Ortodoxia în East Sussex (4) [Orthodoxy in East Sussex]

Cât de repede (cam în 15 minute) se poate schimba chipul unui sălaş de-al anglicanilor într-o biserică ortodoxă, m-am lămurit în Lewes...

...un orăşel tipic englezesc (o postare despre localitatea aceasta– aici), situat la vreo 16 km nord-est de Brighton, cu numai 16,000 de locuitori.

În biserica Thomas à Becket – pe care credincioşii anglicani nu o ocolesc defel şi unde poate că s-ar potrivi mai puţin eticheta de secularism, din păcate valabilă în atâtea alte locuri în UK – reuşesc să se închine lui Hristos şi câteva zeci de ortodocşi.

Dar nu doar obiectele de cult ar putea crea vreo diferenţă, fără să existe o mică parohie ortodoxă (circa vreo 20 de oameni în consiliul parohial, vreo 25-30 alţii care vin la biserică regulat şi poate tot atâţia care vin sporadic), care reuşeşte să aibă parte de o Sfântă Liturghie măcar 2-3 duminici pe lună.

În prima miercuri din Postul Mare, am luat parte la o minunată seară dedicată Canonul Mare al lui Andrei Criteanul şi Rugăciunii Sf. Efrem Sirul.

Cârcotaşii ar putea găsi noduri în papură, căci negreşit totul a fost mai scurt şi “nu chiar la noi”, mai ales nu ca în locul în care mi-e drag să mă întorc (dar nu ştiu dacă e cuviincios să-i fac reclamă pe blog).

În orice caz, păcătosul de mine dau mărturie nu numai că era vorba într-adevăr de fraţi ortodocşi, care ţin de Exarhatul pentru Parohii de Tradiţie Rusească din Europa de Vest al Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol), dar şi că preotul s-a străduit să citească toate rugăciunile cu atâta luare-aminte, suficient ca să mai îmi adauge un motiv să mă simt acasă în UK.

Căci, chiar dacă sunt şi nenumărate alte motive lumeşti pentru care mă simt atât de acasă în ţara aceasta, aceasta se datorează întâi şi întâi faptului că există viaţă ortodoxă pe aici.

Ba chiar – şi asta numai Dumnezeu ştie cum de se poate întâmpla, poate tocmai pentru a da de ruşine avântul atâtor ecumenişti – tot mai mulţi oameni (nu neapărat numeric, ci mă refer la multe locuri din UK, cu multe şi diferite istorii de viaţă, de la anglicanism, până la ateism) Îl găsesc pe Hristos acolo unde se află cu adevărat, în Biserica Ortodoxă.

Poate m-am simţit acasă şi pentru că avusesem a doua oară ocazia să aud slujind şi să vorbesc cu acelaşi preot ortodox din UK care se întâmplă să fie chiar englez, pe când majoritatea preoţilor din UK provin din ţări majoritar ortodoxe.

Slujitorul Domnului are un job part-time pentru a se întreţine, dar mulţumeşte bunăvoinţei fraţilor anglicani că are unde. Iar fraţi îi sunt, pentru că toţi suntem oameni făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar nu pentru că i-ar recunoaşte cumva fraţi în credinţă – mare rătăcire ecumenismul ăsta!

În privinţa altor motive pentru care mă simt acasă în UK, cu voia Domnului voi mai tot scrie pe blog sau ele reies deja din tot ce am scris.

Este minunat într-o ţară unde parcă nu se vorbeşte aşa de urât pe străzi şi nu se circulă atât de haotic precum la Bucureşti, nu ţipă oamenii unii la alţii, nu se sună din claxoane de plictiseală sau pentru intimidarea celor cu lămâie galbenă în parbriz, nu se dă buzna peste rând (dacă o face cineva, de regulă nu este vorba de britanici de baştină), ba nici nu ai de ce să-ţi lustruieşti pantofii în fiecare zi, nici când plouă…

Dincolo de acestea, important este că, în această postare, am menţionat motivul esenţial pentru care “da, mi-ar plăcea să trăiesc aici”. Dar să las în voia Domnului ce şi cum va fi, căci nu întotdeauna este important în viaţă doar ceea ce ne-ar plăcea…

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]