Nimic nu e imposibil: Aducem Basarabia acasă! [Nothing’s impossible: Bringing Bessarabia home!]

Dacă, pe ce cale, când anume, cu ce preţ (şi plătit de cine?) va redeveni Basarabia parte a României pare la fel de imposibil de prezis precum în urmă cu 22 de ani, când devenea aşa-zis independentă Republica Moldova.

Dintre toate ipotezele, cea mai neplauzibilă este baliverna oficială a reunirii între graniţele comune ale UE şi sub umbrela NATO. De parcă românitatea are nevoie de confirmare şi de oblojire din partea vreunei entităţi suprastatale…

Mult mai important este că o armată de voluntari visează la acest ideal naţional, cu aceeaşi înflăcărare cu care, acum un secol, se visa la trecerea Carpaţilor pentru unirea cu Transilvania. Visul unui Octavian Goga şi al altora părea la fel de imposibil.

Rusia era tot uriaşă şi puternică în acest colţ de lume. Ca mereu, nimeni în Europa nu ar fi mişcat un deget pentru a repara nedreptăţile istorice suferite de alţii. Şi atunci, o bună parte din elita ţării era absorbită de bunul plac spoit sub forma unor găunoase viziuni politice.

Avem visătorii, avem atenţia stârnită (greu de crezut că or fi mulţi cei care să nu fi văzut scris, chiar şi pe la sate, “Basarabia e România” în ultimii doi ani) şi există şi o iniţiativă legislativă cetăţenească pentru care se cer semnături.

Iniţiatorii doresc o lege care să-i asimileze în bună măsură pe locuitorii Republicii Moldova cu cei ai României, să le faciliteze accesul la muncă şi studii. Pe scurt, să-i facă să se simtă cu adevărat acasă.

A dezlipi de pe aceşti oameni stigma unor cetăţeni de mâna a doua (cum erau în URSS, faţă de ruşi) sau a unor români second hand (cum sunt până azi, în România) este un pas esenţial pentru a le reda demnitatea şi libertatea de a se cunoaşte pe sine.

Astfel, le-ar fi mult mai uşor a se recunoaşte drept români (cum doar 2.2% au făcut-o la recensământul din 2004) , dar cum sunt şi ceilalţi 76.2% dintre locuitorii ţării vecine care s-au declarat moldoveni.

Nici nu e nimic greşit: n-or fi toţi românii moldoveni, dar toţi moldovenii (indiferent de care parte a Prutului, chiar şi cei de peste Nistru) sunt parte a naţiunii române!

Cu paşi mărunţi, mai întâi printr-o asemenea lege care nu pronunţă cuvântul unire – care ar isca scandal deopotrivă la Moscova, cât şi la Bruxelles sau Berlin – se va păşi către întoarcerea Basarabiei acasă.

Nici nu contează, pe termen scurt, cum se va face această unire din perspectivă politică. Peste noapte, oricând, din voia lui Dumnezeu, imperii se pot prăbuşi de parcă nici n-au fost.

Dar este vital ca românii din Republica Moldova să se simtă apreciaţi drept români, mai ales după decenii în care li s-a imprimat în mentalul colectiv tragedia părăsirii din 1940.

Aşadar, acolo unde găsiţi corturile cu inscripţiile “Semnează pentru Basarabia!” şi  “Aducem Basarabia acasă!”,  opriţi-vă şi semnaţi în favoarea legii!

Nu vă gândiţi la implicaţiile geopolitice ale gestului! Nici nu o să aţâţaţi Moscova mai tare asupra Republicii Moldova (ruşii oricum îşi urmează planurile lor), dacă semnaţi; nici nu o să-i temperaţi manevrele viclene, dacă nu veţi semna!

Nu vă bateţi capul despre cum va arăta legea sau cum, în ţara lui Vodă-Plagiatorul, chiar se va apleca cineva asupra acestei iniţiative a cetăţenilor, nici nu lăsaţi cinismul să vă roadă cu ideea “cum poate conta semnătura mea pentru unire?” sau altele!

Gândiţi-vă la ce mult puteţi schimba în bine viaţa unor oameni (întâmplător tot români) care vor putea călători mai simplu către România şi restul UE!

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Există o autentică fascinaţie românească pentru îmbrăcămintea britanică? [Is there an authentic Romanian fascination with British clothing?!]

Cu mulţi ani în urmă, în copilărie, am pus la păstrare în memorie o expresie care desemna calitatea, durabilitatea şi chiar eleganţa – ‘stofă englezească’ (iată un exemplu).

Treptat, îmi pare că expresia a ajuns să nu se mai refere exclusiv la textile şi îmbrăcăminte, ci să fie o marcă (un brand) a(l) calităţii şi a(l) lucrului bine făcut (vezi aici sau aici).

Este unul dintre acele lucruri – or fi multe, puţine?! – pentru care britanicii ar putea să fie mândri (nu că le-o trebui prea mult să se umfle în pene :-) că le construieşte o imagine relativ bună în ochii românilor.

Să nu uităm faptul că sintagma, înfiptă bine în vocabularul limbii române, precede deceniile comuniste când ajunseseră rarităţi hainele din stofă (şi calitate) englezească.

Chiar şi eu m-am simţit elegant şi mândru de un sacou din astfel de stofă englezească, cu mult înainte de a şti despre şi de a fi un fan (mă rog, cât pot fi eu de ‘fan’ :-) a unui brand britanic: Marks & Spencer.

Într-o Românie comunistă, precum aceea în care am deschis eu ochii şi unde opţiunile vestimentare erau destul de limitate, ceva ‘made in UK’ părea foarte atrăgător.

Sau ieşit din comun(ism), sau chiar subversiv un picuţ. Sau, cum am zice în zilele noastre, era… cool. Poate chiar funcţiona ca un surogat de libertate.

Pentru mulţi, faptul că puneau mâna pe vreo pereche de blugi (blue jeans), sau altceva făcut (‘made in…’) în lumea liberă le era suficient, ca să se considere disidenţi, cumva eliberaţi şi resemnaţi cu celelalte realităţi zilnice.

Ce nevoie să mai ai de libertatea cuvântului sau libertate de conştiinţă? Puţini mai aveau cuvânt (azi şi mai puţini), iar conştiinţă – nici atâţia cât ceilalţi puţini…

Multora le era destul dacă puteau ciupi frânturi de libertate vestimentară. Cei care puteau ciupi, au ajuns şmecheri.

Mulţi dintre ceilalţi au ajuns buni meseriaşi, profesori, doctori, ingineri etc – pentru că nu aveau cum să iasă în evidenţă decât prin lucrul bine făcut de ei înşişi, nu prin ceva de purtat, care putea fi mai întâi cumpărat, apoi etalat.

Pe atunci, moda dezirabilă era să fii mai toată ziua prins într-o uniformă: de şoim al patriei, de pionier, de vânzător, de muncitor, de miliţian, de soldat, de membru al gărzilor patriotice sau de… artist în Cântarea României.

Parcă şi în afara contextelor oficiale, tot un soi de uniformă era şi îmbrăcămintea aşa-zis civilă – cu prea mici variaţii, anostă, uneori nu prea comodă, adesea lipsită de calitate.

La două decenii după ce am sărit pârleazul din raiul comunist, or fi încă destui care să se îmbrace uniform, cu având aparent diverse, dar în realitate foarte sărace alegeri de haine ‘made in China’.

Totuşi, există mult mai multe opţiuni, precum aceste magazine de haine englezeşti, adesea la mâna a doua (second hand), aflate cu precădere în Transilvania***, cu o singură excepţie (poza 7) – Bacău (unde am mai constatat urme britanice :-)

Dar nici stofele englezeşti par să nu aibă succes în vremurile noastre de criză, căci o prăvălie “de haine engleze”din Arad (poza 1, septembrie 2010) avea să devină “magazin chinezesc” (poza 8, septembrie 2011).

*** NOTĂ: Imaginile nelocalizate în articol au fost surprinse, în luna mai 2011, în oraşele Oradea [2], Satu Mare [3], Baia Mare [4], Odorheiu Secuiesc [5] şi Miercurea Ciuc [6].

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

UK’s Prince of Wales, the future Charles III of Romania? [Prinţul Ţării Galilor al UK, viitorul Carol al III-lea al României?]

UK’s current Prince of Wales – let there be no room for confusion, I am refering to Charles Philip Arthur George, the first son of HM Queen Elizabeth II, father of Prince William and Prince Harry :-) – could be the future King of Romania, crowned as Charles III.

Believe it or not, this is one the hottest media topics in Romania these days! As if this country stood serenely above the economic turmoil engulfing the rest of the EU and the planet, and had plenty of time to indulge in political phantasms.

The likelihood – or imminence (?!) – of Romania’s return to monarchy under UK’s Prince of Wales has been intensely discussed in for the past ten days, since Romania’s former King, Mihai I, gave a speech in the Romanian (republican!) Parliament.

As long as Greece’s Prime Minister appears to have gone crazy, hordes of lunatics think of themselves as ‘occupying’ New York City’s Wall Street, and all sorts of nobodies get the chance to have their meteoric planetary celebrity (as defined by Andy Warhol) in our times,  why would the idea of a Romanian King of British stock sound preposterous?

Not only that the idea itself is not crazier than the mad times we are going through; the sly disseminators and the (maybe not so wise :-) supporters of this political Utopia have many (albeit illusory) arguments to feed the debate.

First and foremost, they invoke Prince Charles’ great fondness for Romania and especially for Transylvania (of which I’ve already written on this blog).

There’s hardly any doubt that His Royal Highness (HRH) is passionate about these lands, although, like it sits well with all blue-blooded characters, he’s interested in a lot of other things (I listed many of his interests in a comment to this post).

He’s a relentless supporter of Romania, and – compared to the image of Romanian political leaders, seen as corrupt, self-interested and rapacious traitors – Prince Charles benefits from a Messianic allure.

What if he could mend the broken political establishment of Romania? Couldn’t HRM put out all petty disputes, call to order the daily ‘political circus’, and unite the catastrophically disuntited and depressively disgruntled Romanians around his throne?

What if he could restore the dignity of a nation so badly seen among the other 26 EU or 27 NATO ‘sisters’?

What if, under his supposedly enlightened reign, Romania could be reunited with (the Republic of) Moldova, in defiance of Russia, our archenemy?

This is what some (I don’t know how many) ‘fans’ of Charles (and of the whole monarchic Utopia) could think, claiming that he deserves to be king more than any of the presidents of Romania had deserved their title.

Reading the (pretty long – thus apparently well documented :-) original article on this ‘Charles III issue’ can be an interesting intelectual experience, offering some valuable insights on how Romanians are.

Maybe only one article (nor the scores of opinion columns about it) couldn’t prove how mad and how feasible this Utopia is. However, given these completely insane times, no one should believe that the unthinkable will forevermore remain impossible.

Anyway, let us always bear in mind a witty bit about Romania (already shared with my Romanian readership) that I have learned in the UK from a keen observer of Romanian realities:

“If rumours and conspiracies could be exported, Romania would be the richest country in the world.”

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]