De data aceasta, la originea protestului ilustrat de acest afiş nu stau ‘creştinii’ de la US, adesea consideraţi primii suspecţi de orice deranjantă şi neadecvată mustrare, în lumea politic corectă unde fiecare trebuie lăsat să facă ce vrea.
Şi nu doar să nu fie discriminat, dar să nu cumva să i se spună de către altcineva că nu este de acord şi că priveşte drept un păcat sau, pur şi simplu, drept o mare stupizenie o anumită alegere de viaţă (life choice).
Autoarele mesajului provin de la o mişcare feministă. Da, mă refer acea specie de femei care par să nu savurează nimic pe lumea aceasta decât a strâmba din nas la ceva.
Nu suportă să fie trimise să facă vreun doctorat la cratiţă, nici să nu fie ‘stapâne pe trupul lor’ şi să nu avorteze de câte ori vor. Mai nefeminine decât feministele acestea, mai rar găseşti, totuşi, de data aceasta, sunt şi eu de acord cu mesajul lor!
Pentru că acesta este un serial în limba română, deschis şi celor care nu-s bilingvi, iată traducerea:
ANTI-concursul de frumuseţe MISS BRIGHTON AND SUSSEX UNIVERSITY. Trupul tău este un câmp de bătălie. Un concurs de frumuseţe la Universităţile Brighton şi Sussex va fi ţinut luni (...) Credem că este ruşinos că astfel de lucruri se mai pot petrece.
Aceste concurente(,) [sic! – nici în engleză nu se pune virgulă între subiect şi predicat!] doar întăresc ideea că femeile, fie studente la universitate sau nu, există pentru a te uita la ele, pentru plăcerea privirii şi distracţia publicului masculin şi că ele trebuie să concureze una cu alta pentru a fi cea mai admirată.
TOATE VALORĂM MAI MULT DECÂT ACEASTĂ IDIOŢENIE DE TÂRG DE VITE, exclamă semnatarele: Sussex Women’s Group – afliliat la o reţea universitară de promovare a asasinării nenăcuţilor ca drept legitim.
Pe lângă acest afiş-protest venit dintr-o sursă care rămâne, pentru mine, de aceeşi subţirime morală precum multe aşa-zise ‘instanţe morale’ din UK, aş adăuga părerea despre aceste ‘concursuri de frumuseţe’ a Sf. Nicolae Velimirovici.
Nu o dată, l-am citat pe Sf. Nicolae (vezi aici şi aici), deoarece am convingerea că studiile sale din UK şi anii petrecuţi pe aceste meleaguri l-au ajutat să vadă mai bine decât alţii putreziciunea morală a unei lumi care, o fi visând ea binele, dar care nu poate fi decât nebine în afara cunoaşterii adevărate a lui Hristos.
Ceea ce îi scria*** Sf. Nicolae unei mame încântate că fiica ei a câştigat un astfel de titlu de frumuseţe, cândva între cele două războiale mondiale, ar fi valabil şi astăzi ca oricând:
“Îmi aduceţi la cunoştinţă, cu prostească bucurie, că fiica dvs a fost aleasă miss. Ca şi cum aţi aştepta să vă felicit. Mie îmi e ruşine şi să scriu despre acest lucru, iar în loc de felicitări vă fac cunoscută profunda mea compătimire.
Concursurile moderne de miss sunt un obicei al vechilor popoare latine. În fapt, este doar un comerţ abil disimulat cu prostituate. Aţi urmărit soarta multor miss din Europa? Ce trist! Căsnicii stranii, copii din flori, procese senzaţionale între soţi, sinucideri. Iată-vă rubrica la care sunt înscrise de obicei, «reginele frumuseţii»! (...)
Dintre toate ispitele cu care omul are a se măsura în sine însuşi, frumuseţea este oricum, cea mai anevoie de biruit. Ea a fost biruită de Sfânta Ecaterina şi Varvara şi Anastasia şi Parascheva şi multe altele, care au cunoscut în sine o frumuseţe mai înaltă decât cea de pe sine.
Dar va putea oare, să o biruie fiica dvs, care este lipsită de o vedere duhovnicească puternică şi care s-a expus o dată de bunăvoie la târgul frumuseţii? Să nu dea, Dumnezeu, Puternicul! Căci frumuseţea este un gheţar de pe care se alunecă sigur în adâncul de foc”.
NOTĂ: Fragmente reproduse din cartea Sf. Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de azi, vol.I, Sophia, 2002, p. 226-227.
[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la /For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]
1 comment:
si de data asta ai pus punctul pe "i".
C.L.
Post a Comment