"Este bine să lucrezi pentru englezi, dar nu împreună cu englezi". Asta e o primă lecţie predată azi, gratuit, de un român cu şapte ani de vechime în UK, dintre care primii petrecuţi ca illegal immigrant.În prima situaţie, un patron britanic e un om curtenitor, care nu ţipă la tine, nu te umileşte, ba poate te şi invită la un ceai, fie şi numai de frica legii.
Deşi te poate da afară mai uşor decât unul din Franţa, oricând poate fi reclamat dacă te-a nedreptăţit cu ceva. Şi cică pe aici se ţine cont de reclamaţii...
În cea de-a doua ipostază, colegul de muncă britanic poate fi un minunat amic la o bere, dar la serviciu e un individualist, leneş chiar, iar de nu – ultraspecializat pe bucăţica lui: n-ar ridica de pe jos nicio bucăţică de sârmă dacă nu intră în "fişa postului" său.
Salariul minim pe oră = £ 5.52 (aşa zice, oficial, şi HM Revenue & Customs), iar un salariu decent, dar nu grozav = £ 1,200 pe lună, adică 4 x £ 400 pe săptămână - câştigat la o firmă de curăţenie.
.
Totuşi, suma e frumuşică, câtă vreme un alt român (muncitor constructor) regreta că nu o mai câştigă momentan, ci trebuie să se mulţumească numai cu vreo £ 250 pe săptămână.Un apartament cu două camere, ocupat de două persoane, înghite cam £ 800/lună pentru chirie şi utilităţi. Cu £ 300 pe lună poţi mânca bine, îmi spune o studentă.
În genere, chiar dacă UK e o ţară scumpă, în sezonul de reduceri poţi lua şi cu £ 20 o pereche de încălţăminte, vândută iniţial cu £ 70. Dar despre preţurile în faţa cărora te ia cu ameţeli dacă ţii morţiş să transfromi lirele în lei – cu altă ocazie, să mă mai dezmeticesc şi eu :-)
*** NOTĂ: În prezent, salariul minim pe oră în UK, pentru adult de minimum 22 de ani, este £ 5.73, fiind ajustat pentru ultima oară în octombrie 2008.
[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]
|
3 comments:
Hello! Acum am ajuns si eu prin Bucuresti si am zis sa comentez ceva pe blogul tau!
Eu inca ma joc nitel pe wordpress, dar nu e decat beta version!
Misu
Englezii, ca si orice alta natie au oameni buni si oameni rai. Nu stiu daca am avut eu noroc, dar in ceea ce priveste comment-ul romanului cu vechime in Anglia e o stereotipizare.
Din experienta mea, numai de un an ce-i drept, am descoperit ca peste tot sunt oameni si oameni. In firma in care lucrez eu part-time sunt, sa zic, maxim 60 de angajati. Si ne intelegem ca o familie. Ne certam, ne ofticam, ne impacam, ne pasa unul de altul. Pana acum o luna, cand a venit un arab in echipa, eram singura straina de acolo, dar nu pot spune ca m-a tratat cineva diferit.
Eu cred ca ceea ce a spus prietenul tau se aplica la firmele mari, cu sute de angajati, unde intradevar se mananca toti unul pe altul. Posibilitatile de avansare in asemenea firme sunt imense si probabil de acea si competitia e acerba si asta scoate ce e mai urat in oameni. Firma mea fiind mica nu prea ai unde sa avansezi, de unde si atmosfera relaxata - s-ar putea ca faptu ca e firma de carting sa ajute cat de cat :P. Oricum, ceea ce vreau sa spun e ca asa e si in Romania din cate stiu. In firmele mari toata lumea e pe cont propriu. Cat despre lene, tot in firmele mari se aplica, pentru ca e nu intotdeauna e cineva cu ochii pe tine. Unde lucrez eu fiind relativ putini oameni se observa repede cand cineva nu-si face treaba si nu-ti permiti.
Trebuie sa spun totusi, referitor la salariu, ca m-am simtit foarte prost cand eu lucrand part time am castigat cat mama mea, profesoara de liceu cu vechime de peste 15 ani si bonusuri, full time. E dureros.
draga Sonia,
evident ca opinia amicului roman trebuie sa fi fost o 'stereotipizare', caci toti gresim astfel, ajungem sa enuntam drept 'dogme' anumite experiente personale si sa judecam lumea in functie de ele.
s-ar putea sa ai dreptate in aprecierea ca tragi chiulul mai usor intr-o mare companie, unde nu poti fi supravegheat clipa de clipa decat intr-una mica. insa si in acestea din urma exista angajati privilegiati (amanta sefului, varul secretarei, nepotul patronului etc) care nu pun osul la treaba cum ar trebui si sunt 'tinuti in puf'.
multumeste-I Domnului ca nu ai parte de un job care sa te streseze, ci de un colectiv dragut. apoi, nu o data se intampla ca oamenii din jur sa fie chiar 'potriviti' inimii noastre: daca noi suntem deschisi, seriosi, amabili, saritori, si cei din jur vor fi!
cat priveste salariile, chiar si numai ca bursier privilegiat (invitat al Guvernului Majestatii Sale - Chevening Fellow) am primit in prima mea sapt in UK bani cat salariul meu pe vreo doua luni!
cu adevarat 'dureros' este cand vezi cum e rasplatita munca adevarata in Romania si ce 'profitabile' sunt smechereala, trasul matei de coada, fofilarile, intratul pe sub pielea sefului etc...
...insa, nicidecum sa nu ne descurajam: inca dinainte de Judecata finala de dupa moarte, in viata oricui randuieste Dumnezeu nu unul, ci adesea mai multe 'momente ale adevarului', in urma carora cine a fost cinstit isi ia rasplata, iar cine si-a furat caciula... ramane cu ea furata.
si nu trebuie sa ne gandim mereu la o 'rasplata' in termeni banesti (ori sub orice alta forma materiala), caci felul in care rasplateste Dumnezeu binele si raul adesea nu poate fi priceput de ratiunea noastra. de pilda, in cazul mamei tale, o rasplata nepretuita poate fi si aceea ce a avea o fiica precum esti nu, nu-i asa?
Post a Comment