Tuesday, 26 February 2008

Din raidul meu prin inima Scoţiei (2) [From my foray into Scotland’s heartland]

Clădirea gotică din imagine nu mai are ceva de-a face, din 1929, cu Biserica Scoţiei, iar cu Mântuitorul Iisus Hristos probabil că de şi mai multă vreme. De sute de ani, nici ţinuturile scoţiene nu au fost ferite de zvârcolirile Reformei şi Contrareformei, astfel că, în ziua de azi, doar 65 la sută dintre locuitori se mai recunosc drept creştini.

Dintre aceştia, peste jumătate nu îşi recunosc apartenenţa la vreo denominaţie creştină anume, iar 33 la sută din totalul scoţienilor sunt la fel de seculari sau nereligioşi (irreligious - văd că respondenţii la sondaje de acest fel se feresc de cuvântul atheist/ateu) precum restul locuitorilor din UK.

În acest context de secularizare excesivă se explică de ce monumentul a devenit un soi de centru polivalent pentru evenimente culturale, cu o cafenea, săli de expoziţi şi diferite întruniri şi, practic, cartierul general al Festivalului Internaţional de la Edinburgh.

Oricine poate să-şi programeze cheful de nuntă aici ori vreo conferinţă despre dreptul la avort sau căsătoriile între homosexuali. Prespun că aşa ceva ar fi de neconceput în Irlanda, unde destui catolici mai degrabă şi-ar dărâma ei înşişi bisericile decât să le vadă desacralizate.

Ascuns de ploaie sub streaşina unui pub, aceasta (respectiv prima imagine) este depărtarea maximă la care m-am putut situa pentru a fotografia fosta catedrală.

Pentru imagini profesioniste, probabil că ori trebuie să te urci într-una din clădirile din jur, ori să nu plouă, încât să poţi îndrepta obiectivul camerei spre cer, ori să te duci pe siteul acestei catedrale devenite instituţie culturală (?! – nici nu ştiu cum să-i spun!) – The Hub.

Oricum, clădirea asta atât de posomorâtă nu mă face deloc să fiu de acord cu mulţimea de atei (sau mai bine zis idolatri care se închină sinelui) din UK care cred că tot răul din lume de la religie vine, ci îmi pare a ilustra absurdul lumii fără Dumnezeu în care trăiesc unii precum cei din Societatea Seculară Scoţiană.

Jalnice mai sunt toate ideile lor despre o etică intrisecă fiecărei fiinţe umane (dar fără ideea unui Creator, care să fi însămânţat în inima fiecăruia acestea), despre drepturile omului, libertate şi responsabilitate socială, cultivarea vieţii morale şi creative, blah, blah, blah...

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

2 comments:

Anonymous said...

Hi, I have just tracked down this blog which seems packed with great info. I've added it to my blogroll and will come back to it at the weekend.

MunteanUK said...

Thanks for your appreciative words! It's nice to find fellow bloggers taking interest in what I write here, and I'm always looking forward to interact with my readers, and exchange views about the UK or on other issues.

Too bad I can't access your blog...
http://electif-ecommerce.blogspot.com/ ...since it's being restricted to few 'privileged' ones... or maybe one day I could count myself among them? :)))