Tuesday 30 June 2009

[EN] A few wonders from the UK / [RO] Câteva minunăţii din UK (8)


[EN] This is the place where the Prime Meridian, which ‘splits’ the world into hemispheres leaves the British territory. [RO] Acesta este locul unde Primul Meridian, care ‘împarte’ lumea în emisfere, părăseşte teritoriul britanic.
.
[EN] As the images show, here you can be with one foot in the West, and with the other in the East :-) [RO] După cum arată imaginile, aici poţi fi cu un picior în Vest, iar cu celălalt în Est :-)
.
[EN] The first from the top of these images is from the Western Hemisphere, the other from the Eastern one… but it’s the same little town, established in 1919 as some kind of resort dedicated to veterans from the Great War. [RO] Prima de sus din cele două imagini este din Emisfera Vestică, cealaltă din cea Estică… dar este acelaşi orăşel, fondat în 1919 ca un soi de staţiune dedicată veteranilor din Marele Război.
.
[EN] The pictures in this eighth episode were taken in… [RO] Fotografiile din acest al optulea episod au fost făcute în... – Peacehaven, East Sussex.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Monday 22 June 2009

God’s place in a humanist society (5) [Locul lui Dumnezeu într-o societate umanistă]

I was just wondering… As long as many Brits describe themselves as atheists, seculars, humanists or irreligious (I personally heard some of them) – and saying this about oneself is a typically British attitude, as many other Europeans lack religious feelings, but didn’t seem to me equally keen on displaying it as the Brits do – how come this country has quite a bunch of people interested in weird esoterical things?!

One of these is Tarot card reading… One could hardly find any average size British city without ‘specialists’ in this… how should I call it? …art (as some of them would like to name their ‘skills’)? …crookery? …or just call it by a name which can’t have any meaning for most secular Brits, that is satanic deceit?

Maybe Tarot reading is not a mass phenomenon in the UK, however, the fact that these guys are organised into a national association, and they don’t remain ‘unnoticed’ by someone just passing by like me can only prove my point that anywhere the only One God is rejected ‘surrogates’ necessarily appear.

Many Brits may imagine that they can do just fine without God. This doesn’t mean that they are not worshipping an idol (alcohol, promiscuity, cars), an esotereic (mis)conception of life, an ideology (democracy, prosperity, global warming) etc.

Bowing to a god – be it the Lord or any false god – lies in our deepest human nature, and no matter what people imagine the Truth to be, He is only One. Atheist ideologies or esoterical myths can only brainwash a human being, but not turn a man into a genuinely irreligious creature.

Therefore, entering this horseless caravan which I photographed on the Brighton Pier is by no means an innocent ‘break’ (as the the above invitation implies), but a religious act. And any religious act can have consequences on our everlasting life.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Tuesday 16 June 2009

Chestii d-astea, numai la britanici (20) [Things like these, only at the Brits]

Unul dintre lucrurile din UK pe care le receptezi mai întâi ca înduioşătoare, apoi foarte răspândite până la a fi omniprezente, dar în final – când nu-s decât o mostră a corectitudinii politice excesive! – devin agasante este grija britanicilor pentru a facilita accesul persoanelor cu handicap oriunde în spaţiile publice.

Mesajul următor (click pe imagine!) se găsea pe mesele apropiate de uşile localului (cantină până pe la 15:00 şi pub cam toată ziua) din clădirea IDS unde am locuit eu: “Vă rugăm să nu plasaţi un scaun la capătul acestor mese. Accesul scaunelor cu rotile este necesar tot timpul. Vă mulţumim”.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Friday 12 June 2009

UK’s motor vanity fair (11) [Bâlciul deşertăciunilor cu motor din UK]

If there were a British car that I like, that wouldn’t be a luxurious Jaguar, Aston Martin, Bentley or Rolls-Royce. What I would like to drive – and probably not just as an ‘experience’ but as an owner, using the vehicle every day – is a Mini.

Not that I’d be any auto expert, but I really find this car to be – either the original Mini or the newer BMW Mini – a masterpiece of British (and German, since 2001) craftmanship. I guess any of the fans in this British Mini car club would agree with me.

Anyone knowing me could easily imagine I’m not crazy about fancy vehicles, and even if I had the amount of necessary money, I wouldn’t throw it on a car as a ’motor idol’. But I’d like to have a Mini as a useful (and also pleasing) object.

In my view, given the prices of today in Europe, I guess one could buy a good car with a maximum of 15,000 euros. Spending more would be such a waste, in my opinion.

Sadly, according to the price lists (that can be seen here, here, here for the UK or here for Romania), this little car is not quite cheap. Buying a fully optioned version would take the cost well beyond my artificially set limit of 15,000 euros.

Considering the beauty of the car and it’s technical specifications, I’d say it’s a fair price. The only problem is posed by it’s size. It seems to be too small for a family car... However, weren’t the VW Beetle or the Fiat 500 also small? Still, whole families (4-5 people) got into them...

If the future of Vauxhall and Saab (maybe Jaguar as well, as I was writing in a previous episode) doesn’t seem to be bright these days, I hope the that the takeover of Mini by BMW (a decade old this year) was a good deal, and will continue to be so.
.
In 1945, the Brits were too narrow-minded to foresee the future of the Beetle, which they could freely steal from the part of Germany they were occupying, and set productions lines in the UK. It’s good to see that BMW was not equally stupid to let the Mini perish.

Of course, the current Mini only bears some exteriour similarities to the Mini that Mr Bean drove, and it’s a completely different motorized beast on the inside. God willing, maybe one day I’ll drive such a car, although there’s no way this could ever be a ‘priority’ of mine…

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Tuesday 2 June 2009

Femeile în UK (12) [Women in the UK]

Oare cum arată şi ce fac britanicele când pleacă către serviciu ori se întorc după o zi de muncă? Nu ştiu dacă oi mai avea vreun cititor interesat de acest serial, dar încerc să ofer un răspuns prin trei imagini la această întrebare.

Ca orice fotoholic, mi-au ieşit şi mie trei imagini şi, gata, uite cum ce repede şi ce uşor încropesc un miniportret care se vrea reprezentativ (?!) pentru femeia obişnuită – of, oare nu ştim că nu există femeie obişnuită pe lume! :-) – întâlnită în UK.

Mă folosesc de aceste poze pentru a susţine ideea că, oricum ar arăta britanicele, totuşi, prea arareori am întâlnit din acelea precum în aceste imagini.

Adesea, citind preferatul meu The Daily Mail (mai ales pentru poze!) nici nu regăsesc acea Mare Britanie adevărată pe care nu o poţi surpinde decât călătorind tu însuţi.

Iar dacă în UK parcă mai seamănă cât de cât ceea ce se vede în ziare şi la televizor cu ceea ce vezi pe străzi, în SUA nu am mai găsit loc de niciun fel de asemănare. Şi nici nu zic de cine-ştie-ce film hollywoodian ori de ce tragem cu ochiul la CNN sau ABC.

M-am uitat la televizor în SUA în cinci locuri distincte (District of Columbia, California, Iowa, Virginia, New York), dar peste tot am rămas uimit de ce puţin seamănă America de la televizor cu America reală, pe care o întâlneam ieşind din hotel.

În UK, şocul nu mi-a fost atât de mare (acesta ar fi un plus sau un minus pentru industria TV britanică?), totuşi, discrepanţa (cu cel puţin o excepţie notabilă care merită o postare pe blog cândva) există şi aici! Una este lumea de pe micul ecran, şi altceva în realitate...

Iertaţi introducerea cam lungă, dar poate măcar vreun cititor va înţelege unde bat... Mi se pare că se naşte această discrepanţă şocantă, neverosimilă, obositoare chiar – în privirea acestor navetiste din UK.

Cererea de infotainment (şi mi-e greu să mă numesc jurnalist, nefiind decât un – iscusit, mă amăgesc eu?! – ci un furnizor de aşa ceva!) vine din privirea acestor femei, concentrată pe reviste, ziare, tot soiul de gadget-uri, cărţi etc.

Toate nu sunt altceva decât mijloace de omorâre a timpului şi nimic mai mult! Desigur că vina este împărţită, poate jumate-jumate, între cei care vor să-şi ucidă timpul, şi noi (jurnalişti + alţi slujbaşi din show-business) care le oferim mijloacele pentru o face.

Poate că, pe vremea lui Charles Dickens, când femeile citeau romane în foileton sau surorile Brontë tipăreau mii de exemplare din cărţile lor, de pe urma atenţiei care se citeşte în privirea celor din imagini, se alegeau cu ceva folositor.

Mă îndoiesc că acum ar mai fi cazul. A nu se înţelege – Doamne-fereşte! – că văd ceva rău în citit sau că mă dezic cumva de parerile romantice despre femeile citind exprimate aici sau aici.

Ceea ce vreau să spun este că britanicele acestea (şi asemenea lor, milioane de femei din toată lumea) nu fac decât să se cufunde într-o lume mincinoasă.

Ce au a face bolnava ‘cultură a celebrităţilor’ din UK, bârfele, zvonurile, scandalurile, succesele unor sau ale altora etc cu viaţa reală, cu adevăratele probleme de care aceste femei tocmai s-au desprins, venind de la serviciu, sau către care se îndreaptă, acasă?

Sunt convins că britanicele obişnuite, precum cele fotografiate de mine, au şi o viaţă reală, cu examene, greutăţi, încercări, provocări, luptă destulă, adesea mai multă istoveală decât satisfacţie, mai multe lacrimi decât surâs.

În ciuda paradisului consumist pe care ni-l promite UE ori a societăţii politic corecte, adusă de New Labour în UK, călătoria omului prin lume nu a fost şi nu va fi vreodată o continuă croazieră de lux.

Oricât ar vrea ideologiile ateiste să ne înveţe altceva, pe lume suntem în surghiun. Şi nu putem să facem lumea mai bună, ci doar să ne facem noi înşine mai buni – din mila Cui şi cu al Cui ajutor nemijlocit… nu cred că mai trebuie să explic. Totuşi, în lumea asta secularizată, toţi vrem o viaţă mai bună, dar mă tem că prea puţini vrem să ne facem mai buni.

Despre ce altceva citesc aceste femei decât despre cum să-şi facă o viaţă mai bună, despre o viaţă de vis ori, măcar atâta – că există şi unele dintre ele cărora reuşeşte?

Toată ziua le vezi în reviste, la televizor, pe panouri publicitare – se distrează, se simt bine, sunt împlinite, au succes, locuiesc într-o casă de vis, au un soţ de vis, amantul (al câtelea?) tot aşa, pleacă în vacanţe exotice când au chef, jonglează cu slujbe de vis etc...

De ce n-ai fi şi tu una dintre ele?”, eşti întrebată zi de zi, clipă de clipă, oriunde ai fi în UK. Şi mai ales în ‘clipele libere’ petrecute într-un mijloc de transport. Confort, bunăstare, plăcere, succes, realizări, recunoaştere, putere, influenţă – aceştia sunt ‘dumnezeii vremii’ la care nu doar că poţi (la nivel de fantansmă), să ai acces, dar chiar TREBUIE să o faci.

Azi îţi faci rost de altă culoare la păr, mâine de alt iubit, poimâine de altă pereche de silicoane, altă casă, alt serviciu, altă carieră, altă maşină, altă locuinţă, altă ţară poate… Şi totul mai bun, mai frumos, mai plăcut, mai mulţumitor!

Nimic mai iluzoriu, de fapt. În fiecare secundă poţi pofti altceva, la fel de repede precum ai da pagina unei reviste sau un click pe mouse. Altceva, altceva şi iarăşi altceva, dar cu niciun chip o altă viaţă!

Oricât te-ai amăgi că alegi din ceea ce lumea de azi îţi oferă cu atâta prefăcută generozitate, oricât te păcălesc filosofiile orientale cu mai multe vieţi care ar explica totul, viaţa este numai una.

Asemenea amăgirii budiste, şi ateismul hedonist al lumii de azi (care se simte acasă în Marea Britanie de azi precum stalinismul în Coreea de Nord) promite mereu alte vieţi, mereu alte alegeri pe care poţi să le faci.

La capătul tuturor alegerilor stă moartea, pe care alegerile noastre nu au cum să o întârzie. Nenumăratele alegeri proaste pot numai să o grăbească, dar nu să o întârzie. Însă femeii de azi, diavolul îi oferă puzderie de alegeri de parcă nici n-ar exista moarte. Iar dacă nu alegi, eşti condamnată la exasperanta comparaţie cu celelalte.

Viaţa celorlalte este mai bună (“uite ce fără de griji zâmbeşte de pe copertă!”), celelalte nu se confruntă cu probleme (“ah, cum a încasat suta de mii de lire doar pentru câteva apariţii în emisiunea aia tâmpită!”), celelalte au parte de bărbaţii cei mai buni (“de ce dau eu mereu peste neisprăviţi?”), celelalte sunt mai frumoase (“ce mai întorc toţi capul după ea!”)…

Mai binele este mereu la cealaltă, mai răul la mine… Trebuie să mă schimb, să încerc şi asta şi ailaltă…” Of, de ar fi schimbarea aceasta unica mântuitoare (pocăinţa), dar prea sunt de formă, superficiale, nesemnificative, toate schimbările la care sunt ademenite femeile din ziua de azi, fie ele din UK sau de oriunde!

De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.” Evident că numai Duhul Sfânt, prin Prorocul Moise, putea da o asemenea descriere desăvârşită a femeii britanice, în niciun caz un oarecare blogger ca mine.

Chiar şi luând în considerare definiţia de mai sus, care bărbat şi-ar putea justifica în faţa Domnului nepriceperea în iubire precum Adam – “Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat” – şi să nu merite aceeaşi soartă ca strămoşul nostru?

Să ne ferească Dumnezeu a ne autojustifica liota de lipsuri bărbăteşti dând vina pe slăbiciunile feminine! N-ar fi rău să ne dăm seama că nevoia de evadare în lumi fictive, în alte vieţi, şi de omorâre a timpului li se trage femeilor şi de la faptul că noi, bărbaţii, nu ştim ori nu vrem (că nu există nu putem!) să le umplem acel timp cu dragoste...

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]