Femeile în UK (7) [Women in the UK]

Extraordinar mi se pare contrastul dintre această statuie, situată la nivelul solului, între călătorii care forfotesc în Autogara Buchanan din Glasgow, şi imaginea de mai jos, surprinsă de mine în Kensington Gardens din Londra.

S-ar zice că într-un fel erau drăgăstoase femeile britanice odinioară, şi altfel în zilele noastre.

Poate aşa o fi, dar şi dacă trebuie să admitem că moravurile s-au schimbat (nu doar în UK, ci în toată lumea, care nu mai înţelege dragostea aşa cum a fost lăsată de Dumnezeu), tot periplul meu prin UK m-a convins că în niciun caz nu sunt aşa toate.

Fete care să fie şi frumoase, şi deştepte, şi cuminţi poţi găsi până şi într-o ţară atât de secularizată ca UK, aşadar poate există aceea unica (Domnul ştie unde în lume, că eu chiar nu am habar :-) şi pentru mine.

Admit că eu unul nu am găsit-o, dar sigur nevredniciei mele i se datorează asta. Nu sunt de acord cu lamentaţiile auzite adesea că “nu prea mai sunt băieţi credincioşi” sau că “s-a teminat cu fetele cuminţi”.

Profund lipsită de smerenie mi se pare o atare atitudine, mai ales din partea unora care vedem că suntem cu totul altfel faţă de lumea din jur, dar ne mândrim cu puţinătatea faptelor noastre bune, în loc să-I mulţumim Domnului pentru ele, fără de Care n-am fi făcut nimic.

Prea mult ne gândim că n-am găsit pe nimeni care să ne merite, uitând că avem atâtea cusururi care nu ne fac deloc aşa de buni cum ne credem adesea.

Cât despre miturile că britanicele ar fi de evitat (nişte naşpete, bagaboante şi alte idei d-astea) adesea popularizate de cei care caută un anume tip de femei-obiect, acestea mi se par complet false.

Zicea un părinte (nu dau un citat exact) că “pe om, cum îl iei aşa-l găseşti. Îl iei bun, aşa îl găseşti, îl iei de rău, rău îl găseşti”. Cine caută astfel de fete (cărora li s-ar potrivi descrierea de pe acest blog), ori să se folosească de ele, ori numai să le judece – dintr-acelea şi găseşte.

Prin urmare, sunt în parte de acord cu opinia confratelui într-ale blogging-ului. Cu amendamentul că viziunea asta oarecum pesimistă nici nu se aplică tuturor fetelor (de altfel, sunt sigur că nici n-ar fi pretins aşa ceva autorul – vezi ideea lui de final) şi că eu nu trăiesc în lumea despre care scrie el:

“Trăim în lumea operaţiilor estetice, a cosmeticelor fără număr, a cremelor anti-rid, a religiei ‘trupului perfect’ (...) În lumea acesta nu mai e timp pentru biserică, pentru post, iar pentru rugăciune nici atât”.

Eu refuz să trăiesc în lumea asta, trăiesc mai degrabă în lumea romantică despre care cântă Gabriel Dorobanţu (vai ce nu-mi plăcea “behăitul ăsta” odinioară, pe când acum am în iPod vreo 7-8 MP3-uri de-ale lui!).

Şi cum nu obişnuiesc să iau de rele fetele, parcă pur şi simplu nici nu găsesc dintr-acelea naşpa. Nu că n-or fi deloc, dar probabil că omul găseşte taman ce caută, iar lumea toată este mai bună sau mai rea după cum o privesc ochii noştri (mai ales cei sufleteşti).

Astfel, aproape că nu este zi petrecută în UK să nu mă minunez de ce fete superbe întâlnesc (şi frumuseţea lor n-are nimic de-a face cu prototipurile din reviste), dar şi cât de inteligente (nicidecum gâsculiţele de la pagina trei sau cele care cad bete pe străzi) şi cât de amabile pot fi. Şi nu mă refer la tipul de amabilitate pe care o caută destui bărbaţi de toate vârstele...

Alături de aceste fotografii, nu îmi vine să pun altceva decât nişte citate (întreg textul în format audio) dintr-o conferinţă de-a Maicii Siluana Vlad care explică de ce anume mă tot minunez eu:

“Dumnezeu i-a dat omului, lui Adam, un ajutor care era darul Lui. Pe cine? Pe Eva. Aşa că, surioarelor, bucuraţi-vă, suntem darul lui Dumnezeu către bărbat! Aşa este, chiar dacă nu suntem căsătorite sau suntem măicuţe, tot darul lui Dumnezeu suntem. Că, ia uitaţi-vă cum îmi zâmbesc mie băieţii şi cum i-ar zâmbi unui moşneguţ! Altfel, nu? Niciodată nu se şterge diferenţa, dacă e darul lui Dumnezeu”.

Foarte clar explică Maica Siluana (o găsiţi online aici) cum de se întâmplă ca numai câteva vorbe schimbate cu o fată drăguţă să îţi schimbe o zi proastă într-una mult mai bună:

“Într-un autobuz de băieţi care vorbesc urât şi aşa, dacă se suie o fată frumoasă, toţi devin mai frumoşi, mai drăguţi, mai politicoşi. De ce? Pentru că simt prezenţa lui Dumnezeu, chiar dacă darul nu o mai simte. ‘Darul’ zice ‘e, sunt fată frumoasă’, dar Dumnezeu ştie că El se face cumva prezent prin darul frumuseţii şi gingăşiei”.

“Cum zicea părintele Cleopa [la care venise cineva – nota mea – spunându-i]: ia uitaţi-vă la fetele astea ce picioare lungi au, şi ce dezbrăcate sunt, şi cad în ispită, mă tulbură! Ce să fac, să umblu cu ochii închişi? Nu taică, o să cazi în canal. Uită-te acolo şi zi aşa: Doamne, dacă picioarele ei care sunt aşa de frumoase, dar Tu Care le-ai făcut? (...) şi atunci vine bucuria şi recunoştinţa mea către Dumnezeu şi simţurile mele participă la această bucurie. Acesta e scopul meu, să transform această plăcere în bucurie, altfel mă devorează ea pe mine”.

Minunate cuvinte, pe care nu le-ar fi putut pricepe nici puritanii, născuţi pe tărâmuri britanice, şi care dispreţuiau frumuseţea feminină, lăsată de Dumnezeu şi crezând că, dispreţuind-o, se sfinţeau. Ce imensă rătăcire! Şi nu le înţeleg nici hedoniştii nesătuli de aici şi de aiurea, nici inversioniştii...

Nimeni nu înţelege frumuseţea femeii aşa cum trebuie înţeleasă, dacă nu o caută efectiv ca dar al lui Dumnezeu. Multe sunt frumoase, dar prin mila Lui (vai celor care se încred în propriile tehnici de seducţie, căci nu o dată vânătorul ajunge vânat!), poţi să o găseşti şi pe cea mai frumoasă, care este numai una şi doar a ta, alături de care să trăieşti cum scrie pe blogul acesta.

Cum zice înţeleptul rege Solomon (Pilde – 18, 22): “Cel ce găseşte o femeie bună află un lucru de mare preţ şi dobândeşte dar de la Dumnezeu” – sigur aşa este...

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]