Saturday, 19 January 2008

“Strigătul râmelor stropşite” – Partea bună [“The cry of trampled rain worms” – The good part]

Oricine poate învăţa enorm, mai ales dintr-o asemenea experienţă pe care să nu vrea să o mai repete vreodată.

Mi-a plăcut mult că, la această muzică pe care eu nu simt că am să o îndrăgesc vreodată vin oameni de toate felurile, de la clasicii pămpălăi (wimps) la care prejudecăţile te împing să te aştepţi că ar asculta aşa ceva, la tineri îmbrăcaţi mai funky, oameni între două vârste la costum şi băbuţe cu bastoane.

În afara a prea puţine feţe de oameni parcă intraţi în sala de aşteptare la dentist (cred că şi eu arătam ca ei, cu toate că de dentist nu mi-e frică!) din ce am văzut pe chipurile lor (nu mai zic pe ale dirijorului şi pianistului) mulţi păreau extaziaţi de ceea ce ascultau, încât stăteam şi mă gândeam...

...“Doamne, cum aş putea să nu mă bucur de bucuria acestor oameni?” – că doar acesta e îndemn sfânt, să plângem cu cei ce plâng şi să ne bucurăm cu cei care se bucură.

Pentru cei £20 (atât a făcut biletul, pe rândurile 5-6 din centru sălii de concerte a Brighton Dome), oamenii ăştia s-au bucurat de muzică la fel de mult ca de pauza de 20 de minute, unde au mai dat alţi bani şi pe o îngheţată specială cu chipuri de compozitori pe cutie, vin, bere, chipsuri, sucuri sau apă.

Un aşa bar ticsit cu bunătăţi (refreshments) n-am văzut la niciun eveniment cultural în România, cu excepţia cocktailurilor gratuite :-), la care niciodată nu sunt suficiente pişcoturi câţi pişcotari.

Şi încă ceva – m-am convins şi prin observaţie directă de ceea ce mi-a recunoscut un cuplu de pensionari englezi – că băutul ceaiului şi al cafelei este încă un obicei foarte răspândit în UK.

Nu mai e vorba de cine-ştie-ce tradiţie de după-amiază, dar efectiv, la orice oră din zi şi din noapte, britanicul bea ceai. Altfel, am început să văd pe străzi şi dintr-acei puşti care îşi beau minţile, destul de mulţi pentru cât de puţin am stat în Brighton seara trecută.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

4 comments:

Franci said...

Sa fie cu reusita aceasta incercare, ma bucur ca, macar asa, mai aflu si eu cate ceva despre tine. Sa vezi lucruri frumoase si sa ti se intample lucruri minunate. Te pup si voi fi o cititoare fidela a blogului tau de acum inainte.

Mihai said...

Ciudata experienta pentru un estic, nu-i asa?

Si totusi, aceasta experienta ar putea continua daca te vei aventura la un alt tip de entertainment (nu neaparat Arta!!!) - la un spectacol de teatru...

Have fun!

Theodora said...

Am început şi eu să beau ceai în disperare, mi-e teamă să nu încep să funcţionez prin fotosinteză. Şi, culmea, odată cu ceaiul am început să ascult şi jazz or soft country. Poate sunt legate prin cine ştie ce umori...
Crede-mă, în tinereţile mele, era genul de muzică pe care, alături de romanţe, nu-l puteam suporta. Gusturile se schimbă însă. Habar n-aveam până deunăzi că există Eartha(!)Kitt sau Norah Jones pe care o pur şi simplu o iubesc pentru vocea ei!
Cât despre experienţa ta, poate că n-ai avut tu dispoziţia să te laşi purtat pe aripile muzicii...:)

MunteanUK said...

@ Theodora

1) ceaiul mi-a parut categoric unul dintre lucrurile bune din UK, cu toate ca - istoric vorbind - si chestia aceasta ascunde o nenorocire, anume faptul ca in sec 19 britanicii le vindeau opiu chinezilor, in schimbul frunzelor pt aceasta licoare :-(

insa in niciun caz nu asociez bautura aceasta cu muzica nesuferita mie pe care mi-o exemplifici. nici dupa ce am trecut prin experienta descrisa mai sus, 'ceaiul de la pauza' nu-mi spune ceva rau despre ceai.

***

2) mi se pare nedrept sa fiu suspectat ca "nu am avut dispozitia sa ma las purtat..." cand, de fapt, eu scriu limpede ca mi se parea frumoasa bucuria celor incantati de muzica respectiva.

***

3) nu vreau sa neg bunele intentii ale nimanui, insa, in ceea ce ma priveste, 'tea = good', iar 'jazz = bad'. sunt destul de 'taliban' in privinta aceasta!

foarte succint (a nu se lua drept lista exhaustiva!), a se vedea preferintele mele muzicale aici:

http://www.travbuddy.com/MunteanUK

desigur ca "gusturile se schimba" si am trecut prin aceasta, insa va rog, dragi cititori care intrati pe acest blog, nu va mai osteniti zadarnic in a obtine 'convertirea' mea la jazz, opera sau balet!

in privinta unei imbunatatirii, cizelari, innoiri, iluminari (sau spuneti-i cum vreti) a gusturilor mele artistice cred ca sunt irecuperabil, de genul:

"Pielea rea şi răpănoasă ori o bate ori o lasă.