Aşteptând încă revoluţia mondială... (2) [Still waiting for the world revolution...]

S-ar putea crede că îi caut cu lumânarea pe troţkiştii ăştia (care, dacă cifrele date de ei or fi reale, oricum nu reprezintă mai mult de 0.01 la sută din populaţia UK!)... Uite cum am reuşit, după numai o săptămână de la prima întâlnire de acest fel, să discut şi cu o femeie din această nefericită categorie de oameni ai muncii.

"Foarte bun ziar", crede ea despre acest Socialist Worker, autointitulat săptămânal revoluţionar anticapitalist. O greţoasă ciorbă de idei aberante, zic eu! E limpede că nici această a doua întâlnire nu mi-a trezit în niciun fel conştiinţa revoluţionară.

Pentru mulţi visători pe care nu îi înţeleg oi avea eu o mare admiraţie, dar - ca un burghez cu creierul spălat ce sunt - pentru comuniştii ăştia nu pot avea decât un sentiment de imensă tristeţe şi compasiune.

Această angajată cu normă întreagă la SWP, căreia nu i-ai da cei 37 de ani, este în "favoarea avorturilor pentru că femeile oricum o fac şi nu vreau să mai aud de femei murind din cauza avorturilor ilegale". Irlandeză, educată la o şcoală catolică, acum se numeşte doar "fostă catolică". Şi nu e deloc cazul să ne înfumurăm, zicând că "deh, e normal ca din popoarele acestea eretice să iasă asemenea specimene", căci şi bolşevicii au preluat puterea în cea mai mare ţară ortodoxă, şi Biserica Ortodoxă Română a avut destui fii rătăciţi care să-l înlocuiască pe Hristos cu Stalin, iar Grecia ortodoxă are până şi în ziua de azi destui comunişti fanatici.

Cât despre statisticile înfiorătoare privind avorturile din România sau de faptul că, în mijlocul unui popor pe care adesea îl aud judecat de atâţia care se cred dreptcredincioşi ("proştii/asasinii/ereticii ăia de americani") măcar problema avorturilor este mereu de actualitate, ce să mai zic?

Interlocutoarei mele i-am spus doar că mănunchiul acela de celule este o fiinţă umană, fără să polemizez prea mult cu ea. Altfel, trebuie să recunosc că am purtat o discuţie agreabilă şi nu s-a simţit ofensată când am întrebat-o dacă partidul ei nu face nimic palpitant, precum a organiza sabotaje împotriva mijloacelor de producţie capitaliste - lucruri de care m-a asigurat că nu se numără între mijloacele lor de luptă revoluţionară.

În esenţă, revoluţionarii ăştia pretind că, de fapt, un regim marxist pur nu a existat până acum în istorie, iar regimurile din URSS, Europa de Est şi restul lumii s-ar putea numi cel mult capitalism de stat. Astfel, îmi zicea cel de data trecută, "şi noi ne-am bucurat când a căzut Ceauşescu".

SWP militează pentru renaţionalizări în UK, mereu găseşte pricini de chemat la grevă, nu se împacă deloc cu viziunea prea conservatoare a Sindicatului Naţional al Profesorilor şi are un inamic natural, dar mai degrabă la nivel polemic, nu prin lupte de stradă cum se întâmplă în Germania - în neofasciştii de la Partidul Naţional Britanic.

Oricum, troţkiştilor ăstora li se potriveşte de minune un banc citit zilele ăstea într-un ziar britanic. Este vorba de o vedetă fiţoasă care nu mai vrea să scoată un nou album la casa de discuri EMI: "Ai auzit că a intrat Robbie Williams în grevă? - Da?! Păi asta-i foarte bine, în sfârşit face şi el ceva".

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]