Tuesday, 29 January 2008

Studentul nostru, stăpânul nostru (4) [Our student, our master]

Nu ştiu dacă prin această University of Sussex or exista atâtea bârfe despre un profesor sau altul cum le auzeam pe vremea studenţiei mele, însoţite de dezvăluiri incendiare prin afişe lipite într-ascuns la avizier ori numai prin desenarea unor caricaturi.

Cel puţin la o primă vedere, imensa diferenţă de statut (însoţită de un deficit de comunicare pe măsură) dintre student şi profesor, atât de răspândită în universităţile de la noi prin care am trecut, nu există aici.

Între dovezile de civilizaţie universitară este şi faptul că, peste tot, Buletinul (newsletter-ul oficial al Universităţii) stă alături de săptămânalul The Badger al Uniunii Studenţilor (USSU).

Iar dacă numărul curent din prima publicaţie este deschis de un articol cuminţel despre stabilirea de parteneriate în cercetare, ziarul studenţilor combate bine cu un material despre calitatea proastă a hranei din campus.

Eu nu am a mă plânge, dar numai pentru că nu-s pretenţios, altfel remarc la rându-mi că posibilităţile de alegere sunt cam limitate, deşi, strict cantitativ – ai multe locuri de unde să cumperi mâncare în fiecare zi, cam până la ora 22:00.

Însă nici pe departe să se pună batista pe ţambal, câtă vreme Universitatea a pus chiar la dispoziţie o sală pentru proiecţia unui documentar (accesibil şi online) realizat de studenţii care vor mâncare mai bună şi care au aruncat mănuşa administraţiei şi corpului didactic pentru o dezbatere pe asupra subiectului.

Oricum, curat temă electorală, căci în februarie au loc alegeri pentru o nouă conducere a USSU!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

No comments: