Wednesday 31 July 2013

Cea mai fericită femeie [The happiest woman]

Noi i-am ucis Fiul, dar ea ne iubeşte. A suferit mai mult decât toate femeile*** care s-au născut şi se vor naşte vreodată pe lume.

Miliarde de fiice ale Evei au îndurat şi vor mai avea parte de chinuri cumplite, însă numai uneia i s-a prezis că va trece sabie prin sufletul său. Şi aşa a fost.

Totuşi, pe niciuna alta nu o putem numi pururea fericită. Numai Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (Theotokos) este şi cea care a suferit mai mult, dar şi cea mai fericită.

Cum de uităm adesea această esenţială lecţie?! Nu există nici scurtături către fericire, nici nu o putem atinge pe gratis, fără a ne asuma un preţ.

Iar pe acesta nu-l puteam măsura în bani sau în funcţie de alte repere materiale după care, eronat, ne rânduim vieţile.

Atât în lumea trecătoare de aici, dar mai ales când se vor socoti toate, în cea de apoi, nu vom primi decât atâta autentică fericire câtă dispoziţie pentru jertfă am avut. 

Or, cine va avea vreodată mai multă jertfelnicie decât Maica Domnului? Toţi sfinţii sunt bune modele, dar unul este modelul suprem.

Dacă până şi jalnicele surogate hedoniste pe care le luăm drept fericire ne costă şi ne dor, cum ar putea fericirea veritabilă să ne vină de-a gata?

Nu că nu ne-ar da-o Dumnezeu, că doar Adam şi Eva astfel au primit-o. Dar nu ne-ar fi de folos. Am strica-o precum au făcut protopărinţii noştri.

Mulţi copii se roagă să primească jucăria preferată, o visează noaptea, îşi fac speranţe, mai bat din picior sau se fac surprinzător de cuminţi mânaţi de acest interes.

Într-un final, îşi primesc cadoul râvnit. Însă nu ştiu ce să facă de el. Adesea, nici nu trece o jumătate de oră până ce ajunge să zacă stricat în vreun colţ al casei.

Oricui şi oricând ne-ar da Dumnezeu fericirea instantaneu. Dar nu ne-ar fi de niciun folos. N-am şti să preţuim ceea ce, fiind un dar divin, este fără-de-preţ.

Nu se pune problema că nu o merităm, căci fără de merit ne-a chemat Preasfânta Treime de la nefiinţă la viaţă – pentru veşnică şi deplină fericire.

Ci doar că nu ştim să trăim fericirea. Prin urmare, Domnul ne poartă prin împrejurări smeritoare, doar-doar om învăţa să preţuim darul la care ne cheamă.

În mod ideal, de am ţine toate poruncile lui Hristos, am trece prin viaţă fără durere, căci în faţa fiecărei răscruri am avea deja lecţia învăţată.

Pentru că nu ne ţinem de porunci, dar Domnul tot ne vrea fericiţi alături de El, primim întâi teste (felurite necazuri, încercări, ispite, dureri), apoi lecţiile şi tot aşa.

A ne lăsa în voia Lui (Iată roaba Domnului...”), clipă de clipă, este calea desăvârşită către fericire. Ceea ce nu ne garantează că nu vom avea o cruce de purtat.

Încă dinainte de a zămisli şi a deveni Maică a lui Dumnezeu, Fecioara Maria respecta toate poruncile, dar chinuri fără seamăn tot n-au ocolit-o.

Aceasta pentru a ne fi tuturor lecţie să nu deznădăjduim. Dacă ea, curată fiind, nu a deznădăjduit în faţa Crucii, nici noi să nu deznădăjduim vreodată!

Ştiindu-ne atât de pângăriţi, să nădăjduim că oricâte rele am îndura, pentru păcatele noastre ne vin, ca să ştim a preţui fericirea alături de Făcătorul nostru.

Din mulţimea păcatelor şi departe de Sf. Împărtăşanie fiind (din neglijenţa noastră sau opriţi de duhovnic), uneori ne pierdem îndrăzneala către Mântuitorul.

Cu toate acestea, şi din cea mai adâncă deznădejde, să o chemăm pe Maica Sa. Minunile ei nu-s doar în cărţi, ci se petrec acum în multe vieţi din jurul nostru.

Să nu credem minţii noastre nici în plăsmuiri feerice, nici în deznădejde, ci să nu lăsăm vreo zi fără o chemăm pe Maica Domnului. Şi vom trăi minuni!

*** NOTĂ: Dedic acest articol surorilor în Hristos care s-au aflat în Tabăra aniversară a Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor (Borşa, MM, 23-29 iulie 2013), cu îndemnul de a se strădui mai mult să se apropie de Maica Domnului. Nu există o reţetă de fericire mai bună.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Sunday 7 July 2013

A glance into the depths of Romania: The Sunday of Romanian Saints [O privire către străfundurile României: Duminica Sfinţilor români]

Right after typing on Google ‘Romanians are…’, the first word suggested by the search engine’s (most often politically incorrect) autocomplete automated system was (to my pleasant surprise!) ‘Dacians’. 

There was no surprise though about the other suggestions… criminals, racist, thieves etc. As if that’s all there is to say about Romanians :-(

Use the Romanian language and type ‘Românii sunt…’ and you’ll find even much worse epithets, as before being looked down upon by foreigners, it is us that fiercely hate ourselves!


Nevertheless, irrespective of real or imaginary shortcomings, Romanians have been and most likely still are a nation who gives birth to Saints.

This isn’t the merit of those who happen to be called Romanians today, but a result of the successful spiritual warfare to preserve the right faith that our ancestors waged throughout the centuries.

On the Sunday of Romanian Saints, I dare suggesting to all Orthodox believers in the world a few of those to whom I pray, though not as often and as intensely as I should. 


They are some of the greatest Romanian Saints, yet surely not the only ones. Hierachies among Saints (as friends of our Lord Jesus Christ) are probably impossible to establish.

St. Stephen the Great (pic 2) is the one thanks to whom our contemporary (rather Antichristic) Europe exists. Had he, by the grace of the Lord, not stopped the advance of the Ottoman Turks in the late 1400s, Europe would have not been as we know it today.

He wasn’t just a brilliant statesman and military commander, but a most devout Orthodox Christian, who lived in humbleness and repentance, and who built some of the most beautiful churches and monasteries in the world.


St. Sava from Buzău (pic 3), also known as Sava the Goth, is a martyr from the late fourth century A.D., who was tortured and drowned for not renouncing his faith in Christ. He protects all the country, especially Buzău (BZ) county where he lived.

St. Calinic from Cernica (pic 4) was a providential Holy Hierach whose ascetic life and divine wisdom stood against the poisonous wave of secularism which could have all but obliterated the substance of Romanian Orthodoxy in the second half of the 19th century.

The Holy Martyrs Brâncoveni, Voivode Constantin with four sons (pic 5) and advisor Ianache (missing in the pic) were beheaded in Istanbul on August 15, 1714, because none of them were willing to relinquish their faith.

Voivode Constantin’s wordsI have been born in it and I have lived in it, it is in my faith that I shall die. I have filled the land of my country with Christian churches and now, you would have me worship in your Turkish djamies?” keep rippling over the centuries.

Similar confessions of faith were made in Communist prisons, by thousands of people (pic 1), some of whom are undoubtely Saints, long before any earthly authority ever acknowledges their sainthood.

Sadly, not all Romanians are aware of how powerful these Saints are. If only other Orthodox believers from around the world would discover them and pray to them, as they are no less holy and able to work wonders than famous Greek and Russian Saints!


[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]