Showing posts with label Pop Art. Show all posts
Showing posts with label Pop Art. Show all posts

Saturday, 5 May 2012

Din raidurile mele prin inima Scoţiei (25) [From my forays into Scotland's heartland]

Două ciudăţenii din Scoţia. Prima – două jumătăţi de vacă înfipte într-o clădire de pe aşa-numita stradă a vacilor (Cow Gate) din Edinburgh.

A doua – o cabină de camion de pe Sauchiehall street, la intrarea într-un club situat într-o zonă de shopping, baruri şi restaurante din Glasgow.

Să se fi născut în Scoţia (sau altundeva pe tărâm britanic) acest tip de artă urbană, pentru a colora puţin clădirile înnegrite de umiditate?

Ori este doar o modă importată din SUA, unde aceste exprimări artistice (kitsch în toată regula, ar zice unii) sunt menite să ia ochii consumatorilor?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Friday, 9 December 2011

‘Oamenii de rând’ în arta urbană britanică [The ‘commoners’ in British urban art]

Într-o ţară mândră trecutul glorios precum Marea Britanie, te-ai aştepta să întâlneşti prin oraşe numai statui cu personaje măreţe.

Adică oameni care au rămas în istorie, de la eroi medievali (exemplu foto deja postat de mine) până la generali din cel de-al Doilea Război Mondial (foto).

Desigur, există nenumărate astfel de statui, să le zicem clasice, cu oameni de stat (foto) şi războinici în posturi victorioase sau încrâncenaţi în luptă.

În alte cazuri, ostaşii sunt surprinşi deloc tipic statuesc’, ci, pur şi simplu, în clipele de răgaz ale războiului de poziţii din 1914-1918 sau răpuşi (foto).

Dar este ceva care mi-a părut neobişnuit, ca vizitaror venind din jumătatea estică a UE, pentru că n-aş zice că obiceiul este lipsit de echivalent în jumătatea vestică a Uniunii.

Anume numărul destul de mare (în comparaţie cu ce puţine fotografii am pentru a-mi proba observaţia) de statui cu oameni de rând’ (commoners).

Sunt convins că trebuie să fie un curent (trend) mai recent, poate nu mai vechi de 15-20 de ani, dar ale cărui efecte se cunosc deja în peisajul urban britanic.

Şi nu mă refer doar la muzee, precum Migration Museum din Liverpool, unde este firesc să apară grupuri statuare cu imigranţi istoviţi (poza 4).

Muritori de rând pregătiţi şi cu feţe parcă emoţionate de iminenta călătorie apar şi în faţa micuţei, dar elegantei gări Liverpool Street Station din Londra (poza 1).

În Autogara Buchanan din Glasgow ochii trecătorilor nu pot omite o imortalizată îmbrăţişare – şi ea destul de clasică, specifică unor vremuri mai romantice decât zilele noastre (foto).

În Birmingham, dai peste statui cu un aer mai cunoscut pe meleaguri româneşti (poate şi la Roma), oarecum... proletcultist.

Avem un muncitor (?! – nu-s sigur – poza 2), un marinar (poza 6), un soldat (poza 5), ba poate chiar o muză revoluţionară (?! – iarăşi nu-s sigur – poza 3).

În Edinburgh, până şi potăile de rând (însă devenite simboluri ale oraşului) ca Greyfriars Bobby se bucură de statui chiar şi într-un hol de hotel de patru stele (poza 7).

Cu mulţumiri cititorului meu Mihai Gociu pentru imaginile 2-6, aştept şi părerile altora despre arta urbană din UK.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Wednesday, 27 April 2011

[EN] Not worth trying in the UK / [RO] Nu merită încercat în UK (18)

[EN] I like parks and very often stop to admire interesting buildings like the one hosting this Serpentine Gallery in Kensington Gardens.

[RO] Îmi plac parcurile şi foarte adesea mă opresc să admir clădiri interesante precum cea care adăposteşte această Serpentine Gallery din Kensington Gardens.

[EN] Sometimes I like the building so much that I say to myself that there is definitely something ‘worth seeing’ inside it.

[RO] Uneori, îmi place clădirea atât de mult, astfel încât îmi spun că este ceva categoric demn de văzut’ înăuntrul ei.

[EN] Unless you are a fanatical pop art admirer, it’s really not worth entering this building – you’d better enjoy the outside view!

[RO] Doar dacă nu eşti un fanatic admirator de pop art, chiar nu merită să intri în această clădire – mai bine ai admira priveliştea de afară!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]