[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (14) – Dreadful Septembers / Cumplite septembrii

[EN] This is where the mess started four years ago, although the dirt had been swept under the carpet for long before. [RO] De aici a pornit mizeria acum patru ani, deşi gunoiul era ascuns sub preş cu mult înainte.

[EN] In September 2007, Northern Rock (pictured here in Brighton), one of the top five British mortgage lenders, reached the brink of bankruptcy. [RO] În septembrie 2007, Northern Rock (pozată aici în Brighton), unul dintre primii cinci creditori ipotecari britanici) a ajuns la un pas de faliment.

[EN] G. Clown’s Government saved the bank by nationalisation, a process finalised in early 2008. [RO] Guvernul lui G. Clown a salvat banca prin naţionalizare, un proces finalizat la începutul lui 2008.

[EN] The same solution would be applied a year later (October 2008), to prevent the downfall of the entire British banking system. [RO] Aceeaşi soluţie a fost aplicată un an mai târziu (octombrie 2008), pentru a preveni căderea întregului sistem bancar britanic.

[EN] The nationalisation in the UK had been precipitated by the eruption of the biggest crisis of our times on Wall Street (in September 2008). [RO] Naţionalizarea din UK fusese precipitată de erupţia celei mai mari crize din vremea noastră pe Wall Street (în septembrie 2008).

[EN] Then, the fourth American investment bank (Lehman Brothers) was not not propped up but left to die… [RO] Atunci, cea de-a patra bancă de investiţii americană (Lehman Brothers) nu a fost susţinută, ci lăsată să moară…

[EN] These days, more and more economic ‘soothsayers’ foresee a worsening of the ongoing crisis (+ here, here, here). [RO] În aceste zile, tot mai mulţi ‘ghicitori’ economici prevăd o înrăutăţire a crizei în desfăşurare (+ aici, aici, aici).

[EN] Some go as far as naming name the next big victim: Bank of America (pictured here in California) – an alleged ‘target’ of WikiLeaks. [RO] Unii merg până într-acolo, încât numesc următoarea mare victimă: Bank of America (pozată aici în California) – o presupusă ‘ţintă’ a WikiLeaks.

[EN] Ten years after September 11, 2001, it’s apparently the best time for the death of another financial dinosaur, for another dreadful September. [RO] La zece ani după 11 septembrie 2001, se pare că este cel mai bun timp pentru moartea altui dinozaur financiar, pentru alt septembrie de groază.

[EN] Sept 15 (1992) was the Black Wednesday of the pound sterling (GBP), Sept 14 (2007) – the liquidity crisis of Northtern Rock, Sept 15-16 (2008) – the end of Lehman Brothers… [RO] Sept 15 (1992) a fost Miercurea Neagră a lirei sterline (GBP), sept 14 (2007) – criza de lichidităţi a Northern Rock, sept 15-16 (2008) – sfârşitul Lehman Brothers...

[EN] Were all these coincidences? Could we add  Sept 1-3 (1939), Sept 12 (1944), Sept 11 (1973) or even Sept 2-7 (1792) ? [RO] Au fost toate acestea coincidenţe? Am putea adăuga sept 1-3 (1939), sept 12 (1944), sept 11 (1973) sau chiar sept 2-7 (1792)?

[EN] According to Orthodox Tradition, September was the month when the Holy Trinity created the world. [RO] Potrivit Tradiţiei ortodoxe, septembrie a fost luna când Preasfânta Treime a creat lumea.

[EN] In our times, September seems to be the month when someone is trying to re-create the world for the worse. [RO] În vremurile noastre, septembrie pare luna când cineva încearcă să re-creeze lumea în mai rău.

[EN] We can’t be sure if and what exactly will happen; let’s not fool ourselves that anyting to come is undeserved! [RO] Nu putem fi siguri dacă şi ce anume se va întâmpla; să nu ne amăgim că orice stă să vină este nemeritat!

[EN] And if it won’t be Bank of America, could it be the worst (so far) or the last September of the Eurozone?  [RO] Şi dacă n-o fi să fie Bank of America, ar putea fi cel mai rău (de până acum) sau ultimul septembrie al Eurozonei?
.
[EN] And if it’s not another ‘financial blow’, could it be another terrorist attack? Or a war? Which of our idols,  prosperity or peace, be hit this time? [RO] Şi dacă nu este o altă ‘lovitură financiară’, ar putea fi un alt atac terorist? Sau un război? Care dintre idolii noştri, pacea sau prosperitatea va fi lovit de data aceasta?

[EN] Politically speaking, we should be aware that the death of the certitudes mankind has been resting on since the end of the Cold War is unavoidable. [RO] Din punct de vedere politic, ar trebui să fim conştienţi că moartea certitudinilor pe care a stat lumea de la sfârşitul Războiului Rece este inevitabilă.

[EN] States, economies, businesses and people’s lives are no longer based on realities (work, innovation, entrepreneurship etc) but on a big lie – the world of credit. [RO] Statele, economiile, afacerile şi vieţile oamenilor nu se mai bazează pe realităţi (muncă, inovaţie, antreprenoriat etc), ci pe o mare minciună – lumea creditului.

[EN] On spiritual terms, we are haversting the fruits of the ‘paradise on earth’ we dreamed of, turning our backs to our Maker and denying Him copyrights for His Creation. [RO] În termeni spirituali, culegem fructele ‘paradisului pe pământ’ la care am visat, întorcând spatele Creatorului nostru şi negându-I drepturile de autor asupra Creaţiei Sale.

[EN] Let’s see how or science, humanist values, hedonist goals, and moral relativism will save us now! [RO] Să vedem cum ştiinţa, valorile umaniste, scopurile hedoniste şi relativismul moral ne vor mântui acum!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

UK’s motor vanity fair (22) [Bâlciul deşertăciunilor cu motor din UK]

It goes well with exclusive golf courses, with luxurious mansions, with holding stocks or a top management position in the banking industry, with nobiliary titles and generally with a “I-am-not-an-ordinary-mortal” attitude.

It’s… Aston Martin, the oldest sports car maker (1914). Another iconic brand of the UK, produced in Gaydon, Warwickshire (West Midlands, England).

Only 5,000 such vehicles were sold in the world in 2010 (down from a peak of 7,300 cars in 2007) yet, despite problems of other British car manufacturers and the entire global automotive industry, the company is thriving.

As the economic crisis makes billions of people poorer, the few prospective buyers get richer, so that Aston Martin expects that 25% of its sales will come from Asia by 2016.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

The end of Scottish dream of independence? [Sfârşitul visului scoţian la independenţă?]

As someone who felt very good in Scotland, without necessarily becoming a fan of the Scottish separatists, I wanted to start a whole new serie dedicated to this theme. As a ‘neutral’ foreigner, I honestly couldn’t take sides, although I am – theoretically – against separatist movements.

Could an independent Scotland be a viable state?... Would it be accepted as the 28th member of the EU?... What an interesting PhD research would make to compare Kosovo’s independence with that of Scotland, wouldn’t it?... Would all Scottish regiments be withdrawn from UK military operations abroad?... How would the English and the Scots share the revenue from the oil in the North Sea?... What would happen to the Scots in the Westminster Government or to the English people living as far northwards as the Scottish Highlands?...

I would have had dozens of questions like these, if the UK Government hadn’t bought and important percentage of shares from the Royal Bank of Scotland and Bank of Scotland/Halifax. Many people say (click here, here or here) this is the demise of the Scottish (foolish?!) dream of independence, that we are now witnesssing a dead cause which is awaiting burial.

If only some of my Scottish friends (of whom I know only one who regularly checks this blog :-) could post their opinions here! A full series of posts regarding a (possible, yet not very likely even before the current crisis) independent Scotland seems to have died… But did this political ambition also suddenly die, once these two banks were taken over? Or was it stillborn from the start?

Is the Scottish motto – seen in the image above at the entrance of Edinburgh Castle, and which could be translated as ‘No-one provokes me with impunity’ – but a memory from times of yore? I am personally afraid so… but let’s see if any Scot would post a comment here, trying to prove that Scotland will fight back :-)

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

La muncă în UK (5) [Working in the UK]

Poate că ultima oară când am scris pe această temă am lăsat impresia că sunt o vulpe din aceea ce nu ajunge la struguri şi am ceva cu aceşti corporate people.

Deşi nu am de ce să-i invidiez (căci, bieţii de ei, mulţi sunt ca nişte roboţi fără suflet de luni până vineri şi beţi ca nişte porci de vineri până duminică), revin şi din altă perspectivă.

De pildă, nu pot să nu admit că întreaga economie britanică prosperă*** de pe urma serviciilor financiare.

Nu, nu ţine de aroganţa britanică (ci este realitatea crudă pentru orgoliul oricărei mari naţiuni europene!), a recunoaşte faptul că şi Bundesbank şi Banque de France şi European Central Bank au nevoie de serviciile City-ului fără de care ar fi efectiv handicapate în a accede la marile jocuri financiare mondiale.

În plus – dacă acum 15-20 de ani, City-ul era încă o relicvă a spiritului antreprenorial de secol 19 şi nu ajungeai broker de bursă sau asigurări, bancher ori expert contabil decât dacă veneai dintr-o familie de atare tradiţie burgheză – acum oricine, din orice ţară a lumii, poate căpăta un job aici.

Sunt peste 500 bănci în City şi Docklands plus multe alte instituţii financiare (companii de asigurări, consultanţă, contabilitate, fonduri de investiţii, intermedieri în afaceri de miliarde euro etc), încât mi-e greu să cred că cine este într-adevăr bun în domeniu nu ar putea reuşi să-şi găsească de lucru dacă este priceput în domeniu, fie şi fără să fi absolvit o facultate de profil în UK.

Iar asta exclusiv pe baza meritelor sale, căci UK este percepută a fi o ţară coruptă doar în proporţie de 14 la sută. Aşadar, aş oferi sfatul nepatriotic ca nimeni să nu-şi mai piardă vremea în sistemul bancar românesc, dacă poate veni la Londra.

Desigur că, pe lângă a suporta mersul cu metroul, se mai cere ceva – să mai laşi la o parte din metehnele multor români convinşi că fără pile nu se poate. Ba se poate!

Din umilul meu contact cu lumea asta (doar am studiat European Political Economy la SEI şi am avut zeci de întâlniri cu responsabili din departamentele din subordinea premierului Gordon Brown, din Foreign Office, HM Treasury, think-tanks, the City of London, Scottish Gov, universităţi din Anglia şi Scoţia etc) am constatat că, oricâte cusururi s-ar putea găsi acestei ţări, în linii mari, este într-adevăr o meritocraţie.

O avea bube şi sistemul acesta (vezi critici vizavi de varianta americană aici, aici şi aici), dar, în orice caz, pare mai bun decât ce am avut în România şi înainte, şi după 1989.

Apoi, dintre toate simpaticele studente cu care am vorbit pe aici (că rareori intru eu în vorbă cu cineva de parte bărbătească, doar dacă-i musai :-), niciuna nu părea descurajată de sistemul deja clasicizat în UK de accedere într-o profesie (prin găsirea, uneori cu 6-12 luni înainte de absolvire, a un stagiu de practică la o firmă renumită; cu depus răbdător multe CV-uri; cu dat interviuri şi concursuri).

Câţi dintre studenţii din România ar putea să-mi de aceeaşi impresie, câţi poartă în ei convingerea că sistemul funcţionează?!

Şi la profesori, şi la studenţi am observat o anumită convingere plină de relaxare că, odată ce ai terminat o facultate în UK, automat ai devenit parte a unei elite, că efortul tău intelectual îşi va găsi răsplata cuvenită, mai devreme sau mai târziu.

Mă rog, City-ul poate ţine de mai devreme, căci este locul unde poţi fi propulsat mai rapid de la statutul de student amărât la cel de expert financiar, fie el şi junior.

Pur şi simplu, în UK nu am văzut atotprezenţa contramodelului şmenarului, bişniţarului, şmecherului de orice fel, al manelistului, al baronului local şi al beizadelelor sale etc, care să îţi vâre mereu degetul în ochi cu opulenţa şi nesimţirea lor.

Şi să te facă să nu uiţi vreo clipă că ei o să fie mereu peste tine, deşi tu nu vrei defel să fii ca ei, ci doar să fii lăsat a fi tu însuţi şi să-ţi fie respectată munca. Aşa ceva nu vezi în UK decât în presa bulevardieră, însă nu am resimţit apăsarea contraexemplelor menţionate la tot pasul, precum în România.

De aceea, pentru oamenii care nu-L au ca măsură a tuturor lucrurilor pe Hristos (încât să nu pună atâta la inimă strâmbătatea lumii ăsteia şi toate lucrurile acestea trecătoare), UK pare o ţară mai normală decât România, iar readaptarea la atmosfera dâmboviţeană poate fi o experienţă greu de îndurat, poate precum sevrajul celor care vor să se lase de heroină.

Pe ceilalţi am să încerc, prin umilele mele păreri de pe acest blog, să-i încredinţez că, practic, o viaţă creştinească poţi avea şi muncind în UK, şi muncind în România. Pentru că acasă poate fi oriunde te poartă El, mai ales dacă ţii în suflet nădejdea că ACASA adevărată nu este nicăieri pe lumea asta...

*** NOTĂ: Ehei, ce repede a schimbat lucrurile criza financiară, dar ceea ce scriam era perfect valabil la momentul redactării acestei postări...

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

La muncă în UK (4) [Working in the UK]

Unele dintre cele mai râvnite slujbe din UK şi lumea întreagă se află într-un singur punctuleţ (a se vedea aici cât de mic este :-) de numai 2.6 km pătraţi, cunoscut drept The City of London, o entitate independentă de cele 32 de unităţi administrative (boroughs) care compun regiunea Londra Mare (Greater London).

Primul lucru care i-ar face să strâmbe din nas pe mulţi fiţoşi corporatişti de la Bucureşti este faptul că nu poţi ajunge aici decât cu metroul, ba poate după ce ai făcut şi naveta cu trenul. Aceasta se întâmplă pentru că, oricât de bine ai câştiga – între £ 70,000 şi £ 100,000 pe an, ca slujbaş obişnuit în serviciile financiare (nu vorbesc de salariile din top management) – tot nu îţi permiţi să plăteşti £ 8 pe zi pentru a-ţi aduce automobilul în Londra.

Iată cum arată înăuntru un asemenea loc de muncă, expus privirilor trecătorilor şi aparatelor de fotografiat. Desigur că nu aduce cu austerele clădiri de birouri descrise de Dickens, Caragiale sau Kafka, însă unuia mai poet de felul său cum sunt eu, tot mi se pare un mediu de muncă alienant.

Pare a fi altfel sub neon decât sub lampa cu gaz, la laptop decât lângă călimară şi sugativă, dar oare este cu mult mai bine?! Mai că-ţi vine să te urci pe pereţi, ceea ce este imposibil – fie că nu există pereţi, fie că sunt de rigips şi rişti să te prăvăleşti peste şefu' şi amanta lui. N-o fi tocmai clasic Dickensian peisajul, (măcar aparent) o fi mai bine aici decât în vremea lui Oliver Twist, însă dezumanizarea prin muncă tot la fel îmi pare.

Poate nici nu este de mirare că mulţi dintre aceşti corporate people tot aşa beau de sting precum studenţii, iar pub-ul este biserica lor. Nu-s eu în stare să ţin cuiva prelegeri despre cum să-şi trăiască viaţa!

Constat însă că omul secular al secolului al 21-lea, deşi spune că Dumnezeu nu există sau îşi recunoaşte făţiş autoidolatria (“eu sunt dumnezeu”), oricât se luptă împotriva propriei religiozităţi, nu poate să şi-o stârpească. Doar că L-a înlocuit pe Dumnezeul Cel Viu cu tot felul de surogate: banii, succesul, faima, sexul, alcoolul, ambiţiile profesionale, distracţia, ştiinţa, propria gândire etc…

Probabil că iarăşi se vor scandaliza vreunii de tonul meu moralizator, dar să lucrezi toată ziua cu cifre, să înmulţeşti banii altora, în timp ce pe ai tăi îi vei cheltui la fel de repede cum vin (Londra este un oraş scump, iar obrazul subţire cu cheltuială se ţine, nu?) nu mi se pare deloc o perspectivă fericită.

De pe urma a tot ceea ce muncesc aceşti 700,000 de sclavi fericiţi corporatişti din Londra, probabil că un număr de cel puţin o mie de ori mai mic (lorzi, şeici, moguli, magnaţi, nababi, oligarhi – a se lua termenii la propriu sau la figurat, nu contează!) îşi permit să stea cu burta la soare şi să cheltuiască într-un weekend chiar şi salariul pe un an al unui bun specialist în probleme financiare.

Ei bine, n-are decât să se scandalizeze cine şi cât va pofti de viziunea mea asupra acestor invidiaţi corporate people, cel puţin până la un episod următor. Căci neapărat trebuie să povestesc puţin şi despre ce importanţă are acest City în economia UK şi a UE şi despre părerea mea fundamental favorabilă unei economii libere*** şi cât mai liberalizate.

Mai ales că nu găsesc nimic intrinsec acestui sistem economic care să fie incompatibil cu cine chiar ar dori să trăiască potrivit voii lui Dumnezeu. În niciun caz nu pune piedici mai mari ca dictatura comunistă ori ca Imperiul Roman din primele veacuri creştine. Ar fi o palidă scuză pentru nevrednicia noastră să credem aşa ceva.

Relele fundamentale nu aparţin sistemului economic, ci mândriei omeneşti, care s-a manifestat ea şi în Rai (care era în sine un sistem perfect), darămite în paradisurile terestre pe care le promit şi comuniştii, şi capitaliştii!

*** NOTĂ: La care subscriu încă, inclusiv după ivirea crizei financiare (nicidecum din senin!), căci abuzarea de liberalism îmi pare a fi fost premeditată, încât băncile, apoi întreaga economie, să intre în mâinile viitorului guvern global antihristic de mâine-poimâine.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Witty bits from what I learned in the UK (3) [Vorbe de duh din ce am învăţat în UK]

Q: By the time euro coins started to fill EU citizens' pockets (January 2002), many spelled the demise of London as the financial capital of Europe. Placed at he heart of the European Monetary Union and hosting the European Central Bank, the city of Frankfurt-am-Main was seen as the future New York of Europe. So why is it that, after six years, all those predictions turned out to be false?

A: Simply because the number of employees in financial services in London (retail and wholesale banking, audit and accountancy, consulting, brokerage, insurance, and so forth) is greater than the whole population of the German city.

Sheer size mattered this time, against all odds indicating that the financial center of gravity in Europe was very likely to move to Frakfurt. London has over 7,500,000 inhabitants (12-14 million in the metropolitan area), while Frankfurt only has over 660,000 people (out of a total of 5,800,000).

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/ Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

O prea mică eroare... [A too little error...]

...care nu are nimic de-a face cu ospitalitatea gazdelor britanice, ci cu deschiderea unui cont curent ataşat unui card de debit, la o celebră bancă britanică (nu spun care, că doar vreau să-mi iasă cardul şi să-l pot folosi fără probleme :-)
.
Desigur că, inclusiv în România, mai încurcăm chiar nume foarte diferite (de pildă, Tallinn-ul cu Riga), aşadar nu avem de ce să arătăm paiul din ochiul altora, când şi noi ne trezim adesea cu ditamai bârna...
.
Voiam doar să arăt cât de inutilă este solicitarea de date ‘de siguranţă’ (împotriva spălării banilor şi a transferurilor financiare între terorişti), atunci când funcţionarii unei bănci nu au habar de puţintică geografie. Şi nu d-aia complicată, despre Republica Congo şi Republica Democratică Congo, ci despre două capitale din ‘cele 27’ ale UE.
.
[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]