La muncă în UK (3) [Working in the UK]

Înainte de a începe împărtăşirea impresiilor din Scoţia, cred că sunt dator cu nişte explicaţii despre această bizară activitate publicitară. Nicăieri prin lume – dacă va fi oare Scoţia al 13-lea stat independent vizitat de mine, respectiv al 28-lea membru al UE, iată un subiect demn de multe postări! – nu am mai văzut aşa ceva.

Dar, în centrul comercial al Londrei (Oxford Street, Bond Street, Regent Street, Piccadilly Circus, Hanover Square – ca să dau câteva repere), adesea dai peste oameni care nu fac altceva decât să ţină panouri publicitare. De regulă, se face reclamă unor magazine, localuri ori servicii cosmetice, dar iată că se care anunţă inclusiv reduceri la bilete de teatru.

“Păi este cea mai uşoară muncă din lume, să nu faci nimic toată ziua”, s-ar grăbi unii să spună. Este prea uşor să emiţi astfel de verdicte, înainte de a te fi pus în pielea celui care are într-adevăr nevoie de banii respectivi. Mie mi se pare degradant să stai toată ziua în marea de oameni care vin din toate părţile, să nu poţi să te mişti dintr-un perimetru dat, să înduri frigul şi înghiontirile involuntare ale trecătorilor.

Nu mai zic să te chinuie gândul că tu trebuie să stai o oră ca o statuie pentru banii pe care mulţi din jurul tău îi cheltuie în câteva secunde. De pildă, pentru un sandviş vegetarian şi un suc natural de portocale am dat vreo £ 5 – şi de asta nu recomand nimănui să intre, nici măcar aşa o dată în viaţă, într-un Starbucks din Londra!

Din vorbele unui nigerian agăţat de un astfel de panou pentru McDonalds am aflat că nu ţine de vreo strategie a reţelei de fast-food, ci de soluţia la care apelează fiecare şef de unitate, în încercarea disperată de a atrage cât mai mulţi clienţi într-o zonă unde mai sunt alte 2-3 restaurante McDonalds, plus puzderie de alte localuri.

Iar diferenţa de chirie (dintre un stabiliment cu ieşire la stradă sau unul plasat pe o străduţă lăturalnică ce dă în vreuna din cele de mai sus) probabil că se numără în suficiente sute de pounds, încât să fie rentabil să plăteşti un asemenea panou publicitar însufleţit.

Totuşi, nigerianul era mulţumit că poate pune un ban deoparte pentru a-şi deschide o afacere acasă. El scotea £ 6 pe oră, pentru numai şase ore pe zi, muncind doar de luni până vineri, dar cred că era cât se poate de sincer când spunea că vrea acasă, unde speră să se întoarcă în cel mult doi ani.

Şi probabil munceşte legal, altfel de ce ar fi fost aşa vesel să se lase tras în poză?! Pentru orice eventualitate, că niciodată nu poţi şti ce şi cum în ţara asta a lui Big Brother, mai bine să nu dau poza cu faţa lui.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]