[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (15) – Death on TV / Moartea la TV

[EN] September 11, 2001 – I won’t get into speculations about who (Osama bin Laden or others?!) did it. [RO] 11 septembrie, 2001 – nu voi intra în speculaţii despre cine (Osama bin Laden sau alţii?!) a făcut-o.

[EN] Thanks to explosion of information technology in the past decade, we have had access to all versions of the story. [RO] Datorită exploziei tehnologiei informaţiei în ultimul deceniu, am avut acces la toate versiunile poveştii.

[EN] The official one (here, here, here, here) + the alternative one (here, here, here, here). [RO] Cea oficială (aici, aici, aici, aici) + cea alternativă (aici, aici, aici, aici).

[EN] Adhering to one or the other is more a matter of faith than one of reason: “Having eyes, see ye not?” [RO] A adera la una sau la alta este mai mult o chestiune de credinţă decât de raţiune: “Ochi aveţi şi nu vedeţi?”

[EN] My pics from around Ground Zero have a different aim... [RO] Pozele mele din jurul Ground Zero au alt scop...

[EN] ...to show how Americans know to remember the departed from among them. [RO] ...să arate cum ştiu americanii să-şi amintească de cei plecaţi dintre ei.

[EN] To some, it’s probably ridiculous how Americans use teddy bears and other toys… [RO] Pentru unii, probabil că este ridicol cum americanii folosesc ursuleţi de pluş şi alte jucării…

[EN] I see it as a sort of consumerist requiem – but don’t take it pejoratively! What else could be done in an ultraconsumerist society do?! [RO] Eu o văd ca pe un soi de parastas consumist – dar nu o luaţi în sens peiorativ! Ce altceva s-ar putea într-o societate ultraconsumistă?!

[EN] It’s all so typically American, and so moving after all. [RO] Totul este atât de tipic american şi de mişcător până la urmă.

[EN] So are the pics of the dead on ad hoc memorials – similar to the way Americans adorn their fridges with images of dear ones. [RO] Precum sunt şi pozele celor morţi pe memorialele ad hoc – similare felului în care americanii îşi decorează frigiderele cu imagini ale celor dragi.

[EN] Finally, it’s worth observing how untouched by the tragedy remained the little graveyard across Ground Zero. [RO] În fine, merită observat cât de neatins de tragedie a rămas micul cimitir de vizavi de Ground Zero.

[EN] To the dead, it doesn’t matters who did it, nor do they need ideological explanations about why it happened. [RO] Pentru cei morţi, nu contează cine a făcut-o, nici nu au nevoie de explicaţii ideologice despre de ce s-a întâmplat.

[EN] If only we’d see death on TV remembering that any second we could be next! We’d be on the narrow path to sainthood! [RO] Măcar de-am vedea moartea la TV amintindu-ne că în orice secunde am putea urma! Am fi pe calea strâmtă către sfinţenie!

[EN] From this perspective, we’re the most privileged human beings in history – we see death (our only certitude) every day. [RO] Din această perspectivă, suntem cele mai privilegiate fiinţe umane din istorie – vedem moartea (singura noastră certitudine) în fiecare zi.

[EN] Therefore, how come we the most reckless people that ever lived on the face of the earth? [RO] Aşadar, cum se face că suntem cel mai probabil cei mai nesăbuiţi oameni care au trăit vreodată pe faţa pământului?

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Aşteptând încă revoluţia mondială... (8) [Still waiting for the world revolution…]

Indiferent de cum s-o fi văzând el însuşi, s-au găsit destui care să îl considere ‘erou’ (al luptei pentru accesul la informaţii), ‘deschizător de drumuri’ (înspre o altă lume, în care guvernele să fie obligate la mai multă transparenţă), un ‘revoluţionar’, un ‘vizionar’…

….ba poate chiar un viitor ‘martir’, dacă ar fi să le dăm crezare avocaţiilor săi, care se tem că, odată ajuns în mâinile Unchiului Sam, clientul lor ar fi torturat, executat sau ucis mişeleşte în puşcărie.

Acesta este Julian Assange*** – hackerul australian ale cărei furtuni în pahare cu apă, oricâtă rezonanţă planetară or fi părând să aibă în această epocă a tehnologiei informaţiei, tot nu au stârnit adevărate revoluţii.

Zicea Andy Warhol că, “în viitor, oricine va fi faimos pentru 15 minute”, iar acel viitor pe care îl trăim noi acum părea să se confirme şi în cazul lui Assange. Iată, totuşi, că ‘faima’ acestuia a ţinut ceva mai mult, cam cât iarna 2010/2011.

Au venit revoluţiile arabe, cutremurul din Japonia, războiul din Libia, astfel că despre  ‘martirul’ de la Londra s-au auzit tot mai puţine. Aura lui revoluţionară păleşte cu fiecare zi petrecută în vila cu zece dormitoare...

Revoluţionarului – celui de modă veche vreau să zic, de secol 19 şi 20 – îi şade bine cu chinul, cu hăituiala, cu clandestinitatea, cu austeritatea şi asceza chiar, ci nu cu reşedinţele de lux.

Ceea ce nu i-a împiedicat pe fani să atragă atenţia, când s-au împlinit şase luni de arest, asupra “condiţiilor excesive şi dezumanizante de detenţie” şi să se plângă că eroul lor este vânat de camere de supraveghere (CCTV), ceea ce avea să se dovedească o exagerare.

Erau doar camere de monitorizare a traficului. Însă nicio exagerare nu-i de lepădat în aceste vremuri, când nimic, oricât de gogonat ar fi, reuşeşte să scoată oamenii din lumea revoluţiilor virtuale, în cea a revoluţiilor cu distrugeri şi moarte.

Revoluţionar mondial şi violator (încă neconfirmat în ambele privinţe), un (aparent) paria cu prieteni bogaţi (care i-au plătit cauţiunea), cinic şi narcisist, hedonist şi amoral, idealist şi calculat – pentru care unii ar face moarte de om, pe când alţii au cerut asasinarea lui.

Nicidecum imaculat, dar nici vrednic de a fi dat în mâinile Unchiului Sam, în fruntea unei entităţi nedemocratice (WikiLeaks) care serveşte idealuri democratice (?!)... cu mii de poveşti pe seama lui, care mai de care mai năstruşnice.

Nicicând nu se poate spera la o revoluţie mondială (fie ea definită troţkist sau altcumva) fără exagerări şi minciuni. Oricât de adânci ar fi cauzele reale ale revoluţiilor (definite ulterior de istorici) fără ‘scântei de exagerare’ nu se poate face vreo revoluţie.

Dezvăluirile WikiLeaks s-au dovedit a fi o făsâială. În urma căreia, Uncle Sam n-a ieşit prea şifonat. Ba chiar este demn de admirat: n-ar fi bine ca şi România să aibă diplomaţi atât de talentaţi în a trage de limbă pe toată lumea din jur şi a descrie atât de plastic evenimente şi personaje?

Şi atât de mare a fost făsâiala aceasta, încât mă gândesc că scopul lor nu are legătură cu dezvăluirile în sine, ci cu propulsarea lui Assange la rolul de ‘revoluţionar mondial’, pentru care destui fanatici ar fi gata să arunce lumea (internetului şi nu numai) în haos.

Închis sau liber, dar cu siguranţă în carne şi oase, autentic, acest Assange – pe care unii să-l adore, iar alţii să-l urască, la fel ca pe Osama bin Laden – este un ‘activ de mare valoare’ în zilele noastre când oricine poate fi ‘revoluţionar’, dar arareori pentru mai mult de 15 minute.

Pentru cine şi pentru ce va servi (conştient sau nu) Assange– să-i las pe cititorii mei (care şi câţi or mai fi) să îşi dea cu părerea. Eu doar îmi exprim scepticismul ca atâta tam-tam cu WikiLeaks nu se prea poate să fi fost creat doar pentru fâsâiala de până acum.

*** NOTĂ: Am creat imaginea cu ajutorul acestui site.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Aşteptând încă revoluţia mondială... (7) [Still waiting for the world revolution...]

Cu Osama bin Laden executat – fie şi cu dovezi privind moartea lui la fel de solide precum cele privind aselenizarea – Barack Hussein Obama şi întreaga ‘lume liberă’ rămân fără un convenabil antierou.

Cei socotiţi ‘conspiraţionişti’ vor specula că, foarte rapid, “va fi inventat un altul”, în timp ce restul ‘lumii libere’ n-are decât să dea curs îndemnului obamian că sfârşitul lui bin Laden trebuie “salutat de toţi cei care cred în pace şi demnitate umană”.

Poate că revoluţia mondială nu mai are nevoie de bin Laden şi era vremea să intre în cărţile de istorie. Eventual să ‘reapară’ numai fictiv, ca Elvis sau Michael Jackson.

Dar de ceea ce au încă nevoie americanii este de un soi de ‘spirit al lui 11 septembrie’, definit astfel de Obama: “în acea zi, indiferent de unde veneam, indiferent cărui dumnezeu ne rugăm (?!?!?!), indiferent de etnie şi culoare, am fost uniţi ca o familie americană”.

În paralel cu vânarea lui bin Laden, ultimul deceniu a marcat o accentuată americanizare a planetei (graţie noilor tehnologii ale informaţiei). Treptat, toată ‘lumea liberă’ a împărtăşit temerile şi frustrările americanilor şi a contribuit la plata oalelelor sparte.

Ne putem doar consola cu ideea că Lumea Veche a marcat un ‘gol de onoare’. Lichidarea lui bin Laden a fost sărbătorită în SUA aşa cum europenii ies pe străzi să sărbătorească trofee fotbalistice.

Al-Qaida a început războiul, zice Obama, la fel ca predecesorii săi (Bush + Clinton). Şi nimeni nu îl poate contrazice.  Ce om sănătos la cap ar ţine cu Al-Qaida şi nu cu SUA?

Totuşi, felul în care războiul global antiterorist a devenit o luptă a întregii ‘lumi libere’ (încă neîncheiată, avertizează acelaşi Obama) prea seamănă cu ‘lupta întregului popor’ la care erau chemaţi nefericiţii băştinaşi din fostul lagăr socialist.

În lipsa ‘antieroului planetar’, omenirea dresată să reacţioneze în bloc – indiferent cărui dumnezeu se roagă (sau mai degrabă nu se mai roagă!) – are nevoie de un alt duşman.

Şi încă este o nevoie ca de aer. Mai ales la vremuri de criză economică, un duşman comun, este mai uşor de suportat decât un ideal comun. În caz contrar, ‘lumea liberă’ nu va mai putea trăi fără o revoluţie.

Poate n-o fi aceea aşteptată de troţkiştii din UK care mi-au inspirat acest serial, dar o revoluţie tot va fi. Cu siguranţă, nu va fi una ‘a binelui’, a ‘bunului simţ’, ‘a reformei clase politice’ (cum se visează în România), nici a lui ‘da, putem’ (Yes We Can) promis de Obama.

Nu va fi un trist carnaval cu coşciuge precum în decembrie 1989, încheiat în doar câteva zile şi pus în scenă cât să întineze primul Crăciun liber după 45 de ani – printr-o execuţie stalinistă, (re)liberalizarea avorturilor şi asasinarea a sute de tineri.

Ci vor fi râuri de sânge, la fel ca în Revoluţia Franceză sau cea Bolşevică. Care vor curge multă vreme după ce vor fi scăpărat primele ‘scântei revoluţionare’ (1789, respectiv 1917).

Apoi, întocmai ca la amintitele revoluţii – aprinse de duşmani ai lui Dumnezeu, nu de rugători sau temători de vreun oarecare dumnezeu – mai mulţi morţi vor cădea după dobândirea libertăţilor respective, decât în lupta pentru cucerirea lor.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]