N-or putea măsura vreodată statisticile câţi or fi fost aceia care, acum 22 de ani, aşteptau zorii libertăţii de a-L putea mărturisi pe Cel Care revoluţionează conştinţele de două mii de ani încoace şi oferă adevărata libertate...
În schimb, este sigur că la un alt fel de revoluţie şi alt fel de libertate se aşteptau majoritatea românilor – să se ‘dea drumul’ la cumpărături, să ai cu ce, dar şi ce să cumperi.
După decenii de dezumanizare – brutală mai întâi, apoi mai rafinată, cu destule ‘părţi bune’ de sub spoiala cărora mulţi nu îşi mai pot aminti nonsensurile şi relele – în ‘paradisul comunist’, puhoaiele de neterminaţi oameni noi nu mai aveau decât aspiraţii de sorginte materială.
Libertatea nu putea fi concepută ca însemnând a fi liber, ci a avea. A deţine, a cumpăra, a folosi sau adesea doar a etala bunuri de tot soiul era expresia supremei libertăţi.
Dacă şi eu, la nici zece ani, eram contaminat – visând să am jucării ca în Germania :-) – ce alte aşteptări puteau să aibă cei abrutizaţi de lipsa de perspectivă, cu mintea trecută fără de încetare prin râşniţa sloganurilor ideologice?
Puţini spre niciunii or mai fi fost aceia care să creadă în posibilitatea de îndeplinire a falselor promisiuni de înfăptuire a paradisului comunist.
Utopia îşi arătase hidoasa neputinţă de multă vreme. Mai degrabă ar fi făcut plopul pere şi răchita micşunele decât să iasă ceva bun din fantasmagoria comunistă. Probabil că şi cei mai fanatici comunişti (de or mai fi fost vreunii?!) înţelegeau aceasta.
Totuşi, evidenţa eşecului nu era suficientă pentru a aduce eliberarea de credinţa că raiul pe pământ se poate înfăptui. Ba chiar că acesta ar şi exista deja, dincolo de Cortina de Fier.
Comunismul murea, dar efectul său otrăvitor abia avea să se desăvârşească. Majoritatea oamenilor erau robiţi de aceeaşi iluzie pe care o constata Sf. Apostol Pavel: “Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri!”.
Robii lui ‘aici şi acum’ nu se puteau elibera de comunism decât spre a preschimba lanţurile sclaviei anterioare cu altele mai sclipitoare şi – doar aparent! – mai uşor de purtat.
Din lacul cu rumeguş ideologic al comunismului s-a sărit în puţul consumismului, într-o mocirlă călduţă. Ca de carton putred, sloganurile comuniste erau tot mai greu de ros, dar şi mai greu de digerat. Le-au înlocuit cele de marketing, parcă mai crocante şi apetisante.
Sufletelor constipate de o cvasiabsolută lipsă a opţiunilor, 22 de ani de ‘libertate’ le-au adus o permanentă cufureală, ca urmare a chiolhanului de alegeri care le sunt puse înainte.
Cine nu cumpără nu este şi n-ar putea fi fericit, sugerează – chiar dacă nu explicit – lozincile vremurilor noastre. Cine nu consumă, nu contează (pentru progresul economiei). Cine nu are, nu este (nimic pe lumea aceasta). Acestea sunt proclamatele noi adevăruri.
Şi nici nu s-ar putea numi post-revoluţionare, căci mereu se anunţă noi revoluţii în comerţ, în tehnologie sau economie, başca în politică.
Aşa cum troţkiştii vorbesc despre o revoluţie permanentă, şi în paradisul consumist se tot succed revoluţii – ale preţurilor, ofertelor, bonusurilor, chilipirurilor… Nimic nu stagnează, totul se schimbă. Oare în mai bine?!
Culmea este când negustori din ţara Revoluţiei Culturale a lui Mao Zedong, vin să ne promită o revoluţie a comerţului (potrivit imaginilor de faţă).
Aşa fraieri să fi fost?! La peste două decenii de ‘libertate’, pare-se că n-am învăţat cât de fericiţi putem fi cheltuind mai puţin, dar cumpărând mai mult. Nici nu vrem mai mult de atât, nici că ni se oferă altceva.
Ca ţară creştin-ortodoxă (oare?!) s-ar fi cuvenit să căutăm mai mult nepreţuitele – pace, bucurie, iubire, blândeţe, compasiune, răbdare…
Bine ne-ar fi fost să nu ne fi scobit de miez sufletele, pentru a le umple cu biete consumabile, prin care îşi închipuie rostul sute de milioane de oameni din lumea aşa-zis dezvoltată sau în care îşi caută eliberarea miliardele de chinezi şi de indieni.
Din păcate, şi românii se leagănă letargic pe pânza de păianjen a amăgirii că suntem ceea ce avem şi avem ceea ce putem cumpăra – iar aceasta ar fi o condiţie absolut necesară a fericirii.
[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]
|
No comments:
Post a Comment