La muncă în UK (1) [Working in the UK]

"Este bine să lucrezi pentru englezi, dar nu împreună cu englezi". Asta e o primă lecţie predată azi, gratuit, de un român cu şapte ani de vechime în UK, dintre care primii petrecuţi ca illegal immigrant. În prima situaţie, un patron britanic e un om curtenitor, care nu ţipă la tine, nu te umileşte, ba poate te şi invită la un ceai, fie şi numai de frica legii. Deşi te poate da afară mai uşor decât unul din Franţa, oricând poate fi reclamat dacă te-a nedreptăţit cu ceva. În cea de-a doua ipostază, colegul de muncă britanic poate fi un minunat amic la o bere, dar la serviciu e un individualist, leneş chiar, iar de nu – ultraspecializat pe bucăţica lui: n-ar ridica de pe jos nicio bucăţică de sârmă dacă nu intră în "fişa postului" său.

Salariul minim pe oră = £ 5.52 (aşa zice, oficial, şi HM Revenue & Customs), iar un salariu decent, dar nu grozav = £ 1,200 pe lună, adică 4 x £ 400 pe săptămână - câştigat la o firmă de curăţenie. Totuşi, suma e frumuşică, câtă vreme un alt român (muncitor constructor) regreta că nu o mai câştigă momentan, ci trebuie să se mulţumească numai cu vreo £ 250 pe săptămână. Un apartament cu două camere, ocupat de două persoane, înghite cam £ 800/lună pentru chirie şi utilităţi. Cu £ 300 pe lună poţi mânca bine, îmi spune o studentă. În genere, chiar dacă UK e o ţară scumpă, în sezonul de reduceri poţi lua şi cu £ 20 o pereche de încălţăminte, vândută iniţial cu £ 70. Dar despre preţurile în faţa cărora te ia cu ameţeli dacă ţii morţiş să transfromi lirele în lei – cu altă ocazie, să mă mai dezmeticesc şi eu :)

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]