[EN] St. Andrew’s Cross / [RO] Crucea Sf. Andrei

[EN] Many happy returns of this day for Romania, Scotland, Georgia, Greece, Russia, Ukraine and even… Barbados – where St. Andrew is regarded as a spiritual patron! [RO] La mulţi ani pentru România, Scoţia, Georgia, Grecia, Rusia, Ucraina şi chiar... Barbados – unde Sf. Andrei este privit ca patron spiritual!

[EN] If only these nations would retain – in this Godless world – a bit of the faith of the humble fisherman who turned into a brave apostle of Christ! [RO] Măcar de ar păstra aceste naţiuni – în această lume fără de Dumnezeu – o părticică din credinţa acestui umil pescar devenit un brav apostol al lui Hristos!

[EN] The pic was taken over Bucharest (Sept 2012). The ‘arms’ are airplane condensation trails. But what if they mean more than science can explain? [RO] Poza a fost făcută deasupra Bucureştilor (sept 2012). ‘Braţele’sunt trene de condensare de la avioane. Dar dacă înseamnă mai mult decât poate explica ştiinţa?

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (19) – Christ’s blackened icon that cleans itself / Icoana înnegrită a lui Hristos care se curăţă singură

[EN] On St. Andrew’s day, I am sharing with the world some of the most amazing pictures that I have ever taken. [RO] De ziua Sf. Andrei, împărtăşesc cu lumea unele dintre cele mai uimitoare poze pe care le-am făcut vreodată.

[EN] This is a rare icon of our Lord Jesus Christ with His eyes closed, from the Celic Dere Monastery, Tulcea county (TL). [RO] Aceasta este o icoană a Domnului nostru Iisus Hristos cu ochii închişi, de la Mănăstirea Celic Dere, judeţul Tulcea (TL).

[EN] This monastery lies in the northernmost part of Dobruja – where St. Andrew spread the Gospel among the ancestors of Romanians. [RO] Această mânăstire se află în partea cea mai nordică a Dobrogei – unde Sf. Andrei a răspândit Evanghelia strămoşilor românilor.

[EN] What’s even stranger than Christ’s appearance is the fact that the darkened icon has been cleaning itself (+ here, here, here) over the centuries. [RO] Ceea ce este şi mai ciudat decât înfăţişarea lui Hristos este faptul că icoana înnegrită s-a curăţat singură (+ aici, aici, aici) de-a lungul secolelor.

[EN] Brought to Dobruja during the Russo-Turkish war of 1806-1812 by a soldier, it is expected that a great miracle will be made through this icon one day. [RO] Adusă în Dobrogea în timpul Războiului ruso-turc de la 1806-1812 de către un soldat, se aşteaptă ca prin această icoană să facă un mare miracol într-o zi.

[EN] Apart from the miraculous cleaning (as it was once all black), when all the dirt will be wiped off, Christ would open His eyes. [RO] Dincolo de de curăţarea miraculoasă (căci a fost cândva cu totul neagră), când toată mizeria va fi ştearsă, Hristos Îşi va deschide ochii.

[EN] It is believed that when the painted Christ could see again, His Second Coming may be drawing near. [RO] Se crede că atunci când Hristos cel pictat va putea vedea din nou, A Doua Sa Venire va fi aproape.

[EN] However, only the He knows whether the self-cleaning of the other half of the icon would take two more centuries, decades or a few years… [RO] Totuşi, doar El ştie dacă auto-curăţarea celeilalte jumătăţi a icoanei va lua încă două secole, decenii sau câţiva ani…

[EN] When this happens, “will the Son of Man find faith on earth,” in a world so drunk with destructive delusions? [RO] Când se va întâmpla aceasta, “va mai găsi Fiul Omului credinţă pe pământ, într-o lume atât de îmbătată de amăgiri distrugătoare?

[EN] All that could be known is that the times are already as troubled and hopeless as were those in the early 1800s. [RO] Tot ceea ce se poate spune este că vremurile sunt deja la fel de agitate şi lipsite de speranţă precum la începutul anilor 1800.

[EN] It was the time when Napoleon Bonaparte’s forcefully united Europe was about to crack, as exhausted French armies couldn’t hold it together anymore… [RO] Era vremea când Europa unită cu forţa a lui Napoleon Bonaparte era gata să crape, căci epuizatele armate franceze nu mai puteau s-o mai ţină la un loc...

[EN] Could we imagine that any resemblance to current events in the EU and the rest of the world (USA, Syria, Israel, Iran etc) is entirely coincidental? [RO] Ne putem imagina că orice asemănare cu evenimente actuale din UE şi restul lumii (SUA, Siria, Israel, Iran etc) este cu totul o coincidenţă?

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Din raidurile mele prin inima Scoţiei (24) [From my forays into Scotland's heartland]

Pentru că se apropie prăznuirea Sfântului Andrei – o zi (oare şi miezul ei creştin?!) la mare cinste, atât în Scoţia, cât şi în România – postez câteva imagini din orăşelul scoţian cu numele sfântului.

Acest St Andrews este de-abia al cincilea oraş ca mărime din Fife (circa 16,700 locuitori) şi rămâne în istorie drept capitală a Bisericii din Scoţia (cea dinainte de Church of Scotland).

Deşi de 2.5 ori mai puţin populat decât echivalentul eclesiatic din Anglia (Canterbury), cu greu s-ar putea zice că orăşelul n-ar avea greutate în UK.

Nu atât din perspectivă economică, cât mai ales ca importanţă istorică şi intelectuală, pentru că găzduieşte a treia universitate de pe tărâm britanic, după cele Oxford şi Cambridge.

A treia în ordine cronologică şi încă în top zece universităţi britanice în privinţa calităţii educaţiei, University of St Andrews a fost fondată la 1410-1413.

Mii de studenţi din toată lumea au venit şi vin aici, foarte probabil atraşi nu doar de vreo poveste de iubire princiară precum cea dintre William şi Kate.

Ci de aerul boem dintr-un oraş medieval, fără industrie (în afara celei turistice, inclusiv celei dedicate golfului), unde n-ai ce face decât să studiezi şi să te distrezi.

Cu atât mai puţin nu cred că mai interesează pe cineva moştenirea creştină a localităţii, unde mai funcţionează ‘biserici’, dar nu ştiu câtă ‘credinţă’ o mai fi.

Şi unde ruinele Catedralei din St Andrews – înălţate (începând cu anul 1158) după ruperea creştinătăţii britanice de Biserica Una a lui Hristos  – vin ca un avetisment.

De s-o încrede cineva doar în ştiinţa lui, să nu uite ce zice Mântuitorul: “Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic”.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Din raidurile mele prin inima Scoţiei (23) [From my forays into Scotland's heartland]

De cum le-am descoperit, am lăudat suvenirurile din Londra, ca fiind un pic cu mai multe plusuri decât minusurile pe care le găseşti la astfel de obiecte în alte părţi ale lumii.

Iată că aşa s-a nimerit ca, după mai multă vreme, să apuc să le laud şi pe cele găsite în Edinburgh, un ‘oraş-acasă-ideală’ vizitat de trei ori până acum.

La fel ca în Londra sau în orice altă capitală a lumii (inclusiv în Washington DC, Paris, Roma sau Berlin!), mai dai şi aici peste suveniruri ‘made in China’.

Ba chiar am aflat şi m-am grăbit să cumpăr (pentru inscripţiile cu Scotland şi drapelul cu Crucea Sf. Andrei) şi peste nişte tricouri  ‘made in Haiti’ (poza 5).

Mare ţeapă am luat, căci deşi erau de bumbac 100% (şi după ce scria pe etichetă, şi la atingere), aveau o duhoare de parcă ar fi fost produse într-o tăbăcărie :-(

Aceasta a fost singura experienţă negativă. Restul suvenirurilor văzute, pipăite şi cumpărate au fost toate de nota zece.

Mai ales cele cu adevărat ‘made in Scotland’, din lână locală (plovăre, fulare, căciuli, fuste, şepci etc), sau biscuiţii de ovăz (4) – şi gustoşi, şi buni pentru digestie.

De la deja clasicele brelocuri şi magneţi de frigider (3) sau căni (2) până la rechizite cu însemne scoţiene (1), toate mi-au plăcut.

Iar acestea erau, în mare, lucrurile de găsit pretudindeni în oraş, pe când cele mai bune suveniruri (dar şi mai usturătoare ca preţ) se găsesc la Edinburgh Castle.

Oferta este foarte bogată, toate produsele sunt, efectiv, realizate în Scoţia, dar şi de o calitate care îşi merită banii şi nici nu te face de râs dacă îţi decorezi casa cu ele.

Astfel de obiecte chiar frumoase, nu doar bune de a te da mare că le ai din Scoţia sunt tapiţeriile tradiţionale (6), mai interesante decât clasicele ‘Răpiri din Serai’ :-) zic eu...

Dacă nu-ţi permiţi una de perete, te poţi mulţumi cu o faţă de masă sau semn de carte (9) sau cu un joc de şah (10), deşi destul de costisitor (£ 50).

Faţă de cănile de duzină din oraş, la castel găseşti unele şi mai frumoase, şi de 4-5 ori mai scumpe (13).

Mai poţi cumpăra cărţi de joc cu imagini din Scoţia (14) , bijuterii (12), săpunuri (13), săbii şi diademe pentru copii (8) şi jucării pentru colecţionari de toate vârstele (7).

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Ortodoxia în Scoţia (9) [Orthodoxy in Scotland]

Văd că a devenit un obicei, căci, pentru a treia oară în ultimii trei ani, de ziua Sfântului Apostol Andrei – ajunul Zilei Naţionale a statului secular şi, practic, Ziua Naţională după calendarul Bisericii Ortodoxe Române – mă duce gândul şi la Scoţia.

Probabil că, de data aceasta, mă găsesc sub influenţa unei ştiri de la Glasgow (de unde sunt imaginile de faţă), unde nu doar că se încheagă pe zi ce trece parohia care are o biserică din ianuarie 2009, dar acum are şi o… bibliotecă românească.

Socot că unii cititori or zâmbi deja ironic, referitor la o “ştire de sfârşit de secol 19, publicată pe un blog de secol 21” – cam din vremile apuse de când, eroi populari ca Badea Cârţan vedeau într-o carte şi hrană pentru suflet, şi armă politică.

În zilele noastre şi în multiculturalul Glasgow, cele 4,000 de volume din Biblioteca “Ioan Alexandru” nu mai pot avea statutul de armă de afirmare naţională. Românii pleacă înspre UK şi se întorc cum binevoiesc, fie şi cu unele restricţii pe piaţa muncii.

Trăim în alte vremuri, când nimeni nu este deznaţionalizat cu forţa. În zilele noastre, există alt risc, acela al dezumanizării într-o lume goală de rost, secularizată, narcisistă, în care nu contează decât un hedonist ‘aici şi acum’. Riscul nu este mai mic în România decât în UK.

Însă, poate că o bună parte a cărţilor va fi o hrană duhovnicească celor care, de-abia pe tărâm britanic, au aflat ce nonsens este românitatea fără credinţa ortodoxă. Sper că or fi fiind cât mai mulţi din aceştia şi la biserica românească din Glasgow.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la /For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Refuzându-ne scutul credinţei, rămânem fără de apărare [Refusing ourselves the shield of faith, we remain defenseless]

De vreo 72 de ore, aproape că numai despre scutul antirachetă scriu (vezi aici, aici, aici, aici, aici şi aici) pe care nu-l văd nici drept binecuvântare, nici ca pe un neapărat şi iminent dezastru pe capul nostru, ci ca, pur şi simplu un semn rău prevestitor.

Eu mă ştiam destul de iubitor de americani şi admirator al lucrurilor bune care se pot învăţa de la ei. Socot că aşa am rămas, încât mă amuză titlul de năpârcă bolşevică :-)

Distincţie pe care am primit-o online nu pentru că aş fi criticat scutul (despre care încă nu ştim sigur ce va fi) sau că Traian Băsescu l-a acceptat, ci servilismul cu care a făcut-o.

Cred că maximum de bine şi libertate pe care îl putea aduce democraţia – în esenţă, o imensă rătăcire a omului fără de Dumnezeu sau construită pe baza unui dumnezeu închipuit de credinţe eretice – americanii l-au atins deja.

Din păcate, fără El nu se poate face nimic. Şi americanii, la fel ca atâtea civilizaţii înaintea lor, au trecut deja dincolo de ce se poate face bine. Sunt pe panta unui din rău în mai rău.

Dar nu pot să-mi opresc admiraţia pentru cei care luptă pentru dreptul la viaţă al nenăscuţilor, împotriva experimentelor pe embrioni umani sau pentru spiritul de sacrificiu al multora.

Nu pot să nu găsesc admirabil faptul că un locuitor din Vermont, Nebraska sau Oklahoma este mai liber faţă de Washington DC decât este un eston, un slovac sau un român faţă de Big Brother-ul de la Bruxelles.

Ba chiar aş merge până la a susţine scandaloasa poziţie că, într-un fel, Francis Fukuyama avea dreptate şi istoria s-a terminat. Ce va fi după ce americanii n-or mai fi ei cei mai şi tari va fi infinit mai rău decât orice imperiu malefic pe care l-a ştiut omenirea.

Nu vreau să intru în polemici, să-mi susţin ideea, pentru că nu am ajuns la ea în urma unui proces reflexiv, ci pentru că simt astfel. Simt că – numai Dumnezeu ştie cât de curând va fi aceasta – mulţi dintre cei care îi înjură acum pe americani îi vor regreta.

Desigur, faptul că mulţi vor trece de la înjurii la regrete amarnice nu scuză relele americanilor, dar nici nu mă întristează alegerea lui Băsescu mai mult de maniera în care a făcut-o.

..

De acolo de unde sus, în vârful lumii civilizate contemporane (pe care au urcat pe trepte construite de nişte antemergători ai lui Antihrist), americanii nu au de ales. Trebuie să joace cum joacă, aerul tare al înălţimii la care se află nu le permite altceva.

Dar noi românii, la fel ca şi ruşii, aveam întodeauna alegerea bună la îndemână – avem credinţa adevărată, avem Biserica, Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.

Aşa că ceea ce mă întristează cel mai tare în discuţiile pro sau contra accepării scutului este că uităm cu toţii că “de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte”.

Odinioară, regele scoţian Robert the Bruce (aici, într-o impresionantă statuie din Scottish Borders) avea drept apărare numai scutul cu crucea Sf. Andrei.

Orice altă inferioritate militară putea fi compensată de credinţa puternică. În vremea noastră, nicio superioritate sau presupusă impenetrabilitate a scutului (ideal departe de a fi atins!) nu poate compensa lipsa credinţei în Dumnezeu.
.
[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Ortodoxia în Scoţia (5) [Orthodoxy in Scotland]

Fiind binecuvântat de Dumnezeu cu străbaterea atâtor şi atâtor locuri din Scoţia (a se vedea aici şi aici o trecere în revistă a lor), am căutat să aflu care ar fi legătura dintre Sf. Apostol Andrei, cel dintâi chemat şi aceste meleaguri.

Cum se face că ţara asta îl are drept Patron Saint (cum zic ei) pe cel pe care noi îl considerăm Ocrotitorul României?

Ce poate lega ţinuturile acestea (Kingdom of Fife), aşa îndepărtate geografic de Ţara Sfântă şi locurile pe unde a propovăduit Apostolul, dar – după cum arată seculara Scoţie de astăzi – şi aşa de îndepărtate duhovniceşte de credinţa adevărată?

Şi nu vreau să zic departe de noi, cei ce ne-am crede (prea adesea fără temei în faptele noastre) ‘buni ortodocşi’, ci… foarte departe de însăşi tradiţia acestei ţări, care s-a născut ortodoxă.

Aici, creştinismul nu a fost adus de iezuiţi (ca în America de Sud), nici de puzderia de secte protestante ce au colonizat America de Nord, nici de penticostali, precum în rândul unor cetăţeni români mai închişi la culoare :-), ci de neobosiţi urmaşi ai Sf. Apostoli, precum Sf. Rule sau Sf. Columba.

La fel cum apostolatul Sf. Andrei avea să înduplece inimile sciţilor şi dacilor, urmaşi de-ai săi de peste veacuri aveau să înmoaie (exclusiv prin puterea Cuvântului pe Care Îl propovăduiau) inimile triburilor celtice de pe aceste tărâmuri nordice, odinioară margine a lumii cunoscute.

Cum oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, am aflat că legătura Sf. Andrei cu Scoţia o reprezintă faptul că o parte din moaştele sau au ajuns pe aceste meleaguri, mai precis în actuala localitate St Andrews.

Cu numai 18,000 locuitori astăzi (şi, probabil, niciodată mai mulţi), orăşelul are o bogată tradiţie academică (prima univesitate scoţiană, din 1413, şi a treia britanică, după Oxford şi Cambridge), iar până la Reforma Scoţiană a fost capitala (adevăratei) Biserici Scoţiene.

Aceasta era parte a unicei Biserici a lui Hristos, nu ceea ce avea să devină mai târziu Church of Scotland, această ‘instituţie’ la care aderă, formal (prin răspunsurile din sondaje) 42% dintre scoţieni, dar în fapt, membri înregistraţi nu-s mai mulţi de 12% din populaţia ţării. Iar câţi din aceştia din urmă (489,000 oameni) or fi practicanţi... greu de zis.

Pe aceste meleaguri, St. Rule (Regulus) a adus o pare din moaştele Sf. Andrei, mai înainte ca Sf. Împărat Constantin să mute trupul sfântului la Constantinopol, pe la anul 345 d.Hr. O altă legendă spune că osemintelele sfinte ar fi ajuns în această cadedrală la anul 733, aduse de St. Acca, Episcop de Hexham.

Oricum ar fi fost (rezumatul celor două legende – aici), e clar că moaştele au fost aduse în Scoţia încă dinainte de Marea Schismă, pe când şi prin aceste pustii ţinuturi nordice, şi prin cetăţile bizantine, era aceeaşi Ortodoxie curată.

Din păcate, după sângeroasa Reformă Scoţiană, avea să fie lăsată în paragină şi Catedrala Sf. Andrei din St Andrews (ale cărei rămăşiţe se pot vedea în imaginile de faţă), până atunci cea mai înaltă clădire din Scoţia. Odată cu distrugerea edificiului, însoţită de masacre de-o parte şi de cealată, între protestanţi şi catolici, se pare că şi moaştele Sf. Andrei au fost distruse de către reformişti cu o furie diabolică, asemănătare celei a iconoclaştilor.

Astăzi, pe lângă amintirea Apostolului rămasă pe steagul scoţian (de unde a fost preluat şi pe cel britanic – Union Jack), amintirea lui o mai ţine această Zi naţională a scoţiei, şi câteva tradiţii asemănătoare celor româneşti...

...pe care le mai înregistrează culegerile de istorioare folclorice, nu ştiu dacă şi memoria scoţienilor contemporani.

De pildă, dacă, în ajunul zilei de 30 noiembrie, o fată aruncă un pantof şi acesta cade cu vârful spre uşă, într-un an se va mărita şi ‘va ieşi din casă’.

Sau, dacă este destul de iscusită, încât să cureţe coaja unui măr fără să o rupă, aruncă acea coajă, şi ea negreşit va cădea în forma literei cu care începe numele viitorului soţ :-)

Dincolo de aceste superstiţii, exista odinioară prin Scoţia şi convingerea simplă că doar prin rugăciune către Sf. Andrei o fată nu va rămâne nemăritată.

Apoi, sunt convins că un praznic minunat se va fi săvâşit la Comunitatea Ortodoxă Sf. Andrei din Edinburgh, unde scoţieni de baştină, plus venetici (englezi, greci, români, sârbi etc) vor fi dat toată cinstea cuvenită Apostolului cel dintâi chemat de Mântuitorul nostru.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]