Sunday, 9 March 2008

Alcoolul ăsta, prietenul cel mai bun al britanicului? (4) [This alcohol, a Brit’s best friend ?]

Oricât se plâng mulţi localnici că alcoolul consumat în exces a devenit o problemă în UK (doar câteva dintre nenumăratele instituţii care luptă contra acestei grave plăgi sociale aici, aici, aici, aici, aici sau aici), eu nu prea văd cum, într-o ţară atât de liberă ca aceasta, va cuteza vreun Guvern al Majestăţii Sale să taie răul de la radăcină.

La momentul când, poate, s-ar impune restricţii la vânzarea de alcool prin campusuri, probabil că va ieşi cu răzmeriţe. “Bine, bine, măi Big Brother, am acceptat să ne filmezi peste tot, am acceptat să ne scoţi cu ţigările în frig, am acceptat să ne măreşti taxele la universităţi, dar de ce să ne iei băutura de la îndemână?” – cam aşa ar zice studenţii.

Apoi, deşi se pare că interzicerea aprinderii ţigărilor în localuri a avut rezultate reale în scăderea incidenţei unor afecţiuni (eliminând efectele fumatului pasiv), specialiştii au îndoieli asupra unui efect similar în privinţa alcoolului, căci fiecare îşi trece alcoolul prin gura, esofagul, stomacul, ficatul şi intestinele proprii.

Dar să nu privim lucrurile din această perspectivă îngustă! Mai puţini tineri beţi ar putea reduce numărul de violatori şi de victime ale violurilor, de adolescente gravide, de avorturi, de accidente de circulaţie, de încăierări etc.

Numai că nu ştiu în ce măsură restricţiile la vânzare ar avea vreun succes în această direcţie. Susţin ferm că excesul de alcool este dăunător, dar nu sunt nicidecum un prohibiţionist.

Când aproape că numai pe chinezoiacele şi indiencele din campus nu le vezi cumpărând alcool, în vreme ce aproape toate britanicele de vârsta lor cumpără, mă tem că deja s-a ajuns la aşa un grad de dependenţă (în sensul de obişnuinţă socială, nu că toate ar fi alcoolice în sens patologic), încât orice restricţie ar fi atât de absurdă pentru ele.

Să le restricţionezi alcoolul ar fi pentru multe britanice ca şi cum s-ar da vreo lege care să le interzică ceaiul, cafeaua, mersul la coafor şi la shopping, anticoncepţionalele sau avorturile.

Şi chiar ar fi aburd să se interzică sinuciderea prin alcool, dar să fie legală asasinarea celor fără de apărare, consideraţi nefiinţe numai pentru că nu au încă glăscior să strige!

Acest fac ce vreau absolut (cu toate camerele lui Big Brother, parcă britanicii sunt mai liberi decât americanii, pe bune!) i-a adus pe locuitorii din UK la un înalt grad de civilizaţie, dar acum începe să li se înfunde.

Până când legătura cu creştinismul a locuitorilor din ţara aceasta mai subzista, exista un sănătos discernământ între bine şi rău, de genul “Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva”, cum spune Sf. Apostol Pavel.

Dar mă tem că, încetul cu încetul, încă în deplină libertate, tot mai mulţi britanici se lasă biruiţi de alcool. Departe de mine gândul de a judeca pe cineva aflat în robia vreunei dependenţe! Căci aşa cum insist că pruncul nenăscut este OM şi are dreptul să se nască, cum aş putea să nu recunosc că oricine se află schimonosit de vreo patimă tot OM este şi poate să se schimbe în bine, să renască în viaţa cea adevărată?

Ceea ce nu înţeleg nici britanicii, nici toată civilizaţia asta seculară a Europei, nici mulţi din cei ce ne pretindem ortodocşi este că puterea zdrobitoare a unor patimi precum cele generate de alcool sau de exacerbarea impulsurilor sexuale nu poate fi biruită oricum, prin soluţii ştiinţifice.

Nici cu pastile, nici cu injecţii, nici cu purtarea de grijă a unui Big Brother, nici cu interdicţii legale, nici cu strategii educaţionale şi nici cu simplele bune intenţii ale aşa-ziselor biserici (Anglicană?! Scoţiană?! Catolică?! Metodistă?!) nu se pot birui patimile, ci numai prin harul lui Hristos.

Şi încă nici acolo, în Biserica Ortodoxă, nu se găseşte să-L cumperi ca la supermarket... că doar destui români, ruşi sau alţi fraţi ortodocşi care beau de sting, nu-i aşa?

Aceasta se întâmplă pentru că nu se poate să ne folosim de Fiul lui Dumnezeu ca de un medicament oarecare, pentru a ne vindeca de o patimă ori alta, dar fără să ne lăsăm cu totul în mâinile Sale şi să vedem cum poate El schimba totul în noi.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

3 comments:

Laocoon said...

Nici o grija, in 20 de ani, in UK va fi instaurata legea islamica, Sharia, iar alcoolul va fi interzis complet (exceptand piata neagra).

Problema grava nu e ca oamenii beau, dar ca si-au pierdut simtul responsabilitatii individuale - exact la asta a condus la acest sistem orwellian! E normal ca intr-o societate cu atatea restrictii totalitare, cum e cea britanica, sa vrei sa te descarci intr-un fel. In romanul 1984, oamenii beau rachiu "Victoria"!

MunteanUK said...

...ca Sharia s-ar putea institui in UK chiar si mai devreme de 20 de ani este foarte posibil :(

sunt cu totul de acord ca societatea orwelliana anuleaza, incet, dar sigur, simtul responsabilitatii individuale. de fapt, cam despre acest lucru scriu in multe locuri pe acest blog. a se vedea, in functie de etichete (tags), postarile cu referiri la 'Secularism', 'Hedonism','Big Brother', 'CCTV', 'Consumerism' etc

insa nu mi se pare o buna descriere a atmosferei din UK drept 'societate cu atatea restrictii totalitare', care ar putea justifica, chipurile, nevoia cuiva de 'a se descarca' prin patimi. in principiu, nimeni nu obliga pe nimeni la ceva rau, ci oamenii imbratiseaza raul de bunavoia, amagiti ca e ceva bun si aducator de fericire!

impresia generala creata de UK este ca-i o tara complet libera, incat fiecare face ce vrea, nu mai exista nicio frana morala, nimic sfant, nicio valoare absoluta intr-o realitate relativa si relativizanta. oarecumva, e aceeasi libertate decadenta din Imperiul Roman, cand puteai face orice, fara a ti se cere in schimb decat 'sa jertfesti idolilor'.

din nefericire, in UK, cei mai multi oameni par sa se jertfeasca pe sine de bunavoie idolilor consumerismului. nu este absolut nicio constrangere, ci doar o imensa viclenie, pentru ca raul sa para bine, pacatul sa para dulce...

Mihaela Pana said...

Pana la urma, de ce devin oamenii robii alcoolului? De ce nu poti deveni dependent de..capsune, de exemplu:-)?

Eu cred asa:
- la tineri- forma de conformism la grup (of, de ce la rau cautam sa fim partasi, dar binele nu se lipeste asa usor de noi? cred ca de vina e firea asta cazuta, inclinata spre pacat). Mai poate fi un raspuns invatat la crizele din viata omului, o solutie mai usoara de a "depasi" probleme, de fapt o evitare a lor;
- la adulti, care se presupune ca sunt maturi? Eu o vad ca pe o sinucidere inconstienta, un refuz al vietii careia nu ii mai gasesti sensul. Nu prea vad alcoolismul ca pe o boala fizica, ci sufleteasca, o patima. Mi se pare ca orice exces, orice "atac" asupra trupului (aici intra si obezitatea din cauze de neinfranare, si destrabalarea trupeasca) este, de fapt, refuzul omului de a cauta vindecarea, pierderea credintei in posibilitatea de schimbare a sa, de fapt, in ultima instanta, dispretul pentru propria persoana! ce pacat, cand Domnul ne iubeste atat de mult...