Studentul nostru, stăpânul nostru (3) [Our student, our master]

Unii nu au chef de nicio interacţiune cu cei din jur când citesc. Alţii nu au parte de binecuvântarea unei lecturi palpitante, când simţi nevoia să-ţi roteşti privirea împrejur, ca gest de control destul de des, cum te-ai ciupi să vezi dacă nu visezi.

Altora nu le place, cum îmi place mie, să observe cum sunt oamenii când citesc/învaţă (eu aş fi vrut să mă pot vedea pe mine însumi citind).

Toţi aceştia se pot retrage în Silence zones - plasate în colţurile fiecărui etaj, ferite de mesele cu computere, de centrul de copiere şi de forfota din apropierea scărilor.

Totul pentru binele studentului pe aici - măcar să scoată vreun folos din această recluziune închinată studiului. Că doar nu toţi cei care intră la o facultate în UK se omoară cu învăţatul, ce credeaţi?

Sertăraşelor de mai sus li se spune "cuiburi de porumbel"(Pigeon holes), unde studenţii din primii trei ani (undergraduates) primesc de la profesori diferite notificări, bibliogafii, materiale de citit sau îşi lasă lucrări, încât să nu umble după cadrele didactice pe-te-miri-unde.

Ce prost e asta (eu), ar zice unii – păi aşa ceva avem şi prin facultăţile româneşti!

Avem şi nu prea... sau ar putea să le spună mai degrabă "cuiburi de şobolan" (Rat holes), unde mai degrabă se pierd hârtii importante - o spun ca Stan Păţitul din poveste. Apoi, cum adică, un ditamai dr. prof. univ..., să folosească el o căsuţă poştală improvizată ori să-şi dea mobilul oricui?

Da, pe vremea primei mele studenţii (1998-2002), la noi studentul era o cantitate statistică, care poate căpăta privilegiul de a primi telefonul profesorului, dar ăsta nu putea fi un drept, cum se arată a fi pe aici.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]