The Holy Fire [Sfânta Lumină]

The orthodox around the world have just celebrated Pascha again, offering to millions of fellow irreligious citizens (either baptised or not) a longer weekend, suitable for binge drinking, partying and senseless amusement.

What spiritual significance?! To most people, Pascha means no more than a suplimentary day off, thus an opportunity to ‘feel good’ like any other. Or, maybe, not to feel so good at all…

The happy few took off to various exotic holiday destinations, while many had to endure depressive family reunions, as fewer and fewer families these days are ‘little churches’ – as they should be, according to Orthodox teachings.

Instead of experiencing the joy and meaningfulness of life brought by Christ within their families, children only learn that life is all about drinking, eating and having fun.

The ‘Easter Bunny’ part may have been enjoyable, for the few children whose parents afford presents. The rest must have been a relatively unpleasant experience consisting in watching how adults ‘have fun’ – chatting senselessly between meal courses, ‘relaxing’ between a glass of drink and a cigarette…

Forced by tradition and by a rainy weekend, families stayed together, but rare where those were a genuine togetherness existed. Without being together in Christ, the reunion of empty hearts around tables full of delicacies can be but burdensome.

Instead of the Lord, most families shared their intimacy with ‘lord-television-set’, cursing the rain, although it was a real bliss for the thirsty soil that bears us all and of which we expect food.

Among the insipid ‘Happy Easter’ messages, televisions may have inserted pale references to a politically correct Christ, air some tear-jerking reportages, whilst most of the time they probably offered the usual tasteless entertainment.

That was Easter for many… While in churches was the real Pascha, and especially in Jerusalem, where God’s Holy Light appeared again on Holy Saturday.

Every now and then – and especially during each Great Lent – ‘wise’ people thirsty of Andy Warhol kind of ‘fame’ attempt to bury Christianity with their ‘scientific’ discoveries.

Over and over again, their wisdom is humbled by the fact that Christ is Risen, and one piece of evidence in support of this ‘mad claim’ that couldn’t be disapproved for two millennia is the fact that the Lord’s Holy Fire descends from heavens every year, only for the Orthodox Pascha.

Unlike doubtful ‘apparitions’ at various papist shrines and in spite of being subjected to criticism, this miracle has been attested, year after year, for the last 900 years – read more about it: here, here, here, here, and here.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Aşteptând încă revoluţia mondială... (8) [Still waiting for the world revolution…]

Indiferent de cum s-o fi văzând el însuşi, s-au găsit destui care să îl considere ‘erou’ (al luptei pentru accesul la informaţii), ‘deschizător de drumuri’ (înspre o altă lume, în care guvernele să fie obligate la mai multă transparenţă), un ‘revoluţionar’, un ‘vizionar’…

….ba poate chiar un viitor ‘martir’, dacă ar fi să le dăm crezare avocaţiilor săi, care se tem că, odată ajuns în mâinile Unchiului Sam, clientul lor ar fi torturat, executat sau ucis mişeleşte în puşcărie.

Acesta este Julian Assange*** – hackerul australian ale cărei furtuni în pahare cu apă, oricâtă rezonanţă planetară or fi părând să aibă în această epocă a tehnologiei informaţiei, tot nu au stârnit adevărate revoluţii.

Zicea Andy Warhol că, “în viitor, oricine va fi faimos pentru 15 minute”, iar acel viitor pe care îl trăim noi acum părea să se confirme şi în cazul lui Assange. Iată, totuşi, că ‘faima’ acestuia a ţinut ceva mai mult, cam cât iarna 2010/2011.

Au venit revoluţiile arabe, cutremurul din Japonia, războiul din Libia, astfel că despre  ‘martirul’ de la Londra s-au auzit tot mai puţine. Aura lui revoluţionară păleşte cu fiecare zi petrecută în vila cu zece dormitoare...

Revoluţionarului – celui de modă veche vreau să zic, de secol 19 şi 20 – îi şade bine cu chinul, cu hăituiala, cu clandestinitatea, cu austeritatea şi asceza chiar, ci nu cu reşedinţele de lux.

Ceea ce nu i-a împiedicat pe fani să atragă atenţia, când s-au împlinit şase luni de arest, asupra “condiţiilor excesive şi dezumanizante de detenţie” şi să se plângă că eroul lor este vânat de camere de supraveghere (CCTV), ceea ce avea să se dovedească o exagerare.

Erau doar camere de monitorizare a traficului. Însă nicio exagerare nu-i de lepădat în aceste vremuri, când nimic, oricât de gogonat ar fi, reuşeşte să scoată oamenii din lumea revoluţiilor virtuale, în cea a revoluţiilor cu distrugeri şi moarte.

Revoluţionar mondial şi violator (încă neconfirmat în ambele privinţe), un (aparent) paria cu prieteni bogaţi (care i-au plătit cauţiunea), cinic şi narcisist, hedonist şi amoral, idealist şi calculat – pentru care unii ar face moarte de om, pe când alţii au cerut asasinarea lui.

Nicidecum imaculat, dar nici vrednic de a fi dat în mâinile Unchiului Sam, în fruntea unei entităţi nedemocratice (WikiLeaks) care serveşte idealuri democratice (?!)... cu mii de poveşti pe seama lui, care mai de care mai năstruşnice.

Nicicând nu se poate spera la o revoluţie mondială (fie ea definită troţkist sau altcumva) fără exagerări şi minciuni. Oricât de adânci ar fi cauzele reale ale revoluţiilor (definite ulterior de istorici) fără ‘scântei de exagerare’ nu se poate face vreo revoluţie.

Dezvăluirile WikiLeaks s-au dovedit a fi o făsâială. În urma căreia, Uncle Sam n-a ieşit prea şifonat. Ba chiar este demn de admirat: n-ar fi bine ca şi România să aibă diplomaţi atât de talentaţi în a trage de limbă pe toată lumea din jur şi a descrie atât de plastic evenimente şi personaje?

Şi atât de mare a fost făsâiala aceasta, încât mă gândesc că scopul lor nu are legătură cu dezvăluirile în sine, ci cu propulsarea lui Assange la rolul de ‘revoluţionar mondial’, pentru care destui fanatici ar fi gata să arunce lumea (internetului şi nu numai) în haos.

Închis sau liber, dar cu siguranţă în carne şi oase, autentic, acest Assange – pe care unii să-l adore, iar alţii să-l urască, la fel ca pe Osama bin Laden – este un ‘activ de mare valoare’ în zilele noastre când oricine poate fi ‘revoluţionar’, dar arareori pentru mai mult de 15 minute.

Pentru cine şi pentru ce va servi (conştient sau nu) Assange– să-i las pe cititorii mei (care şi câţi or mai fi) să îşi dea cu părerea. Eu doar îmi exprim scepticismul ca atâta tam-tam cu WikiLeaks nu se prea poate să fi fost creat doar pentru fâsâiala de până acum.

*** NOTĂ: Am creat imaginea cu ajutorul acestui site.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]