Nimic nu e imposibil: Aducem Basarabia acasă! [Nothing’s impossible: Bringing Bessarabia home!]

Dacă, pe ce cale, când anume, cu ce preţ (şi plătit de cine?) va redeveni Basarabia parte a României pare la fel de imposibil de prezis precum în urmă cu 22 de ani, când devenea aşa-zis independentă Republica Moldova.

Dintre toate ipotezele, cea mai neplauzibilă este baliverna oficială a reunirii între graniţele comune ale UE şi sub umbrela NATO. De parcă românitatea are nevoie de confirmare şi de oblojire din partea vreunei entităţi suprastatale…

Mult mai important este că o armată de voluntari visează la acest ideal naţional, cu aceeaşi înflăcărare cu care, acum un secol, se visa la trecerea Carpaţilor pentru unirea cu Transilvania. Visul unui Octavian Goga şi al altora părea la fel de imposibil.

Rusia era tot uriaşă şi puternică în acest colţ de lume. Ca mereu, nimeni în Europa nu ar fi mişcat un deget pentru a repara nedreptăţile istorice suferite de alţii. Şi atunci, o bună parte din elita ţării era absorbită de bunul plac spoit sub forma unor găunoase viziuni politice.

Avem visătorii, avem atenţia stârnită (greu de crezut că or fi mulţi cei care să nu fi văzut scris, chiar şi pe la sate, “Basarabia e România” în ultimii doi ani) şi există şi o iniţiativă legislativă cetăţenească pentru care se cer semnături.

Iniţiatorii doresc o lege care să-i asimileze în bună măsură pe locuitorii Republicii Moldova cu cei ai României, să le faciliteze accesul la muncă şi studii. Pe scurt, să-i facă să se simtă cu adevărat acasă.

A dezlipi de pe aceşti oameni stigma unor cetăţeni de mâna a doua (cum erau în URSS, faţă de ruşi) sau a unor români second hand (cum sunt până azi, în România) este un pas esenţial pentru a le reda demnitatea şi libertatea de a se cunoaşte pe sine.

Astfel, le-ar fi mult mai uşor a se recunoaşte drept români (cum doar 2.2% au făcut-o la recensământul din 2004) , dar cum sunt şi ceilalţi 76.2% dintre locuitorii ţării vecine care s-au declarat moldoveni.

Nici nu e nimic greşit: n-or fi toţi românii moldoveni, dar toţi moldovenii (indiferent de care parte a Prutului, chiar şi cei de peste Nistru) sunt parte a naţiunii române!

Cu paşi mărunţi, mai întâi printr-o asemenea lege care nu pronunţă cuvântul unire – care ar isca scandal deopotrivă la Moscova, cât şi la Bruxelles sau Berlin – se va păşi către întoarcerea Basarabiei acasă.

Nici nu contează, pe termen scurt, cum se va face această unire din perspectivă politică. Peste noapte, oricând, din voia lui Dumnezeu, imperii se pot prăbuşi de parcă nici n-au fost.

Dar este vital ca românii din Republica Moldova să se simtă apreciaţi drept români, mai ales după decenii în care li s-a imprimat în mentalul colectiv tragedia părăsirii din 1940.

Aşadar, acolo unde găsiţi corturile cu inscripţiile “Semnează pentru Basarabia!” şi  “Aducem Basarabia acasă!”,  opriţi-vă şi semnaţi în favoarea legii!

Nu vă gândiţi la implicaţiile geopolitice ale gestului! Nici nu o să aţâţaţi Moscova mai tare asupra Republicii Moldova (ruşii oricum îşi urmează planurile lor), dacă semnaţi; nici nu o să-i temperaţi manevrele viclene, dacă nu veţi semna!

Nu vă bateţi capul despre cum va arăta legea sau cum, în ţara lui Vodă-Plagiatorul, chiar se va apleca cineva asupra acestei iniţiative a cetăţenilor, nici nu lăsaţi cinismul să vă roadă cu ideea “cum poate conta semnătura mea pentru unire?” sau altele!

Gândiţi-vă la ce mult puteţi schimba în bine viaţa unor oameni (întâmplător tot români) care vor putea călători mai simplu către România şi restul UE!

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] St. Andrew’s Cross / [RO] Crucea Sf. Andrei

[EN] Many happy returns of this day for Romania, Scotland, Georgia, Greece, Russia, Ukraine and even… Barbados – where St. Andrew is regarded as a spiritual patron! [RO] La mulţi ani pentru România, Scoţia, Georgia, Grecia, Rusia, Ucraina şi chiar... Barbados – unde Sf. Andrei este privit ca patron spiritual!

[EN] If only these nations would retain – in this Godless world – a bit of the faith of the humble fisherman who turned into a brave apostle of Christ! [RO] Măcar de ar păstra aceste naţiuni – în această lume fără de Dumnezeu – o părticică din credinţa acestui umil pescar devenit un brav apostol al lui Hristos!

[EN] The pic was taken over Bucharest (Sept 2012). The ‘arms’ are airplane condensation trails. But what if they mean more than science can explain? [RO] Poza a fost făcută deasupra Bucureştilor (sept 2012). ‘Braţele’sunt trene de condensare de la avioane. Dar dacă înseamnă mai mult decât poate explica ştiinţa?

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

The crippled giant [Gigantul infirm]

One shouldn’t have necessarily been a great military analyst to anticipate that such a moment would sooner (rather than later) come for the Perfidious Albion.

The commanders of the armed forces (depleted by budgetary cuts) seem to be shrugging their shoulders in front of David Cameron’s request to implement a no-fly zone over Syria.

Great Britain, the former superpower of the 19th and early 20th century, can’t do anything in Syria by itself, and mustering American and NATO support would take much time.

The only readily available ally would be Turkey, but imposing a Libyan scenario on Bashar al-Assad can certainly draw the ire of Russia.

Would Britain (and France?!) risk another Crimean War, when the odds of victory are so different from what they were some 160 years ago?

Assuming that the newly re-elected ‘pacifist’ at the White House agrees with Cameron’s eagerness to go to war, wouldn’t all risk turning into a Third World War?

If I were Argentina’s president these days, I’d be rubbing my hands, wishing very much to see Britain involved in Syria.

The military giant of 1982 is severely crippled, while Obama will most probably not do anything to defend the pride of the USA’s former colonial power.

By the time (2016-2018) London gets a new aircraft carrier, it would be very unlikely for the next (Labour?!) government to promise retaking the Falkland Islands.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] Punished smokers / [RO] Fumători pedepsiţi

[EN] I admit that sinful I sometimes can’t help enjoying when I watch the sad view of some ‘punished smokers’. [RO] Admit că păcătosul de mine uneori nu mă pot abţine a mă bucura când urmăresc trista de privelişte a unor ‘fumători pedepsiţi’.

[EN] I remember the long hours when I breathed in the sickening smoke... at school, at work, on the street, in pubs, sometimes even on beaches or in parks. [RO] Îmi amintesc lungile ore când am inspirat scârbosul fum… la şcoală, la serviciu, pe stradă, în localuri, uneori chiar şi pe plaje sau în parcuri.

[EN] Nevertheless, there’s nothing funny – neither I, nor anyone else should laugh at these enslaved people. [RO] Cu toate acestea, nu este nimic amuzant – nici eu, nici altcineva nu ar trebui să râdă de aceşti oameni înrobiţi.

[EN] None of us would look better if our power of will were diminished by nicotine and the tyranny of hedonism. [RO] Niciunul dintre noi nu ar arăta mai bine dacă puterea voinţei ne-ar fi diminuată de nicotină sau de tirania hedonismului.

[EN] This is how those once ‘cool’ smokers (like these teens drinkers) look when they grow up… pretty ‘un-cool’, I’d say… [RO] Aşa arată acei cândva ‘cool’ fumători (precum aceşti băutori adolescenţi) când cresc mari... destul de ‘ne-cool’ aş zice eu...

[EN] Sidelined: taken out of their daily routine, out of their work environment or even out of buildings. [RO] Marginalizaţi: scoşi din rutina zilnică, afară din mediu de lucru sau chiar afară din clădiri.

[EN] Smoking is no longer a comfortable experience in most of EU countries and the USA. It still is in China and Russia. [RO] Fumatul nu mai este o experienţă confortabilă în cele mai multe state UE şi în SUA. Este încă în China şi Rusia.

[EN] Lighting a cigarette has become something that must always be done outside… And not only outside the European Commission headquarters in Brussels (pic 1). [RO] Aprinderea unei ţigări a devenit ceva care trebuie făcut întotdeauna afară… Şi nu doar în afara sediului Comisiei Europene din Bruxelles (poza 1).

[EN] Smokers are compelled to go out in front of little stores in Brighton (2) or to descend 30-40-50 floors in New York City. [RO] Fumătorii sunt forţaţi să iasă afară în faţa unor mici prăvălii din Brighton ori să coboare 30-40-50 de etaje în New York City.

[EN] And that may not be the worst. They could be crammed into glass cubes like in the Airport of Munich (3)… [RO] Şi aceasta s-ar putea să nu fie cel mai rău. Ar putea fi înghesuiţi în cuburi de sticlă precum în Aeroportul din Munchen (3)...

[EN] Is it good? Is it bad? Is it discriminatory? Is it politically correct? What about the efficiency of these constraints? [RO] Este bine? Este rău? Este discriminatoriu? Este politic corect? Ce putem zice de eficienţa acestor constrângeri?

[EN] Maybe some good results will be observed over the decades, when other cause of death would seem insurmountable… [RO] Poate că unele rezultate bune vor fi observate peste decenii, când alte cauze ale morţii vor părea insurmontabile…

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

A truth worth being told over and over again: Bessarabia is Romania! [Un adevăr care merită spus iarăşi şi iarăşi: Basarabia e România!]

We’re surely living mad times, when some are trying to detach Catalunya from Spain, others to ensure the independence of Scotland, some want to divide Belgium, and others wish to break away from the rest of Italy etc…

Romanians (and especially the young) would like to see their two states – Romania and (the Republic of) Moldova – reunited, irrespective of Russia’s fierce opposition and the EU’s benevolent (to Moscow, not to Bucharest!) indifference.

Reunification looks as unlikely as the collapse of Austria-Hungary or Tsarist Russia looked 100 years ago, in 2012. Nevertheless, the outcome of the First World War of 1914-1918  taught us that it’s better never to say never… 

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Minciuna repetată de un milion de ori… [The lie repeated a million times…]

“Parcă vorbesc cu turcii!” – aşa sună o exclamaţie din popor, rămasă din moşi strămoşi şi menită să sintetizeze exasperarea în faţa unui interlocutor autoritar, convins că numai el are dreptate, consecvent (ca un bou?!) în a-şi susţine opiniile.

Ori că vobeşti cu Băsescu şi ai lui fanatici ieniceri portocalii, ori că vorbeşti cu Başesgioglu*** – tot acelaşi lucru este… nu te poţi înţelege, nu ai o limbă comună.

Nu că ar fi să dăm, neapărat, crezare ipotezei că familia Băsescu este de origine turcă, însă, pe unde a trecut cel mult-lăudat drept preşedinte-jucător, erou anticorupţie, reformist etc, a lăsat în urmă ceea ce lăsau şi turcii când invadau aceste meleaguri acum câteva sute de ani.

Jale şi prăpăd – oameni plecaţi în bejenie (ba chiar invitaţi să o facă!), cu veniturile jumulite, socotiţi drept leneşi şi inutili, spitale închise, natalitate în prăbuşire, resurse prădate, declin al autorităţii statale şi un sufocant simţământ de străin în ţara ta.

Nici urmă de progres economic, de reaşezare pe criterii meritocratice a societăţii, de valori europene, de instituţii ale statului de drept funcţionale… Sub nicio formă, nici urmă de ‘trai mai bun’, aşa cum se promisese în 2004.

N-a fost decât, vorba unui analist politic din UK (citată deja pe acest blog), de “o revoluţie a milionarilor contra miliardarilor”. Un jaf sistematic în favoarea unei găşti portocalii.

În tot acest timp, maşinăria de propagandă a funcţionat non-stop, scuipând aceleaşi şi aceleaşi minciuni, potrivit cărora ‘Băsescu = progres, democratizare, europenizare, dreptate, corectitudine, UE’, iar ‘ceilalţi (oricare ceilalţi!) = înapoiere, totalitarism, ieşire din Europa, nedreptate, corupţie, Rusia’…

În afara privilegiatei nomenclaturi portocalii, mai toţi românii au văzut că tot progresul nu este vreun colier de diamante (de oportunităţi care să ducă la un trai mai bun), ci un laţ tot mai strâns în jurul gâtului nostru.

Cu malefică perseverenţă, s-a construit o novlimbă (Newspeak) maniheistă, de genul “patruped bun, biped rău”. ‘Patruped = Băsescu şi ai lui, toţi cei care vor şi aduc binele ţării, prosperitatea şi dreptatea’, în timp ce ‘bipezii = duşmanii bunăstării (?!) aduse de Băsescu’.

Evident, cu excepţia specimenelor pitice şi a cocoşaţilor morali care se dau mari intelectuali (curat ‘ieoropeni’, precum în operele lui I.L. Caragiale), bipezilor le este mai greu să se coboare şi să-l pupe în fund pe Zeus.

Cu dispreţ faţă de definiţia de dicţionar a termenului, se tot vorbeşte de lovitură de stat şi de apărarea democraţiei prin răstălmăcirea ei, printr-un boicot care, chipurile, ar fi tot atât de onorabil precum cele la care chema Mahatma Gandhi.

După învăţăturile lui Joseph Goebbels, minciuna este repetată de un milion de ori şi difuzată pe canale variate, doar-doar o ţine. Deja, după opt ani de propagandă, minciuna că ‘Băsescu = cel bun, iar ceilalalţi = cei răi’ atât s-a lipit ca guma de mestecat în păr pe creierele unora, încât extirparea ei pare imposibilă.

Ei se socotesc a gândi ‘independent’, dar nu au mestecat ei înşişi guma respectivă, ci li s-a lipit gata rumegată de alţii. Nimeni, nici dintre cei mai apropiaţi, nu ar fi fost gata să moară alături de Ceauşescu, dar alături de Băsescu s-or găsi destui.

Numai Dumnezeu ştie dacă, în pofida milioanelor de minciuni băsiste s-or putea aduna destule milioane de voturi DA, pentru evitarea unui război civil. De nu, tot numai către El putem avea nădejde şi să-I cerem să ne ocrotească de ‘turcii cei dintre noi’.

*** NOTĂ: Pentru asocierea făcută, îmi cer iertare politicianului turc Murat Başesgioglu care, probabil, nu are nicio legătură cu Băsescu şi viaţa politică din România, dar mi s-a părut frapantă similaritatea dintre numelui lui şi cel al preşedintelui suspendat.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

What makes Russia ‘great’ and what ‘belittles’ Great Britain [Ce face Rusia ‘mare’ şi ce ‘micşorează’ Marea Britanie]

Gone are the days when Napoleon Bonaparte was fearing Russia for being “the continental sword of England,” and so are the days when Winston Churchill’s Britain had to make use of the USSR as a continental sword against Nazi Germany.

Today, a general mistrust – whether polite or sarcastic at times – reigns over the relations between London and Moscow. The reasons for that are not entirely obvious.

London is no longer backing a moribund Ottoman Turkey against Tsarist Russia, nor is it offering a safehaven to thousands of White Russians, fleeing from the onslaught of Bolshevik Communism.

Neither are Britain’s and Russia’s conflicting interests in Asia so vivid as they were in 19th century, as there are is no British, nor Russian empire left.

The British armed forces are in their 10th year of what could be called a ‘Fourth Afghan War’, while London’s and Moscow’s views on Iran differ, but there’s no Great Game being played anymore. No longer British, India is rather close to Russia.

Therefore, why are Britain  and Russia are on so irreconcible terms these days?

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

Of course that, beyond my above hypersimplistic geopolitical analysis, there are enough substantial differences to be found. But there are similarities even within those differences:

[1] Britain’s slow descend into a multicultural dictatorship seems incompatible with the nationalistic dictatorship of Vladimir Putin.

They are both doubtful democracies. The significant difference is that one has always been a democratic pariah, while the other has still got the BBC, which is worth several thousand bayonets, if we look at it from Bonaparte’s perspective.

Maybe Oliver Cromwell was no less of a villain than Ivan the Terrible, but it seems that only the latter’s country would forevermore be labeled as ‘undemocratic’.

On the other hand, it seems utterly inconceivable to put into question the paramount British democracy. Anyone who dares do that would be quickly dismissed as insane…

[2] Britain’s willingness to sell almost anything to foreign investors is different from the fact that Russia’s economy was handed to a bunch of oligrachs that are more ore less controllable (even when they reside in London :-) by Putin.

Either the capital is multinational or national, the sad truth is that both Britons and Russians are no longer in control of their natural resources and national economies.

Both the Communist paradise promised in the USSR or the Welfare State promised in post-WW2 Britain were illusions.

[3] Britain’s Armed Forces are facing one of their toughest enemies ever, the severe budget cuts, while Russia’s Military, in spite of a poorer budget, is rearming.

It would take some time before Russia closes all the technological gaps, however, it will always enjoy an advantage in numbers and strengths.

[4] Britain is not as alone as Russia is. Shielded by NATO membership, and thanks to the English Channel, the Perfidious Albion is relatively safe.

In no possible UK-against-Russia scenario, Britain would be forced to fight alone, as in the summer of 1940. As for Moscow, it has no true friends. Even the strategic partnership with India (a rich buyer of Russian defence equipment) could hardly be considered an alliance.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

Irrespective of visible differences like these, there must be a deeper explanation for the fact that former allies (against antichristic figures like Napoleon Bonaparte and Adolf Hitler) are at odds with each other. Which are those?

Is there a true incompatibility between Russia and Great Britain? At a first glance, there are is a majority of atheists, hedonists, pseudo-Christians and abortionists in both countries…

UK’s population is growing thanks to immigrants (many of whom are Muslim), whilst Russia’s population is in decline because of poverty, corruption, alcohol abuse, which are just the visible effects of a dreadful moral decline.

But while Britain is sinking into a swamp of irreligiousness, at least for some Russians there is hope. There is nothing to hope for in the religion of political correctness of Britain but there’s everything a man needs for salvation in the Orthodox Church.

Just as Stalin did, when he desperately needed to halt Hitler’s panzers’ stunning advance, Putin is using the Orthodox Church as a counterweight to Western influence in his country.

However, he can only use some hierarchs and the human and corruptible side of the Church; neither Putin, nor anyone else could compromise or destroy the Lord’s true Church. None of Russia’s material and political assets are as valuable as the Orthodox faith.

Even after Russia will have lost everything (large territories, control of natural wealth, sovereignty, millions of people) – in a catastrophic world war, for instance – it will still remain one of the richest countries of the world in spiritual terms.

If only the same could be hoped for Britain! The more Britain has achieved in terms of civilisation, the more spiritually barren it is…

For generations, Russians have been accustomed with losing everything, and maybe only the bitterness of another devastating blow in historical terms will help them come to their senses and rediscover the meaningfulness of Orthodoxy.

For Britons, it is very likely that any earthly victory will inflate their delusions, while any defeat will push them into despondency. In either case, they seem doomed, as they’ve got not metaphysical lifebuoy in their inane quest for material prosperity.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (35) – Friday, 13 / Vineri, 13

[EN] Around the world, more and more people don’t believe in God… It’s not fashionable anymore… [RO] În întreaga lume, din ce în ce mai mulţi oameni cred în Dumnezeu... nu mai este la modă...

[EN] But as the so-called irrational belief in God fades, crappish beliefs – and surely irrational fears! – flourish. [RO] Dar, pe măsură ce aşa-zisa credinţă iraţională în Dumnezeu se stinge, credinţe prosteşti – şi temeri iraţionale! – înfloresc.

[EN] In many parts of the world, people (albeit ‘civilised’ – not practicing Shamanism or Wicca) are afraid of number 13. [RO] În multe părţi ale lumii, oamenii (altfel ‘civilizaţi’ – nu practicanţi de Shamanism sau Wicca) se tem de numărul 13.

[EN] It’s called triskaidecaphobia. When it’s Friday, 13, the fear is at it’s worst – some don’t even live their houses on such a day. [RO] Se cheamă triskaidecafobie.  Când este vineri 13, frica este cea mai rea – unii nici nu-şi părăsesc casele într-o astfel de zi.

[EN] In New York City, rich people – who would have descrided themselves as rational – were not afraid to rise skyscrapers… [RO] În New York City, oameni bogaţi – care s-ar fi descris drept raţionali – nu s-au temut să ridice zgârie-nori…

[EN] But they did not dare to name a 13th floor… This custom is as alive there as it was at the dawn of the last century. [RO] Dar nu au îndrăznit să numească un al 13-lea etaj. Acest obicei este la fel de viu acolo precum era la început de secol 20.

[EN] From the USA to EU countries and Russia, millions of people live with this fear – in milder or pathological forms. [RO] Din SUA până în ţări UE şi Rusia, milioane de oameni trăiesc cu această frică – în forme mai blânde sau patologice.

[EN] Few of them may be ‘practicing pagans’. Most are blind consumers of popular beliefs, wearing the noose of progress. [EN] Puţini dintre ei or fi ‘păgâni practicanţi’. Cei mai mulţi sunt consumatori orbi de credinţe populare, purtând laţul progresului.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Chains for a former Prime Minister of Romania [Lanţuri pentru un fost premier al României]

Former Romanian Prime Minister, Adrian Năstase, has just been sentenced to two years of imprisonment, by a definitive decision of the highest court in Romania (ÎCCJ).

He was found guilty for illegally obtaining electoral campaign funds, although he has been repeatedly claiming his innocence.

Not since the late 1940s and 1950s, when under USSR’s boots, or since Nicolae Ceauşescu’s execution in 1989, has Romania witnessed such a controversial decision.

Neither Năstase, nor his political allies would accept the decision, unless the European Court of Human Rights (ECHR) ever confirms it.

By that time, he will have most probably spend his two years in prison, while most of the world will be sure of his guilt.

The length of the trial (8 years!) serves as enough ‘evidence’ for most people, either his political enemies, voters or onlookers from the EU.  

Just like an imprisoned former PM in Ukraine has done nothing to improve the country’s image in Europe’s eyes, Năstase’s chains won’t bring dividends for Romania on the long term.

Symbolically, the sentence has huge significance. Chaining a demigod like Năstase appeared to be in the early 2000s is a huge blow to the perceived omnipotence of political leaders.

It’s long since the defendand’s arrogance has deprived him of any presumption of innocence, and not few would be those opening champagne bottles tonight.

One of these would surely be Năstase’s archenemy of 2004, Traian Băsescu – another character who lives under the spell of a presumption of guilt.

Irrespective of how many praises of the ‘independent Romanian judiciary’ we read in foreign media for the next days,  it would be foolish to believe Băsescu has nothing to do with the decision.

In less than a year, Băsescu could be suspended by a hostile parliament, and later even put on trial just like Năstase.

Unless he manages to pulverize the former opposition – USL (= PSD + PNL + PC), already in power, before the next election (another Romanian bizarrery!).

Let us not forget that the now condemned Năstase was the PhD coordinating professor of Romania’s current Prime Minister, Victor Ponta.

Ponta had been accused of plagiarism two days before Năstase was sentenced. The court’s decison comes two days before Năstase’s 62nd birthday.

Rather than destiny’s irony, it’s a masterstoke of Băsescu.

Will Băsescu be the one who laughs last, thus laugh better?! Too bad that there’s nothing to laugh at for most Romanians...

The ruling class is as unprepared for the cataclysmic times ahead of the world as those in power in the late 1930s.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Ziua eroilor [Heroes’ Day]

O fi altfel pe alte meleaguri unde secularizarea are sute de ani de istorie – nu doar vreo 164 de ani, de pe la 1848 – dar în România pare lipsit de sens a te gândi la eroi şi fapte de eroism fără să-ţi vină în minte jertfa Mântuitorului Iisus Hristos.

Şi la noi s-a încercat o secularizare a eroilor, o rupere a lor de Semnul Crucii sub care au luptat şi au murit. Şi care apare încă cele mai multe monumente dedicate lor.

Încercarea de a-i separa pe eroi de înţelesul duhovnicesc al jertfei lor se făcea în vremea comunismului şi, din păcate, se mai face şi în vremurile de libertate (inclusiv pentru apostazie) de care încă ne bucurăm.

Desigur, şi în afara rostului adus de Hristos în lume, există acte eroice în faţa cărora ne plecăm. În toate vremurile, în toate locurile şi în toate civilizaţiile, sunt oameni care pun mai presus de ei înşişi şi de viaţa lor câte un ideal a cărui împlinire este aşteptată să servească semenilor.

Au murit sperând la ceva, fie că moartea lor avea să se soldeze cu un palpabil succes din perspectivă istorică pentru statul sau naţiunea sub ale căror flamuri au luptat.

Dar există, evident, şi milioane de fapte eroice inutile. Care nu au avut consecinţe pozitive în viaţa semenilor. Ba dimpotrivă. Să ne gândim doar la milioanele de ostaşi germani şi japonezi căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial.

Tot aşa, de sub lupa mioapă a cercetătorului secular, moartea a sutelor de mii de români de prin stepele şi lagărele din Rusia nu poate fi privită decât ca o tragică inutilitate.

Cu totul altfel vede moartea lor, adesea în condiţii groaznice – deloc spectaculoasă, precum a eroilor sovietici din filme – Biserica ai cărei fii au fost majoritatea covâşitoare a acelor ostaşi.

Pomeniţi la fiecare Sfântă Liturghie, eroii au şi o zi a lor – Înălţarea Domnului. Indiferent de sensurile omeneşti pe care le putem da morţii lor, adevăratul rost al sacrificiului lor numai în Hristos poate fi descrifrat.

De aceea, pentru cei care izbesc cu piciorul în ţepuşă, rostul milioanelor de morţi – în urma cărora România nu este mai mare, mai bogată, mai civilizată, ci tot necorelată la trendurile progresului, săracă, înapoiată etc – rămâne indescifrabil.

Dar pentru Biserică, nici un erou nu este mort degeaba, căci destinul în veşnicie al unei neam nu se calculează în tone de carne de tun eficient folosite sau irosite în jocuri geopolitice.

Mai mult contează numărul celor care, ducându-se dincolo cu nădejdea în Învierea lui Hristos, pot cântări mai mult în balanţă decât nenumăratele păcate ale generaţiei actuale.

Luaţi de pe ogoare, de pe băncile şcolilor, din uzine, din braţele mamelor şi ale iubitelor, din biserici sau, poate, chiar de prin crâşme – şi aruncaţi în văpaia războiului, pentru a fi sfârtecaţi de obuze sau ucişi prin înfometare în lagăre.

Cu tot ce au avut, cu bune şi rele, au fost rupţi de rosturile lumeşti şi duşi la război, fiind jertfiţi “pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român”.

Numai Dumnezeu poate şti dacă şi cât cântăreşte jerfta lor inclusiv pentru mântuirea noastră, a urmaşilor lor de azi, adesea sinucigaş de indiferenţi faţă de patrie, credinţă strămoşească, aspiraţia de întregire a neamului, libertate şi demnitate.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]