Până nu te ia în braţe o studentă de 20-21 de ani beată moartă, poate că încă te mai străduieşti să fii cât se poate de galant şi să ascunzi aceste aspecte triste din viaţa englezilor, despre care, oricum, voi rămâne cu o părere foarte bună, după mai puţin de cinci săptămâni petrecute
aici.
Cu voia Domnului, voi vedea curând şi cum sunt scoţienii la ei acasă. Până atunci, să povestesc puţin cum sunt englezoiacele la beţie.
Cum n-am habar cum fac cele care se îmbată prin
Ibiza,
Antalya sau
Zakynthos (unde prietenul meu Dionysios mă asigură că există doar o singură staţiune de dezmăţ total, în rest insula fiind foarte cuminte), pot spune că cele de prin Brighton măcar se îmbată
în linişte. Destule de-abia se ţin pe picioare, dar măcar rămân cu hainele pe ele şi parcă nu-s zgomotoase cum fac mulţi bărbaţi pe aici.
Aşa erau şi cele trei cu care m-am întâlnit cu două seri înainte de
Valentine’s Day. Ai zice că sigur
erau nasoale rău, genul ălora despre care în liceu mai auzeam sentinţa implacabilă vizavi de atractivitatea lor: “
Ei, aşa, dacă-i pui o pernă pe cap, merge o dată”.
Nicidecum! Două erau măcar
acceptabile, iar cea mai beată era şi cea mai frumuşică şi, indiscutabil, cea mai
vulnerabilă. La vreo 90 de secunde după ce m-am aşezat lângă ele, capul acesteia din urmă era pe umărul meu.
Desigur că am devenit repede curios de
spectacol, dar iniţial mă aşezasem pentru că nu pricepeam nici în ruptul capului ce mă întrebase una – voia, de fapt, o foiţă pentru a-şi face o ţigară (foarte multă lumea fumează aşa pe aici, că ţigările la pachet sunt prea scumpe).
A mai întrebat pe trei alţii după aceea şi toţi au priceput greu, dovadă că nu aveam eu probleme în a desluşi accentul unui vorbitor nativ, ci că biata fată chiar nu mai era în stare să vorbească o engleză inteligibilă. O a treia, ceva mai trează, a sosit începând să organizeze plecarea, în timp ce cea de lângă mine îşi scotocea prin poşetă după card.
Puteam face
orice şi am înţeles în momentele acelea de ce sunt atâtea afişe prin campus care te avertizează că relaţiile sexuale cu cineva beat
pot fi (depinde cum îl convingi pe judecător) considerate viol.
În orice caz, probabil că treaba cu
consimţământul nu era greu de rezolvat, mai ales că, la despărţire,
noua mea prietenă m-a luat în braţe ca pe cineva în care ar avea mare încredere, deşi eram un străin. Le-am condus până la autobuz doar să mă asigur că nu se urcă la volan bete.
Însă n-am mai avut vreme să le fac poza pe care tocmai cea mai trează îmi ceruse să le-o fac (oare asta probează ce mi-a spus fata din Londra, că
numai britanicele bete se oferă să fie fotografiate?!).
Autobuzul era deja în staţie, în timp ce prietenele ei erau greu de adunat, căci, efectiv, nu reuşeau să meargă în linie dreaptă nici susţinându-se una pe alta. Arătându-mi cărţile ei din geantă, una despre
Don Juan şi două pentru şcoală, am aflat şi cu ce se ocupa – studentă la filosofie în anul doi. Prietena ei care nu mai putea să ceară o ţigară – studentă la istoria artei, iar
amica mea – studentă la limba şi literatura engleză.
Era de-abia ora 21:00 seara şi se aflau la vreo trei km de casă. Numai Dumnezeu ştie cum vor fi ajuns, dar bănuiesc că pentru niciun şofer de autobuz din UK nu este vreo situaţie inedită şi va fi ştiut să le ajute.
Altfel, eu nu pot să sper decât că vorba auzită de la un diplomat american acum cinci luni – “
Dumnezeu are grijă de lunatici, de beţivi şi de Statele Unite ale Americii” – se potriveşte şi în cazul UK.
Adică grija Lui nu îi exclude pe aceşti britanici, dintre care tot mai mulţi îmi spun fără ocolişuri (nu am avut ocazia să aflu părerea acestor copile şi nici nu întreb oamenii, pur şi simplu reiese din discuţii) că ei sunt
seculari,
nereligioşi sau
atei. Ba chiar aud că sunt destui localnici care nu au nici măcar aşa-zisul botez anglican.
Aici e rădăcina problemelor. Unde nu mai există
noţiunea de Dumnezeu, degeaba ai umplut pereţii cu avertismente privind relaţiile sexuale la beţie sau mesaje cu schepsis care doar-doar or convinge vreun beţiv să nu se suie la volan.
La fel, degeaba dai o grămadă de bani
să înveţi tinerii despre sex sigur (safe sex), pentru a reduce numărul de adolescente gravide –
cel mai mare din toată Europa în UK! În zadar
ţii lecţii de sex oral, că
normalul este riscant –
tot ai printre cele mai multe avorturi din UE!
Din păcate, doar privite strict
cantitativ ar fi lucrurile acestea ceva
tipic britanic. De fapt, ele se întâmplă peste tot în
lumea civilizată. Şi nu este deloc
neimportant, cum sunt convins că îşi vor zice destui dintre cititorii mei, întrebându-se “
ce l-o fi apucat pe ţăcănitul ăsta?” (pe mine), de scriu despre aşa ceva.
Nu ştiu care alt subiect este
mai de viaţă şi de moarte decât relaţiile sexuale! Şi sunt sătul de ceea ce cred
experţi peste
experţi despre treaba asta, căci văd la ce rezultate duce
ştiinţa lor – eu am pe
Cine să cred!
[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]
|