Comoara nevăzută [The unseen treasure]

“Îl interesau comorile îngropate în România, chiar înfiinţase un departament secret care se ocupa de acest lucru. Iar despre Constantin Brâncoveanu se spunea că dăduse peste o comoară imensă…” 

“Se bănuia că sub Aşezămintele Brâncoveneşti s-ar afla tuneluri secrete care ar putea duce la legendara comoară, şi că de aceea Ceauşescu ar fi hotărât demolarea acestor clădiri”.

Aceasta este mărturia fostul său operator de film despre mult prea regretatul (pentru a i se potrivi eticheta de‘tiran’) Nicolae Ceauşescu. Până şi asasinarea dictatorului ar putea fi explicată prin faptul că demolările sale i-au atras un blestem al urmaşilor lui Brâncoveanu.

C-o fi aşa, că n-o fi… contează mai puţin. Important este că această ipoteză istorică arată cum Ceauşescu, aidoma ceauşeilor (cu păr schimbat, dar nu şi năravuri), cocoţaţi la putere în urma sa, au ratat adevărata comoară imensă a naţiunii române.

O fi fost Constantin Brâncoveanu, într-adevăr, un om nespus de bogat, un Prinţ al Aurului (cum era poreclit de turci). Poate că averea lui era comparabilă cu a unor personaje biblice precum Avraam şi Iov.

Însă comoara lui cea mai de preţ este cea din ceruri, pe care şi-a agonisit-o încă înainte de a o fi sporit şi mai mult prin moartea martirică.

Din păcate, sub lupa istoricilor seculari, ba chiar şi a unor ‘fani’ de peste veacuri, dar care să nu le împărtăşească credinţa, Sfinţii Martiri Brâncoveni rămân de nepriceput.

Cum, să fi fost chiar atât de bogaţi, însă să nu fi negociat cumva eliberarea cu nesătulul Sultan şi hrăpăreţii săi slujitori de la Istanbul?! Aşa ceva pare de neconceput în zilele noastre!

În mod tragic pentru Ceauşescu, dar şi pentru noi toţi este faptul că el nu a rezonat decât parţial cu destinul istoric al românităţii. A despărţi acest destin, al istoriei omeneşti, de miezul său ortodox este lipsit de sens.

Nici fondatorului statului numit încă România, Alexandru Ioan Cuza, nu i-a fost dragă Ortodoxia, nici prea lăudatulului său urmaş, Regele Carol I – în vremea căruia au fost dărâmate mai multe sau cel puţin tot atâtea biserici*** precum în epoca lui Ceauşescu.

Nici nefericitul rege, venit la Gurile Dunării, ca să facă de strajă intereselor Germaniei, n-a înţeles destinul naţiunii române, ci a murit de inimă rea. Acest acest popor de opincari nerecunoscători – pe care socotea că îl scosese din beznă – nu voia să lupte de partea unei cauze pierdute de la început.

Bucură-se acum, căci un alt urmaş de-al său, Traian Băsescu, va pune şi ultimele găini cu ouă de aur tot în proţapul Germaniei! Dar nu se va bucura mult...

Alergarea către comorile pământeşti ale lui Cuza (în beneficiul stăpânilor masoni din Franţa), al lui Carol I (pentru scumpa lui Germanie), ale lui Ceauşescu (de dragul unei ficţiuni personale despre poporului român) sau a lui Băsescu (pentru păpuşarii din UE şi, iarăşi, Germania) nu va ţine decât până la mormânt.

Or, comoara credinţei dreptslăvitoare ţine mai mult decât viaţa de aici şi rămâne neatinsă de prădăciunile unor satrapi vremelnici, slugoi ţinuţi în jilţ de mai marii lor, odinioară de la Istanbul, azi de la Berlin, Bruxelles, Washington DC sau de aiurea.

Poate că, nu pentru (ne)meritele nevrednicilor de noi, ci prin voia Domnului şi jertfa mucenicilor Săi, de care a dat destui şi acest neam, comoara aceasta va rămâne până la sfârşitul vremurilor!

*** NOTĂ: Ar fi vorba, doar pentru Bucureşti, de 25 demolate în vremea lui Carol I, respectiv 23 – în timpul lui Ceauşescu. Desigur, aştept alte surse mai precise, care ar putea confirma sau infirma ceea ce am găsit eu.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] Hail to competing sites / [RO] Salutări siteurilor concurente (22)

[EN] Knowing how eccentric some of them can be, I’m rarely surprised to find Brits interested in some… very exotic topics. [RO] Ştiind ce excentrici pot fi unii dintre ei, rar sunt surprins să găsesc britanici interesaţi de nişte... subiecte foarte exotice.

[EN] What can still surprise are Britons familiar with niche topics about Romania. [RO] Ceea ce poate încă să mă surprindă sunt britanici familiarizaţi cu subiecte de nişă despre România.

[EN] This site offers valuable information (probably known by few Romanians) and very good pics of Romania’s trams. [RO] Acest site oferă informaţii valoroase (probabil ştiute de puţini români) şi poze foarte bune cu tramvaiele României.

[EN] It’s a little ‘tram history course’ from the late 19 century to the present day. [RO] Este un mic ‘curs de istorie a tramvaielor’ de la sfârşitul secolului al 19-lea până astăzi.

 

[EN] Another site evokes Nicolae Ceauşescu’s Romania, as the author travelled through our country in 1982. [RO] Un alt site evocă în special România lui Nicolae Ceauşescu, căci autorul a călătorit în ţara noastră în 1982.

[EN] The original blogger*** passionately searched for trams even in... Siberia. [RO] Originalul blogger*** a cautat pasionat tramvaie chiar în... Siberia. 

*** NOTE: [EN] Richard Lomas passed away on May 25, 2012, I am told by his wife via e-mail. However, all his websites will be kept online and I warmly advise visiting them! *** NOTĂ: [RO] Richard Lomas a murit pe 25 mai, 2012, îmi spune soţia lui prin e-mail. Totuşi, toate siteurile sale vor fi ţinute online şi sfătuiesc călduros vizitarea lor!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Ringhişpil de ură [Merry-go-round of hatred]

Oricâte argumente ar căuta, şlefui şi pune în vitrină oricare dintre tabere – în favoarea acestui fals erou al democraţiei, Traian Băsescu, sau împotriva lui – ele nu mai contează în aceste zile.

A încerca să convingi pe cineva care îl vrea dus pe Dictachior ori pe un băsist portocaliu şi în cerul gurii de valabilitatea a măcar 5% dintre ideile susţinute de cealaltă parte are tot atâtea şanse de izbândă precum a câştiga Marele Premiu la Loto 6 din 49.

Atât cei care îl vor plecat (eventual şi la puşcărie) pe Traian Băsescu, cât şi cei care îl vor înapoi la Cotroceni au cam înţeles că ora dezbaterilor a trecut. De fapt, cu valul de isterie băsistă nici nu s-ar fi putut discuta nimic.

Comparând Parlamentul României cu Parlamentul Republicii de la Weimar, care a favorizat ascensiunea lui Adolf Hitler, şi trimiţând şarje de delaţiuni la Bruxelles, oamenii preşedintelui cred că dreptatea este de partea lor.

Numai că Dreptatea nu a fost niciodată de partea mârlăniei, aroganţei, şantajului, violenţei de limbaj, ipocriziei, minciunilor neruşinate, furtişagului ridicat la nivel de excelenţă şi altor metehne care au caracterizat cei ultimii opt ani de domnie băsistă.

Cei care urlă că înlăturarea idolului lor este ‘lovitură de stat’ sau ‘atac asupra instituţiilor statului’ refuză să vadă cât de găunos este personajul pe care l-au pus pe un piedestal al democraţiei.

Băsescu are de dat răspunsuri despre dispariţia flotei comerciale a României, despre aducerea trenurilor cu mineri în iunie 1990, despre mascarada răpirii jurnaliştilor români în Irak (2005) şi despre punerea ţării pe masa de disecţie a FMI (2009).

Poate mai mult decât orice, el trebuie să răspundă despre ce s-a ales de promisiunile sale de erou al luptei anticorupţie din 2004. Cum se face de caracatiţa roşie, atribuită lui Adrian Năstase, a fost înlocuită de o mai lacomă şi mai neruşinată caracatiţă portocalie?

Dincolo de propaganda auto-intitulaţilor inteligenţi, democraţi, europeni etc, există destule argumente pentru a susţine că DA, Băsescu trebuie să plece – citiţi aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici sau aici.

Doar că nu mai este timp de argumente, în aceste ultime zile dintr-un război al nervilor. Este o încleştare nebună care poate fi numai preludiul unui şi mai înverşunat război dacă Băsescu revine în funcţie. Şi n-o mai poate face decât la masa verde.

Fiecare parte pune gaz pe foc, încercând să aţâţe suficientă ură. Pentru ca cei care îl urăsc pe Băsescu să se mobilizeze la urne, în ciuda caniculei şi a perioadei concediilor. Sau, de cealaltă parte, pentru ca susţinătorii lui să stea departe de secţiile de votare.

Strâmbând din nas în faţa duhorilor democraţiei – pe care şi-or fi închipuind-o vreo zeiţă fără de cusur?! – unii simandicoşi sceptici zic că nimic bun n-a ieşit din ură şi deplâng faptul că românii iarăşi votează (sau nu o fac) mânaţi de ură.

Dar n-ar fi cazul să ne simţim ruşinaţi de aşa ceva. Dacă acceptăm premisa că mobilizarea masivă la vot este posibilă doar ca urmare a mobilizării urii, ar reieşi că mai nimic de la Revoluţia franceză încoace nu s-a clădit pe altceva decât pe ură.

Toate idealurile măreţe şi principiile generoase au fost scrise după ce au curs valuri de sânge şi s-au adunat stive de capete tăiate. Or, acum nici vorbă de aşa ceva. Românii vor doar să scape de Băsescu, cum au vrut să scape şi de Ceauşescu. Dar nu cu gloanţe, ci cu voturi.

Nici în 1989 nu şi-o fi dorit nimeni din România vărsare de sânge şi asasinarea dictatorului în ziua de Crăciun. Dar au vrut alţii în locul nostru, orchestrând acel proces stalinist. Acum, de ce să ni-l vrea alţii pe Băsescu?

Să fi avut românii şansa de a-l da jos pe Carol al II-lea încă din primăvara anului 1940, poate că acea tragică vară din istoria României ar fi arătat altfel. Poate că încă nu era prea târziu ca pierderile să fi fost mai mici.

Să fi avut şansa de a-l trimite pe Ceauşescu la o blândă puşcărie (ca pe Todor Jivkov) sau într-un autoimpus exil (ca pe Erich Honecker), poate că şi istoria ultimilor 23 de ani ar fi fost mai blândă cu noi.

A-l da pe Băsescu afară de la Cotroceni nu înseamnă că, automat, în locul regimului său fals proslăvit drept unul justiţiar (?!) se va instala un regim injust (?!) controlat de plagiatorul Victor Ponta, cum urlă vuvuzelele portocalii.

Băsescu nu este întruchiparea justiţiei imparţiale, nici garantul democraţiei funcţionale şi nici catalizatorul unei economii prospere. Fără el, poate că ceva-ceva s-ar putea să fie mai bine; dar cu el – sigur nimic nu poate să fie bine.

Cu Băsescu – rămânem în buzunarul Germaniei, iar birul către Marele Licurici va creşte, căci va trebui să pluseze pentru a cumpăra bunăvoinţa Unchiului Sam, care pare (oricum, să nu ne luăm după aparenţe!) gata să-l lase din braţe.

Cu Băsescu – nu avem nicio libertate de mişcare la rangul de al şaptelea stat ca mărime în UE, ci suntem slugoi, arvuniţi deja pentru a face parte dintr-o Eurozonă, de unde unii (Grecia) nu ştiu cum să scape, iar alţii se felicită că n-au intrat (Suedia).

Poate că aceasta este democraţia şi nimic mai mult – un carusel al urii, în care nu suim cu toţii, odată la alegerile la termen sau mai des (în caz de referendum). Ne învârtim ce ne învârtim, ameţim şi, la finalul cursei, îl aruncăm peste bord pe indezirabili.

Nu tăiem capete, nu exilăm pe nimeni, ci doar ne bucurăm că îi dăm afară din terenul de joc pe cei care ne-au devenit nesuferiţi şi le râdem în nas susţinătorilor lor, dintre care destui au profitat din plin cât au fost ai lor la putere.

Este o bucurie primitivă, care nu poate aduce nimănui un plus de fericire, nici nu ne abslovă de vinovăţii personale, cum niciun ţap ispăşitor nu o poate face. Atâta ne poate dărui democraţia, un rău fără de care ne-ar putea fi şi mai rău.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Chains for a former Prime Minister of Romania [Lanţuri pentru un fost premier al României]

Former Romanian Prime Minister, Adrian Năstase, has just been sentenced to two years of imprisonment, by a definitive decision of the highest court in Romania (ÎCCJ).

He was found guilty for illegally obtaining electoral campaign funds, although he has been repeatedly claiming his innocence.

Not since the late 1940s and 1950s, when under USSR’s boots, or since Nicolae Ceauşescu’s execution in 1989, has Romania witnessed such a controversial decision.

Neither Năstase, nor his political allies would accept the decision, unless the European Court of Human Rights (ECHR) ever confirms it.

By that time, he will have most probably spend his two years in prison, while most of the world will be sure of his guilt.

The length of the trial (8 years!) serves as enough ‘evidence’ for most people, either his political enemies, voters or onlookers from the EU.  

Just like an imprisoned former PM in Ukraine has done nothing to improve the country’s image in Europe’s eyes, Năstase’s chains won’t bring dividends for Romania on the long term.

Symbolically, the sentence has huge significance. Chaining a demigod like Năstase appeared to be in the early 2000s is a huge blow to the perceived omnipotence of political leaders.

It’s long since the defendand’s arrogance has deprived him of any presumption of innocence, and not few would be those opening champagne bottles tonight.

One of these would surely be Năstase’s archenemy of 2004, Traian Băsescu – another character who lives under the spell of a presumption of guilt.

Irrespective of how many praises of the ‘independent Romanian judiciary’ we read in foreign media for the next days,  it would be foolish to believe Băsescu has nothing to do with the decision.

In less than a year, Băsescu could be suspended by a hostile parliament, and later even put on trial just like Năstase.

Unless he manages to pulverize the former opposition – USL (= PSD + PNL + PC), already in power, before the next election (another Romanian bizarrery!).

Let us not forget that the now condemned Năstase was the PhD coordinating professor of Romania’s current Prime Minister, Victor Ponta.

Ponta had been accused of plagiarism two days before Năstase was sentenced. The court’s decison comes two days before Năstase’s 62nd birthday.

Rather than destiny’s irony, it’s a masterstoke of Băsescu.

Will Băsescu be the one who laughs last, thus laugh better?! Too bad that there’s nothing to laugh at for most Romanians...

The ruling class is as unprepared for the cataclysmic times ahead of the world as those in power in the late 1930s.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Cranes over Bucharest [Macarale peste Bucureşti]

Since the fall of the Iron Curtain, Romania’s (not Hungary’s!) capital – Bucharest, not Budapest! – hasn’t seen as many cranes (pics 1, 3, 5, 7) as those visible these days.

They are not as omnipresent as they were in the late 1980s, nevertheless, their presence can’t remain unnoticed, to locals and visitors alike.

As if there were no global economic crisis and Romania were immune to the turmoil in the Eurozone, cranes leave their mark of optimism on Bucharest’s skyline.

So it was during Nicolae Ceauşescu’s last days, so it was in Patriarh Noah’s time. People were building as if there would be a guaranteed tomorrow.

It’s true that, in Brussels, where cranes (pics 2, 4, 6, 8) stood a few years ago, a new building has risen to accommodate the newest EU institition.

The European External Action Service (EEAS) has got a nice home now, but whether the EU has a common foreign policy is still arguable.

The same applies for Bucharest. It may have more and more visible tower cranes, however, the city still lacks a coherent development strategy.

Were the cranes in Brussels and are those in Bucharest a true earnest of a prosperous future?! I bet Ceauşescu thought the same about his cranes in 1989…

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]