Monday 30 June 2008

Ortodoxia în Scoţia (4) [Orthodoxy in Scotland]

De câteva zile, trăiesc cu vorbele Sf. Episcop Nicolae Velimirovici, în sensul că mai tot ce citesc în cartea lui – Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi – are aplicabilitate practică în viaţa mea – imediat, aici şi acum, ceea ce numai cineva din viaţa Bisericii ar putea pricepe cum se poate întâmpla.

Nădăjduiesc că între puţinii mei cititori va fi fiind măcar cineva care să ştie că aşa se naşte o poveste de dragoste duhovnicească, atunci când te apropie Duhul Sfânt de un anumit om cu viaţă sfântă, de care părintele meu ştie şi nu doar că nu are de ce să fie gelos :-), dar socot că se bucură.

Probabil că majoritatea cititorilor mei laici vor strâmba din nas vizavi de încă o ciudăţenie de-a mea, aşa că să trec mai repede la legătura dintre acest cuvios episcop şi... maginifica Scoţie. Ei bine, Sf. Nicolae Velimirovici (doctorand la Oxford), scrie despre lucruri dintr-o Scoţie creştină, pe care, cât se poate de sincer, eu mărturisesc că nu le-am văzut:

Cine a călătorit prin Scoţia a putut vedea table din lemn puse pe ogoare, şi lângă drumuri, şi deasupra caselor, şi deasupra pătulelor. Pe aceste table sunt scrise mare citate din Sfânta Scriptură. Pe o tablă, de exemplu, citeşti cuvintele acestea: Doamne, Dumnezeul meu, spre Tine am nădăjduit, păzeşte-mă de cei ce mă prigonesc; pe alta: Domnul este păstorul meu, nimic nu-mi va lipsi; pe alta: Al Domnului este pământul şi plinirea lui; pe alta: Ochii mei pururea spre Domnul; pe alta: Domnul e lumina mea şi mântuirea mea, de cine mă voi teme? pe alta: Dumnezeu dragoste este, şi cel ce petrece întru dragoste întru Dumnezeu petrece, şi Dumnezeu întru dânsul; pe alta: Bucuraţi-vă totdeauna. Rugaţi-vă lui Dumnezeu neîncetat. Pentru toate mulţumiţi.

Astfel va mai fi fost încă Scoţia în primele decenii ale secolului trecut, pe vremea când Episcopul Nicolae scria acestea. Când am străbătut-o eu, n-am mai vazut aşa ceva, însă recunosc că se prea poate să fie din pricina rapidităţii cu care am vizitat atâtea locuri. Totuşi, din cele ce am văzut, aş putea să povestesc cam care este atmosfera spirituală în care oamenii descoperă şi încearcă să trăiască Ortodoxia.

În primul rând, aşa cum se vede în imaginile de faţă, Scoţia este plină de ruine de mari catedrale, abaţii şi alte aşezări mănăstireşti şi, în linii mari, oferă imaginea dezolantă a unui ţinut în care creştinismul... a murit. Adesea mă întreb de nu cumva scoţianul de rând se simte, trecând pe lângă aceste ruine, tot atâta de mişcat de ele precum se simte beduinul din Egipt pe lângă piramide...

Majoritatea acestor clădiri au fost construite după ce Apusul s-a rupt de Ortodoxie, în 1054, de către celebri meşteri (masons), probabil precursorii a ceea ce aveau să devină masonii, că doar şi dintre aceştia unii se revendică a fi de rit scoţian.

Nu ştiu şi nici nu mă interesează detalii palpitante despre antihriştii aceştia – ceea ce vreau să spun este că, încă de când erau înălţate aceste catedrale, nu mai era duh creştin în înălţarea lor, ci acelaşi duh al meşterilor ce au ridicat Turnul lui Babel. Adică a ajunge dincolo, la Dumnezeu, oricum, după mintea atâtor şi atâtor înţelepţi (?!), dar numai nu şi pe singura cale posibilă – prin Unica Biserică a Lui.

Iar în oraşe, multe asemenea lăcaşuri n-au ajuns încă ruine, dar ele s-au mai reformat o dată după vremurile tulburi ale Reformei Scoţiene (după ce, şi atunci, ca pe vremea bolşevicilor, fuseseră transformate în grajduri şi depozite pentru o vreme).

În multe locuri din Scoţia, “mă duc la biserică” a ajuns să însemne “dau o raită pe la crâşmă”, căci ceea ce am văzut în Catedrala din Edinburgh dă tonul unei triste realităţi – cam peste tot pe aici, ce nu-i biserică dărâmată este biserică reînchinată zeilor zilelor noastre: alcoolul, distracţia, amuzamentul, simţitul bine, ieşitul în oraş, pierderea vremii...

Apoi, pentru mulţi dintre aceşti seculari britanici, creştinismul se reduce la o aberantă separare între catolici şi protestanţi. Nimeni n-ar şti să-ţi spună “care-i treaba cu Iisus Hristos”, dar mulţi ar putea să-ţi spună, chiar şi în această societate corectă politic (unde, chipurile, nu-i frumos să arăţi cu degetul, să discriminezi, blah-blah...), zeci de motive pentru care un protestant sau un catolic nu este un om de încredere.

Nu-i vorbă, la nivel de relaţii sociale, la ras câteva beri, toată lumea este prietenă cu toată lumea, însă mai există încă în întreaga UK (şi cu precădere în Glasgow, dacă tot mă refer acum la Scoţia) aversiunea latentă faţă de cel de altă confesiune (eretice amândouă, să nu creadă cineva că iau partea vreuneia!).

Astfel, estimez că mai devreme vom putea vedea ales un premier sau primar inversionist în UK decât unul catolic... sau poate musulman, când diferenţele confesionale între foşti creştini (cum să le zic altfel?!) se vor şterge de tot, iar urmaşii lui Mahomed vor fi jumătatea de religioşi, într-o ţară cu cealaltă jumătate de nereligioşi.

Şi chiar dacă diferenţele acestea sunt într-un proces de estompare rapidă, căci tot britanicul tinde către aceeaşi religie planetară (consumerismul), iar mulţi nu mai fac nici măcar vreo pseudoceremonie religioasă la căsătorie, încă tot ai putea să o superi rău pe bunica, dacă tu, catolic fiind (chiar şi unul care să nu fi călcat vreodată printr-un lăcaş de-al lor) n-ai putut să-ţi găseşti altă nevastă decât o protestantă.

Ei bine, în aceste condiţii, câţiva oameni din Scoţia au găsit Ortodoxia, unii apropriindu-se de credinţă tot cam lumeşte (cum facem şi atâţia în România, nu? :(, pândiţi şi ei de riscurile creştinismului secularizat, cosmetizat, adaptat lumii de azi (care, potrivit viziunii papistăşeşti, este doar un efort de îmbunătăţire morală, activism social etc). Dar alţii trăiesc mai frumos decât mulţi fraţi de credinţă din România.

Este o microimagine a întregii Lumi Ortodoxe această Ortodoxie scoţiană... Puţini mai ţin calea cea strâmtă, ceilalţi – pe cea largă, însă la biserica din Edinburgh, poate doar pentru că este o comunitate mică, ai impresia că ar fi mai mulţi din prima categorie. Domnul doar poate şti care sunt sfinţii Săi printre noi, dar noi, caprele, să ne minunăm de oile dimprejur, cum mi-a părut că erau fraţii din Edinburgh.

În ţara asta secularizată nu te poate aduce nicio obişnuinţă culturală, nicio tradiţie de familie, nicio inerţie la Sfânta Liturghie. Într-adevăr, vin destui şi doar ca să vorbească unor oameni de aceeşi limbă, dar aceştia apar sporadic şi – minune! – uneori găsesc adevăratul motiv de a merge la biserică, pentru Mântuitorul Iisus Hristos.

Totuşi , cred că de-abia unul din 10-20 de rezidenţi în Scoţia care au Botezul Ortodox (români, ruşi, bulgari, greci etc) este un credincios practicant. Cam ca peste tot în lume, nu? Încetul cu încetul, scădem sub numărul de la care în jos Avraam n-a mai cutezat să-l roage pe Dumnezeu pentru salvarea Sodomei. Dar nu te teme, turmă mică, risipită prin Scoţia sau prin staule cândva sigure în care deja au intrat lupi răpitori (cine are urechi de auzit, să înţeleagă!), căci Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia...

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Wednesday 25 June 2008

[EN] Grave and unpleasant readings / [RO] Lecturi grave şi neplăcute (3)

[EN] Few things are more unpleasant for such a romantic like I am than seeing how the consumerist society of today promises love as it promises anything else: cars, holidays, jobs and careers, delights of whatever kind, happiness (?!)… [RO] Puţine lucruri sunt mai neplăcute pentru aşa un romantic ca mine decât să vadă cum societatea consumeristă de astăzi promite dragostea cum promite orice altceva: maşini, vacanţe, slujbe şi cariere, desfătări de orice fel, fericire (?!)...

[EN] Everything can be sold and bought, although nothing is as priceless as a human soul and the love between one man and one woman. [RO] Orice poate fi vândut şi cumpărat, deşi nimic nu este mai nepreţuit ca un suflet omenesc şi dragostea dintre un bărbat şi o femeie.

[EN] It’s so stupid how they promise (on a double decker bus!) to find your love in six months. When anyone can find love only in the Lord – both His love, and the love of a husband or wife. [RO] Este aşa stupid cum promit ei (pe un autobuz supraetajat!) să-ţi găsească dragostea în şase luni. Când oricine poate găsi dragostea doar în Domnul – deopotrivă dragostea Lui şi a soţului sau soţiei.

[EN] Even the heretics or irreligious who are in love (therefore I’m not refering to those who just follow sexual impulses) , are in love by God’s mercy. [RO] Chiar şi ereticii şi nereligioşii care sunt îndrăgostiţi (aşadar nu mă refer la cei care doar îşi urmează impulsurile sexuale), de la Dumnezeu sunt îndrăgostiţi.

[EN] Unfortunately, this UK seems close to the moment when the always political correct Big Brother will forbid love itself, while making sexual relations freer and freer… [RO] Din păcate, această UK pare foarte aproape de momentul când întotdeauna corectul politic Big Brother va interzice dragostea însăşi, în timp ce va face relaţiile sexuale mai libere şi mai libere…

[EN] Here are some other texts that most of my past and current friends would not care to read, others wouldn’t understand anything, even though they gave it a try… [RO] Iată alte texte de care celor mai mulţi dintre foştii şi actualii mei prieteni nu le va păsa să le citească, alţii nu vor înţelege nimic, chiar dacă vor încerca…

[EN] But if at least one soul coming across my blog will be frightened enough of these unpleasant readings to take any life-changing decision, that’s only for the Lord to know. [RO] Dar dacă cel puţin un suflet care va da peste blogul meu va fi înspăimântat destul de aceste lecturi neplăcute, încât să ia o decizie de schimbare a vieţii, aceasta numai Domnul o poate şti.

[EN] The proposed readings / [RO] Lecturile propuse:

1) [RO] Despre bieţii copii din UK, care primesc anticoncepţinale în şcoli de la 11 ani, fără ştirea părinţilor – aici.
--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---
2) [EN] A bright student’s death after a supposingly ‘safe’ chemical abortion went horribly wrong – here.
--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---
3) [RO] O descriere (înfiorătoare pentru cine are de urechi să audă şi ochi duhovniceşti să vadă!) a societăţii avorţioniste de azi, care conţine o idee de care eu aproape că nu mai îndoieli că aşa va fi, anume că generaţia celor născuţi în pântecele unde au fost avortaţi frăţiorii lor va fi cea care va legaliza eutanasiaaici.
--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---
4) [EN] An outcry of anger against this so-called ‘sexual education’ in the UK, which actually abuses the pure minds of children, instead of ‘enlightening them’ – here.
--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---
5) [RO] Despre încercările Consiliului Europei de a impune o recunoaştere de-a lungul întregii Europe a dreptului la avort – aici.
6) [EN] About the Council of Europe’s attempts to impose a Europe-wide recognition of the right to abortion – here.
--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---
7) [RO] Absolut tot răul de pe lume (încălzirea globală, dezastrele naturale, războiale şi ura dintre oameni etc) pornesc de la răspândirea desfrânării şi avorturilor, dar şi de la nepăsarea noastră faţă de acestea (pentru cine mă tot întreabă ‘‘da’ ce, nu-s rele mai mari pe lume?’’) – aici.
8) [EN] Other sad facts about the UK, once a ‘most civilised’ country: a ‘mother’ who confessed to having allowed her 11-year old daughter to have sex with her boyfriend, while she was peacefully taking a nap in the other room – here; and another true mother criticizing the ‘morallly bankrupt’ sexual education in the UK – here.
--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---
9) [RO] Probabil că deloc întâmplător, prin dezbaterea asupra unui avort din motive umanitare (?!) deschisă zilele acestea în România, se doreşte o liberalizare şi mai şi a legislaţiei privind uciderea de prunci din această tristă ţară – aici.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Sunday 22 June 2008

About public transport in the UK (4) [Despre transportul în comun în UK]

Anything that has to do with the Global Warming hysteria can bring lots of money to a smart investor in the UK, and not only through public funding, but though fooling people that they are saving the planet (?!), while buying your products or services.

However, any such idea used to improve public transport is worth being cheered, this being the case with the above bus which runs on used cooking oil. Not that a few gallons of cooking oil burnt instead of diesel could make such a big difference in keeping the atmosphere clean, but anything that takes cars off streets seems a good thing to me.

For this purpose, even using the Global Warming Scarecrow seems justified enough. And, of course, the interiour of this company’s vehicles looks and feels better than that of Videanu’s awful Citaro buses (for sheer lies about their qualities – click here, for the truth about them – click here), as I bet few Brits would be that keen on saving the planet, if they travelled by bus in Bucharest :-(

I don’t know how exactly they do it, but the bus runs as smoothly as possible (there’s no need for high speeds in a city), and it simply doesn’t leave any smell behind. McDonalds cooking oil stinks, but this bus doesn’t. So, leaving aside all the ideological bullshit of this Global Warming Hysteria, all in all such a bus its another good example from the UK.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Friday 20 June 2008

[EN] Not worth trying in the UK / [RO] Nu merită încercat în UK (5)

[EN] Not only in the UK (where I put this on my tongue) , but I find the above delicatessen (?!) not worth trying anywhere in the world. As far as I was told, it isn’t even a British speciality (originally, it’ probably a French fault :-), and not even awfully tasting. [RO] Nu numai în UK (unde am pus asta pe limbă), dar găsesc delicatesa (?!) de mai sus a nu merita încercată nicăieri în lume. Din câte mi s-a spus, nu este nici măcar o specialitate britanică (la origine, este probabil vina francezilor :-) şi nici măcar nu are un gust groaznic.

[EN] It tastes both as onion, and something sweet (red onion has its share of sweetness, doesn’t it?) – however, it just doesn’t seem to fit in the food preferences of someone from Romania, where we simly don’t have onion for desert… uh… nor marmalade as appetizer. [RO] Are gust deopotrivă de ceapă şi ceva dulce (ceapa roşie are partea ei de dulceaţă, nu-i aşa?) – totuşi, nu pare să se potrivească preferinţelor culinare ale cuiva din România, unde pur şi simplu nu mâncăm ceapă la desert... câh... nici marmeladă ca aperitiv.

[EN] What amazed me is that this speciality could be found in a rather regular canteen, from the point of view of the menu, and also weird :-) from other perspectives – the Café in the Crypt that I wrote about here. [RO] Ceea ce m-a uimit pe mine a fost că această specialitate se poate găsi într-o cantină mai degrabă obişnuită, din punctul de vedere al meniului, dar şi ciudată :-) din alte perspective – Café in the Crypt despre care am scris aici.

[EN] The lady at the counter even allowed me just to taste a bit, although I warned her that I probably won’t buy a gram of this marmelade. [RO] Doamna de la tejghea m-a lăsat chiar să gust un pic, deşi o avertizasem că probabil nu voi cumpăra niciun gram din această marmeladă.

[EN] As I said, it wasn’t completely distasteful – it’s just something that fussy I (?!) couldn’t eat, therefore I wouldn’t recommend anyone else trying it – but well, the world is full of reckless people who shouldn’t feel somehow bound by my piece of advice… [RO] Cum am spus, n-a fost complet dezgustătoare – doar ceva ce mofturosul de mine (?!) n-am putut să mănânc, astfel că nu recomand nimănui – dar, mă rog, lumea este plină de oameni nesăbuiţi, care n-ar trebui să se simtă cumva legaţi de sfatul meu...

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Tuesday 17 June 2008

Femeile în UK (9) [Women in the UK]

Cine sunt mici (excepţie – foto 2 stânga, cam baschetbalistă pentru naţia respectivă!), cu părul întodeauna cât mai negru, chicotesc mereu, poartă cel puţin un aparat foto de gât, umblă de obicei două câte două, le găseşti peste tot prin lumea largă, başca nu fac nazuri dacă le ceri să se lase fotografiate? Evident – ori japoneze (foto 1 :-), ori chinezoaice (foto 2 :-), ori nişte tinere din nu-ştiu-care ţară asiatică (foto 3).

Bine, bine, ar putea obiecta cititorii mei (cum am şi fost apostrofat recent de cineva), de ce vorbeşti despre femei din UK şi dai poze cu fete de toate naţionalităţile şi numai când şi când cu britanice?

Păi, din vreo două motive:
1) unul teoretic – pentru că, efectiv ţara aceasta tinde să devină un amalgam de naţionalităţi şi tocmai de aceea mi-am intitulat serialul ‘Femeile în UK’ (nu doar ‘Femeile britanice’)
2) unul pragmatic – britanicele sadea şi în special acelea pe care le vreau eu fotografiate (nu de tip Essex girl, să se lase uşor – chiar şi la altceva... – că d’alea nu mă interesează!) se lasă greu de tot pozate, oricât de simpatice ar fi altfel şi deloc sfioase de conversaţii, chiar şi cu străinii photoholici :-)

Şi mi s-a părut relevant în legătură mai ales cu cele două japoneze (am şi o poză mai luminoasă, dar am zis că-i superb decorul) în trecere prin UK? Că reprezintă, poate fără să ştie, un trist prototip al femeii între 22-30 de ani din ziua de azi...

Ele sunt acelea care îşi iau câte un an sabatic (sabbatical/gap year), doar cu scop să se plimbe, să vadă, să experimenteze, să uite de sine, să amâne pe cât de mult posibil intrarea în rutina societăţii consumeriste de care cele mai multe se tem că oricum nu au cum să scape. Nu este absolut nimic rău în a-ţi lua un an liber, ci răul constă că este doar o amăgire...

Potrivit unei triste realităţi statistice, foarte puţine vor avea parte de căsătorii fericite până la bătrâneţe, fără să scape de cel puţin un divorţ.

Cam la fel de puţine vor scăpa şi de a se trezi, măcar o dată în viaţă, înşelate de soţi ori să-şi fi înşelat alesul. Prea puţine vor putea scăpa de nevoia unui serviciu care le va priva de anii când copiii lor vor avea cea mai mare nevoie de ele.

Şi mai puţine vor scăpa de a se transforma în ucigaşe de prunci, fie prin avort (corect politic aproape peste tot în lume) sau anticoncepţionale (un medicament oarecare zice-se, de către mafia farmaceutică mondială ce nu vrea a le recunoaşte caracterul avortiv sau de către ştiinţa lumii de azi, care nu recunoaşte caracterul de fiinţă mănunchiurilor de celule, fie ele şi de câteva secunde zămislite!).

Poate că este discutabil cât va fi o ucidere cu sau fără ştiinţă, dar în mod clar va fi cu voie – cu voia de a se bucura de ceea ce societatea de azi le-a spus că înseamnă libertatea. Doar bietele chinezoiace vor fi ucigaşe, pentru că aşa impune legea.

Groaznic de tristă mi se pare viaţa femeilor de azi, iar în UK încă şi mai şi decât în alte locuri din lume... Aparent (potrivit înţelepciunii strâmbe a lumii de azi), niciodată nu a fost mai liberă femeia de tirania bărbatului! În realitate (dar asta numai pentru cine vrea să judece drept!), niciodată nu a fost sclavia ei mai cumplită!

Falsa libertate de tirania unui bărbat (promisă de legislaţia ce simplifică divorţul şi sancţionează violul între soţi – prevederi foarte bune în esenţă) ascunde sclavia faţă de mai mulţi – nu doar de cei care te-au avut, dar şi de (sute? mii?), care doar te-au privit...

...căci aşa eşti învăţată că trebuie să intri în rândul lumii, cu hainele care le impun alţii (moda), cu chipul pe care îl vor alţii (industria cosmetică şi chirugiei estetice), cu sufletul murdar, pentru că aşa vor alţii (toţi cei care zic răului – bine, întunericului – lumină, nopţii – zi, care ţi-au băgat pe gât aşa-zisa educaţie sexuală până şi la grădiniţă).

Atâtea femei (precum aceste două japoneze care de nouă luni se plimbau prin lume, cam ca mine – aici cam râde ruptu’ de cârpit :-), doar că eu nu scriu nimic de râs, ci de plâns) fug instinctual de această cumplită lume de mâine în care vor sfârşi prin a se integra: idolul de luni până vineri numit carieră, plictiseala de sâmbătă unde se înghesuieşte spuza de viaţă socială, prostdispoziţia de duminică (în ceea ce ar trebui, de la Hristos încoace, să fie cea mai frumoasă zi a săptămânii!)...

Este frumos să te pozezi cu The UK Parliament în spate, dar este numai o amăgire, ce nu ţine decât o clipă – oare câte dintre femeile acestea vor scăpa de a-şi umple cu baloane de săpun atragător colorate golul interior pe care numai Duhul Sfânt îl poate plini?

Oare câte or mai putea înţelege că s-au născut pe lume pentru a fi sfinte şi că o mamă din orice amărâtă de ţară africană, cu o duzină de copii ucişi de foamete şi boli este mai fericită, prin împlinirea menirii ei, decât toate ‘zeiţele zilei’ de pe coperţi de revistă?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Wednesday 11 June 2008

Din viaţa studenţească (5) – Un fel de ‘democraţie’ academică [Student life – A sort of academic ‘democracy’]

Pentru că în Bucureşti mai pâlpâie încă o aiuritoare campanie electorală (mai adineauri îl numeam rechinul ăla imobiliar tocmai pe candidatul care îl califica astfel pe rivalul său – ca să vezi cum cine sapă groapa altuia… :-), uite un pic cum este cu programele electorale ale candidaţilor la funcţiile studenţeşti din USSU.

O grămadă de promisiuni generoase, aproape deloc despre cum anume ar putea fi duse la îndeplinire, folosirea aceloraşi clişee ale societăţii consumeriste (tu meriţi, ţie ţi se cuvine, dreptul tău etc) şi uite aşa începe o carieră politică

Am vrut să mă interesez mai în detaliu despre cum stă treaba la această universitate (renumită ca liberală în cândva conservatoarea – că acum chiar nu mai este! – UK), dar mi-a sărit uşor cheful, pentru că mi s-a părut că toţi vin cu o avalanşă de mesaje prefabricate.

Singura problemă administrativă serioasă (alimentaţia în campus) era de toţi invocată, dar n-am văzut “nicio soluţie, nu discuţie”, cum se laudă unii că ar avea pentru Bucureşti.

În rest, ori aceleaşi obiective populiste – aşa cum în România unul ar promite pensii mai mari, aici se promite mai multă distracţie, ori aceleaşi subiecte care, din moment ce a zis Big Brother că sunt importante, desigur că trebuie băgate în seamă – protecţia mediului, antirasism, libertate pentru toate orientările etc.

Poate sunt eu un sceptic absolut, dar mie diferenţa dintre agenda acestor candidaţi la funcţiile din USSU şi cele ale diferitelor ligi si asociaţii de la Universitatea din Bucureşti nu mi s-a părut semnificativă.

Mai degrabă m-aş ralia la ideea că politica îmbătrâneşte oamenii a unui confrate dintr-ale blogging-ului, cu următorul amendament...

...nu politica (o noţiune goală de coţinut până la urmă, oricât o umflă societatea modernă cu pompa!), ci PĂCATUL (iată un concept plin de înţeles, în mod absurd golit de sens în zilele noastre!) ÎMBĂTRÂNEŞTE OAMENII.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Monday 9 June 2008

UK’s motor vanity fair (3) [Bâlciul deşertăciunilor cu motor din UK]

If there’s one thing that the Brits couldn’t possibly hate about the Germans (and they still have quite a distaste with many things from that once ‘rival’ nation), well, that would be a... German automobile.

Before I’m going to disclose to you (in a future episode) which brand really left me speechless due to its overwhelming presence on Edinburgh’s streets (anyone feel free to take a guess! :-), here’s another car that the Brits like, but it seemed to me that not to the extent the Beetle is adored in other parts of the world.

Indeed, there’s at least one British fan club of this new VW Beetle, however, I didn’t see as many cars like these as in Bucharest, for instance. Is is because these people have their own Mini Cooper/One as a rival symbol to the Beetle?

Are there other reasons? Am I completely wrong, and, in reality, there are enough new Beetles relative to the size of the UK car market, therefore my unqualified opinion is incorrect? I really don’t know.

Although I feel that my comments are utterly pointless in accompanying this series which is more about images than about words, I can’t help making at least another one.

There is no doubt that the Beetle is a beautiful car, and blesssed are those who like it for what it is – a useful object –, and nothing else! On the other hand, I don’t think car clubs are necessarily something bad, as I believe most of them are about friendship between human beings, not about worshiping ‘motor idols.’

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/ Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Friday 6 June 2008

Chestii d-astea, numai la britanici (14) [Things like these, only at the Brits]

Cu tot riscul ca cititorii mei să dobândească aceeaşi curiozitate precum un coleg de Chevening Fellowship, nu mă pot abţine să nu postez cam tot ce am găsit demn de fotografit înafara şi înăuntrul toaletelor din UK.

Eşti un excrementalist?”, am fost întrebat, pentru că, în ultimele luni, eu până şi acolo m-am învăţat să-mi iau camera foto. Nu, nu cred că sunt (dacă definiţia termenului s-o referi la ceva naşpa, cum bănuiesc eu :-), însă mi se pare că, pentru a măsura gradul de civilizaţie al unei societăţi, toaletele, băile, spălătoriile etc sunt un foarte bun indicator.

Prin umare, un exemplu bun de urmat din UK mi s-a părut această toaletă din St. Andrew’s Square (Edinburgh), cu instrucţiunile inscripţionate şi în alfabetul Braille, pentru ca şi nevăzătorii să poată folosi acest serviciu public. Intrarea face 20 pence, dar bănuiesc că – cel puţin după cum arată pe dinafară – face toţi banii, faţă de condiţiile nu prea grozave la care m-am referit cu alt prilej. Oricum, acesta este unul dintre puţinele aspecte pozitive ale corectitudinii politice duse la extrem în UK – faptul că şi persoanele dezavantajate pot avea o viaţă socială, un subiect despre care neapărat ar trebui să mai scriu.

Dreptul la o toaletă decentă mi se pare a fi cu adevărat un drept al omului, care ar trebui să aibă prioritate faţă de alte aberaţii asimilate unor drepturi. Nu vreau să zic că toate-s grozave în UK din acest punct de vedere, căci iată cum se plâng tocmai britanicii de ce anume s-ar putea mai bine (aici sau aici).

Însă faptul că Big Brother, care se ocupă de atâtea tâmpenii, se gândeşte şi la acest aspect, merită menţionat drept un lucru bun. Cât despre faptul că aici sau aici poţi trimite un SMS, pentru ca apoi să ţi se indice unde poţi găsi cel mai aproape de coordonatele date o toaletă publică, ce să mai zic? Cu totul altă lume faţă de plaiurile dâmboviţene, nu?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]