România, în Camera Lorzilor [Romania, in the House of Lords]

România nu este cu desăvârşire absentă din conversaţiile britanicilor, ba chiar poate ajunge să îi preocupe, mai degrabă accidental, până şi pe membrii Camerei Lorzilor. Cu urechile mele am auzit o interpelare în care Guvernul Majestăţii Sale era întrebat ce măsuri ia pentru a preveni exportul de cai pentru sacrificare în Europa.

Nobilele animale - faţă de suferinţa cărora un nobil lord (aşa se adresează ei unul altuia în plen!) nu poate rămâne indiferent - ar fi transportate în condiţii chinuitoare dintr-o ţară UE în alta. România s-ar afla între mai mulţi asemenea exportatori vinovaţi, dar a fost singura nominalizată.

Spre norocul nostru, ministrul care a răspuns la întrebare, a belmejit ceva despre faptul că "toate statele UE respectă normele sanitar-veterinare, bla, bla, bla...". Nu ştiu dacă lorzii au fost convinşi, după ce, acum câţiva ani, au reuşit să impună ca UK să interzică exportul cabalinelor în ţări în care se bănuieşte că aceşti nobili prieteni ai omului vor fi făcuţi salam.

Pe de altă parte, mi se pare demn de remarcat că (cel puţin până acum!) niciunul dintre cei cărora le-am spus că sunt român (şi mă refer la cei pe care i-am întâlnit pe stradă, nu în vreun cadru oficial!) nu părea să facă legătura dintre etnia mea şi cetăţenia celor acuzaţi de toate grozăviile prin ziare, dar pe care, prin zonele curăţele ale Londrei pe unde am umblat, efectiv nu i-am văzut.

Căci la Bruxelles, de pildă, chiar în faţa Parlamentului European, eu unul nu am avut cum să nu-i observ acealşi tip de cerşetori despre care scrie presa britanică, să nu-i aud, ba încă şi să obţin confirmarea, de la o sursă de încredere că "într-adevăr, sunt români".

Sau, mai bine spus, din România, nu români - ca să fim politically correct! Din ce scriu până şi colegii, se pare că îngrijorarea există la nivelul autorităţilor britanice, dar încă nu ştiu cât de întemeiată.

Asta deoarece, după cum este organizat şi supravegheat metroul londonez, mi-e greu să cred că voi auzi şi pe aici cântată Drumurile noastre (acordeon remix :-) ca în Bruxelles. Ceea ce nu exclude să aud - cum mi-a spus o cunoştinţă de la Paris - români vorbind în metrou despre ce pungăşii mai pun la cale.

Multă lume vorbeşte pe aici în hindi, bengali, punjabi, arabă, lituaniană, rusă (plus multă franceză, spaniolă şi italiană - asta da surpriză, că la celelalte limbi mă aşteptam!), cu relaxarea tipică străinilor aflaţi într-un oraş cosmopolit, de parcă nimeni n-ar putea să-i înţeleagă.

Dar tare m-aş mira ca Big Brother-ul ăsta care a instalat milioane de camere să nu fi dus (ori să nu ducă) investiţia până la capăt şi să nu înveţe şi să tragă cu urechea.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]