Mă tot uit la aceşti oameni cum lucrează... De mai bine de o lună, îi vezi că fac ceva cu adevărat, fie înfruntând ultimele zvâcniri de arşiţă de prin septembrie, fie printre stropii de ploaie, deocamdată timizi, şi adieri tot mai reci.
Nu par a fi nişte naşparlii incurabili precum colegii lui Dorel (+ aici, aici). E drept că, atunci când vine ploaia, o lasă mai moale. Cu toate acestea, n-aş zice putea că nu se străduiesc.
Nu pot judeca eu dacă or fi trebuit să termine de multişor sau dacă lentoarea aparentă (care îi exasperează pe locuitorii din zonă, pe şoferi sau trecători zilnici) o fi vreo constrângere impusă de considerente tehnice.
Indiscutabil, nu are cum să fie uşor să dai la târnăcop sau lopată, să tragi de cabluri şi nici să stai toată ziua în miniexcavator nu este ca o plimbare cu bărcuţa.
Date fiind vremurile (şi salarile!) oribile din România, a munci este – n-o spun deloc cu ironie – un act eroic. Mai ales în condiţiile în care mai toată lumea ia în derâdere munca fizică. N-o fi ea de pus pe piedestaluri, ca în manualele comuniste, dar nici de batjocorit.
Nimic de râs privind activitatea în sine, poate nici de compătimit, însă nu acelaşi lucru l-aş putea spune despre falşii potenţatori de productivitate a muncii folosiţi.
După ce că se fac din greu puţinii bani, după ce şi aşa organismul este solicitat din plin, la ce bun să-i risipeşti pe primii şi să-ţi istoveşti trupul suplimentar cu otrăvitoare delicii precum ţigări, bere (nu 2-3 pahare, ci mulţi litri) şi băuturi răcoritoare?!
Este o tristă înrobire – faţă de obiceiurile consumiste ale lumii care cere să fim în rând cu ea, cât şi faţă de reclamele care intră în subconşient şi te învaţă să bei şi să fumezi.
De fiecare dată când auzim ectenia “pentru cei bolnavi, pentru cei robiţi şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm”, să nu ne închipuim că este ceva desuet a te mai ruga pentru ‘robi’ (că “doar nu ne mai calcă turcii să ne înrobească”, am zice noi), ci să pomenim în gând un astfel de rob!
[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]
Showing posts with label Dorel. Show all posts
Showing posts with label Dorel. Show all posts
Wednesday, 17 October 2012
Subscribe to:
Posts (Atom)





