Monday, 16 August 2010

Mai sunt românii o naţiune creştină? [Are Romanians still a Christian nation?]

În ziua de Adormirea Maicii Domnului – socotită, între altele protectoarea marinarilor – în portul Constanţa apare Zeul Neptun, ca să-i binecuvânteze pe navigatorii acestei ţări a cărei Flotă a fost vândută la fier vechi de aproape două decenii.

Fie ca tridentul să domolească ori de câte ori este nevoie zbuciumul apelor şi, prin mărinimia sa, furtuna să ocolească navele româneşti, oriunde vor naviga!“, a urat actorul-zeu (lect. univ. dr. în viaţa reală!), agitând o furcă de recuzită.

Cam în acelaşi moment al zilei (înaintea prânzului), în toate cele peste 14,574 de biserici ortodoxe din România (câte erau la recensământul din 2002), credincioşii rosteau: “Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

Şi nu doar în acea duminică, care reprezintă cea mai mare sărbătoare care încheie Anul bisericesc, ci în toate duminicile, o turmă mică (dar şi aceasta sfâşiată de lupi răpitori!) din întregul naţiunii române se află la Sfânta Liturghie.

Pentru restul, turma mai mare (dar purtătoare a Botezului ortodox), oricum duminica era o zi potrivită pentru a se duce oriunde altundeva decât într-o biserică. Şi de ce nu să se afle pe malul mării, la această sărbătoare laico-păgânească?

Ocazie minunată de a mai arunca nişte huiduieli Cârmaciului ţării, poate în acelaşi timp în care, în biserici, se rostea ectenia pentru „cârmuitorii ţării noastre, pentru mai marii oraşelor şi ai satelor”, în prezenţa unor oameni tot la fel de nemulţumiţi.

Dar nu pentru că au fost minţiti şi “nu trăiesc bine”. Cei care cred în Hristos într-adevăr – nu au o vagă relaţie cu un hristos caricaturizat, precum turma cea mare – doar nu îşi pun încrederea “în cei puternici, în fiii oamenilor, întru care nu este mântuire”.

Creştinii ar putea fi, cel mult, îndureraţi şi revoltaţi de tot mai multele politici şi declaraţii anticreştine (vezi aici, aici sau aici) ale cârmuirii de Dumnezeu îngăduite asupra noastră, dar nu să-i reproşeze lipsa traiului bun.

Cei cărora nu le pasă decât că “nu trăiesc bine”, nici nu vor înţelege de ce lucrurile merg tot mai rău pentru naţiunea aceasta. A le vorbi despre milioanele de avorturi de după 1989, a numi desfrânare promiscuitatea socotită normală astăzi nu pare să mai aibe vreun efect.

Nici a încerca să le explici că toate nenorocirile abătute asupra noastră de 21 de ani încoace (plus cele mult mai mari care vor veni!) sunt rezultatul consecinţelor, luate la un loc, ale păcatelor fiecăruia dintre noi cei vii (plus ale celor plecaţi dintre noi) nu pare mai de folos.

Cei credincioşi se mai tem încă, măcar la nivel teoretic, de păcat. Restul naţiunii române a decăzut din turma de credincioşi într-o haită câini vagabonzi, căci, fără Hristos, oricine a primit Botezul în numele Lui rămâne un vagabond!

Latră unii la alţii, se muşcă chiar, se urăsc şi pun mereu vina pe Cârmaci şi acoliţii lui pentru orice, dar au pierdut noţiunea de păcat tot atât de mult precum britanicii, de pildă. Fără a simţi ne păcatul, nu există pocăinţă, aşadar nici şansă de mântuire.

Până la înţelegerea noţiunii de pocăinţă – deficitară şi între credincioşi, dintre care primul aflat în deficit mă pot socoti chiar eu! – lipsa conceptului de păcat din viaţa de zi cu zi întunecă mintea, încâlceşte gândurile, fiind o formă de sclavie.

Oamenii care nu înţeleg cum stă treaba cu păcatul nu pot decât să dea vina pe alţii (de la preoţi la politicieni, profesori, bogaţi până la părinţi, rude etc), dar nu să mai înţeleagă de ce se dezintegrează de la o zi la alta naţiunea română.

Destule din cele scrise – [RO] aici, aici, aici, aici & [EN] here, here, here, here, here – despre decreştinarea britanicilor se pot potrivi foarte bine şi românilor. Nu cred că mileniul de erezii sau o jumătate de veac de regim ateu ne-ar putea folosi drept scuză unora sau altora.

Dacă aceste rânduri ale mele nu lasă multe speranţe legate de viitorul acestei naţiuni aflate în pulverizare accelerată, celor care mai au un dram de minte sănătoasă, le amintesc că mai avem motive de încredere în Sfinţi înaintaşi!

Aparent mai vagi decât ne par certitudinile lumeşti după care gonim bezmetici, dar, în esenţă, mai tari decât slăbănogirea noastră sufletească, ar putea fi pentru noi rugăciunile Sfinţilor Brâncoveni. În ajutorul lor să ne punem nădejdea mai mult decât ne putem încrede în noi înşine!

Poate că acest exemplu viu al Sfântului Radu şi al familiei Brâncovenilor – zugrăvit de un frate în Hristos al cărui site îl recomand din toată inima! – mai poate servi drept răspuns la întrebarea “ce este de făcut?” în aceste vremuri.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

19 comments:

florinm said...

Frumoasa prezentarea, alternand intre turma cea mare si cea mica..
Ce bine-ar fi ca aceasta postare sa fie mai citita, ca sa intelegem cat mai multi unde gresim, cum ca nu e chiar atat de inofensiva o participare la o "sarbatoare" laica, cu accente paganesti.
"Marina" - nici nu se gandesc DE CE ziua "Marinei" este de Adormirea Maicii Domnului. Cati mai dau importanta acestei chestiuni de detaliu? Ne pierdem in amanunte, mai bine sa ne traim viata la maxim, sa cautam senzatiile tari, sa ne satisfacem poftele, sa ne ascutim simturile, sa ne educam nevoile.

Sa nu ne miram de ce suntem aici. Caci vedem ca aproape din tot, a fost dat afara Dumnezeu. Si din indepartarea asta de Dumnezeu, ce lucru bun poate sa iasa? Propasirea? Bunastarea? Ascensiunea in cariera? Toate acestea sunt vanare de vant, daca ne pierdem sufletele.

MunteanUK said...

@ florinm

iti multumesc de gandurile bune si, avand macar un cititor, poate ca n-a fost chiar 'degeaba' efortul meu (tot azi am scris nu mai putin de 5 texte pentru serviciu!!!).

totusi, nu vad cum urarea ta "Ce bine-ar fi ca aceasta postare sa fie mai citita" s-ar putea implini, caci deja ti-am mai impartasit dubii in aceasta privinta.

am mari indoieli - si reiese chiar din postare, nu-i asa? - ca mesajele dinspre 'turma mica' mai pot ajunge la inima celor din 'turma mare'.

mai suntem cativa care scriem "cu durere si dragoste pentru omul contemporan", la fel ca Pr Paisie Aghioratul (desi suntem atat de departe de dragostea aceluia!). dar oare nu ne citim unul pe altul fara alt 'rasunet' al mesajului nostru?

***

sa nadajduim, totusi, ca nu pt inchipuitele merite personale, nu pt ce dorinta noastra de a spune, a exprima ceva - asupra careia planeaza mereu umbra slavei desarte - ci din milostivirea si lucrarea tainica a Presfintei Treimi s-o mai gasi cineva care, citind acestea, sa fie serios pus pe ganduri!

altfel, eu am sumbra imagine a unei lumi care, asemenea iudeilor din vremea cand Mantuitorul a propovaduit in lume, are urechile inchise si inimile impietrite.

nu zic sa ne creada pe mine sau pe tine, nu zic nici ca eu sau altul nu dam suficiente prilejuri de sminteala si ca ne traim credinta la intensitatea cu care scriem despre ea...

dar impietrirea in a nu recunoaste avortul drept ucidere (de dragul justificarii hedonismului propriu) sau impietirea in nu a vedea ca "totul era mai bine cu Dumnnezeu" si ca "totul este mai rau acum, fara El" nu inceteaza sa ma indurereze.

florinm said...

e citit articolul, nu-ti face griji...

chiar si un singur cititor, daca-si va pune intrebari, e mare lucru!

Anonymous said...

si eu le citesc - postarile, doar ca nu am avut si timp sa raspund/comentez.
cred, in continuare, ca si din "turma mare" poate intra (prin voia Domnului) asa..."intamplator" cineva pe acest blog, macar si ca sa citeasca si ceva despre uk. si poate citi si ...aceste postari... si ceva se poate "misca".
Numai Dumnezeu stie care-i sunt planurile pentru noi toti.
Raman ferm convinsa ca aceste site-uri nu sunt in van...
Poate cel de care spuneam in ex. de mai sus nu e interesat de anumite postari, dar spune altcuiva sa intre aici ca va gasi ceva despre uk... si acel altcineva va gasi insa acele postari de care (poate nu-si dadea seama ca) avea nevoie...
Tocmai am vazut si alte natii care l-au alungat pe Dumnezeu, ca asa e traditia... ce trist...
sa n-ai indoieli...
scrie, te rog, in continuare, "cu durere si dragoste pentru omul contemporan"
Cuv. Paisie avea atata dragoste incat il iubea si pe tangalachi, dupa cum spunea.
noi...muuult mai putina, dar macar atat cat este s-o daruim si noi...
Multumesc.
Doamne ajuta!
C.L.

MunteanUK said...

@ florinm & C.L.

multumesc de gandurile venite spre 'consolare', ca mai am si eu doi cititori/fani :-)

[...let's say four, if I were to add my Scottish friend, Gregor + another Romanian reader, Mihai!]

am cam obosit de blogging si ma gandesc destul de des la ziua in care voi scrie o ultima postare de genul "THIS PROJECT STOPS HERE", caci nu stiut cat de 'relevant' mai este ce scriu aici.

nu cred sa fie blogul meu altceva decat inca o voce care striga in pustie, o repetare a acelorasi lucruri (cu unele particularitati, sub amprenta experientei proprii, cu referiri la UK) spuse (si tratate mult mai bine!) pe alte siteuri.

altfel, probabil ca aveti dreptate si nu trebuie sa iau drept reper pentru evaluarea impactului blogului niste lucruri masurabile, gen accesari si comentarii.

de va voi Domnul, si un singur cititor se va putea folosi de ce scriu... cat o mai fi sa scriu aici... tot numai El stie...

Anonymous said...

Doamne ajuta!
Patrunde greu sunetul acestei melodii in urechile omenirii robotizate. Pana si blogosferistii ortodocsi sunt mai preocupati de certuri si mai putin de ceea ce ar trebui. Daca privesti atent vezi bine ca nu ne mai pupam intre noi ca ideii si concepte, nu mai avem intelegeri comune desi impartasim aceeasi credinta.
Dar si aceste articole fie ele chiar si pentru un singur cititor merita. Parintele Cleopa predica odata unei multimi de soldati veniti in pelerinaj si nu era nici-unul atent. Un alt calugar i-a atras atentia ca era batjocorita predica lui iar parintele a zis ca fie si ptr unul singur el tot predica. Dupa o luna un capitan a venit la chilia sa dupa ce cateva cuvinte din predica cazusera in inima lui si-l determinasera sa vina sa ceara sfat. Asa si tu sa faci!
Genul blogului tau are targhetat un segment din internauti dupa felul in care l-ai conceput asa ca mergi mai departe pe felia pe care ti-ai ales-o!
Eu fiind foarte inghesuit cu timpul, recunosc am intrat foarte rar. Bine ca-ti mai aduci aminte si mai faci cate un news-letter catre prietenii adormiti.
De zis, sunt multe, dar ce sa facem ?
Dumnezeu sa-ti ajute in continuare!

Cristian Stavriu

magda s said...

Vreau sa cred ca un duh curat al lui Dumnezeu m-a calauzit ca sa sa va descopar astazi pe amundoi:pe tine,MunteanUK si pe florinm ("N-am cuvinte")si asta prin intermediul comentariilor pe care acesta le-a facut pe site-ulPustnicului digital.
Si asta tocmai acum cand incepusem sa ma simt din ce in ce mai debusolata-deziluzionata-deceptionata de articolele unor asa numite bloguri anti-sistem(dintre care unul considerat de varf-cel putin dpdv al traficului...).Dumnezeu imi confirma,a nu stiu cata oara,ca asculta rugaciunea pacatosului daca,macar pt o secunda,este facuta cu"inima curata".Numai asa imi explic ca am ajuns aici,la voi.
vreau sa-mi promit mie insami ca am sa va citesc,prioritar,in continuare(alaturi de cei de la Razboi...si poate cu o oarecare rezerva ,de Pustninicul D)
Asa ca,in nici un caz sa nu abandonezi...
Felicitari asadar pt acest articol(am sa-mi fac timp sa citesc si din urma)si...
Slava lui Dumnezeu pt toate!Parca s-a spart o "vraja" din viata mea!

MunteanUK said...

@ Cristian

iti adresez aceleasi multumuri precum celorlati doi comentatori pentru randurile de incurajare, si sa dea Domnul sa fie cum imi urezi!

fie ca sa nu fie totul in zadar! eu sa am putere si ragaz sa scriu din inima, sa inving descurajarea, iar Domnul sa randuiasca in asa fel, incat sa ajute postarile mele pe cineva!

poate ca blogul meu eclectic, cu o amestecatura de lucruri avand ca fundal viata in UK, dar impregnat de viziunea unui credincios ortodox asupra lumii, va reusi sa 'pescuiasca' pe cineva...

ba poate ca - taman cand eram eu intr-un moment de descurajare - sa se intample o minune, dupa cum reiese din comentariul de mai sus (magda s 18 August 2010 15:38)...

*** *** ***

@ magda s

sa dam slava Preastintei Treimi ca ai poposit pe doua bloguri (inlusiv cel de fata) intr-un moment oarecum mai dificil, de tulburare, cand cautai lamuriri!

desigur ca m-as bucura sa stiu ca ai sa gasesti si alte lucruri de folos in cele postate de mine si astept cu interes comentariile tale!

Anonymous said...

cand am scris comentariul de mai sus m-am gandit si la mine, cum am "aterizat" brusc acum cateva luni pe blogul tau, exact atunci cand aveam nevoie de ceva...eu nu stiam exact ce, dar a stiut...Dumnezeu.
Si nu pot decat sa-I multumesc.
Uite ca azi a mai "aterizat" cineva (dupa cate am inteles din comment). exact cand avea nevoie...Nu doar cei din "turma mare" au trebuinta...
vezi!?
:-)
C.L.

Mihai said...

Astazi un prieten mi-a povestit despre tragedia petrecuta la maternitatea Giulesti...intr-adevar o tragedie, Dumnezeu sa mangaie sufletele parintilor ce si-au pierdut pruncii.

Reactii ale presei: de vina este sistemul sanitar, ministerul sanatatii, guvernul boc, presedintele basescu. Case closed. Data viitoare aveti grija cu cine votati.

Cam astfel ar fi tratat cazul anumite publicatii si televiziuni, dupa spusele prietenului meu.

Toti le plang de mila copiilor morti si parintilor lor (unii poate chiar cu sinceritate si nu neaparat avand interese ascunse) dar nimeni nu-i plange pe cei omorati inca inainte de a fi nascuti. Nu ai auzi pe careva sa spuna ca maternitatea Giulesti are cel mai mare numar de avorturi din Bucuresti (informatie provenita tot de la prietenul de care pomeneam), ca acolo sunt omorati cu buna stiinta mult mai multi prunci decat cei care au pierit in tragicul accident.

Vazand apoi niste statistici oficiale cu privire la rata avorturilor de la noi din tara am ramas socat. Se pare ca anii '90, '91, '92 au fost cei mai sangerosi, numarul avorturilor fiind comparabil cu cel al nou-nascutilor vii.

Bine in schimb ca stim sa iesim in strada cand ni se taie 25% din leafa si traim mai prost (dpdv economic) - ca doar deh, avem spirit civic, protestam (si atat, de munca mai multa si mai eficienta nu vrem sa auzim) - dar le refuzam dreptul la viata atator suflete nevinovate.

***

Bogdan,

nu stiu ce vei face in continuare in legatura cu proiectul MunteanUK, dar pot spune din toata inima ca timpul petrecut urmarind si citind acest blog nu a fost pierdut in zadar.

Cred ca am lecturat articolele de pe MunteanUK in proportie de 100% (sa zicem 99.5% - poate mi-o fi scapat vreunul) si nici unul nu mi s-a parut impertinent, nelalocul lui sau plictisitor ci dimpotriva: toate mi-au captat atentia si cred ca am ramas cu ceva in urma lecturii.

Deasemenea ti-am mai urmarit si articolele din Gandul (desi intr-o proportie mult mai mica, comparativ cu blogul) si am fost placut impresionat in aceiasi masura.

MunteanUK said...

@ C.L.

ei, de acum cazul tau nu se mai poate pune la socoteala intre motivele pro sau contra de a mai tine acest 'MunteanUK' in viata.

deja esti nu doar o 'fana', ci o colaboratoare, gratie imaginilor oferite pentru unele postari, dar si a zecilor de comentarii cu impresii 'de la fata locului', din propriile experiente in UK.

prezenta 'C.L.' pe acest blog este atat de vizibila, asa incat orice ai scrie 'de bine', ar putea fi interpretat ca 'lipsit de obiectivitate' de rauvoitori.

oricum, eu iti multumesc pt toata colaborarea; mai am postari la care ai putea comenta, si poze de la tine de publicat, cand le-o veni vremea.

MunteanUK said...

@ Mihai (partea 1)

din "astazi mi-a povestit un prieten despre tragedia..." reiese ca nu ai fi in Romania sau ai purces la punerea in practica a proiectului tau de asezare la tara?

ai reusit sa iti 'reformatezi' mediul de viata? desi cred ca - echilibrat cum te arati in prezenta pe blogul meu - nu ai nimic de-a face cu ratacitele indemnuri de 'rupere de sistem'...

toti de pacat trebuie sa ne rupem, astfel ca sistemul sa nu ne poata face nimic. in acest sens, poate ca viata la tara, te va ajuta sa te concentrezi deopotriva si asupra profesiei, si asupra vietii spirituale care este, intr-adevar, destul de afectata de 'traiul modern'.

***

cat despre evenimentul in sine de care amintesti, mi-a fost destul de greu sa ma refer la el si pe blog, in afara a ceea ce am scris pentru serviciu:

http://www.gandul.info/news/care-e-singura-tara-in-care-au-mai-murit-bebelusi-intr-un-incendiu-la-maternitate-exclusiv-6948808

zic ca mi-a fost greu atat din pricina ritmului de munca din ultimele zile, cat si pentru ca - in aceste zile cand fiecare vrea sa zica ceva pe acest subiect - eu nu stiu ce sa zic...

...sau, mai degraba, cred ca as zice lucruri care ar soca aceasta Romanie tinuta ascunsa de o jalnica spoiala 'politic corecta' (stat UE, stat de drept, regim democratic blah-blah), sub care se scalda intr-un vesnic "merge si asa" si unde fiecare da vina pe altul si nimeni nu isi asuma nimic.

tocmai in postarea de fata, la care comentam noi acum, vorbeam de 'dezintegrarea' natiunii romane in lipsa reperului fundamental (Mantuitorul Iisus Hristos), iar acest tragic eveniment vine ca o noua chemare la 'pocainta' pentru toti romanii.

nu incompetenta, delasarea, lipsa de finantare, nu conducerea tarii sunt 'vinovate' direct de ceea ce s-a intamplat. acestea toate sunt expresia lipsei noastre de pocainta, sunt consecinta pacatelor de care nu vrem sa ne lasam, nu cauzele insele.

cauza este numai una, PACATUL, dar cel ce vorbeste de asa ceva in ziua de azi este automat catalogat drept un 'dereglat', 'fanatic religios', 'nebun' sau in orice alte feluri mai politic corecte gen 'intolerant' :-(

***

si cum ne-am inchipui noi ca cineva, vreodata, sa-si mai asume o vina in tara aceasta, cand de mult (sau poate niciodata in viata lor) nu s-au spovedit, nu au facut acest exercitiu de umilinta si de sinceritate fata de ei insisi?

ma rog, ministul Sanatatii este maghiar, poate protestant, dar aspectul este irelevant, nu vreau, Doamen fereste, a se intelege ca îi acuz pe cei nespovediti de 'crima' asta, caci poate nici nu au auzit de Sf Spovedanie!

vreau doar sa zic ca, din pricina acestui proces foarte accelerat de 'decrestinare' prin care trece si Romania (nu doar UK sau alt stat occidental), oamenii au pierdut notiunea de pacat si, odata cu acesta, nici nu mai simt vreo vinovatie.

vrem responsabilitate politica, civica sau profesionala?! ce naivi suntem! cum putem sa cerem asa ceva de la niste oameni care au devenit, de multa vreme, iresponsabili fata de propria constiinta?

si iarasi nu vreau sa ma refer la niste anumiti 'ei' (clasa politica, medicii etc), ci la noi toti! cu cat ni se sterge din minte ideea de pacat, cu atat nu ne mai gasim raspunzatori de nimic!

cata vreme majoritatea suntem preocupati "sa ne traim viata la maxim, sa cautam senzatiile tari, sa ne satisfacem poftele, sa ne ascutim simturile, sa ne educam nevoile" (citez din primul comentariu de mai sus), cu greu mai putem pricepe sensurile adanci ale unor evenimente grave precum cel de la maternitate.

totul ni se pare absurd, nedrept, revoltator, dar nu intelegem si 'de ce' anume, caci am pierdut dimensiunea spirituala a lucrurilor.

noi am vrea explicatii juridice si stiintifice, plus trageri la raspundere, dar nu intelegem ca stiinta si in general 'gandirea trupeasca' (care nu vede decat lumea aceasta trecatoare) nu poate deslusi nimic!

Mihai said...

Bogdan,

din pacate nu am apucat inca sa pun in practica proiectul de mutare la tara. Ar mai fi cativa pasi de facut, iar in ultima vreme nu prea am mai avut energia necesara de a ma ocupa si de acest plan.

Nici din tara nu am plecat, doar ca nu am mai pornit televizorul de cateva zile si nici ziarele nu le-am cercetat. Voi citi negresit articolul tau din Gandul, dealtfel singurul ziar pe care-l mai parcurg ocazional.

Intr-adevar nu caut o "rupere de sistem" in primul rand pentru ca acest lucru nu mai este posibil in lumea in care traim.
Naivi sunt cei care cred ca daca schimba mediul urban cu cel rural (ba chiar daca se retrag in vreun loc pustiu, unde sa se indeletniceasca cu agricultura) vor putea scapa de "sistem".

MunteanUK said...

@ Mihai (partea a 2-a)

este irelavant daca la aceasta maternitate a Spitalului "Panait Sarbu" se produc cele mai multe avorturi din Bucuresti, insa nu pot decat sa fiu cu totul de acord cu ceea ce aduci in discutie.

cu adevarat, ma pune pe ganduri cat de ipocrita poate fi lumea, cum plange, chipurile, pentru pruncii morti acum, dar isi inchide inima fata de macelul care rapune milioane de alti copii.

eu sunt convins ca cele petrecute sunt inca un 'semnal de pocainta', poate inaintea unui 'si mai rau' care ar urma sa vina.

si nimeni nu poate sa-i bage vreo vina lui Dumnezeu, caci - in afara chemarii la pocainta permanenta, prin Biserica Sa - cu blandete, gradat, ne tot da niste semnale.

mai intai, a fost o iarna care sa ne aminteasca ca mai poate sa ne fie si 'frig', si nu "autoritatile au fost luate prin surprindere" (sintagma-sablon rumegata de televiziuni), ci noi toti am fost surprinsi de ce ger si cata zapada poate veni.

apoi, in ultima luna de primavara, iata ca ne-a bagat Domnul 'mana in buzunare' cu ajutorul Carmaciului de El ingaduit asupra noastra: taieri salariale (de care n-au scapat nici cei din sectorul privat) si taxe mai mari.

ulterior, un val de inundatii, care au rapus foarte repede 22 de oameni, urmate de canicula fara precedent.

in fine, iata acum inca un semnal, si mai dureros - moartea a cinci (pana acum, ceea ce inseamna ca am egalat situatia din India!) nou-nascuti, in conditii despre am mari indoieli ca vor fi vreodata pe deplin elucidate.

cate un 'acar Paun' or gasi ei, dar nu cred ca va putea fi vorba de o tragere la raspundere cuprinzatoare. apoi, nici nu stiu cat ar fi de folos, 'sa plateasca' cutare sau cutare, daca noi nu pricepem ca TOTI avem un pret de platit!

oare sangele a milioane de copii avortati in tara aceasta se mai poate 'spala' cu 1-2 condamnari penale sau prin 3-4-5-n tragedii similare?!

nu, ci pana natiunea asta nu va ajunge la o adevarata zdrobire de inima, ma tem ca Domnul ne va trece prin multe imprejurari care sa zdrobeasca invartosarea inimilor.

vorbesc aici de un Dumnezeu crud, instransigent si razbunator? nu, nicidecum, ci de un Tata ceresc cu indelunga rabdare, Care ne tot da prilejuri de pocainta...

El nu vrea sa pierim toti, subit, ca acesti copilasi, ci sa ne schimbam inimile, sa ne lasam de pacate, astfel ca, orice ne va aduce viitorul (si 'trai bun' in niciun caz), si de-a fi sa murim, sa ne ducem la El.

de aceea de tot da 'semne', doar-doar ne-om pocai... dar ce facem noi?

auzim clopotele bisericilor si ne amintim sa mai dam pe acolo, dar o facem pt a lasa cate un acatist mai degraba blasfemic, sa ne dea Dumnezeu masina, casa, serviciu, casatori, castig la loto...

vedem tot soiul de dureri ale celor din jur, de la inundatii la prunci carbonizati, dar nu folosim durerea sufleteasca pe care o resimti in mod firesc pt a ne aminti de pacatele noastre, ci o canalizam ca furie contra Carmaciului si a tagmei de 'lideri' care ne umilesc zilnic.

pur si simplu, cu totii traim intr-o indaratnicie diavoleasca in a nu vedea ca durerea copilasilor arsi de vii este doar un varf de aisberg din durerea muta a milioane de copii nenascuti!

***

iar daca cele de mai sus sunt valabile referitor la 'turma mare', nici in interior 'turmei mici' lucrurile nu stau mai bine deloc.

nici Adormirea Maicii Domnului, nici pomenirea de a doua zi a Sf Martiri Brancoveni nu au putut servi drept prilej de pauza pentru cei angrenati in diputa de-o parte si de alta a notiunii de 'rupere de sistem'.

parca cele doua mari momente din viata Bisericii noastre ar fi fost doar chestiuni 'secundare', iar mult mai important era ca fiecare sa-si dovedeasca 'dreptatea'.

MunteanUK said...

@ Mihai (partea a 3-a)

in ambele 'turme' situatia nu reflecta decat lipsa de pocainta a fiecaruia, din care numai Domnul mai poate incerca sa ne scoata.

sa luam aminte ca strabunicii si bunicii nostri au trecut prin doua devastatoare razboaie mondiale, prin Marea Criza din `29-`33, prin represiunea stalinista si prin colectivizare...

iar necazurile lor au venit in conditiile in care acum 80-70-60 de ani absolut toate pacatele generalizate azi (de la neascultarea de parinti, hainele necuviincioase, pana la fumat, curvie, avorturi etc) erau mult mai putine.

daca pe inaintasii nostri nu i-a crutat Dumnezeu - si poate multi s-au mantuit, prin moartea pe campuri de lupta, lagare sovietice, inchisori din vremea lui Dej - de ce ne-ar cruta pe noi, aceasta generatie rasfatata, impertinenta si adancita in pacate de moarte?

***

la ce mari si nemaipomenite se anunta incercarile vremurilor, chiar ca este ridicol a crede ca 'ruperea de sistem' este o solutie sau macar o 'facilitare' a imbunatatirii vietii duhovnicesti.

acolo unde suntem fiecare, sa incercam a da masura credintei noastre. fara panica, fara friica, fara gesturi extreme si mai ales fara a crede ca ceva 'exterior' ne poate fi piedica a mantuirii.

oricat ar fi de rau, 'sistemul' ramane ceva exterior. daca noi nu daruim inimile noastre celor lumesti, lumea nu poate intra in inima, ca de-ar fi ceva 'cu forta', n-ar mai exista libertatea omului de a alege.

***

iti multumesc si tie de incurajari si sa-I multumim Domnului dc si tu, alaturi de altii care s-au exprimat mai sus, ai gasit ceva de folos in acest 'MunteanUK'.

intotdeauna, astept cu interes orice comentarii, mai ales contributii serioase precum in postarea legata de 'riscul' la care te expui denuntand o infractiune in UK.

Anonymous said...

bogdan,
chiar si numai pentru acest comentariu in 3 parti al tau, ar trebui intrat pe blogul tau.
este...spus atat de bine...
multumesc inca o data.
C.L.

iulia said...

Zilele trecute, adica dupa aproape trei ani, s-a dat o prima sentinta in dosarul incendiului de la maternitatea Giulesti: “desigur” primii vinovati, asistenta si electricianul, urmeaza sa plateasca prin cativa ani de inchisoare, iar maternitatea si fostul manager al spitalului vor avea de platit amenzi penale considerabile. Decizia nedefinitiva nu multumeste nici una dintre parti si va fi prin urmare atacata la Tribunalul Bucuresti... lipsa de personal si a bunei organizari din spitalele romanesti de stat, care au jucat un rol important in producerea tristului eveniment, raman in continuare neschimbate!

Pe de alta parte nu pot sa nu ma intreb, cum ar fi aratat lucrurile, daca un astfel de incident ar fi avut loc intr-una din multele sectii din intreaga tara, precum sectia de recuperare pediatrica “Sf. Maria” din Iasi, in care copii abandonati cu varste intre o luna si doi ani, fratii si surorile noastre mai mici, nu ies niciodata afara, stau culcati in patuturi si privesc tavanul, fara jucarii sau afectiune (pana nu demult de cei aproape 60 de bebelusi ocupandu-se doar doua asistente si un medic)...

… ei sunt cei care poarta o mare parte din crucea grea pe care poporul roman o are pe umerii sai, si care devine din ce in ce mai grea, ca urmare a faptelor enumerate in comentariile de mai sus.

Dar pentru ca vreau sa adaug un comentariu la tema articolului pe care l-am citit pentru prima data zilele acestea – “Mai sunt romanii o natiune crestina?” - revin acum asupra pacatului, cuvant care in limba ebraica inseamna “ratarea tintei”, adica a lui Hristos, caci tinta noastra, a crestinilor, El este… ei bine cat timp “turma cea mare” nu crede in existenta lui Hristos, cum ar putea sa se gandeasca, catusi de putin, la ratarea lui Hristos, adica a tintei, cum ar putea sa se gandeasca prin urmare la pacat? Pacatul nu exista, pentru multi dintre fratii si surorile noastre, botezati de atlfel in numele Sfintei Treimi, asa cum nici cel rau, de pilda, nu este decat un personaj “de poveste”… un personaj imaginar pe seama caruia se poate glumi din cand in cand sau al carui nume poate fi chiar pomenit, in momente de stres sau suparare, din ce in ce mai dese in viata, doar doar ne vom descarca mai usor si vom trece cumva mai repede peste momentele cu pricina…diavolul a castigat o batalie importanta cu multi dintre romani - poporul care s-a nascut crestin - prin simpla viclenie de a-i face pe semenii nostri sa creada cu adevarat ca el nici nu exista! A castigat o batalie, dar nu si razboiul! Si asta o stie, o simte si o crede din toata fiinta ei, turma cea mica!

In opinia mea, turma cea mica, cu toatele pacatele si neputintele ei, tine Romania crestina si stie ca pacatul trebuie urat, dar turma cea mare trebuie iubita!!! pentru ca, in urma cu doua mii si ceva de ani, pamantul intreg era o „mare turma” pe care Hristos a preschimbat-o prin dragostea Sa.... si jertfa de pe Cruce!

iulia said...

Ceata Sfintilor romani, stiuti si nestiuti, se roaga mult Bunului Dumnezeu pentru poporul romanesc! si simt ca, si datorita lor, Romania, spre deosebire nu doar de vestul amortit intr-un „dolce far niente” sufletesc, ci si spre deosebire de tari ortodoxe precum Bulgaria si Serbia, se imbraca intr-un strai duhovnicesc de sarbatoare in fiecare zi de praznic al Bisericii Dreptmaritoare!

Si pentru ca Insusi Mantuitorul Hristos ne indeamna prin cuvantul Evangheliei din a treia duminica de dupa Rusalii, sa nu ne afundam mintea si sufletele noastre in intuneric, ci sa-L punem pe El in centrul vietii si preocuparilor noastre, pentru ca toate celalalte se vor adauga noua, sa ramanem cu nadejdea ca Mare e Dumnezeu si ca El stie de ce ingaduie lucrurile asa cum sunt.

Parintele Nicolae Steinhardt, gandindu-se la dragostea lui Dumnezeu si la mila cu care Acesta il judeca pe om, spunea: "In fiecare zi, Dumnezeu sta un ceas pe scaunul dreptatii si 23 de ceasuri pe scaunul milei." Sa nadajduim asadar in mila lui Dumnezeu, fara a uita insa ca libertatea noastra de a alege intre bine si rau Il obliga sa fie si drept!
... si sa ne rugam precum ne invata si Cuviosul Paisie Aghioratul: „Dumnezeul meu, sa nu-i parasesti pe robii Tai are traiesc departe de Biserica; dragostea Ta sa-i aduca pe toti langa Tine!”

MunteanUK said...

@ iulia

Bine ai venit cu comentarii pe MunteanUK! Se vede treaba că, măcar o dată la câţiva ani, îmi dă Domnul câte un nou cititor, ca nu cumva să mă descurajez chiar de tot în a mai scrie! :-)

*

În ceea ce priveşte situaţia de la Maternitatea Giuleşti, nu este de mirare cum s-a făcut 'dreptate' (?!); s-a aplicat o veche soluţie (poate nu tipic românească, poate o practică şi alţii), anume aceea a găsirii unui ţap ispăşitor...

...precum a fost acarul Ion Păun în 1923:

http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=mozaic&a=citeste&s_id=82145

În orice caz, după cum scrie alt comentator (Mihai) această maternitate ar putea purta tot la fel de bine să poarte numele de 'abator' - căci este unul dintre locurile unde se fac cele mai multe avorturi din Bucureşti :-(

*

Vrăjmaşul mânturirii noastre nu se mulţumeşte doar să facă 'turma cea mare' (de oameni botezaţi, dar indiferenţi faţă de adevărurile de credinţă) să creadă că el nici n-ar exista.

Mai este un front propagandistic deschis, pentru a convinge cât mai multă lume că Biserica Ortodoxă Română este o instituţie pusă pe căpătuială, retrogradă, care trage ţara în jos, în loc să o ducă spre progres.

Fie şi formal, românii (cu toate multele noastre păcate) se află între naţiunile europene cu cel mai mare număr de oameni care cred în Dumnezeu:

http://en.wikipedia.org/wiki/Religion_in_Europe

Chiar şi dintre aceşti oameni indiferenţi religios se pot naşte mucenici, căci au Sf. Botez!

Tocmai de aceea duşmanii credinţei se luptă cu înverşunare pentru a rupe oamenii de Biserică, pentru ca această instituţie divino-umană să ajungă - de nu chiar o caricatură precum sunt aşa-zisele biserici papistăşeşti şi protestante - măcar foarte slabă, cu o influenţă cât mai redusă în societate.

Nu ştiu pe ce te bazezi exact, dar cred că ai intuit bine (sau ai informaţii în acest sens): în Serbia şi Bulgaria, aceste biserici ortodoxe surori îmi par că sunt într-o situaţie foarte grea. Şi mie îmi pare la fel.

*

Dacă ne luăm după capul nostru, doar motive de descurajare găsim, căci nimic nu merge spre bine în jurul nostru, iar în interiorul fiecăruia - ştim bine (cei care ştim, care nu ne facem iluzii) în ce hal suntem!

Totuşi, să ne încredem în mila Domnului şi, aşa cum spui, în rugăciunile Sfinţilor români!