Ortodoxia în East Sussex (2) [Orthodoxy in East Sussex]

"Poţi să ai o afacere, să vinzi Chips and Fish, şi să ajungi în Rai" - aceste cuvinte simple ale preotului au constituit esenţa predicii de azi de la Greek Orthodox Church of the Holy Trinity din Brighton. Iar vorbele sale s-au potrivit de minune pentru a mai dezmetici lumea cuprinsă de goana după chilipiruri în perioada asta de reduceri.

Măcar de ar fi ca cine are urechi de auzit, să audă că viaţa asta mai înseamnă şi altceva infinit mai important decât cele cărora le acordăm cea mai mare parte a timpului nostru. Pomenind desigur şi despre aducerea moaştelui Sf. Ioan Gură de Aur la Constantinopol, predica de azi s-a axat pe un mucenic grec mult mai apropiat de vremurile noastre decât de cei de la începuturile Bisericii. Şi pur şi simplu nu pot să nu povestesc mai departe ce am auzit.

Pe la sfârşitul secolului al 18-lea, un anume Dimitrie ajunsese, la numai 25 de ani, un prosper om de afaceri în Constantinopol, având unul dintre cele mai căutate hanuri din tot Imperiul Otoman şi oferind servicii (ce azi s-ar numi catering) celor mai mari dregători de la curtea Sultanului. Devenind unul dintre cei mai râvniţi burlaci din oraş, Dimitrie nici nu trăia în destrăbălare, dar nici nu se ducea duminică de duminică la biserică, afacerile sale fiind pe primul plan.

La un moment dat, în ciuda multor prieteni între musulmani, unii dintre ei au început să-l pizmuiască şi căutau să-i facă rău, exclusiv din invidie, nu că Dimitrie l-ar fi nedreptăţit pe vreunul dintre ei cu ceva. S-a întâmplat ca, odată, să iasă o încăierare în faţa casei tânărului ortodox. El a coborât să vadă ce se petrece, tocmai când unul dintre ei care se băteau era înjunghiat mortal. Turcii au dat imediat vina pe nevinovatul Dimitrie, aducând martori mincinoşi în faţa judecătorului, care nu putea să dea crezare cuvântului unui ortodox şi martorilor săi în faţa mărturiilor unor musulmani.

Totuşi, datorită bunei reputaţii de care se bucura tânărul grec între mai marii cetăţii, aceştia i-au propus o soluţie de scăpare de evitare a condamnării iminente. Dacă s-ar fi lepădat de Hristos şi ar fi luat credinţa musulmană, Dimitrie ar fi fost liber şi toate acuzaţiile împotriva lui - retrase. Era anul 1785 şi nimeni nu ar mai fi crezut pe atunci că cineva ar prefera moartea decât lepădarea de credinţa ortodoxă. Iată însă că Dimitrie, acel tânăr de succes şi nu prea bisericos a ales să fie executat, într-o zi de 27 ianuarie, decât să se lepede de Fiul lui Dumnezeu.

Poveţele acestei povestioare, aşa cum au rămas în mintea mea după întâlnirea dintre vorbele părintelui şi nevrednicele mele gânduri ar fi următoarele:
1) să nu judecăm niciodată (ne)credinţa altcuiva, căci numai Domnul o ştie cu adevărat;
2) să nu facem niciodată ca Dimitre cel dinainte de mucenicie, preocupat prea mult de cele materiale şi să ne închipuim că, dacă se va pune problema, şi noi vom şti să alegem a rămâne cu Hristos şi nu cu deşertăciunile în care ne-am învăţat să trăim (mare amăgire e asta!);
3) să nu credem vreo clipă că numai călugării şi preoţii sunt chemaţi la sfinţenie, ci că toţi trebuie să ne mărturism credinţa, fie şi prin a face toate lucrurile ca pentru Dumnezeu, cum făcea Dimitrie, care şi fără să arate o evlavie deosebită, era un om cinstit, respectat de mulţi păgâni.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]