Showing posts with label Sales. Show all posts
Showing posts with label Sales. Show all posts

Wednesday, 27 March 2013

[EN] Grave and unpleasant readings / [RO] Lecturi grave şi neplăcute (11)

[EN]Hey, man, where did you buy that child from?” In regard to these pics taken a few days ago in Bucharest, it’s but an imaginary question, of course…

[RO]Hei, omule, de unde ai cumpărat acel copil?” În ce priveşte aceste imagini făcute acum câteva zile în Bucureşti, este doar o întrebare imaginară, desigur...


[EN] However, many treat children (either born or unborn) as… sale and shopping items. Sad stories from contemporary Romania: here, here and here.

[RO] Totuşi, mulţi tratează copiii (fie născuţi sau nenăscuţi) drept… articole de vândut şi cumpărat. Poveşti triste din România contemporană: aici, aici şi aici.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Friday, 17 February 2012

[EN] Worth trying in the UK / [RO] Merită încercat în UK (23)

[EN] It’s definitely not worth it in Romania, where prices are outrageous and the products far from being the best. [RO] Clar nu merită în România, unde preţurile sunt scandaloase, iar produsele departe de a fi cele mai bune.

[EN] But when in the UK, do as wise shoppers from all over Europe do and visit a Marks & Spencer clothing store! [RO] Dar când eşti în UK, fă precum alţi cumpărători isteţi din întreaga Europă şi vizitează un magazin de haine Marks & Spencer!

[EN] One can buy quality stuff at reasonable prices, especially where there are sales. [RO] Oricine poate cumpăra lucruri de calitate la preţuri rezonabile, în special  când sunt reduceri.

[EN] I’d make a shopping trip to London or Edinburgh every 2-3 years, only to never enter a Romanian store! [RO] Aş face o excursie de shopping la Londra sau Edinburgh la fiecare 2-3 ani, doar să nu mai intru într-un magazin românesc vreodată!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Friday, 7 October 2011

Ochelari de soare contra unei lumi strălucitoare [Sunglasses against a glittering world]

Sunt ochelarist, dar nu din acela ‘de soare’, ci de… miopie. Iar în miopia mea sunt multe lucruri pe care nu le prea văd eu limpede pe lume. De pildă, port în gând o curiorizate care mă macină de mai multă vreme.

Oare cum arăta lumea înaintea folosirii  în masă – din a doua jumătate a secolului trecut, dar excesiv doar de vreo 20-30 de ani încoace, aş zice – a ochelarilor de soare?

Aud tot mai mult în jur oameni zicând că ‘au nevoie’ de ochelari de soare, de preferinţă nu din aceia made in China’, ci cât mai de calitate (de pildă made in Italy). Această nevoie este reclamată chiar de unii care prea puţin stau în aer liber.

Oare cum suportau strămoşii noştri nu prea îndepărtaţi (bunicii şi străbunicii) lumina soarelui, în bătaia căreia petreceau mult mai mult timp decât noi?

Şi nu scurtă vreme, pentru câte o plimbărică până la un loc cu umbră, şi nici pentru o simplă relaxare, ci ca să facă munci grele: la sapă, la coasă, la fân, la secerat, la cărat una-alta, la spălat şi întins rufele, la câte şi mai câte.

Un răspuns parţial aş găsi: pe vremea aceea (nu mai în urmă de 50-60 de ani), nimeni nu ieşea din casă cu tărtăcuţa descoperită.

O năframă, borurile pălăriei sau cozorocul şepcii mai îndepărtau măcar o parte din lumină din calea spre ochi, deşi văd că, în zilele noastre, specialiştii (cine alţii? :-) pretind că până şi rama ochelarilor de soare ar trebui să fie groasă, pentru o protecţie sporită.

Însă şi astăzi, bombardaţi fiind cu mesaje care ne cer ‘să ne protejăm’, nu prea mai ieşim din cu capul descoperit, ci poate doar gol (de gânduri). Totuşi, indiferent ce om avea pe cap, de ce nevoia de ochelari de soare este tot mai mare?

Nu îmi explic. Petrecem noi mai mult în arşiţa zilei decât o făceau înaintaşii noştri, muncind din greu? Oare arde soarele mai tare, cum or zice unii ideologi ai încălzirii globale?

O fi ajuns lumea mai insuportabil de privit cu ochiul liber? Sau, poate, nu mai vrem să ni se vadă cearcănele, gândurile, confuzia, tristeţea, neliniştea? Ori să ne ascundem mai uşor zâmbetele false?

Să fie cumva ochelarii de soare un element obligatoriu pentru a a accede la ‘balul mascat’ ce a devenit lumea contemporană?

Mai întâi ochelarii de soare, apoi walkman-ul, iPod-ul, Smartphone-ul şi tot aşa… Accesorii indispensabile (?!) în trista lume reală din jur, fără de care mulţi nu pot apărea nici în (ne)fericita lume virtuală a Facebook.

Cum sunt destui care nu ies în lume, nici după lăsarea serii, fără ochelari cumpăraţi cu 102[a], 136[b], 140[c] sau 187[d] GBP – preţuri din Edinburgh (poza 3) de dinainte de creşterea TVA în UK şi, chipurile, unii la reducere cu până la 50%.

Nu cred ca protecţia sporită să explice preţurile afişate, ci mai degrabă fandoseala… Fendi[a], Prada[b], Gucci[c], Christian Dior[d].

Oricât de scumpi, ochelarii nu pot nici să ne ascundă preagolul (de bune) sau preaplinul (de rele) care ni se văd în ochi. Nici să ne facă mai suportabilă lumea din jur, care nu poate arăta mai bine decât arată nevăzutele inimi ale miliardelor de pâmânteni.
                                                                                                                                       
[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Tuesday, 11 January 2011

Femeile în UK (21) [Women in the UK]

Că or fi 5 ani sau 8 ani (zic surse diferite) din viaţa britanicelor, probabil că nu este vreo exagerare a spune că multe dintre ele petrec foarte mult timp la shopping, fie criză economică sau nu.

Pentru unele dintre ele, după ce s-o mai fi atenuat ‘depresia de Crăciun’ (sau nu?! …că încă mai este o jumătate de iarnă înainte), de-abia acum încep adevăratele sărbători – perioada de reduceri din magazine.

Amăgirea că un chilipir – pentru că, într-adevăr preţurile scad mult, astfel încât te întrebi de proşti pot fi cei care cumpără în afara perioadelor de reduceri – te face să te simţi bine nu ţine mult. Dar merită încercată, ca o distracţie între atâtea altele.

Până la urmă, deşi se aruncă bani pe lucruri de care nu prea ai nevoie, parcă această risipă este mai puţin nocivă decât alte mijloace la care apelează femeile de pretutindeni pentru a-şi pansa puţin nefericirea, a o ascunde de ele însele.

Iar că britanicele suferă, nu o zic eu, ci un studiu al Platform 51 (numele politic corect al fostei Asociaţii a Tinerelor Femeilor CreştineYWCA). Potrivit cercetării, 15,2 milioane de femei din Anglia şi Ţara Galilor au “probleme psihice de vreun fel”.

Desigur, despre verdicte ştiinţifice care să ne arate cât de nebuni suntem şi ce mare nevoie de tratamente avem nevoie s-a mai auzit. Totuşi, multe observaţii ale studiului rămân triste şi adevărate. Şi nu sunt aplicabile doar britanicelor.

Nenumărate femei contemporane, moderne, ‘eliberate’ de tiranicele reguli care îngrădeau viaţa până la jumătatea secolului 20 suferă de depresie, anxietate şi alte tulburări pe care şi le tratează cu diferite aparente ‘leacuri’.

Cu shopping, cu pumni de pastile, cu izolare în faţa televizorului, cu tentative de suicid dar şi cu ‘suprasexualizare’ şi promiscuitate sau cu tot mai mult alcool. Nimic din acestea nu vindecă şi nici nu pare să dea de gândit cuiva care sunt cauzele.

Studiul numeşte problema, descrie simptomele, dar nu este capabil să arate cauza. Ce incorect politic ar fi să pretind că una singură este cauza (întinsă pe câteva secole şi accelerată de vreo 50 de ani), anume decreştinarea acestei naţiuni, nu-i aşa?

Aceeaşi cauză care explică şi situaţia României de azi. Ba încă şi tot mersul trist al lumii, dar care nu poate fi decât respinsă de cei care, deşi or descrie ştiinţific (deşi parţial) problemele femeilor de azi, nu pricep defel că nu le pot rezolva ştiinţific.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Saturday, 16 October 2010

Chestii d-astea, numai la britanici (27) [Things like these, only at the Brits]

Te-ai aştepta ca, oriunde în lume, o prăvălie luxoasă care vinde mult doritele deşertăciuni ce poartă marca Louis Vuitton (LV), să se afle într-un complex comercial la fel de luxos.

Uite că la Edinburgh nu este aşa. Singurul magazin LV se află deasupra staţiei de autobuz din St Andrew Square. Un loc frecventat de sărăntoci, obişnuiţi cu statul la coadă (queuing).

Unde, când sunt zile de Sales sau Clearances, precum am apucat şi eu, poţi cumpăra tricouri care făceau anterior peste £ 25 cu £ 5 bucata, adică cât ar face o capsă dintr-o poşetă LV.

Cu greu ne-am închipui-o pe posesoarea unei astfel de genţi stând la rând să se urce în autobuz, cu care să călătorească fie şi pe mică distanţă, până la Glasgow sau Stirling, să zicem.

Ori poate n-ar trebui să fie nimic ciudat, câtă vreme astfel de accesorii LV sunt produse în România (la Cisnădie şi Avrig, judeţul Sibiu), tot de nişte... sărăntoci.

Salariul lor anual (pe luna încaseasză sub 1,000 RON, cu tot cu bonuri de masă) de-abia face cât o singură poşetă LV, care rămâne scumpă şi pentru majoritatea britanicilor.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Sunday, 27 January 2008

Dumnezeii din plase [The gods from the bags]

Dacă unul dintre aşa-numiţii cinci stâpli ai Islamului este Pelerinajul la Mecca, probabil că un atare stâlp al consumismului (noua religie universală a secolului al 21-lea) este să ajungi, o dată în viaţă, fie şi doar în câteva dintre cele peste 300 de magazine de pe Oxford Street din Londra.

Ce oi fi căutat eu acolo, pe această cea mai lungă arteră comercială din Europa (2,5 km), tocmai cu câteva zile înainte de sfârşitul perioadei de reduceri?!

Nici nu-i de mirare că o draguţă franţuzoaică s-a uitat la mine ca la unul taman picat din Lună, când m-am mirat de răspunsul ei că se află în vacanţă la Londra chiar acum, la sfârşit de ianuarie.

"Dar este perioada soldurilor...", mi-a spus ea, nicidecum cu dispreţ, ci cu toată compasiunea cuvenită unui nefericit ca mine, care nu-şi dă seama de cel mai evident lucru din lume. Doar că dintr-o altă lume, care nu va fi niciodată şi lumea mea.

Prins într-un puhoi pestriţ de oameni de toate rasele (şi cei mai mulţi nu păreau deloc a fi dintre aceia groşi la pungă!), m-am simţit drept singurul care se plimba în scop turistic, probabil cum s-ar simţi un ateu prins în mijlocul unei procesiuni religioase.

Mulţumesc Domnului că n-am avut niciun sentiment de dispreţ sau judecare a celor printre care mă aflam. Ba dimpotrivă, uimit de ceea ce vedeam, mă tot minunam de zarva specifică acestui bâlci al deşertăciunilor.

Nicio clipă n-am fost încântat ori prea curios de vreunul dintre dumnezeii aceia de pus în plase, ci numai de oameni: de veşnica grabă care nu exclude politeţea de la orice coadă, de limbile (multe slave) vorbite, de frânturile de discuţii prinse, de cum se îmbracă lumea, de ce se cumpără....

...sau, mai ales, de atâtea fete aflate în aşteptatea iubitului, cu toată starea lor oarecum tensionată fiind stinsă apoi într-o îmbrăţişare...

Ca urmare a acestor Sales/Clearouts, o pereche de cizme de damă ajunge să coste £ 6 (de la £ 20) , iar o pereche de pantofi bărbăteşti - £ 7 (de la £ 25). Costumele, dar nu atât de frumuşele, încât să atragă atenţia fiţosului de mine, pot scădea de la £ 699 la £ 349. Unele de-a dreptul urâte puteau fi cumpărate şi la un preţ de numai £ 100.

Alte preţuri, probabil bune, la câtă clientelă feminină roia în jurul standurilor: un hanorac de damă - £ 10, o şepcuţă - £ 4, un tricou - £ 8 şi pantaloni de toate modelele şi culorile - £ 15.

Vai de bărbatul care nu s-a orientat să cumpere ceva frumos şi ieftin acum, căci imediat vor apărea oferte peste oferte legate de Valentine's Day, dar sigur la preţuri mai piperate!

Şi măcar de ar fi ca în anunţul de mai jos – Dragostea nu e scrisă pe o hârtie, e înscrisă într-o inimă şi acolo va rămâne pentru totdeauna – însă mă tem ca nu cumva şi dragostea să fie înscrisă pe cardul bancar pe aici.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]