives are safer, but they can rarely fill up the needs of a human soul, as all souls – even those of children brought up in an atheist society – are meant to have a more meaningful existence than one made up of a succession of pleasant experiences.

There’s nothing more meaningful in our existence than meeting the One Who brought You to life, and allowing Him to love you! The abundace of surrogates for true happiness (delights, challenges, experiences, pleasures, ambitions, career paths, knowlege or wealth gathered etc) can’t make up for not having Him in your life!

Unfortunately, many people in the UK live empty lives, never able to fill them with with anything meaningful after having banished the very concept of God from their hearts.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Thursday 15 January 2009

Din viaţa studenţească (7) – Vânzarea produselor Coca-Cola, interzisă [Student life – The sale of Coca-Cola products, forbidden]

Ce ar mai surâde încântaţi distribuitorii şi fanii Pepsi, dacă regula stabilită (prin vot şi toate blah-blah-urile democratice, evident :-) de către studenţii de la University of Sussex (US) privitoare la unităţile comerciale ale Uniunii Studenţilor (USSU). Din 2005, în barurile, cantinele şi prăvăliile gestinate de USSU nu mai este voie să se comercializeze vreun produs al Coca-Cola!

Cumva pentru că toate chimicale alea ar fi dăunătoare sănătăţii? Sau pentru a promova băuturile cu mai multe ingrediente naturale? Sau licorile prea puţinilor producători locali din UK?

Ei aş! Mai ceva ca unele naţiuni arabe – unde Pepsi era iubit odinioară doar pentru că, chipurile, n-ar avea de-a face cu imperialismul american, al cărui simbol rămâne Coca-Cola – şi studenţii de la US au luat o decizie politică pentru a interzice băuturile acestei companii!

Aşa cum se vede în anunţul reprodus în cea de-a doua imagine, Coca-Cola este acuzată de legături cu grupările paramilitare din Columbia şi uciderea unor muncitori sindicalişti, dar şi că extrage prea multă apă din subteran pentru unităţile sale de îmbuteliere din India, lucru care ar pune periclita mediul de viaţă al localnicilor! Tare motivaţia pentru un boicot, n-am ce zice!

Nicio vorbuliţă despre potenţiale efecte dăunătoare asupra sănătăţii, despre riscul consumului în exces şi alte chestii d-astea. Hedoniştii studenţi de la US – dintre care mulţi, de ar fi să iasă în stradă în problema avortului, ar manifesta pentru sacralitatea acestui drept la ucidere, nu pentru sacralitatea vieţii omuleţilor nenăscuţi! – au rămas impresionaţi de suferinţele săracilor columbieni sau indieni…

Înduioşătoare ipocrizie, tipic britanică i-aş zice, pentru că se înscrie în linia isteriei legate de încălzirea globală – să combatem un adversar amorf şi atotprezent, dar nicidecum răul din noi înşine! În aceleaşi prăvălii unde este interzisă Coca-Cola*** găseşti oricând zeci de litri de alcool! Or, aceasta este o adevărată problemă a tineretului britanic.

Să salvăm planeta, nu sufletele proprii, să iubim aproapele de cât mai departe (din Columbia, din India…), iar pe ce-l de alături doar să-l tolerăm, că aşa e politically correct, nu-i aşa? În rest, să ne simţim bine, că de aceea suntem studenţi! Este perfect democratic să decidem interzicerea Coca-Cola, însă mă tem că orice încercare de a restricţiona accesul la alcool în campusuri ar fi receptată ca un atentat antidemocratic.

Ce uşor e să lupţi cu răul teoretic şi îndepărtat (practicile abuzive ale Coca-Cola, despre care se poate citi aici sau aici) şi ce greu pare să-ţi deschizi ochii pentru a vedea răul concret şi de aproape, în care te complaci!

Ce confortabil este să lupţi cu răul pe care îl fac alţii (corporaţiile multinaţionale, politicienii, bogaţii – ceilalţi în general) şi ce incomod e să te lupţi cu ale tale: trufia, lăcomia, lenea, indiferenţa, desfrânarea, judecarea semenilor…

*** NOTĂ: Pentru a nu fi acuzat că aş fi fan al Coca-Cola, mărturisesc că n-am mai pus nicio picătură din această licoare pe limbă de pe 22 septembrie 2007 (ziua în care l-am văzut pe Barack Obama la o întrunire electorală, în Creston, Iowa!) şi că nici nu mi-a plăcut vreodată prea mult băutura respectivă. Când şi când, mai gust eu chimicale d-astea, dar numai de la rivalii de la Dr Pepper :)

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Wednesday 14 January 2009

[EN] A few wonders from the UK / [RO] Câteva minunăţii din UK (5)

[EN] On the eve of this blog’s anniversary (tomorrow, on January 15th, MunteanUK is one year old :-), I’m posting a few pictures of a provincial (but with a glorious history) town in East Sussex. [RO] În ajunul aniversării acestui blog (mâine, pe 15 ianuarie, MunteanUK face un an :-), postez câteva poze ale unui oraş provincial (dar cu o istorie glorioasă) din East Sussex.

[EN] I liked these cute UK houses the moment I saw them, just because they looked so different from all the places I had been to before. [RO] Mi-au plăcut aceste drăguţe case din UK de când le-am văzut, doar pentru că mi-au părut aşa de diferite de toate locurile prin care fusesem înainte.

[EN]Its no big deal, why would you call some houses ‘wonders’?,” many people could say... I’m not saying that they are architectonic masterpieces, but I liked the feeling of comfort they induced when walking past them. [RO]Nu-i mare lucru, de ce le-ai spune ‘minunăţii’ unor case?”, ar putea să întrebe unii oameni. Nu zic că sunt capodopere arhitecturale, dar mi-a plăcut sentimentul de confort indus când te plimbai pe lângă ele.


[EN] The pictures in this fifth episode were taken in… [RO] Fotografiile din acest al cincilea episod au fost făcute în... – Lewes, East Sussex.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Friday 9 January 2009

La muncă în UK (6) [Working in the UK]

Voioase feţe păreau să mai aibă muncitorii aceştia şi n-au fost singurii muncitori (sau angajaţi/slujbaşi de orice fel, la o privire generală) care să-mi pară destul de mulţumiţi prin UK, dar vorba aceea din Harap-AlbRâzi tu râzi tu, Harap-Alb [imigrantule, veneticule, musafirule mai mult sau mai puţin poftit pe aici], dar parcă nu e râsul tău…

Când scoteai un euro jumate la o liră sterlină aproape la orice casă de schimb sau bancă, din orice ţară UE, iar locuri de muncă se găseau destule, cum să nu stai mereu cu zâmbetul pe buze?

Nu trebuia să iei cursuri de European Political Economy cum am urmat eu în UK, ca să pricepi că nu degeaba dădeau buzna oameni din toată lumea la muncă aici – o viaţă scumpă, într-adevăr, dar în puţine alte locuri (Norvegia, poate) ai fi putut pune atâţia bani deoparte, dacă scopul tău neapărat nu era să te faci britanic, ci să economiseşti.

Acum, nu ştiu câţi dintre imigranţii care odinioară se năpusteau către UK îşi mai ţin acelaşi zâmbet pe buze (văd că şi unii se cară deja, iar cei care mai stau, nu slujbe aşteaptă, ci ajutoare sociale). Degeaba a mai crescut salariul minim un picuţ, de la £ 5.52 la £ 5.73, căci lira nu mai are putere şi multe preţuri au crescut înfiorător ori urmează să crească în 2009

Oricât de lacom sau pretenţios ai fi, la prăvălii de cartier şi supermarketuri găseşti destule lucruri ieftine şi gustoase (nu garantez că şi sănătoase!) să mânânci în ţara aceasta. Oriunde şi oricând în afara restaurantelor clasice (d-alea cu ospătari şi feţe de masă :-), am găsit ce să manânc la preţuri convenabile în UK!

Apoi, hainele, electronicele şi alte bunuri de larg consum, iarăşi s-au ieftinit în ciuda crizei economice, pe măsură ce marile magazine – dintre care multe au falimentat – au făcut reduceri (sales/clearances) fabuloase

Însă facturile la utilităţi (apă, curent, gaze, încălzire), abonamentele (la mobil, internet, cablu, mijloace de transport, parcare), asigurările (obligatorii ori ba), vacanţele peste graniţă (cândva veritabile chilipiruri pentru aproape orice salariat plătit în pounds) au ajuns să fie, luate la un loc (că poate nu fiecare dintre acestea s-au scumpit), din ce în ce mai împovărător de scumpe în UK.

Dacă mai ai şi contribuţii de dat (la un fond de pensii sau pensie alimentară – dat fiind numărul uriaş de britanici divorţaţi!), dacă mai ai şi chirii, ipoteci sau taxe de studii de plătit, dacă trebuie să achiţi vreo amendă în UK sau – Doamne fereşte! – cine-ştie-ce servicii medicale

Deja, de la o lună la alta, paradisul consumismului (ce era şi încă mai pare a fi Marea Britanie) se transformă de-a dreptul în iad… un iad din care de-abia aştepţi să vină un izbăvitor... salvator... mântuitor care să te scoată...

Doar că eliberatorul aşteptat este un fel de lider politic (cum aşteptau şi iudeii din vremea lui Hristos – oricine să fie, dar mai bun ca Gordon Brown, nu?), plin de farmec (ca Barack Obama), atotşitutor (un fel de Big Brother, nu?) şi atotputernic cum se va pretinde viitorul Antihrist...

Din nefericire, nici nu se poate să fie altcumva sau altcineva, câtă vreme tot mai mulţi oameni de pe aceste meleaguri nu-L vor nicidecum pe Iisus Hristos, Care devine ‘interzis’ în această ţară seculară, după ce că este mai mereu negat sau batjocorit!

Să nu se tulbure vreunii mai slabi de îngeri de imaginea mea apocaliptică, să mai zic şi că un zâmbet aproximativ ar mai putea păstra cei care lucrează în anumite sectoare, unde, oricât le-ar fi de rău britanicilor, n-o să se înjosească ei să muncească (curăţarea străzilor, munci agricole etc).

În alte domenii (asistenţă medicală, asistenţă pentru vârstnici, instalatori, profesori etc) – nu-s destui britanici calificaţi, aşadar iarăşi ar fi motiv de zâmbet pentru imigranţi.

Totuşi, în cele mai dese cazuri, cu cât ai o calificare mai bună, cu cât este mai probabil să te fi stabilit deja în UK, aşadar nu strângi bani pentru repatriere, ci trebuie să-ţi plăteşti facturile – pe toate sau pe o mare parte din cele de mai sus. Ei bine, aşa cum le-am enumerat, acestea te rup în UK

În fine, în paradisul terestru reprezentat pentru mulţi de City-ul londonez, bănuiesc că o fi devenit puţin mai greu să găseşti o slujbă. Supercalificaţi, individualişti, eficienţi la uciderea competitorilor ca nişte feline, dependenţi de muncă (workoholici de-a dreptul) precum sunt dependenţi şi de alcool şi promiscuitate sau orice distracţie

Oare unde s-or duce toţi aceşti oameni care reprezentau, până nu demult, idealul unei societăţi absorbite de hedonism? Este limpede că vremurile bune au cam apus în City of London...

Oare ce va fi cu toţi corporatiştii aceştia care trăgeau după ei creşterea economică a UK, în caz că or rămâne şomeri? Că doar nu s-or sinucide cu toţii?

Sigur îmi pare numai faptul că nici nu vor da buzna să concureze la locurile de muncă pentru care se bat polonezii, lituanienii, ruşii sau puzderia de imigranţi africani şi asiatici din UK...

Nu ştiu nimic sigur (deşi am câteva persoane avizate în minte), dar poate că, aruncând această postare online, cineva tot s-o găsi să ne aducă lămuriri – să întărească, să ajusteze ori să desfiinţeze afirmaţiile mele.

Dacă blogul acesta ar mai fi în vremurile lui bune (dar de mine depinde să-l resucitez cumva, nu-i aşa?!) sunt sigur că ar fi destui cititori care să aducă informaţii în plus sau contraziceri la ce am scris – de va voi Domnul, s-or mai găsi câţiva şi acum!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Thursday 8 January 2009

UK’s motor vanity fair (9) [Bâlciul deşertăciunilor cu motor din UK]

I’m dedicating this first blog post of 2009 to a not-so-new piece of news, but one that will keep recurring in 2009 – the car industry in the UK (as well as anywhere else in the world) is in dire straits or, quite probably, in its death throes.

In my view, irrespective of the current economic crisis (see more about this specific industry’s decline in 2008), the automakers’ problems are simply well-deserved, and it was about time that they started dying.

Obviously, no one could be happy about this bad news, nor remain unsensitive to the social aspect of this issue (the hundred thousand workers that are to remain jobless throughout the EU and the US), nevertheless, this industry is doomed – maybe not necessarily to extinction, but at least to a serious reduction in size.

In the UK, some of the darkest clouds seem to be gathering (like in the first picture) above the iconic brand Jaguar (another true ‘motor idol’ for many), as the rescue’ effort of Tata Motors (the company’s owner since March 2008) proves to have been futile.

The Indian takeover only delayed the outbreak of current problems, but it couldn’t avoid them on the long term – see about it: here or here.

Apart from central London – where, thanks to the Congestion Charge, it’s a delight to see few cars – other UK cities seem to have plenty of cars. Maybe traffic is far more civilised than in Bucharest, and streets don’t seem to be suffocated with motor vehicles like those of the Romanian capital, however, the Brits have too many cars as all the civilised (?!) nations of the EU do.

Many people are mourning for the presumably unjust death of the car industry, but I am wondering how much longer could anyone imagine its survival to be.

People don’t change even TV sets or refrigerators every couple of years, let alone their cars, yet millions of new cars get produced every year. How many more vehicles can this civilised (?!) world take? Aren’t there far too many already?

Isn’t this EU overwhelmed with cars? In the 25 EU countries of 2004, there were no less than 216 million passenger cars, let aside vans, trucks, buses, tractors, fire fighter cars, and other special vehicles… And these four years old figures are not taking into consideration the 10-14 million cars (again, from relatively old data!) produced every year in Europe! Two cars for every five EU citizens is already too much in my view...

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]