Thursday, 21 February 2008

La muncă în UK (2) [Working in the UK]

Admiţând că individul din Uzbekistan pe care nu l-am putut poza decât din spate mi-a spus adevărul, înseamnă că munceşte la negru şi, cel mai probabil, este imigrant ilegal. Să stai nouă ore pe zi cu panoul acela publicitar în braţe, în inima Londrei, şi să încasezi doar £ 40 pentru treaba asta, înseamnă că iei mai puţin de salariul minim pe economie.

El ar fi trebuit să încaseze 9 x £ 5.52, aşadar un total de £ 49.68 pe zi! Unii ar putea spune că "nu e mare lucru, £ 10 acolo în minus". Dar numai când ai facturi (bills) de plătit în UK îţi poţi da seama dacă este mult sau puţin.

Apoi - iarăşi dacă mi-a spus adevărul, căci să îi fi părut prea neîncrezător în ce-mi spunea poate nici nu mai vorbea cu mine! - el zice că munceşte şi duminicile pentru banii ăştia, deşi s-ar cuveni să încaseze mai mult. Asemenea lui sunt destul de mulţi cei care desfăşoară această bizară activitate publicitară pe arterele comerciale din Londra.

Mai multe detalii despre această muncă primitivă, nu istovitoare, dar umilitoare – demnă de un roman de-al lui Charles Dickens – am să aduc săptămâna viitoare, când, cu voia Domnului, am să revin din Scoţia.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

No comments: