Tuesday 1 June 2010

Liberă să alegi... uciderea unei FIINŢE UMANE nenăscute [Free to choose… the killing of an unborn HUMAN BEING]

De Ziua Internaţională a Copiilor – câţi or mai reuşi a se strecura prin sita unei industrii ucigaşe – nu ştiu cât ar mai putea rezona vreun apel antiavort cu inimile împietrite ale românilor (sau ale oricăror civilizaţi cetăţeni ai UE).

Deja, este foarte posibil ca mulţi pensionari dintre cei care se târâie de la o pensie la alta şi pe care se face un experiment în aceste zile, să îşi primească plata pentru o parte din zecile de milioanele de avorturi care împovărează România.

Este doar începutul. Peste încă 20, maximum 30 de ani, lipsa nenăscuţilor dintre noi va reprezenta o catastrofă economică faţă de care actualele vremuri de criză să pară o ‘epocă de aur’. Desigur, dacă mai îngăduie Dumnezeu lumea încă 20-30 de ani.

Despre faptul că se doreşte facilitarea cu orice preţ a avorturilor; că în spatele asasinatelor stau oameni de afaceri prosperi; că, de câteva decenii, omenirii civilizate (?!) i se vâră pe gât mitul suprapopulării... am tot scris.

Nu ştiu cu ce folos, nu ştiu cui îi mai poate păsa – mai ales dintre cei cărora nici de mântuirea proprie nu le pasă, darămite să simtă gravitatea acestui asasinat în masă pentru întreaga omenire, aşadar pentru fiecare dintre noi.

Măcar am grupat nişte linkuri (vezi aici, aici, aici, aici, aici, dar şi în alte locuri) care, poate, i-or fi de folos cuiva care intră pe acest blog. Sunt atâţia alţii care au spus ceea ce tot spun eu – şi mai argumentat, şi mai iscusit.

Acum, vreau să atrag atenţia asupra altui cadou otrăvit pe care l-a primit România din UK – o filială a acestei organizaţii care vrea să faciliteze cu orice preţ uciderea nenăscuţilor, ascunsă după tot felul de eufemisme.

Ar fi nenumărate lucururi bune pe care le-am fi putut învăţa de la britanci, dar văd că nu ne putem lăuda cu prea multe. În schimb, avem şi noi acelaşi drept la alegere, dar şi această fundaţie care să asigure, doritoarelor, “cele mai bune servicii” (oare?!).

Multe lucruri distrugătoare (atât pentru trecătoarea noastră viaţă de acum, cât şi pentru cea veşnică!) sunt ‘la liber’ de decenii, aşa încât nu cred că s-ar mai putea interzice avortul. Nici nu cred că vreo interdicţie ar avea vreun efect mai puţin nociv.

Eu aş vrea numai ca oricine se vede pusă în faţa alegerii unui “serviciu rapid, sigur şi profesionist” şi ajunge pe mâinile aceste organizaţii care promite “sentimentul alegerii bine făcute”, să ştie ce alege de fapt.

Nimic altceva decât uciderea unui OM nenăscut. Aceasta este alegerea. Legea nu o pedepseşte, dar pedeapsa vine negreşit pentru cine nu se căieşte de acest păcat.

Iar aceşti prieteni ai femeilor, ai ‘dreptului la alegere’, nu-s deloc mai prieteni decât a fost şarpele din Grădina raiului cu Eva. Sunt prieteni şi cu autorităţile avorţioniste din China, au fost prieteni şi cu naziştii, de la care cei din urmă au luat ideea eugeniei.

De fapt, nu drepturile femeilor, cât mai ales propriile fantasme ucigaşe (justificate de ‘binele omenirii’) au fost scopurile dragi ale fondatoarei. Care avea să moară de cancer la sân – la fel ca milioane de alte femei care au făcut avorturi ori se încred în beneficiile contraceptivelor.

Ştiu că este o afirmaţie în răspăr cu autojustificărtile hedoniste ale omenirii de azi, care NU doreşte să fie deranjată de mici adevăruri, la fel cum nu-L doreşte pe Iisus Hristos, Adevărul.

Doar lumea nu vrea să creadă nici că fumatul ucide... Cel puţin în acest caz, ţigările înrobesc prin lanţurile dependenţei. Dar cine poate invoca scuza că este dependent de ucidere şi că aceasta ar fi un act necesar?

Totuşi, cine vrea, poate citi aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici şi aici despre legătura dintre avort + anticoncepţionale şi cancerul de sân, dar şi despre mitul propovăduit drept adevăr ştiinţific vreme de decenii că nu ar exista vreo legătură.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

3 comments:

Anonymous said...

Ma intristeaza foarte mult toate acestea.
Din pacate respectiva organizatie este de multi ani in Romania si...peste tot...
M-a impresionat o intamplare-adevarata (probabil cunoscuta, dar eu abia am auzit-o) cand la un preot a venit o femeie care i-a spus ca ea vrea sa faca avort. Hotarata. Preotul a rugat-o sa astepte pana la sfarsitul slujbei. Insa la predica, la un moment dat spune enoriasilor: "acum as vrea sa ne rugam pentru d-na X, care VA NASTE un copil". si toti au participat la rugaciune si d-na respectiva a nascut apoi copilul.
Mi s-a parut extraordinar acest mod de "abordare". Daca ar fi spus nu, etc. era posibil sa-si duca gandul la capat, dar asa lumea a aflat, nu mai avea nimeni de comentat (cum se intampla de multe ori), etc.
Doamne ajuta!
C.L.

Anonymous said...

C.L.,
foarte interesanta "abordarea" preotului, imbucurator rezultatul dar a incalcat regulile de confidentialitate.

MunteanUK said...

@ Anonymous + C.L.

poate ca o fi vorba de o abordare pe care unii s-ar grabi sa o numeasca 'neortodoxa'...

...totusi, in niciun caz nu a fost vorba de vreo 'crima' de genul uneia pe care iezuitii si alti 'intelepti' din lumea catolica sa o justifice in mod sadic prin 'scopul scuza mijloacele'.

slujitorul Domnului si-a facut datoria asa cum l-a luminat Dumnezeu! iar rezultatul a fost bun: "d-na respectiva a nascut apoi copilul".

in aceeasi masura in care, dpvd laic, avocatul si medicul nu trebuie sa incalce 'regulile de confidentialitate', preotul are o si mai mare raspundere sa tina toate tainele incredintate de credinciosi.

doar ca in acest exemplu este putin ridicol a face caz de aceste 'reguli'.

sa nu uitam ca si Mantuitorul nostru a incalcat de nenumarate ori 'regulile Sabatului' din vremea aceea, vindecand oameni - atat trupeste, cat si sufleteste!