Una dintre realităţile despre femeile din UK pe care am descoperit-o este aceea că foarte multe dintre ele au un serviciu de la vârste fragede. Iar aceasta le aseamănă mai degrabă cu americancele decât cu alte tinere din Europa.În Scandinavia, statul-dumnezeu (welfare state – şi nu e de mirare că ponderea ateilor este uriaşă în acele ţări, adesea privite ca etalon de bunăstare!) le permite tinerelor să călătorească, să schimbe job după job, să studieze în străinătate fără grija unui împrumut pentru studii (student loan), adică să tot experimenteze (şi bune şi rele) până după 30 de ani.
Ce să mai zic de mulţi din tineri din ţările cu virtuţi şi metehne de origine latină ca România sau din Estul fost-comunist al Europei, unde nu cred că exclusiv dificultăţile economice întârzie destul de mult desprinderea tinerilor de casa părintească?! Iar eu aş fi primul leneş de arătat cu degetul în acest sens!
Cea din primul plan al fotografiei (14 ani) lucrează ca chelneriţă, iar cea de-a doua (15 ani) urmează cursuri să devină bucătăreasă şi face ceva bănuţi din asta. Nu păreau să se încadreze în clişeul de fată din Essex (Essex girl) – prototipul personajul din bancurile cu blonde sau expresie prin care britanicii denumesc fetele de la pagina 3 (în al lor The Sun – alte pagini în tabloidele noastre, dar nu merită să dau linkuri).
Nu ştiu dacă – provenind dintr-o localitate de numai 28,000 locuitori, tocmai din Essex – vreuna dintre ele va ajunge la facultate. Dar câteva studente cu care am vorbit (şi mai frumoase, şi mai urâţele, şi care au acceptat să fie pozate, şi care nu :-) mi-au spus că muncesc din adolescenţă.
Desigur că n-o fi plin de fete harnice, căci văd prin UK inclusiv tinere care cerşesc mărunţiş, probabil pentru o bere sau ţigară, nu de foame. În plus, mi se pare demnă de luat în considerare şi teoria (formulată de o româncă care citeşte acest blog :-) potrivit căreia faptul că părinţii îşi iau mâna de pe copii destul de devreme face ca, la bătrâneţea primilor, şi odraslele să îşi ia mâna de pe ei.
Aşadar, spre deosebire de beneficiile învăţării cu munca de la vârste fragede într-o societate patriarhală/rurală, acelaşi fenomen într-o societate capitalistă/urbană te face mai individualist şi erodează legăturile dintre generaţii. Interesantă teorie, demnă de un studiu serios, nu de simple păreri aruncate în blogosferă.
[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]
|
5 comments:
Nu cred ca independenta materiala de parinti te face neaparat ca mai tarziu sa nu iti pese de ei la batranete. Parintii mei ne-au dat de inteles de mici, mie si fratilor mei, ca ei ne vor sustine material doar pana la un anumit punct dupa care trebuie sa fim constienti ca trebuie sa muncim (lucrul asta ne-a facut dimpotriva sa vrem sa ii ajutam de pe acum cum putem). Atata timp cat parintii nu isi iau mana de pe copii cu adevarat (cred ca influenta spirituala e mai importanta aici) este totusi bine sa ii invete sa fie responsabili cu banii. In Romania cred ca avem parte de fenomenul invers in care copii sunt sustinuti material de parinti pana la varste foarte inaintate. Multi dintre ei inteleg din asta nu ca vor trebui sa isi sprijine si ei parintii la nevoie ci dimpotriva ii vad pe parintii lor ca pe niste persoane care sunt datoare sa le faca lor toate poftele.
Marina,
Deşi nu ştiu cine eşti şi nu găsesc nici măcar vreun link ataşat numelui tău, îţi mulţumesc că ai poposit pe blogul meu şi ai găsit ceva demn de comentat pe el.
Mai ales, îţi mulţumesc că - la peste 24 de luni de când am scris eu cele de mai sus - ai venit cu un punct de vedere care să combată o terorie amintită succint de mine.
Este foarte interesant punctul tău de vedere, care ar sugera o 'cale de mijloc' - adică, o susţinere materială doar până la un moment dat (cât să-şi ia odraslele zborul), dar o susţinere spirituală permanentă.
Mă tem că, în ciuda unor cazuri fericite (poate chiar al tău, din ceea ce spui), situaţia rămâne una de excepţie în lumea zilelor noastre, atât în UK, cât şi în aparent ortodoxa Românie.
În practică, indiferent că acordă pe termen mai scurt susţinerea materială (UK, ţările scandinave, SUA, Canada, Australia) sau mai lung spre foarte lung (România, Italia, Spania), susţinerea spirituală la care faci referire este aproape inexistentă :-(
Părinţii nu le transmit copiilor decât 'reţete' (mai mult sau mai puţin eficiente) pentru aşa-zisa 'reuşită în viaţă', dar aproape exclusiv dpvd lumesc, al unor aspiraţii omeneşti, într-o lume fără orizonturi spirituale, în care totul este 'aici şi acum'...
Ţi-o fi părând că văd eu lucrurile prea pesimist?!
De-abia aştept, în caz că vei mai reveni cândva pe MunteanUK, să mă 'combaţi' şi să îmi dai motive să cred că situaţia o fi mai bună decât aşa cum o văd eu!
Din pacate in multe dintre cazuri parintii uita sa mai fie parinti in adevaratul sens al cuvantului si devin pentru copii lor doar o sursa de bani. Privati probabil in copilaria lor de bunuri materiale isi doresc acum ca sunt parinti la randul lor sa le ofere copiilor ceea ce ai nu au avut uitand astfel esentialul.
Imi pare rau sa vad ca asta e de multe ori situatia si ca multi nu le ofera o educatie spirituala copiilor.
Cred totusi ca e bine sa fim un pic optimisti si sa speram ca parintii vor invata sa fie parinti. Am vazut in ultima vreme din ce in ce mai multi copii adusi la impartasit deci totusi exista sperante ca o sa ni se lumineze minte si o sa vedem si lucrurile cu adevarat importante.
Am ajuns pe blogul tau la recomandarea fratelui meu Mihai Gociu si chiar am gasit foarte multe articole interesante.
Bogdan,
Din pacate un om nu poate da mai mult decat el insusi are. Asadar daca parintii au urmarit "reusita in viata", o reusita materiala, cel mai probabil le vor transmite/impune acelasi scop si copiilor.
Cred ca totusi si in aceasta "lume fără orizonturi spirituale", exista multi oameni care cauta ceva mai presus de "aici si acum". Nu pentru ca ar fi fost invatati de parinti sau de alti oameni, ci pentru ca firea omului tinde in mod natural spre mai mult
***
Sunt si eu de acord ca un "ajutor" exagerat din partea parintilor poate duce la o dependenta prea mare a copiilor fata de ei. Mai ales cand parintii considera o gramada de mofturi ca fiind "strictul necesar".
Cu siguranta ca nu trebuie exagerat nici in directia cealalta. Parintii au totusi datoria de a se ingriji de copiii lor. Numai ca grija asta se inseamna uneori si a-i da copilului posibilitatea sa-si asume anumite responsabilitati. Altfel va ajunge un om cu o vointa si o minte slaba, paralizata.
@ Marina
Ai descris exact ceea ce se întâmplă cu majoritatea părinţilor zilelor noastre, care încearcă să suplinească vidul spiritual prin 'rezolvarea' lipsurilor materiale.
Or, vedem bine - întreabă-i pe cei vreo 350,000 (poate şi mai mulţi) copii cu cel puţin un părinte plecat la muncă peste hotare! - că nu se ajunge la vreo rezolvare.
Ba dimpotrivă. Aparenta ferire de lipsuri materiale nu compensează nevoile de dezvoltare intelectuală prin interacţiunea cu părinţii, nevoile afective şi nu duce la o împlinire spirituală.
*
Să nu te superi că încerc să fiu avocatul diavolului şi să îţi retez optimismul, pe care este foarte bine că îl ai...
Totuşi, acei "din ce in ce mai multi copii adusi la impartasit" pe care i-ai văzut sunt ai celor 4-5% dintre oamenii care merg la biserică în mod constant în ţara aceasta sau poate 10% (dacă îi adunăm şi pe cei care vin ocazional).
***
@ Mihai
Desigur, nu poţi cere ceva de la cei care nu au primit la rândul lor de la părinţii + bunicii lor.
De unde să aibă copiii de azi parte de mai mai multă îndrumare spirituală, când lucrurile în jur merg din rău în mai rău?
*
Da, firea omului caută ceva care să-i dea sens, indiferent dacă a fost învăţat de mic cu această căutare sau nu.
Din păcate, condiţiile lumii de azi favorizează ca această căutare să ducă pe căi rătăcite...
*
Încărcarea cu responsabilităţi (treptată, gradată, chibzuită) a copiilor este un ideal pe care îl văd destul de greu de atins în România zilelor noastre.
Cine şi cum să o facă? Generaţii întregi de actuali şi viitori părinţi au fost deresponsabilizaţi de părinţii lor, de Statul dădacă intervenţionist, de propriile patimi...
Post a Comment