Ringhişpil de ură [Merry-go-round of hatred]

Oricâte argumente ar căuta, şlefui şi pune în vitrină oricare dintre tabere – în favoarea acestui fals erou al democraţiei, Traian Băsescu, sau împotriva lui – ele nu mai contează în aceste zile.

A încerca să convingi pe cineva care îl vrea dus pe Dictachior ori pe un băsist portocaliu şi în cerul gurii de valabilitatea a măcar 5% dintre ideile susţinute de cealaltă parte are tot atâtea şanse de izbândă precum a câştiga Marele Premiu la Loto 6 din 49.

Atât cei care îl vor plecat (eventual şi la puşcărie) pe Traian Băsescu, cât şi cei care îl vor înapoi la Cotroceni au cam înţeles că ora dezbaterilor a trecut. De fapt, cu valul de isterie băsistă nici nu s-ar fi putut discuta nimic.

Comparând Parlamentul României cu Parlamentul Republicii de la Weimar, care a favorizat ascensiunea lui Adolf Hitler, şi trimiţând şarje de delaţiuni la Bruxelles, oamenii preşedintelui cred că dreptatea este de partea lor.

Numai că Dreptatea nu a fost niciodată de partea mârlăniei, aroganţei, şantajului, violenţei de limbaj, ipocriziei, minciunilor neruşinate, furtişagului ridicat la nivel de excelenţă şi altor metehne care au caracterizat cei ultimii opt ani de domnie băsistă.

Cei care urlă că înlăturarea idolului lor este ‘lovitură de stat’ sau ‘atac asupra instituţiilor statului’ refuză să vadă cât de găunos este personajul pe care l-au pus pe un piedestal al democraţiei.

Băsescu are de dat răspunsuri despre dispariţia flotei comerciale a României, despre aducerea trenurilor cu mineri în iunie 1990, despre mascarada răpirii jurnaliştilor români în Irak (2005) şi despre punerea ţării pe masa de disecţie a FMI (2009).

Poate mai mult decât orice, el trebuie să răspundă despre ce s-a ales de promisiunile sale de erou al luptei anticorupţie din 2004. Cum se face de caracatiţa roşie, atribuită lui Adrian Năstase, a fost înlocuită de o mai lacomă şi mai neruşinată caracatiţă portocalie?

Dincolo de propaganda auto-intitulaţilor inteligenţi, democraţi, europeni etc, există destule argumente pentru a susţine că DA, Băsescu trebuie să plece – citiţi aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici sau aici.

Doar că nu mai este timp de argumente, în aceste ultime zile dintr-un război al nervilor. Este o încleştare nebună care poate fi numai preludiul unui şi mai înverşunat război dacă Băsescu revine în funcţie. Şi n-o mai poate face decât la masa verde.

Fiecare parte pune gaz pe foc, încercând să aţâţe suficientă ură. Pentru ca cei care îl urăsc pe Băsescu să se mobilizeze la urne, în ciuda caniculei şi a perioadei concediilor. Sau, de cealaltă parte, pentru ca susţinătorii lui să stea departe de secţiile de votare.

Strâmbând din nas în faţa duhorilor democraţiei – pe care şi-or fi închipuind-o vreo zeiţă fără de cusur?! – unii simandicoşi sceptici zic că nimic bun n-a ieşit din ură şi deplâng faptul că românii iarăşi votează (sau nu o fac) mânaţi de ură.

Dar n-ar fi cazul să ne simţim ruşinaţi de aşa ceva. Dacă acceptăm premisa că mobilizarea masivă la vot este posibilă doar ca urmare a mobilizării urii, ar reieşi că mai nimic de la Revoluţia franceză încoace nu s-a clădit pe altceva decât pe ură.

Toate idealurile măreţe şi principiile generoase au fost scrise după ce au curs valuri de sânge şi s-au adunat stive de capete tăiate. Or, acum nici vorbă de aşa ceva. Românii vor doar să scape de Băsescu, cum au vrut să scape şi de Ceauşescu. Dar nu cu gloanţe, ci cu voturi.

Nici în 1989 nu şi-o fi dorit nimeni din România vărsare de sânge şi asasinarea dictatorului în ziua de Crăciun. Dar au vrut alţii în locul nostru, orchestrând acel proces stalinist. Acum, de ce să ni-l vrea alţii pe Băsescu?

Să fi avut românii şansa de a-l da jos pe Carol al II-lea încă din primăvara anului 1940, poate că acea tragică vară din istoria României ar fi arătat altfel. Poate că încă nu era prea târziu ca pierderile să fi fost mai mici.

Să fi avut şansa de a-l trimite pe Ceauşescu la o blândă puşcărie (ca pe Todor Jivkov) sau într-un autoimpus exil (ca pe Erich Honecker), poate că şi istoria ultimilor 23 de ani ar fi fost mai blândă cu noi.

A-l da pe Băsescu afară de la Cotroceni nu înseamnă că, automat, în locul regimului său fals proslăvit drept unul justiţiar (?!) se va instala un regim injust (?!) controlat de plagiatorul Victor Ponta, cum urlă vuvuzelele portocalii.

Băsescu nu este întruchiparea justiţiei imparţiale, nici garantul democraţiei funcţionale şi nici catalizatorul unei economii prospere. Fără el, poate că ceva-ceva s-ar putea să fie mai bine; dar cu el – sigur nimic nu poate să fie bine.

Cu Băsescu – rămânem în buzunarul Germaniei, iar birul către Marele Licurici va creşte, căci va trebui să pluseze pentru a cumpăra bunăvoinţa Unchiului Sam, care pare (oricum, să nu ne luăm după aparenţe!) gata să-l lase din braţe.

Cu Băsescu – nu avem nicio libertate de mişcare la rangul de al şaptelea stat ca mărime în UE, ci suntem slugoi, arvuniţi deja pentru a face parte dintr-o Eurozonă, de unde unii (Grecia) nu ştiu cum să scape, iar alţii se felicită că n-au intrat (Suedia).

Poate că aceasta este democraţia şi nimic mai mult – un carusel al urii, în care nu suim cu toţii, odată la alegerile la termen sau mai des (în caz de referendum). Ne învârtim ce ne învârtim, ameţim şi, la finalul cursei, îl aruncăm peste bord pe indezirabili.

Nu tăiem capete, nu exilăm pe nimeni, ci doar ne bucurăm că îi dăm afară din terenul de joc pe cei care ne-au devenit nesuferiţi şi le râdem în nas susţinătorilor lor, dintre care destui au profitat din plin cât au fost ai lor la putere.

Este o bucurie primitivă, care nu poate aduce nimănui un plus de fericire, nici nu ne abslovă de vinovăţii personale, cum niciun ţap ispăşitor nu o poate face. Atâta ne poate dărui democraţia, un rău fără de care ne-ar putea fi şi mai rău.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Coup d’état in Romania?! Or just an outburst of orange hysteria?[Lovitură de stat în România?! Sau doar o răbufnire de isterie portocalie?]

There are no tanks rolling down the streets of Bucharest, no one has been arrested or exiled, public gatherings are still taking place in the city centre. It’s Code Orange again – but not because of the political turmoil.

It’s the crazy weather once more – this time the scorching heat, not the heavy snowing and blizzards.

The ‘civilised world’ – the EU (especially Germany) + the USA & others – have expressed their concerns and preoccupation with the sad fact that their beloved orange hero of 2004 was wrongfully (so they claim) impeached a few days ago.

These high priests of democracy decry the fact that Băsescu could have been ‘executed’ by votes in the Romanian Parliament. But it’s all a hysterical reaction.

Votes are no bullets. These are the same votes that have recently installed an Islamist (albeit moderate) president in Egypt, the same that sent spirited Nicolas Sarkozy to early retirement, and the same that will probably oust Angela Merkel from power in 2013.

Happen what may – a bigger evil than Băsescu can always befall Romania; but this is no reason for not removing the current evil – I am siding with those that, on July 29, will vote YES to confirm his impeachment.

He has never been the honest fighter for democracy, the defender of an independent judiciary, the committed supporter of the rule of law, nor the reformist whom the foreign media kept portaying over the past decade.

He has been an authoritarian, abusive, antidemocratic, and arrogant president who could never put up with the imperfections of Romania’s Constitution.

As a matter of fact, back in 2004, he had promised that he wouldn’t be an neutral president, but a kind of “player-President.” And he surely kept his promise, and played aggressively.

Whether a man like him, considered to be a creation of the former Communist secret services, has already played all his trumps is difficult to say. Used to steering a 306-meter long oil tanker, Băsescu is skilled at turning adverse odds in his favour.

Exposing the plagiarism of the current Prime Minister only hastened his impeachment, although it wasn’t a decisive blow to his adversaries, that would assure the survival of his moribund orange regime.

The average voter doesn’t know what plagiarism is. But Băsescu may still have some aces left in his sleeves.

His orange supporters are enraged, desperately trying to convinge the Sublime Porte of 2012 – which is not Ottoman Istanbul anymore, but Brussels and Washington DC – that a coup d’état has taken place in Romania, thus a referendum would be illegitimate.

Some of their arguments are valid, yet so are many of those against Băsescu’s rule. He was not the enlightened reformist of democratic institutions often described by foreign fans and internal worshippers, but a rather constant saboteour of democracy.

Most of all, irrespective whether he did it constitutionally or not, he is a shameless liar – and his irresponsible lies amount to (if not even surpass) the gravity of high treason.

Out of his abundance of lies, it’s worth noting only those with catastrophical economic consequences. In the autumn of 2008, as the global economic crisis began breaking havoc elsewhere in the world, he said Romania would not be affected.

Even more so, he said the wages of teachers should be increased by 50% and accused the liberal Prime Minister of refusing to provide the funds for his irresponsible claims.

In the meantime, his orange clique (PDL) was promising a 6.5% percent economic growth for 2009. At the end of that year, the economy would contract by 7.2%.

A bit later, in January 2009, he said that Romania would not need an IMF loan. In May 2009, Romania loaned 20 billions euros from the IMF and the European Commission.

Where did the money go? In the coffers of foreign banks, in the pockets of ‘orange’ companies, but surely nowhere in the benefit of Romanians who refuse to bite the bullet.

Although prescribed as a life-or-death necessity, with obstinance and cynicism spit at the ‘lazy Romanians’, it is still arguable whether Romania was in a such desperate need of a bailout. Or was it more an experimetal medicine forced down our throats by Doctor Băsescu?

A year later, in May 2010, Băsescu subjected Romanians to a fierce austerity experiment – a 25% wage cut in the public sector, and a 5% VAT increase.

Some may argue that any of these are but inoffensive (to the degree they are ‘constitutional’) lies and a kind of inherent mistakes of democracy that can’t be punished in any democratic society.

What if they are not as innocent as we are told they are? Băsescu’s orange gang was one of cunning profiteers, thus most of his (and his regime’s) apparent mistakes look like sheer premeditated crimes.

A yesman of Washington DC, of Brussels, and of Berlin (where some of his most voiceful supporters are heard these days), he did nothing in favour of Romania – only in favour of the orange myriad of interests that he patronized.

He is a fake hero of democracy, an indecent patron of a corrupt regime whom most voters in Romania (hopefully – it’s risky to say anything more these days) don’t want as president anymore.

There’s no lack of easily corruptible yesmen in Romania, therefore no one in Washington DC, Brussels or Berlin should worry about Băsescu being thrown into the dustbin of history.  

Romanians should be as concerned about the democratic world’s crocodile tears for the fate of Romanian democracy as those cynics in the aforementioned capitals were worried when Băsescu was pushing this impoverished and abused nation through the steepest chasm of austerity ever seen in the EU.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]