Friday 31 August 2012

[EN] No comment / [RO] Fără comentarii (37) – A quote on happiness / Un citat despre fericire

[EN] The meaning of life lies not in hedonism, going shopping, political utopias, nor in intellectual or material wealth – irrespective of how many think otherwise. [RO] Sensul vieţii nu stă în hedonism, mersul la cumpărături, utopii politice, nici în bogăţie intelectuală sau materială – indiferent câţi ori gândi contrar.

[EN] Even the child John Lennon seemed to share such healthy outlook on life – he knew what truly matters. [RO] Până şi copilul John Lennon părea să împărtăşească o astfel de perspectivă sănătoasă asupra vieţii – ştia ce contează cu adevărat.

[EN] I may not be a fan of The Beatles, nor find Lennon to be a model, but I admire any words of wit of his: [RO] N-oi fi fan eu al The Beatles, nici nu l-oi găsi pe Lennon a fi un model, dar admir orice vorbe de duh ale sale:

[EN]When I was 5 years old, my mother always told me that happiness was the key to life. [RO]Când aveam 5 ani, mama îmi spunea mereu că fericirea este cheia vieţii.

[EN] When I went to school, they asked me what I wanted to be when I grew up. [RO] Când m-am dus la şcoală, m-au întrebat ce voiam să mă fac când cresc mare.

[EN] I wrote down ‘happy’. They told me that I didn’t understand the assignment, and I told them they didn’t understand life.[RO] Am scris ‘fericit’. Ei mi-au spus că nu am înţeles cerinţa, iar eu le-am spus că ei nu înţeleg viaţa”.

[EN] It’s so sad that people like Lennon and countless others haven’t ever found out what happiness is and where it can be found… [RO] Este atât de trist că oameni precum Lennon şi nenumăraţi alţii nu au aflat vreodată ce este fericirea şi nici unde poate fi găsită...

[EN] Sadder still, very few are even those baptised in the name of the Holy Trinity who find the answer before death. [RO] Mai trist, foarte puţini sunt chiar cei botezaţi în numele Sfintei Treimi care găsesc răspunsul înainte de moarte.

[EN] When people realize it, it’s too late to do anything about attaining genuine happiness, in Risen Christ. [RO] Când oamenii îşi dau seama de aceasta, este prea târziu să mai facă ceva pentru atinge fericirea veritabilă, în Hristos Cel Înviat.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Thursday 30 August 2012

Mănăstirea Putna – “Ierusalimul neamului românesc” [Putna Monastery – “Romanian nation’s Jerusalem”]


N-or fi nici 150 de ani scurşi de când Mihai Eminescu socotea Mănăstirea Putna, ctitoria aproape să împlinească 550 de ani a Dreptcredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, ca fiind “Ierusalimul neamului românesc”.

Vorbe prea mari, din cărţi pe care în zilele noastre nu le mai deschide nimeni?! O sintagmă pompoasă, dar desuetă, care nu rezonează cu manelele a căror bogăţie stilistică ţine hangul sărăciei sufleteşti a celor care se adapă cu ele?!
Mai poţi vorbi de ceva sfânt – căci în acest sens era folosită de Eminescu ideea de Ierusalim, de ceva care să le fie sfânt tututor românilor – în România?

Ce mai este sfânt şi pentru câţi dintre locuitorii unei ţări relativ creştine, unde cele care par a se preţui mai mult sunt fie sfântuleţul smartphone, ba sfântul BMW, ori sfântul cont bancar, sau sfântul tupeu şi unde toţi ne bălăcim într-o sfântă ipocrizie?!

Până să calci pe la Putna, este inevitabil să nu ţi se gârbovească mintea sub povara multor temeiuri care să crediteze dureroase îndoieli precum cele mai sus. 
Odată ce te-a binecuvântat Dumnezeu să ajungi pe acolo, nu că ţi s-ar preschimba subit amarul zilnicelor dezamăgiri în dulceaţa nădejdilor senine, dar măcar revii întrucâtva pe linia de plutire, te restabileşti în credinţă, cutezi să mai speri.
Mai poţi nădăjdui că noaptea nu poate să fie absolut neagră, câtă vreme o armată de oameni în straie negre încă mai luptă, ca să răzbată către noi lumina adusă de Hristos în lume.

După ce ai străbătut aproape întreaga porţiune de dealuri din jumătatea rămasă românească a Bucovinei, spre nordul judeţului Suceava (SV), ajungi la Putna, într-un luminiş duhovnicesc din ceea ce fusese cândva un ocean păduros. 
Încă de la intrarea, prin trei rânduri de porţi (care arată cât s-a extins mănăstirea de-a lungul veacurilor), surprinde plăcut sobrietatea locului. Treptat, eşti îndemnat să laşi lumea aceasta învolburată în urmă, să intri în pridvorul celeilalte, cea veşnică.

Nici urmă de bâlci, de tarabe cu magneţi de frigider, covoraşe, brelocuri, căniţe, mici, bere sau îngheţată. Cum, din păcate, se mai găsesc în jurul altor mănăstiri, chiar din Bucovina.

Mai pe urmă, biserica şi zidurile înalte arată a bastion al credinţei, o dovadă vie că lupta – pentru sufletele fiecăruia dintre noi şi sufletul neamului în sine – încă se poată, după cinci veacuri de la punerea cu botul pe labe a turcilor otomani. 
Mormântul lui Ştefan cel Mare – cel fără de care nici Moldova (aşa ciopârţită cum a rămăs azi), nici România, ba poate nici vreo Uniune Europeană (ci un mare califat?!) nu ar fi existat – nu poate să nu-i impresioneze pe cei care mai au o licărire de cuget sănătos asupra istoriei.

La fel de impresionante sunt comorile de artă bisericească din muzeu şi icoanele calde dincolo de zidurile austere, ca de fortăreaţă militară. 
Dincolo de aceste impresii, care, măcar parţial, s-or putea desprinde şi din fotografii, ceea ce impresionează este atmosfera duhovnicească – întreaga dedicare a monahilor pentru orice ascultare ar avea şi deschiderea lor deopotrivă spre lume, cât mai ales faţă de Dumnezeu.

Desigur, şi în alte colţuri ale ţării, şi în alte mănăstiri mai puţin faimoase, sunt monahi care îşi ţin cu acrivie voturile, între care or fi şi sfinţi în devenire. Sunt şi alte locuri unde să te simţi binevenit, iubit, nu doar îngăduit ca vizitator. 
Totuşi, la Putna parcă simţi cum o întreagă oştire (una dintre cele mai numeroase comunităţi monahale din România, de 105 suflete) se află în lupta nevăzută cu puterile întunericului.

Iar din vâlvătaia încleştării, de parcă ar fi o ascultare în plus aplicabilă tuturor – de la cioban, la ghizii din muzeu, vânzători la pangar etc – fiecare astfel de luptător trebuie să facă în aşa fel, încât cu nimic să nu rănească, ci să-i odihnească pe vizitatori. 
Aceşti urmaşi ai Sfântului Ştefan cel Mare nu îşi mai poartă luptele cu buzdugane, nici cu săbii şi arcuri cu săgeţi, ci cu arme duhovniceşti şi, mai ales, cu zâmbetul pe buze. 

N-am văzut monah care să nu-ţi răspundă amabil, în condiţiile în care a-ţi păstra până şi răbdarea cea mai de suprafaţă, darămite liniştea necesară îndeletnicirilor duhovniceşti, este o uriaşă provocare în această mănăstire.

Sute de oameni (ba chiar mii – în zilele de sărbătoare) calcă pragurile mănăstirii zi de zi, cei mai mulţi ca turişti, vag sau deloc îmbisericiţi, alţii ca pelerini însetaţi de un cuvânt de folos, unii cu familia, alţii în grupuri mari, unii în excursie, alţii în vizite oficiale…



Vizitatori din toate colţurile ţării sau ale lumii, fiecare cu dorinţele ori, poate, chiar ifosele sale. Iar fiecăruia, turist gălăgios ori credincios evlavios, român (probabil) ortodox sau străin eterodox, monahii trebuie să le arate aceeaşi atenţie.

Şi la o întrebare tâmpă, şi la una cu miez duhovnicesc, şi în faţa unuia care te ia tare (ca pe un funcţionar de la ghişeu), şi în faţa unuia care nu-şi găseşte cuvintele (din cauza sfielii sau a cine-ştie-căror poveri de pe inimă), monahul de la Putna trebuie să se străduiască a rămâne în duhul de blândeţe a lui Hristos. 



Unii tineri se fac corporatişti (corporate people) şi îşi vând sufletele unor găunoase idealuri care se spulberă ca praful în vânt în faţa mormântului ori chiar mai devreme.

Alţii se fac monahi la Putna, acceptând invitaţia Mântuitorului de a prelua jugul Său, aşadar de a se face blânzi şi smeriţi cu inima. O fi zbanghie comparaţia, dar, pe cât de frapantă, pe atât îmi pare de relevantă.



Şi unii, şi ceilalţi, lucrează pe rupte. Dar ce imensă diferenţă de rost, între a munci ca o rotiţă în maşinăria capitalistă, ca o pregustare a muncilor veşnice, şi a lucra în slujba semenilor, ca pentru Hristos şi în nădejdea odihnei în Hristos!

De hram şi nu numai, Putna devine un furnicar supus unor constrângeri logistice comparabile cu cele pe care le înfruntă mari companii în goana lor după profit. 




Doar că aici nu se caută profitul în sens lumesc, ci păstrarea roadelor Duhului Sfânt, chiar şi în condiţii aparent potrivnice, de permanent du-te-vino, agitaţie, gălăgie, tulburare, valuri şi valuri de turişti şi pelerini.

Se înşală cine o crede că ordinea şi zâmbetul pe buzele pot fi păstrate doar cu o disciplină de colegiu iezuit, că monahii pot fi instruiţi să fie amabili şi gata. 




Inevitabil, te întrebi… Oare monahii aceştia când mai au timp să se dedice rugăciunii fără de care nu ar fi decât cuiere umblătoare pentru haine negre?

O fac în orele de rugăciune nocturnă, poate rupându-şi din puţinele ore de somn rămase, sau, care or fi mai sporiţi, poate că se roagă chiar când stau de vorbă cu noi. Când şi cum o fac, cum anume se păstrează legaţi de Dumnezeu, rămâne o taină.


Însă este neîndoielnic că fiinţe umane, trăind în condiţii atât de solicitante precum la Putna, nu şi-ar putea păstra dragostea de aproapele fără să rămână în legătură cu Hristos.

Dragostea şi pacea pe care le resimt cei care trec porţile mănăstirii nu pot fi obţinute prin dresarea sau autosugestia monahilor, ci ele sunt primite 
(ca să poată fi dăruite mai departe vizitatorilor) de la Duhul Sfânt, după rugăciuni stăruitoare. 

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins
]

Monday 13 August 2012

[EN] Hail to competing sites / [RO] Salutări siteurilor concurente (22)

[EN] Knowing how eccentric some of them can be, I’m rarely surprised to find Brits interested in some… very exotic topics. [RO] Ştiind ce excentrici pot fi unii dintre ei, rar sunt surprins să găsesc britanici interesaţi de nişte... subiecte foarte exotice.

[EN] What can still surprise are Britons familiar with niche topics about Romania. [RO] Ceea ce poate încă să mă surprindă sunt britanici familiarizaţi cu subiecte de nişă despre România.



[EN] This site offers valuable information (probably known by few Romanians) and very good pics of Romania’s trams. [RO] Acest site oferă informaţii valoroase (probabil ştiute de puţini români) şi poze foarte bune cu tramvaiele României.

[EN] It’s a little ‘tram history course’ from the late 19 century to the present day. [RO] Este un mic ‘curs de istorie a tramvaielor’ de la sfârşitul secolului al 19-lea până astăzi.

 
[EN] Another site evokes Nicolae Ceauşescu’s Romania, as the author travelled through our country in 1982. [RO] Un alt site evocă în special România lui Nicolae Ceauşescu, căci autorul a călătorit în ţara noastră în 1982.

[EN] The original blogger*** passionately searched for trams even in... Siberia. [RO] Originalul blogger*** a cautat pasionat tramvaie chiar în... Siberia. 


*** NOTE: [EN] Richard Lomas passed away on May 25, 2012, I am told by his wife via e-mail. However, all his websites will be kept online and I warmly advise visiting them! *** NOTĂ: [RO] Richard Lomas a murit pe 25 mai, 2012, îmi spune soţia lui prin e-mail. Totuşi, toate siteurile sale vor fi ţinute online şi sfătuiesc călduros vizitarea lor!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Friday 10 August 2012

UK’s motor vanity fair (27) [Bâlciul deşertăciunilor cu motor din UK]

We’re all more or less familiar, from countless Hollywood productions, with how American police cars look like.

Who wouldn’t remember the TV series (especially of the 1970s, 1980s and 1990s) in which ‘good guys’ were chasing the ‘bad guys’ in cars like these?

It often took incredibly many police cars – crashed into one another, blown up, thrown over bridges etc – to catch the ‘bad guys’, didn’t it?

Actually, there have been so many movies (+ video games), that I bet we could find enough fan(atic)s able to identify which car is which without ever setting foot in America.

How about British police cars? Well, these few pictures can offer a glimpse on how they look like to anyone interested.

Not that there wouldn’t exist (here’s an example), but I personally don’t remember any British film with police cars involved in chasing criminals. James Bond movies are a different matter…

Therefore, I had no particular expectations in regard to British police cars, although I had seen with my own eyes that in New York, these vehicles really do look like in movies!

To be honest, I found these Brit cars completely unspectacular and somehow incapable of conveying the same impression of authority that American police cars bear.

Maybe there’s a political correctness directive that imposes police cars to look friendlier (like a plumber’s car or an ice cream van?!), instead of looking too intimidating?!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Wednesday 8 August 2012

[EN] Worth trying in the UK / [RO] Merită încercat în UK (25)

[EN] They won’t quench anyone’s thirst – I plan to write a diatribe against all so-called ‘soft’ drinks! – but it’s worth trying these ones. [RO] Nu vor potoli setea nimănui – plănuiesc să scriu o diatribă împotriva tuturor aceste aşa-zise băuturi răcoritoare’! – dar acestea merită încercate.

[EN] Because these drinks made by a British company have savory exotic flavours: guava, mango, pomengranate, passion fruit... [RO] Pentru că aceste băuturi făcute de o companie britanică au delicioase arome exotice: guava, mango, rodie, fructul pasiunii...

[EN] I wouldn’t guarantee how healthy (see the 3rd pic!) it is to drink more than one can and more often than once in a while… [RO] N-aş garanta cât de sănătos (vezi poza a 3-a!) este să bei mai mult de o cutie şi mai des decât din când în când...

[EN] But Rubicon Exotic have fabulous tastes, especially when compared to the offer of giants of this industry like Coca-Cola. [RO] Dar Rubicon Exotic au nişte gusturi fabuloase, în special în comparaţie cu oferta unor giganţi ai industriei precum Coca-Cola.

[EN] This extremely hot summer, I noticed that they are available in Bucharest and, probably, in other parts of Romania. [RO] În această vară extrem de fierbinte am remarcat că sunt disponibile în Bucureşti şi, probabil, în alte părţi din România.

[EN] One can (330 ml) of such a ‘premium’ drink costs 2.99-3.49 lei in supermarkets, that is no more than 0.61 GBP. [RO] O cutie (330 ml) dintr-o astfel de băutură premium’ costă 2.99-3.49 lei în supermarketuri, adică nu mai mult de 0.61 GBP.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Friday 3 August 2012

Viitorul uitându-se în ochii noştri [The future looking into our eyes]

Viitorul  ne-a privit drept în faţă, mai înainte de a ne avânta noi în gâtlejul lui şi să ne fi devenit prezent. Am căscat ochii ca viţeii la poarta nouă. Firma era, ce-i drept, ispititoare: La burta plină, garantat”.

Semăna, dar de unde să fi ştiut noi că n-avea să răsară nimic de după ceea ce speram noi că se va ivi dincolo de poarta unei ere noi, una de viaţă mai bună?

Despuiaţi de vise (nimic nu merge în ţara aceasta”), cocoşaţi de griji (de unde să scot banii?”) şi cu neuronii sfârâind de neputinţă (ăştia fură atâta şi nu se mai satură!”), am intrat şi i-am cerut chelnerului să ne aducă ceva de mâncare.

Marţafoiul se uita chiorâş, dar hăhăia încurajator (lasă, că te rezolvă băiatu’ imediat”), ca şmenarul acela de la care suntem bucuroşi să cumpărăm ţigări ieftine de peste Prut.

Ne era aşa de foame, de nici n-am avut răbdare să consultăm pe îndelete meniul. Ne-a luat ochii de lustruit ce era, sclipind în spelunca mucegăită. Litere dolofane şi apetisant înşirate în fraze care lăsau gura apă...

Numai delicatese erau trecute acolo – libertate, echitate, democraţie, respect, prosperitate, progres. Am zis că toate tre’ să fie bune, haleală să fie”, aşadar am cerut specialitatea casei.

Stăteam în bomba aceea cu dinţii la stele, privind prin acoperişul care stădea deja să cadă... Ne închipuiam că l-am sfredelit puţin noi, cu idealurile noastre, dar că totul va fi bine. Şi cum să nu fie bine?! Hm... ce îmbietor mai mirosea de la bucătărie!

Aştepându-l pe ospătar ca pe Godot, am început să ne scârbim unii de alţii. Unii am zis, de la bun început, că este genul de jigodie care îţi scuipă în mâncare, alţii – că ar fi, chipurile, cel mai spălat dintre toţi jegoşii posibili. Alţii doar au pufăit, indiferenţi, plictisiţi, dispreţuitori.

Înverşunaţi – dar cu gândurile în toate zările (la banii de întreţinere, la rată, la viza de SUA etc), însă nu către noi înşine – ne-am sfârtecat din priviri şi cuvinte, până ce, într-un târziu, ni s-a azvârlit comanda pe masă.

Un coş de felii unse cu scârbă, lângă un blid cu o putredă opăritură din varză de Bruxelles. Că cică mai mult nu ne permitem, ca puturoşi şi înapoiaţi ce suntem.

Ba da, am mai ras vreo trei halbe de ciudă. Că era la autoservire şi, părând a fi aşezat ca din partea casei’ butoiul, am zis că doar nu ne-o trece şi asta pe nota de plată.

Nici sătui, nici beţi, jumate dintre noi am ieşit să-l scoatem în şuturi pe chelner, dar ba ne-am codit, ba ne-am împleticit, că nu mai ştim ce s-a întâmplat de... s-a rupt filmul...

Cică n-am fost chiar o jumătate destulă. Ne-am trezit cu stomacul scurs printre dinţi – şi furaţi, şi bătuţi, deşi pare-se că, încă, nu chiar puşi în proţap. Ori suntem doar cruţaţi un pic pentru o calfteală şi mai zdravănă?!

Acu’, vorba ceea, prinde orbu’ scoate-i ochii… Pe cine să mai dai vina? Că doar nu pe viclenii bucătari, pe parşivii furnizorii de varză, pe hoţpătari...

Şi nici pe comesenii noştri care şi-au înghiţit voma, justificându-şi nobleţea nătăroaică (doar nu era să votez iarăşi între două rele”), cu logică de hienă darwinistă (l-am dat afară, cu ce era să-l cresc?”).

Decât să dăm vina, mai bine am căsca ochii! Pe măsură ce foamea roade mai tare, orbirea se va face şi mai adâncă, iar în bucătării insalubre, încă ni se coc budinci de răbdări prăjite. Şi de nu ne-om mai grăbi noi să le înfulecăm, riscăm să ni se vâre pe gât.

Viitorul ne ţinteşte, cu ochii săi sfredelitori, tot de unde ne privea mai deunăzi. Ca de moarte, nimeni nu va putea scăpa de el.

L-am prinde de coarne, dar nu ştim cum. Unchiul Sam n-o să-şi facă pomană cu noi să ne înveţe rodeo.

Am fugi, dar nu avem încotro. La înaltele porţi din UE nu mai dă nimeni o ceapă degerată pe nişte rupţi în cur care, într-atâta urându-se ei înşişi, nu se pot aştepta să fie iubiţi de cineva. De la Moscova – nu simţim decât aceiaşi fiori de veacuri.

Ferice de cine mai ştie de Dumnezeu. Să facă bine să-I ceară gândul românului cel de pe urmă”, ca să poată sorbi paharul pe care cu toţii, buni şi răi, va fi să-l sorbim.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]