Femeile în UK (10) [Women in the UK]

Pe cât de romantică era viziunea mea despre femeile care citesc (lucru despre care am mai mai pomenit aici), evident că la fel de romantic mă uitam şi la vreo fată care scrie. Important este să fie altceva decât SMS-uri sau integrame, pentru ca eu să pot face conexiunea romantică: aha, dacă scrie, înseamnă că şi citeşte, aşadar are şi un sufleţel minunat.

Ce nătăfleţ pot fi, nu? Şi ce naiv poate fi oricine se ia după indicii exterioare (de orice fel ar fi), pentru a emite judecăţi de valoare, precum cele de mai jos, care introduc în categorii atât de aproximative imaginile de mai jos. Să nu mai zic că viaţa (aşa cum este rânduită de Dumnezeu) bate filmul (inclusiv al lumii virtuale în care petrec atâtea ore pe zi, ca om lipit de un computer).

Oricât am străbătut eu lumea într-o veşnică dipoziţie romantică, zicându-mi mereu că “aici am s-o găsesc pe cea unică pentru mine”, se pare că, prin minunea Domnului, ea se afla la mai puţin de un kilometru de casa mea.

Însă drumul până când sufletele noastre să fie la nici un milimetru unul de altul se arată mai lung, mai anevoios, dar mai fascinant decât toate călătoriile mele prin lumea reală sau lumile virtuale străbătute. Sincer, mi se pare că informaţia în sine aş fi cumva chiar dator să o pun pe blog. Dar nimic mai mult.

Uite cum, fără să fi căutat să fotografiez ceva/pe cineva anume, ci doar comportându-mă ca un photoholic care hoinăreşte prin Londra, am reuşit să surprind două instantanee care mie îmi plac foarte mult cu britanice scriind – prima fiind mai degrabă modelul de femeie de afaceri fără suflet (din masa tot mai mare de corporate people, cu aceleaşi trăsături impersonale, trase la indigo, cam peste tot în lume), iar a doua – dintr-un model, să-i zicem, al studentei lipsite de griji (cam aşa arătau majoritatea studentelor de la US).

Deşi am lăsat-o mai moale cu blogging-ul (căci, la câţi cititori îmi spune counter-ul că mi-au mai rămas este doar un pic mai bine decât a scrie pentru a mă citi singur :-(, încă mai am multe fotografii şi lucruri de povestit în acest serial. Aş mai avea măcar vreo duzină de poze de postat/episoade de scris, înainte să am nevoie de o realimetare la faţa locului cu poveşti şi imagini. Însă numai Dumnezeu poate şti dacă, cât anume şi sub ce formă mă voi mai ţine de blogging.

Până atunci, iată aici o mică mostră că adolescentele britanice sunt chiar foarte drăguţe, aşadar imaginea cu care am deschis acest serial nu a fost o excepţie în privinţa a cee fete simpatice poţi găsi în UK.

Iar aceasta o spun pentru cei care continuă să rămână încremeniţi în prejudecata că britanicele sunt urâte, proaste, interesate doar de sex şi cumpărături, mai ales asaltaţi fiind de ştirile despre beţivele britanice – situaţie adevărată în sine, ceea ce nu exclude faptul că omul găseşte exact ceea ce caută, aşadar oamenii cu care interacţionăm sunt tot atât de buni şi de frumoşi precum gândurile noastre.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

About public transport in the UK (5) [Despre transportul în comun în UK]

For anyone who might have thought that I was just writing crap in the first episode of this series, here’s a photographed hint about how dangerous it could be not to listen to the advice given on the walls of mosts buses in the UK.

At least in this little aspect, I can only completely agree with Big Brother when he says: For your safety, please do not stand on the upper deck or stairs.

Honestly, it’s not worth not taking my advice and trying to keep one’s balance without using one’s hands.

And beware: sometimes one hand simply won’t be enough not to fall like a fool, especially when the bus turns or stops suddenly!

These stairs are too steep, too narrow and too bent to imagine one could comfortably ride the bus while standing relaxed (?!) on them.

When you hold heavy shopping bags, have a loaded backpack, while paying more attention to your photocamera (as any photoholic :-) than to anything else – that’s a sure recipe for disaster :-(

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] Not worth trying in the UK / [RO] Nu merită încercat în UK (6)

[EN] Not that vegetables are not good almost anywhere in the world, but it’s definitely not worth wasting one’s money for I served in this plate, somewhere around the Trafalgar Square. [RO] Nu că legumele nu sunt bune oriunde în lume, dar categoric nu merită să-ţi iroseşti banii pentru ce am servit eu în această farfurie, undeva în jurul Trafalgar Square.

[EN] Let me not be misinterpreted: those leaves of all sorts, the little tomatoes and olives tasted alright, but the price was shameless. [RO] Să nu fiu interpretat greşit: frunzele acelea de toate soiurile, roşioarele şi măslinele erau în regulă, dar preţul era neruşinat.

[EN] For this plate (not excessively full), for an elderberry drink, and a (too) little bread, I paid £ 8. [RO] Pentru această farfurie (nu excesiv de plină), pentru o băutură de soc şi o (prea mică) pâinică, am plătit £ 8.

[EN] It would be pointless to speculate on what one could have for lunch in Bucharest for the same price (that is 35,5 lei – according to the currency rate of today, August 27th). [RO] Ar fi inutil să speculez asupra a ceea ce ar putea cineva să-ţi ia la prânz în Bucureşti pentru acelaşi preţ (adică 35,5 lei – potrivit ratei de schimb de azi, 27 august).

[EN] My point is that I can assure anyone that a portion of Fish and Chips was cheaper (£ 5-7). [RO] Ce vreau să spun este că pot asigura pe oricine că o porţie de Fish and Chips era mai ieftină (£ 5-7).

[EN] Moreover, one could get even a worse deal: it’s not worth trying a vegetarian sandwich from Starbucks or on a Eurostar cruise – not much too eat for around £ 5, and also not very tasty :-( [RO] Mai mult, poţi face o afacere chiar şi mai proastă: nu merită să încerci un sandviş vegetarian de la Starbucks sau într-o călătorie cu Eurostarul – nu-i prea mult de mâncat pentru vreo £ 5 şi nici foarte gustos :-(

[EN] In these circumstances, some Brits complain about having do many fat people among them, and Big Brother tries to convince people of how healthy and tasty fruits and vegetables are! [RO] În aceste condiţii, unii britanici se plâng despre faptul că au prea mulţi oameni graşi între ei, iar Big Brother încearcă să convingă oamenii cât de sănătoase şi gustoase sunt fructele şi legumele.

[EN] Well, what about the fact that meat based dishes are generally cheaper than the healthy stuff? [RO] Ei bine, cu faptul că mâncărurile bazate pe carne sunt în general mai ieftine decât chestiile sănătoase cum rămâne?!

.
[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Din raidurile mele prin inima Scoţiei (7) [From my forays into Scotland's heartland]

Pentru că de multişor n-am mai împărtăşit nicio descoperire de prin Scoţia (din foarte multele lucruri pe care le mai am încă de povestit), iată câteva mici mostre din ciudăţenile pe care le mai dau pe gât locuitorii acestui ţinut.

Nu că ar putea aceste băuturi să se apropie de nenumăraţii hectolitri de whisky şi bere care se consumă an de an, însă iată că există şi altceva de dat pe gât.

Cum whisky-ul propriu-zis sau cremele de whisky (extremităţile imaginii) nu sunt deloc necunoscute pe alte meleaguri, mai neobişnuită este combinaţia tipic scoţiană (?!) de votcă cu zmeură, o băutură îndrăgită mai ales de fete puse pe petreceri (partying), de care toată ţara asta (şi nici lumea largă, de unde sunt atrase ca muştele la… către UK) nu duce lipsă.

Încă şi mai ciudată pare altă băutură, care, în esenţă, este o amestecătură de ingrediente, vândută ca băutură de sine stătătoare.

Această Atholl Brose se face din combinaţia a 20 de măsuri egale din: un soi de zeamă de ovăz (7 părţi), whisky (7 părţi), smântână (5 părţi) şi miere (o parte). Sincer, n-am avut ocazia să gust aşa ceva (dar aş face-o cu o ocazie viitoare :-), dar mi se pare interesantă povestea cu care este livrată.

De altfel, orice mănânci şi bei în Scoţia, în orice pub intri sau pe orice stradă calci, nu se poate să nu dai de câte o istorioară.

Poate nici nu-i aşa de grozav ceea ce guşti, însă povestea sporeşte savoarea sau cel puţin te păcăleşte să dai banii pentru a gusta chestia respectivă.

Ei bine, se zice că băutura aceasta a fost inventată accidental, pe la 1745, când un anume Duke of Atholl a vrut să stârpească un cuib de rebeli din Scottish Highlands.

În loc să-i înseteze otrăvindu-le fântâna preferată, unde veneau să-şi potolească setea, isteţul lord s-a gândit cum să-i facă să vină cât mai des la locul respectiv.

Otrăvirea (soluţia clasică în războaiele de gherilă) i-ar fi îndepărtat pe rebeli, dar ducele a ştiut cum să-i atragă în capcană, turnând butoaie de whisky şi miere în fântână… Cică licoarea născută atunci în fântână ar semăna cu cea care astăzi aminteşte de acea întâmplare.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

UK’s motor vanity fair (5) [Bâlciul deşertăciunilor cu motor din UK]

As long as this is basically a photographic series, I don’t have much to say in this episode other than offering examples of car brands that the Brits don’t seem to like… or they surely don’t love them as much as the Romanians (or other Europeans) do. I'm assuming this because I could very rarely see them in the UK cities that I have been to.

I’m always completely aware that my opinions may be irrelevant, but as long as no one contradicts what I’m saying, I feel completely free to express them. Therefore, the cars that I thought were much rarer on British roads than in other parts of Europe would be:
+ probably all French brands (Renault, Peugeot, Citroën)
+ most Italian cars (apart from Alfa Romeo, which deserved the full previous episode)
+ Smart (maybe because the Brits have their lovely Mini Cooper/One, a car which is far better looking than a Smart, but not too much bigger)
+ Porsche Cayenne (while Romania seems to be full of this brand!)

.

Ultimately, I also added a picture of a Lexus, another car which is rarely seen everywhere in the world, I guess. Not that there wouldn’t be enough rich people among the British motorists, but this is surely the only Lexus that I’ve ever seen thoughout my journeys in the UK.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Studentul nostru, stăpânul nostru (8) [Our student, our master]

Pentru cine îşi aminteşte ce rare, înghesuite, incomode şi pline de fum erau locurile de odihnă ale studenţilor pe vremea când treceam eu prin acea etapă a vieţii (aici şi aici – poate acum or fi mult mai bune, că eu las oricând un loc de speranţă :-), cam aşa arată locurile unde poţi să-ţi tragi sufletul ori să-ţi dai întâlnire cu cineva la University of Sussex (US).

De ce ar trebui ca, dacă vrei să ai parte de un loc cu minim confort, să fii nevoit să te duci într-un local, unde, evident, vei fi pus să consumi ceva? De ce, în această societate consumistă, numai dacă consumi exişti?

Oare nu ai consumat deja destul (servicii de educaţie), odată ce ai achitat taxele? Oare chiar să ţină acest aspect exclusiv de aşa-zisele beneficii ale învăţământului cu taxă sau ţine de curtoazia britanică, de încercarea de a face ambianţa din instituţii cât mai comodă pentru cât mai mulţi?

Sincer, habar nu am cum or mai fi lucrurile prin universităţile româneşti, însă aici erau, după cum se vede, canapele comode chiar la avizier... aproape ca într-un club, nu?

Doar că fără fum, gălăgie şi înghesuială, încât puteai să stai şi cu orele în aceste mici sanctuare, chiar să te ocupi de treburi serioase.

Desigur, majoritarea studenţilor pierdeau vremea între cursuri, dar am urmărit cel puţin o dată şi o întâlnire fascinată între studente care se învăţau una pe alta o limbă străină.

La câţi studenţi străini vin să studieze la US (circa 2,300 din peste 100 de ţări) este plin de anunţuri pentru aceste schimburi culturale, care ar putea fi profitabile celor care vor să înveţe gratis o limbă străină (ideal ar fi în paralel cu nişte cursuri, zic eu) sau numai să îşi exerseze cunoştinţele cu un vorbitor nativ.

Evident, nu pot decât să apreciez drept un bun exemplu britanic tot acest confort creat studenţilor, cu atât mai mult cu cât aceasta contribuie – şi am văzut eu însumi aceasta – la învăţarea limbii engleze.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] A few wonders from the UK / [RO] Câteva minunăţii din UK (3)

[EN] This is how the English countryside looked like in the middle of the warm winter that I spent there. [RO] Astfel arăta superbul peisaj rural englezesc în mijlocul iernii calde pe care am petrecut-o eu acolo.

[EN] And even when it rained, I adored the weather in the UK, as it was far better than the freezing days in Eastern Europe or the dreadful winds and rain that I had to endure over the English Channel, in Brittany (la Bretagne). [RO] Şi chiar când ploua, adoram vremea din UK, căci era mai bine decât zilele geroase din Europa de Est sau vânturile groaznice şi ploaia pe care a trebui să le îndur peste Canalul Mânecii, în Bretania (La Bretagne).

[EN] As for how good the roads are (sorry for the lack of clarity of some pics; it was the sunlight bouncing against the double decker’s front window :-), how nice the houses look like, and what a sublime shade of greeen the grass has, throughout the year, I guess it’s pointless to make any comments… [RO] Cât despre ce bune sunt drumurile (scuze pentru lipsa de claritate a unor fotografii; era lumina solară lovindu-se de parbrizul autobuzului cu etaj :-), ce drăguţe sunt casele şi ce nuanţă sublimă de verde are iarba de-a lungul întregului an, cred că este fără rost să fac orice comentarii...

[EN] The pictures in this third episode were taken in... [RO] Fotografiile din acest al treilea episod au fost făcute în... – East Sussex, England.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

What I want this blog to be about [Despre ce vreau să fie blogul acesta]

Over half a year ago, this blog was primarily meant (and, as long as the Lord wants, it will remain so) to describe how life in the UK is, through the eyes of an an unworthy son of the Romanian Orthodox Church, who had been given the chance to spend some time in the UK as a Chevening Fellow.

Everything – from cars and traffic, beautiful landscapes, girls with cute smiles, shopping and prices, strange things to be aware of, good and bad examples, to the horror of secularism, and the oases of Orthodox spirituality – was and still remains an issue worth writing about. How long I will be able to keep writing here or when I could come back to the UK – these are aspects of little importance for now.

This MunteanUK is a pretty weird passion of mine, written both as a regular travel blog, and as some kind of unofficial journalistic project. Beyond this descriptive character of my blog, there’s something else that began to matter more and more to me.

Little by little, taking British realities as a pretext, and without setting out any ‘propagandistic’ goal, I began to use this blog for bearing witness to what I’ve become, to the Truth I believe in, and Whom (because He is a Person – Jesus Christ– , not a concept, an ideal, a universal law, a principle, an impersonal force or power etc!) I want to follow, without preaching anything to anyone.

I couldn’t tell which is the actual purpose of stubbornly keeping this blog, apart from the Utopian dream of earning a living as a blogger :-), something that will probably never happen, as long as I’m writing about so many unpopular things (our souls, God, the meaninglessness of life how most of my contemporaries know it, responsibility over our destiny, sins, tough questions like the one in the picture which illustrates this post, and so forth).

I’m trying my best to earn, in spite of my sinfulness and worthlessness, an Orthodox outlook on each and every aspect of life (more about this – here), and what I experienced in the UK offers a tremendous opportunity for reflection.

I AM HAPPY, therefore I don’t need to preach anything to anyone. Only unhappy people need to prove something to others or justify their beliefs, only unsecure people keep accusing me that, by simply stating my absolute belief (which makes me seem so intolerant, so uncomfortable to the relativist world we live in!) I am ‘restraining their freedom.’ I doubt this is really the case.

Everybody gives away their freedom by their own free choice. Faith, love, salvation, happiness, a meaningful or meaningless life, a good day or a bad day – are all a matter of free choice. Life is what anyone choses to make of it, and so is – exclusively during our short life span! – our Maker Himself.

Our choices are obvious, as He has let Himself entirely in our hands throughout our lives, to do what ever we want to Him: 1) to crucify Him all over again, to banish Him from our every thought and our hearts that were designed to long for Him or 2) to love Him, to call Him, and let ourselves taken care of.

The right answer is entirely up to each of us, but what we answer is irrelevant to His unquestionable existence. The answer counts for each of us, and yes – call me intolerant all of you politically correct humanists! – our eternal fate depends on this answer. This is no conversion by threat (as I am not trying to convince anyone of anything!), this is the truth!

Far be it from me the thought that I am doing everything right, that I am behaving perfecly humbly and patiently, and that I don’t have countless things to take the blame for! But I will always affirm that, no matter what is wrong with me as a sinful human being, no matter how many and how bad my mistakes would be, the truth of what I believe in is beyond any doubt!

What I claim here is not just something personal convincing me of the truth of what I believe in after having experienced The Lord firsthand!), but millions of Saints who prove the same things, along with countless people (that I keep meeting) who have turned away from their religiously indifferent (and meaningless!) lives to the happiness of being with Christ.

I myself could go to hell, I am not claiming that ‘I’m already saved’, nor sinless, but it’s just sheer hypocrisy of anyone to use as a scapegoat any of my real or imaginary faults to stay away from the Lord. It’s simply their own choice, which I’m not imposing on any free human being.

Anyone can ask the secular people I’m living among or those that I am gladly working with, and see that, in spite of being relatively weird (as any Orthodox is looked down upon), I’m always trying not to preach anything to anyone. I just want to do things my way (that is His way – a path walked upon by millions of His followers), and let others do things their ways.

I simply don’t want to have anything to do with more and more of these other ways; I don’t have the time or energy for just hanging around, killing my time or having fun. I am taking everything seriously, and this makes me happy.

In the meantime, how many of you, those who simply don’t want to believe (as there is no ‘I can’t’ in matters of faith!) could you say that you are at least partially happy?! You may be feeling good every now and then, but those experiences can’t have anything to do with true happiness...

How many of those whose main purpose in life is a hedonistic one (to ‘enjoy themselves’) are really happy, as long as I so often find the ‘life sucks’ attitude on their blogs or though their personal lamentations? I bet most of them have grown tired of the predictability, and shallowness of their lives.

Undoubtedly, life without God sucks, but so many people would prefer any false explanation for why their lives are so miserable rather than this only true one!

My feelings towards these people embracing other ways have not changed (on the contrary, living in Christ has opened my heart more to love everybody as they are), yet I am honestly living too much of a full life to be able to offer any time to their ways.

“Oh, what a boring life (mine) that would be,” many skeptics would decree, hidden between a cloud of cigarette smoke or sipping from a beer bottle, just after having lamented about their being fed-up with their own robotic lives. Sorry to disagree with you all ‘living’ like this – I actually live my life to the fullest, precisely after getting to know Who is He that brought me to life, and I AM REALLY HAPPY.

This is the real happiness that I can only wish to anyone. But it’s the kind of happiness that anyone can take for themselves, by their free choice. If they want to. If they don’t want to, it’s not as though I (who am happy to be with Him, irrespective of darker or brighter times I am going through) or the Lord would lose anything.

I’m not planning my life further away than the next 20 minutes (although this is due to change soon :-), I am not making lists of ‘people to see,’ neither of ‘people not to see.’ I’m just taking everything as it comes, and it’s great to do so, since my life honestly keeps being an action movie.

I don't need films to get away, I don't need games to play, I don’t need any kind of drugs to sedate myself, I don’t need anything from outside of myself, in order to feel good with myself, as long as I know Him, Who can fulfill every wish.

I don’t want to be anywhere else than where He leads me to, and He did take me to some wondeful places (see a list of them here), thus anyplace is alright for me, as He is omnipresent. Therefore, this is my blog: a testimony that I give about the way God has changed my life (for quite some time now), using the UK realities as a background.

What does this have to to with the UK? Well, in the secular UK, these changes in my inner self became even more profound, and my choices have become crystal clear: first and foremost I chose to be with our Lord Jesus Christ (Who can only be experienced through living by His words; other than that, He remains unapproachable by the reason and logic of a proud secular mind!).

I will never be ‘the same old myself again’ (if anyone misses me, since I... don’t miss myself :-), and I don’t miss any ‘good old times’. All I want is never to be without Him. Whatever actually happens with my life, may His will be done!

And the great advantage of being happy with Him is knowing that His wish (even when manifested under the form of an apparently absurd event occuring in our lives) is for my own good.

I was sure of this even in the most dreadful experiences I’ve been put through, whilst I can only feel sorry (but never despise them!) for those who live without Him: even when they (imagine that) have it all, by just not giving credit to Him, by just refusing to admit His existence, they are making themselves unhappy by their own choice.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] Hail to competing sites / [RO] Salutări siteurilor concurente (3)

[EN] A dear friend from the blogosphere drew my attention to this little story that those who like my “This alcohol, a Brit’s…” series will surely like. Yes, this how narrow-minded some of our contemporaries are, but I wouldn’t go as far as to claim this is only a typically British feature; stupidity has no nationality :-( [RO] Un prieten drag din blogosferă mi-a atras atenţia către această povestioară care le va plăcea sigur celor cărora le place serialul meu „Alcoolul ăsta, cel mai...”. Da, aşa de înguşti la minte sunt unii dintre contemporanii noştri, dar nu aş merge până într-acolo, încât să pretind că aceasta este numai o trăsătură tipic britanică; prostia nu are naţionalitate :-(

[EN] Nevertheless, this guy honestly describes a feature of British civilisation – the extreme formalism. Although the blogger seems a bit too harsh for my (generally tolerant and benevolent) approach to people I meet everywhere I may roam in this world, I’m afraid that his story is 100% true. [RO] Cu toate acestea, tipul acesta descrie o trăsătură a civilizaţiei britanice – formalismul extrem. Deşi bloggerul pare un pic prea aspru pentru abordarea mea (în general tolerantă şi binevoitoare) faţă de oamenii pe care îi întâlnesc pe oriunde aş umbla prin lume, mă tem că povestea lui este 100% adevărată.

[EN] I don’t know if the owner of this site will keep on sharing impressions from the UK, but I found some other interesting ideas on his online diary. For instance, his view of modern women bears striking resemblaces to my perspective, extensively detalied throughout my series “Women in the UK.” [RO] Nu ştiu dacă proprietarul siteului va continua să-şi împărtăşească impresiile din UK, dar am găsit şi alte idei interesante pe jurnalul lui online. De pildă, opinia lui despre femeile moderne are asemănări uimitoare cu perspectiva mea, detaliată pe larg de-a lungul serialului meu „Femeile în UK”.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/ Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Chestii d-astea, numai la britanici (15) [Things like these, only at the Brits]

Multe chestii care să-ţi pară neobişnuite găseşti în UK, fie de-a dreptul şocante (vezi aici sau aici), demne de toată lauda (aici, aici sau aici), enervante (aici) sau doar ciudăţele (aici). De data asta, iată încă una dintre cele din urmă şi doar întâmplător (sau poate nu există întâmplare?!) dovada fotografiată provine din Glasgow. Oricum, plin de ciudăţenii oraşul acesta şi neapărat unul de (re)vizitat în opinia mea!

Nu ştiu care ar fi amploarea acestui fenomen (nu măsurabilă ochiometric – căci recunosc mereu că experienţele mele împărtăşite aici s-ar putea să nu aibă relevanţă statistică!), dar am observat că în multe locuri, din East Sussex până în Scoţia, ialele sunt montate invers de cum le punem pe Continent. Adică vâri cheia cu dinţişorii în sus, nu în jos, cum trebuie să faci cel mai adesea în restul Europei.

N-am de unde să ştiu nici ce semnificaţie poate avea acest nou fapt divers semnalat de mine. Mie doar mi s-a părut o altă ciudăţenie demnă de menţionat – de comentat şi găsit posibile explicaţii, poate vor binevoi cititorii mei (parcă tot mai puţini în aceste zile de vară :-(

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]