Ortodoxia în Scoţia (1) [Orthodoxy in Scotland]

Umaniştii ăştia seculari cu care te întâlneşti peste tot în UK, fie că se recunosc sau nu ca atare, au golit această catedrală din Edinburgh de orice urmă de sacralitate şi au închinat-o, în locul lui Hristos, artelor spectacolului (performing arts). Ei cred că “soluţiile la problemele lumii de azi vin din gândirea şi acţiunea omului, mai degrabă decât dintr-o intervenţie divină” – zice Declaraţia lor.

Domnul să aibă milă de ei – eu cred exact invers! Nu exclud acţiunea şi gândirea omului, dar sunt convins de folosul acestora numai în măsura în care sunt îndreptate spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, căci fără El chiar nu putem face nimic.

Şi cred aceasta cu tot mai multă tărie, deoarece, prin binecuvântarea Lui, cu cât văd mai multe locuri din lume, cu atât mă lămuresc tot mai bine unde şi cum ajungem de capul nostru – nicăieri, într-un hău absolut, în care nu poţi decât să dai dreptate celor ce decretează că totul este absurd. Da, fără Hristos, nimic nu are sens.

Şi să fi ajuns la renumitul Festival Internaţional de la Edinburgh, ce piesă de teatru, ce contorsionare de trupuri (dans?! – vai ce incult sunt! :-), ce distracţie, ce atelier (workshop) cultural, ce expoziţie de mâzgălituri, ce degustare de băuturi fine, ce rafinată dezbatere între intelectuali din catedrala devenită acest The Hub mi-ar fi putut mângâia sufletul mai mult decât Sfânta Liturghie?

Şi numai 150 de ani să dureze viaţa cuiva, că tot s-ar sătura (mai repede decât îşi imaginează toţi nesătulii), odată şi odată, şi de băut, şi de mâncat, şi de pipăit, şi de mirosit, şi de văzut, şi de auzit, ba încă şi de gândirea asta ca un puţ fără fund...

Totuşi, mi-a dat Domnul să găsesc, inclusiv într-un loc îndepărtat din Scoţia (Fort Augustus, în marginea sud-estică a ceea ce constituie Scottish Highlands), fraţi ortodocşi care s-au săturat la timp (pentru a câştiga vreme de pocăinţă) de idolatria acestei lumi, în care amintitele simţuri, nevoi fiziologice, plus raţiunea şi ştiinţa sunt singurii dumnezei.

Oameni obişnuiţi, mireni, între care şi un fost preot anglican, care L-au căutat pe Domnul Iisus Hristos şi au ajuns pe singura cale care poate să-i ducă la Lumina cea adevărată, în Biserica Ortodoxă!

Dacă se poate şi altfel ori dacă toate instituţiile care îşi zic biserici sunt bune, de ce tocmai la Ortodoxie?! Sau cum s-a putut ca aceşti câţiva oameni să-L vrea pe Hristos, dar nu aşa cum este ofertat de puzderia de secte neoprotestante, ci aşa cum Îl cunoaşte Biserica Ortodoxă, care a păstrat dragostea desăvârşită pentru El?!

Puţintică rabdare le cer cititorilor, căci multe aş avea să spun despre cum am găsit această părticică de Ortodoxie din Scoţia, dar nu se poate să le aştern toate deodată.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]