La muncă în UK (8) [Working in the UK]

Acum un pic mai mult de un an, am încercat să fac o mică cercetare la care să primesc răspunsuri la întrebarea “cam cât câştigă un român din UK?”, ţară unde (încă) mulţi (români dar nu numai ei) s-ar stabili.

Prin vreo 25-30 de e-mailuri, trimise unor români care muncesc în UK sau având legături strânse cu această ţară, credeam că oi putea aduna câteva exemple de: salariul X… pentru ocupaţia Y… din localitatea Z.

Evident, nu ceream nimănui să-şi asume declaraţii de tribunal, de genul “acesta este salariul meu”, ci să-mi ofere simple exemple, despre care nu aş fi putut pretinde că au relevanţă statistică, însă ar fi putut stârni discuţii interesante.

Cu o singură excepţie, a unei amabile cunoştinţe online de la Manchester, care mi-a dat detalii exacte despre venituri şi cheltuieli, plus ‘cost of living’, demersul meu s-a dovedit un eşec. Pe care nu-l pot reproşa nimănui altcuiva decât mie însumi...

Trebuia să mă fi gândit mai mult, după reguli de marketing, că dacă la 25-30 de solicitări n-am primit decât un răspuns, mi-ar fi trebuit 250-300 de e-mailuri în urma cărora să am măcar zece exemple de pus pe blog.

Probabil că este destul de inconfortabil să vorbeşti despre bani, fie şi la nivel de exemple despre cât ştii că ar câştiga unul sau altul. Ori că lucrezi în City of London, ori că faci cleaning pe undeva în aşteptarea unor vremuri mai bune, probabil că banii rămân un subiect privat.

Prin urmare, deşi curiozitatea bloggeristică nu s-a diminuat, nu pot decât să mă mulţumesc cu un răspuns de tip ‘blah-blah’ sintetizat într-un articol din Ziarul Financiar, acum vreun an, din răspunsurile venite din partea unor firme de resurse umane.

Iată un exemplu: “românii care lucrează pe poziţii de middle si top management în instituţiile financiare din centrul financiar londonez câştigă între 75.000 - 150.000 de euro anual”. Aşa o fi? Şi câţi or fi?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (16) [This alcohol, a Brit's best friend?]

Indiferent de măturarea de la putere a guvernului care a premis vânzarea de alcool în UK 24 (sau 21, în practică) din 24 de ore, ispitele pentru tineri sunt încă prezente în rafturile marilor magazine, în cantităţi mari şi la preţuri mici.

A spune că “tinerii se pot îmbăta la jumătatea preţului unui baton de ciocolată” poate părea doar o exagerare tipică pentru The Daily Mail, nu zic ba. Poate că băutorilor înrăiţi le trebuie mult mai mult de atât :-)

Pe de altă parte, ideea articolului nu pare prea departe de adevăr, câtă vreme – deşi atâtea alte lucruri rămân mai scumpe în UK, una dintre ţările UE unde costurile de trai sunt cele mai ridicate – iată ce preţuri ridicole la alcool poţi întâlni.

Cidru cu mare concentraţie de alcool (7.5%) – 10 pence pentru un pint. Adică trei litri de cidru (mai mult alcool decât medicii britanici găsesc că ar fi un consum săptămânal acceptabil!) – £ 2.25.

Berea ‘fără marcă’ (sau cu brandul supermarketului respectiv) se poate cumpăra cu 92 pence sticla de 1.76 litri, ceea ce ar veni cam 26 pence pentru un pint.

La nivel declarativ, premierul David Cameron se arată hotărât să pună capăt strategiei de vânzare a supermaketurilor “20 de cutii Stella Artois la £ 5”. Nu că nu s-ar mai putea găsi ciocolate sub £ 5, dar brandurile ‘premium’ cam de la acest preţ în sus se găsesc.

Am însă mari îndoieli că premierul sau altcineva mai poate face ceva pentru a rupe prietenia dintre atât de mulţi tineri (mai ales tinere!) şi alcool. E drept că preţurile sunt scandalos de mici şi n-ar fi rău să fie ridicate, dar nu cred că va fi suficient.

Cu ce l-ar putea compensa o societate precum a ajuns cea britanică mensul gol sufletesc pe care tinerii vor să şi-l umplu cu câte un pint după pint de cidru sau bere ori câte o duşcă după duşcă de votcă şi gin?!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] Not worth trying in the UK / [RO] Nu merită încercat în UK (10)

[EN] Unless you are extremely thirsty – or rather have to swallow a badly tasting medicine – it’s not worth buying such a little bottle of mineral water. [RO] Dacă nu eşti extrem de însetat – sau mai degrabă trebuie să înghiţi un medicament rău al gust – nu merită să cumperi aşa o sticluţă de apă minerală.

[EN] It’s just drinkable, without having a particular taste... [RO] Este doar potabilă, fără să aibă un gust anume...

[EN] ...like someone accustomed with Romanian mineral waters would expect. [RO] ...cum cineva obişnuit cu apele minerale româneşti s-ar aştepta.

[EN] And it costs much too much, especially if it’s bought in a British airport. [RO] Şi costă mult prea mult, în special dacă este cumpărată într-un aeroport britanic.

[EN] All airports where I’ve been to were expensive (here’s an exception), but this little bottle sets some kind of record of expensiveness for me. [RO] Toate aeroporturile pe unde am fost sunt scumpe (iată o excepţie), dar această sticluţă stabileşte un fel de record de scumpete pentru mine.

[EN] With the money (over £ 2) I paid for it, anyone would change 10-12 returnable glass bottles for 10-12 filled-up ones in Romania. [RO] Cu banii (peste £ 2) pe care i-am dat pe ea, oricine ar preschimba 10-12 sticle returnabile pe unele pline în România.

[EN] Yes, this is how crazy price differences between civilised UK, and uncivilised Romania can often be. [RO] Da, atât de nebune pot fi diferenţele de preţ dintre ‘civilizata’ UK şi ‘necivilizata’ Românie.

[EN] Not that we should worry… Romania is quickly cathing up with all bad examples from the ‘civilised world’. [RO] Nu că ar trebui să ne îngrijorăm… România prinde din urmă toate exemplele proaste din ‘lumea civilizată’.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

La muncă în UK (6) [Working in the UK]

Voioase feţe păreau să mai aibă muncitorii aceştia şi n-au fost singurii muncitori (sau angajaţi/slujbaşi de orice fel, la o privire generală) care să-mi pară destul de mulţumiţi prin UK, dar vorba aceea din Harap-Alb “Râzi tu râzi tu, Harap-Alb [imigrantule, veneticule, musafirule mai mult sau mai puţin poftit pe aici], dar parcă nu e râsul tău…”

Când scoteai un euro jumate la o liră sterlină aproape la orice casă de schimb sau bancă, din orice ţară UE, iar locuri de muncă se găseau destule, cum să nu stai mereu cu zâmbetul pe buze?

Nu trebuia să iei cursuri de European Political Economy cum am urmat eu în UK, ca să pricepi că nu degeaba dădeau buzna oameni din toată lumea la muncă aici – o viaţă scumpă, într-adevăr, dar în puţine alte locuri (Norvegia, poate) ai fi putut pune atâţia bani deoparte, dacă scopul tău neapărat nu era să te faci britanic, ci să economiseşti.

Acum, nu ştiu câţi dintre imigranţii care odinioară se năpusteau către UK îşi mai ţin acelaşi zâmbet pe buze (văd că şi unii se cară deja, iar cei care mai stau, nu slujbe aşteaptă, ci ajutoare sociale). Degeaba a mai crescut salariul minim un picuţ, de la £ 5.52 la £ 5.73, căci lira nu mai are putere şi multe preţuri au crescut înfiorător ori urmează să crească în 2009…

Oricât de lacom sau pretenţios ai fi, la prăvălii de cartier şi supermarketuri găseşti destule lucruri ieftine şi gustoase (nu garantez că şi sănătoase!) să mânânci în ţara aceasta. Oriunde şi oricând în afara restaurantelor clasice (d-alea cu ospătari şi feţe de masă :-), am găsit ce să manânc la preţuri convenabile în UK!

Apoi, hainele, electronicele şi alte bunuri de larg consum, iarăşi s-au ieftinit în ciuda crizei economice, pe măsură ce marile magazine – dintre care multe au falimentat – au făcut reduceri (sales/clearances) fabuloase…

Însă facturile la utilităţi (apă, curent, gaze, încălzire), abonamentele (la mobil, internet, cablu, mijloace de transport, parcare), asigurările (obligatorii ori ba), vacanţele peste graniţă (cândva veritabile chilipiruri pentru aproape orice salariat plătit în pounds) au ajuns să fie, luate la un loc (că poate nu fiecare dintre acestea s-au scumpit), din ce în ce mai împovărător de scumpe în UK.

Dacă mai ai şi contribuţii de dat (la un fond de pensii sau pensie alimentară – dat fiind numărul uriaş de britanici divorţaţi!), dacă mai ai şi chirii, ipoteci sau taxe de studii de plătit, dacă trebuie să achiţi vreo amendă în UK sau – Doamne fereşte! – cine-ştie-ce servicii medicale…

Deja, de la o lună la alta, paradisul consumismului (ce era şi încă mai pare a fi Marea Britanie) se transformă de-a dreptul în iad… un iad din care de-abia aştepţi să vină un izbăvitor... salvator... mântuitor care să te scoată...

Doar că eliberatorul aşteptat este un fel de lider politic (cum aşteptau şi iudeii din vremea lui Hristos – oricine să fie, dar mai bun ca Gordon Brown, nu?), plin de farmec (ca Barack Obama), atotşitutor (un fel de Big Brother, nu?) şi atotputernic cum se va pretinde viitorul Antihrist...

Din nefericire, nici nu se poate să fie altcumva sau altcineva, câtă vreme tot mai mulţi oameni de pe aceste meleaguri nu-L vor nicidecum pe Iisus Hristos, Care devine ‘interzis’ în această ţară seculară, după ce că este mai mereu negat sau batjocorit!

Să nu se tulbure vreunii mai slabi de îngeri de imaginea mea apocaliptică, să mai zic şi că un zâmbet aproximativ ar mai putea păstra cei care lucrează în anumite sectoare, unde, oricât le-ar fi de rău britanicilor, n-o să se înjosească ei să muncească (curăţarea străzilor, munci agricole etc).

În alte domenii (asistenţă medicală, asistenţă pentru vârstnici, instalatori, profesori etc) – nu-s destui britanici calificaţi, aşadar iarăşi ar fi motiv de zâmbet pentru imigranţi.

Totuşi, în cele mai dese cazuri, cu cât ai o calificare mai bună, cu cât este mai probabil să te fi stabilit deja în UK, aşadar nu strângi bani pentru repatriere, ci trebuie să-ţi plăteşti facturile – pe toate sau pe o mare parte din cele de mai sus. Ei bine, aşa cum le-am enumerat, acestea te rup în UK…

În fine, în paradisul terestru reprezentat pentru mulţi de City-ul londonez, bănuiesc că o fi devenit puţin mai greu să găseşti o slujbă. Supercalificaţi, individualişti, eficienţi la uciderea competitorilor ca nişte feline, dependenţi de muncă (workoholici de-a dreptul) precum sunt dependenţi şi de alcool şi promiscuitate sau orice distracţie…

Oare unde s-or duce toţi aceşti oameni care reprezentau, până nu demult, idealul unei societăţi absorbite de hedonism? Este limpede că vremurile bune au cam apus în City of London...

Oare ce va fi cu toţi corporatiştii aceştia care trăgeau după ei creşterea economică a UK, în caz că or rămâne şomeri? Că doar nu s-or sinucide cu toţii?

Sigur îmi pare numai faptul că nici nu vor da buzna să concureze la locurile de muncă pentru care se bat polonezii, lituanienii, ruşii sau puzderia de imigranţi africani şi asiatici din UK...

Nu ştiu nimic sigur (deşi am câteva persoane avizate în minte), dar poate că, aruncând această postare online, cineva tot s-o găsi să ne aducă lămuriri – să întărească, să ajusteze ori să desfiinţeze afirmaţiile mele.

Dacă blogul acesta ar mai fi în vremurile lui bune (dar de mine depinde să-l resucitez cumva, nu-i aşa?!) sunt sigur că ar fi destui cititori care să aducă informaţii în plus sau contraziceri la ce am scris – de va voi Domnul, s-or mai găsi câţiva şi acum!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] Not worth trying in the UK / [RO] Nu merită încercat în UK (6)

[EN] Not that vegetables are not good almost anywhere in the world, but it’s definitely not worth wasting one’s money for I served in this plate, somewhere around the Trafalgar Square. [RO] Nu că legumele nu sunt bune oriunde în lume, dar categoric nu merită să-ţi iroseşti banii pentru ce am servit eu în această farfurie, undeva în jurul Trafalgar Square.

[EN] Let me not be misinterpreted: those leaves of all sorts, the little tomatoes and olives tasted alright, but the price was shameless. [RO] Să nu fiu interpretat greşit: frunzele acelea de toate soiurile, roşioarele şi măslinele erau în regulă, dar preţul era neruşinat.

[EN] For this plate (not excessively full), for an elderberry drink, and a (too) little bread, I paid £ 8. [RO] Pentru această farfurie (nu excesiv de plină), pentru o băutură de soc şi o (prea mică) pâinică, am plătit £ 8.

[EN] It would be pointless to speculate on what one could have for lunch in Bucharest for the same price (that is 35,5 lei – according to the currency rate of today, August 27th). [RO] Ar fi inutil să speculez asupra a ceea ce ar putea cineva să-ţi ia la prânz în Bucureşti pentru acelaşi preţ (adică 35,5 lei – potrivit ratei de schimb de azi, 27 august).

[EN] My point is that I can assure anyone that a portion of Fish and Chips was cheaper (£ 5-7). [RO] Ce vreau să spun este că pot asigura pe oricine că o porţie de Fish and Chips era mai ieftină (£ 5-7).

[EN] Moreover, one could get even a worse deal: it’s not worth trying a vegetarian sandwich from Starbucks or on a Eurostar cruise – not much too eat for around £ 5, and also not very tasty :-( [RO] Mai mult, poţi face o afacere chiar şi mai proastă: nu merită să încerci un sandviş vegetarian de la Starbucks sau într-o călătorie cu Eurostarul – nu-i prea mult de mâncat pentru vreo £ 5 şi nici foarte gustos :-(

[EN] In these circumstances, some Brits complain about having do many fat people among them, and Big Brother tries to convince people of how healthy and tasty fruits and vegetables are! [RO] În aceste condiţii, unii britanici se plâng despre faptul că au prea mulţi oameni graşi între ei, iar Big Brother încearcă să convingă oamenii cât de sănătoase şi gustoase sunt fructele şi legumele.

[EN] Well, what about the fact that meat based dishes are generally cheaper than the healthy stuff? [RO] Ei bine, cu faptul că mâncărurile bazate pe carne sunt în general mai ieftine decât chestiile sănătoase cum rămâne?!

.
[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Dumnezeii din plase [The gods from the bags]

Dacă unul dintre aşa-numiţii cinci stâpli ai Islamului este Pelerinajul la Mecca, probabil că un atare stâlp al consumismului (noua religie universală a secolului al 21-lea) este să ajungi, o dată în viaţă, fie şi doar în câteva dintre cele peste 300 de magazine de pe Oxford Street din Londra.

Ce oi fi căutat eu acolo, pe această cea mai lungă arteră comercială din Europa (2,5 km), tocmai cu câteva zile înainte de sfârşitul perioadei de reduceri?!

Nici nu-i de mirare că o draguţă franţuzoaică s-a uitat la mine ca la unul taman picat din Lună, când m-am mirat de răspunsul ei că se află în vacanţă la Londra chiar acum, la sfârşit de ianuarie.

"Dar este perioada soldurilor...", mi-a spus ea, nicidecum cu dispreţ, ci cu toată compasiunea cuvenită unui nefericit ca mine, care nu-şi dă seama de cel mai evident lucru din lume. Doar că dintr-o altă lume, care nu va fi niciodată şi lumea mea.

Prins într-un puhoi pestriţ de oameni de toate rasele (şi cei mai mulţi nu păreau deloc a fi dintre aceia groşi la pungă!), m-am simţit drept singurul care se plimba în scop turistic, probabil cum s-ar simţi un ateu prins în mijlocul unei procesiuni religioase.

Mulţumesc Domnului că n-am avut niciun sentiment de dispreţ sau judecare a celor printre care mă aflam. Ba dimpotrivă, uimit de ceea ce vedeam, mă tot minunam de zarva specifică acestui bâlci al deşertăciunilor.

Nicio clipă n-am fost încântat ori prea curios de vreunul dintre dumnezeii aceia de pus în plase, ci numai de oameni: de veşnica grabă care nu exclude politeţea de la orice coadă, de limbile (multe slave) vorbite, de frânturile de discuţii prinse, de cum se îmbracă lumea, de ce se cumpără....

...sau, mai ales, de atâtea fete aflate în aşteptatea iubitului, cu toată starea lor oarecum tensionată fiind stinsă apoi într-o îmbrăţişare...

Ca urmare a acestor Sales/Clearouts, o pereche de cizme de damă ajunge să coste £ 6 (de la £ 20) , iar o pereche de pantofi bărbăteşti - £ 7 (de la £ 25). Costumele, dar nu atât de frumuşele, încât să atragă atenţia fiţosului de mine, pot scădea de la £ 699 la £ 349. Unele de-a dreptul urâte puteau fi cumpărate şi la un preţ de numai £ 100.

Alte preţuri, probabil bune, la câtă clientelă feminină roia în jurul standurilor: un hanorac de damă - £ 10, o şepcuţă - £ 4, un tricou - £ 8 şi pantaloni de toate modelele şi culorile - £ 15.

Vai de bărbatul care nu s-a orientat să cumpere ceva frumos şi ieftin acum, căci imediat vor apărea oferte peste oferte legate de Valentine's Day, dar sigur la preţuri mai piperate!

Şi măcar de ar fi ca în anunţul de mai jos – Dragostea nu e scrisă pe o hârtie, e înscrisă într-o inimă şi acolo va rămâne pentru totdeauna – însă mă tem ca nu cumva şi dragostea să fie înscrisă pe cardul bancar pe aici.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

La muncă în UK (1) [Working in the UK]

"Este bine să lucrezi pentru englezi, dar nu împreună cu englezi". Asta e o primă lecţie predată azi, gratuit, de un român cu şapte ani de vechime în UK, dintre care primii petrecuţi ca illegal immigrant.

În prima situaţie, un patron britanic e un om curtenitor, care nu ţipă la tine, nu te umileşte, ba poate te şi invită la un ceai, fie şi numai de frica legii.

Deşi te poate da afară mai uşor decât unul din Franţa, oricând poate fi reclamat dacă te-a nedreptăţit cu ceva. Şi cică pe aici se ţine cont de reclamaţii...

În cea de-a doua ipostază, colegul de muncă britanic poate fi un minunat amic la o bere, dar la serviciu e un individualist, leneş chiar, iar de nu – ultraspecializat pe bucăţica lui: n-ar ridica de pe jos nicio bucăţică de sârmă dacă nu intră în "fişa postului" său.

Salariul minim pe oră = £ 5.52 (aşa zice, oficial, şi HM Revenue & Customs), iar un salariu decent, dar nu grozav = £ 1,200 pe lună, adică 4 x £ 400 pe săptămână - câştigat la o firmă de curăţenie.
.
Totuşi, suma e frumuşică, câtă vreme un alt român (muncitor constructor) regreta că nu o mai câştigă momentan, ci trebuie să se mulţumească numai cu vreo £ 250 pe săptămână.

Un apartament cu două camere, ocupat de două persoane, înghite cam £ 800/lună pentru chirie şi utilităţi. Cu £ 300 pe lună poţi mânca bine, îmi spune o studentă.

În genere, chiar dacă UK e o ţară scumpă, în sezonul de reduceri poţi lua şi cu £ 20 o pereche de încălţăminte, vândută iniţial cu £ 70. Dar despre preţurile în faţa cărora te ia cu ameţeli dacă ţii morţiş să transfromi lirele în lei – cu altă ocazie, să mă mai dezmeticesc şi eu :-)

*** NOTĂ: În prezent, salariul minim pe oră în UK, pentru adult de minimum 22 de ani, este £ 5.73, fiind ajustat pentru ultima oară în octombrie 2008.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]