Friday 27 April 2012

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (28) – Enisala Fortress / Cetatea Enisala

[EN] Too many words on MunteanUK… and how many matter?

[RO] Prea multe cuvinte pe MunteanUKşi câte contează?

[EN] I’d better keep my promise – just post more pics.

[RO] M-ai bine mi-aş ţine promisiunea – să postez mai multe poze.

[EN] This is the medieval fortress of Enisala.

[RO] Aceasta este cetatea medievală Enisala.

[EN] Once a (probably) Genovese, later a Turkish outpost.

[RO] Cândva un avanpost (probabil) genovez, mai târziu turc.

[EN] Today, it’s just an archeological site in Tulcea county (TL).

[RO] Azi, este doar un sit arheologic  în judeţul Tulcea (TL).

[EN] In the heart of Dobruja, at the gates’ of the Danube Delta.

[RO] În inima Dobrogeila ‘porţile’ Deltei Dunării.

[EN] For anyone ever being close to Babadag

[RO] Pentru orice s-ar afla vreodată aproape de Babadag

[EN] …this place it’s worth seeing!

[RO] …acest loc merită văzut!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Wednesday 25 April 2012

Ipocriţi bine-informaţi [Well-informed hypocrites]

Că toate lucrurile pe lumea aceasta merg din rău în mai rău, am mai scris pe MunteanUK, după mintea şi constatările mele sau i-am citat pe alţii (pe Soljeniţîn, acum un an), mai iscusiţi în a descrie aceste triste evidenţe.

Dar ce uşor este să constaţi răul din mersul lumii şi cât de greu este să vezi şi altceva ori să te pui de-a curmezişul acestei prăvăliri!

Se înţelege că nu este sfânt în ceruri care să nu fi văzut nenumărate rele (care au existat în toate vremurile, încă de la facerea lumii) şi să nu le fi deplâns ori chiar să le fi mustrat fără cruţare. Totuşi, niciunul nu s-a oprit acolo.

Vedem şi noi relele, le dezprobăm – în sinea noastră sau, uneori, prin felurite şi discutabile forme de protest exterior – şi, adesea, chiar ne dor.

Din păcate, mulţi ne oprim aici. Cădem în amăgirea că, devreme ce sincer suferim pentru atâtea rele din jur, cumva-cumva tot om fi buni creştini. Sau măcar nu chiar atât de răi precum alţii – cei ale căror rele, chipurile, le plângem.

Toată ziua ne informăm despre mersul lumii, toată ziua vrem să aflăm câte ceva şi părem a fi mai dependenţi de ştiri (luate de oriunde: TV, ziare, Facebook etc) decât de aer.

Facem rechizitorii împotriva lumii, adunând evidenţe despre relele sale. Poate ni le explicăm. Sau rămânem muţi în faţa lor. Ne pare că ne dezicem de ele, dar cu o nesătulă poftă le căutăm iarăşi şi iarăşi, le împărtăşim pe bloguri, le disecăm...

Contabilizăm rele lumii, dar nu vom putea niciodată să le ducem în spinare, pe Golgota, cum a făcut Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Atunci, la ce bun să le măsurăm toate?

Iar pentru că lumea este aşa cum este – rea, desigur – ne găsim (pe negândite, fără să ne dăm seama!) scuza ideală pentru a ne slăbănogi şi noi duhovniceşte, astfel încât nu mai găsim puterea de a ne dori noi să fim nici mai buni, nici mai altfel decât lumea.

Ne este suficient să arătăm cu degetul şi socotim acest păcat drept virtute care ne-ar deschide porţile Împărăţiei veşnice.

Unii, neştiind de altă lume, o iubesc pătimaş pe cea materială în care cred că făcându-şi voia cu vârf şi îndesat, ating fericirea, după care va veni moartea, adică nu mai vine nimic.

Aşa cred ei. Alţii, zicându-ne creştini, credem că o urâm pe cea văzută şi că, nefiind precum ceilalţi, aceasta ar înseamna că o iubim pe cea nevăzută. Cel mai probabil, nu o cunoaştem nici pe una, nici pe cealaltă.

Jalnic este că, de fapt, nu ştim nimic din ceea ce credem că ştim. Demersurile de informare, care ne-au devenit reflexe, nu ne duc nicăieri.

Ştim, dar la ce ne ajută că ştim? Cu ce rămânem dincolo de voluptatea de a deschide un ziar sau o pagină web, sub a cărei vrajă mă aflu şi eu (+ destui alţi internauţi, poate chiar cititori de MunteanUK)?

Oare aveam nevoie de opinii ştiinţifice despre suprasolicitarea creierului? Nu vedem ce roade ne aduce (supra)informarea, ce puţin spre deloc ne ajută în deciziile fundamentale ale vieţii?

Ca să nu mai vorbim de starea de spirit, care nu poate fi decât rea, din moment ce suntem conectaţi permanent la relele lumii. Să fim sinceri cu noi înşine: cine stă lipit de televizor sau monitor pentru a citi ştiri bune?

A nu înţelege careva că aş subscrie unei viziuni extremiste de genul informare = rău”, respectiv neinformare = bine”...

Nu vreau decât să constat cu tristeţe că, oamenii simpli, primitivi (adesea dispreţuiţi de noi, bine-informaţii lumii de azi) au învăţat, fie şi de-a lungul veacurilor, să se adapteze la condiţiile de mediu, indiferent cât de potrivnice ar fi fost.

Noi, oamenii moderni (complicaţi, sofisticaţi) nu am reuşit încă – şi oare o vom face vreodată?! – să ne adaptăm avalanşei informaţionale din jur.

De peste o sută de ani, ceea ce observa Oscar Wilde este valabil şi astăzi, pentru toţi ipocriţii (între care mă tem că sunt cel dintâi!) – atât creştini, cât şi nereligioşi:

Omul bine informat – acesta este idealul modern. Iar mintea unui om bine informat este ceva înfiorător. Este ca un magazin de vechituri, numai monştri şi praf, cu toate articolele preţuite deasupra valorii lor”.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Tuesday 17 April 2012

The Holy Fire [Sfânta Lumină]

The orthodox around the world have just celebrated Pascha again, offering to millions of fellow irreligious citizens (either baptised or not) a longer weekend, suitable for binge drinking, partying and senseless amusement.

What spiritual significance?! To most people, Pascha means no more than a suplimentary day off, thus an opportunity to ‘feel good’ like any other. Or, maybe, not to feel so good at all…

The happy few took off to various exotic holiday destinations, while many had to endure depressive family reunions, as fewer and fewer families these days are ‘little churches’ – as they should be, according to Orthodox teachings.

Instead of experiencing the joy and meaningfulness of life brought by Christ within their families, children only learn that life is all about drinking, eating and having fun.

The ‘Easter Bunny’ part may have been enjoyable, for the few children whose parents afford presents. The rest must have been a relatively unpleasant experience consisting in watching how adults ‘have fun’ – chatting senselessly between meal courses, ‘relaxing’ between a glass of drink and a cigarette…

Forced by tradition and by a rainy weekend, families stayed together, but rare where those were a genuine togetherness existed. Without being together in Christ, the reunion of empty hearts around tables full of delicacies can be but burdensome.

Instead of the Lord, most families shared their intimacy with ‘lord-television-set’, cursing the rain, although it was a real bliss for the thirsty soil that bears us all and of which we expect food.

Among the insipid ‘Happy Easter’ messages, televisions may have inserted pale references to a politically correct Christ, air some tear-jerking reportages, whilst most of the time they probably offered the usual tasteless entertainment.

That was Easter for many… While in churches was the real Pascha, and especially in Jerusalem, where God’s Holy Light appeared again on Holy Saturday.

Every now and then – and especially during each Great Lent – ‘wise’ people thirsty of Andy Warhol kind of ‘fame’ attempt to bury Christianity with their ‘scientific’ discoveries.

Over and over again, their wisdom is humbled by the fact that Christ is Risen, and one piece of evidence in support of this ‘mad claim’ that couldnt be disapproved for two millennia is the fact that the Lord’s Holy Fire descends from heavens every year, only for the Orthodox Pascha.

Unlike doubtful ‘apparitions’ at various papist shrines and in spite of being subjected to criticism, this miracle has been attested, year after year, for the last 900 years – read more about it: herehere, here, here, and here.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Tuesday 10 April 2012

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (27) – Heaven on earth?! / Raiul pe pământ?!

[EN] An inane consumerist promise on Bucharest’s advertising billboards: [EN] O stupidă promisiune consumistă pe panourile publicitare din Bucureşti:

[EN]For Easter (Pascha), we offer you heaven on earth.” [RO]De Paşte (Paşti), îţi oferim raiul pe pământ.

[EN] Many are those believing that all there is to life starts and ends here. [RO] Mulţi sunt cei care cred că tot ce însemnă viaţa începe şi se termină aici.

[EN] None of those we buy, possess and exibit here matter in the afterlife. [RO] Niciunele dintre cele pe care le cumpărăm, le posedăm şi le etalăm aici nu contează în viaţa de apoi.

[EN]But there’s no other, nor could there be a better life,” say hordes of shoppers. [RO]Dar nu există alta, nici n-ar putea fi o viaţă mai bună”, spun hoarde de cumpărători.

[EN] ‘Wise’ thinkers can but agree with these humanist (= often hedonist) values. [RO]Înţelepţi’ gânditori nu pot decât să fie de acord cu aceste valori umaniste (= adesea hedoniste).

[EN] They proclaim that ‘prosperity’ – regardless of ethical costs! – brings happiness. [RO] Ei proclamă că ‘prosperitatea’ – indiferent de costuri etice! – aduce fericire.

[EN] The world of “I have, therefore I am” face-to-face with Christ, Who says: [RO] Lumea lui “am, deci exist” faţă în faţă cu Hristos, Care spune:


[EN] If only for this Holy Week, we’d understand what truly matters! [RO] De-am înţelege măcar în această Săptămână a Patimilor ce contează cu adevărat!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Thursday 5 April 2012

Femeile în UK (25) [Women in the UK]

La imaginea proastă a britanicelor s-a nimerit de mai multe ori să mă refer, deşi scopul declarat al serialului acesta era să pun în evidenţă lucrurile bune (câteva doar: aici, aici, aici sau aici), nu pe cele rele.

În acord cu schimbarea de politică editorială pe care o anticipam acum ceva vreme – de a face din MunteanUK mai degrabă un fotoblog – se vrea a fi şi postarea de faţă: să postez două imagini fără prea multe comentarii (de m-oi putea abţine :-)

O adolescentă cântă pe stradă (parcă amicele ei doar se amuzau, fără să fie şi ele mici artiste), pentru un bănuţ cinstit, într-o ţară unde aceast hobby rămâne hobby, adică o ocupaţie temporară, privită ca una pe deplin respectabilă.

Nu este asociată cu cerşetoria, precum în alte ţări, mai de prin părţile răsăritene ale UE. Decât atunci când, din păcate, anumiţi est-europeni vin să transforme acest obicei onorabil într-o agasantă modalitate de a-şi câştiga existenţa.

Ca simplu hobby, este vorba de easy money (bani uşor obţinuţi), căci trebuie să fie uşor şi plăcut să câştigi ceva de pe urma unui talent de la Dumnezeu. Pentru rezultate mai mari decât aplauze şi bănuţi pe stradă, probabil că trebuie mai multă muncă.

Nu ar trebui să conteze cât de mult poţi câştiga; mai importante sunt experienţa, depăşirea tracului, interacţiunea cu publicul… Din cealaltă perspectivă, a cerşetorilor, ştim bine că doar banii contează, nu şi calitatea interpretării.

Ceea ce nu înseamnă că trebuie să fi neapărat cerşetor pentru a ajunge la acoperirea unor cheltuieli sau să faci economii, îmi spunea cineva care a practicat aşa ceva într-o metropolă din Australia, în timp ce urma o facultate de drept.

Toată aprecierea pentru acest tip de ocupaţie (street busking) şi pentru feţele normale ale tinerelor din poze, dar în spatele lor se vede alt tip de imagine, a femeii-obiect, femeia-zeiţă a erei noastre consumiste. Că aşa-i în viaţă, unii cu munca, alţii cu succesul…

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]