Femeile în UK (24) [Women in the UK]

Nu se îmbracă (sau ar fi trebuit să spun dezgolesc?! – că aceasta se petrece cu atâtea alte fete, inclusiv în România) pentru a atrage atenţia unor amorezi, fie ei şi unii pasageri.

Nici nu se vopsesc sau poartă bijuterii (sau poate nu e un nume potrivit pentru chestiile acelea?!) care să aibă, măcar la o primă vedere, vreun efect de înfrumuseţare.

De fapt, parcă scopul ar fi cu totul altul – să scandalizeze. Numai că efectul nu se mai produce în UK, unde aproape nimeni nu se mai miră de ciudăţenii, nu mai întoarce capul, nu mai strâmbă din nas, darămite să şuşotească ceva.

Că o fi un soi de politeţe (British Civility) a celor care îşi văd de treaba lor (mind their own business) sau o atotcuprinzătoare diferenţă – nu ştiu. Dar aş fi curios să aflu :-)

Este imposibil să nu remarci cât de indiferentă rămâne lumea pe străzi la mesajele vizuale pe care vor să le transmită unele adolescente din UK, care n-ar avea nicio şansă de a rămâne neremarcate în România.

De la un “Uite-o şi p-aia...” până la “Vai, tinerii din ziua de azi…” ori “Aşa ceva, pe vremea mea…”, fluierături, priviri încruntate sau zeci de capete întoarse, efectul ar fi garantat la noi.

O veritabilă atragere a atenţiei s-ar produce în România, faţă de Marea Britanie, însă tot nu ar însemna ceva care să merite efortul celor care or fi investit timp, bani, răbdare etc în a-şi modifica înfăţişarea în felul respectiv.

Mă rog, poate unii (unele) poate chiar aceasta vor să primească – aversiune – şi să consume drept hrană a sentimentului “da, chiar sunt altfel, am ceva de spus” toate privirile şi gesturile dezaprobatoare primite când ies în lume.

Din păcate, aproape nimeni şi aproape niciodată nu stă de vorbă cu ciudaţii, pentru a afla dacă au ceva de spus, cum or crede mulţi despre ei înşişi. Înfăţişarea este al lor Speakers’ Corner.

De câteva ori – din curiozitate tipic românească, jurnalistică sau pur şi simplu ca defect personal – m-am angajat în câte o mică pălăvrăgeală (chat) cu astfel de personaje.

De fiecare dată am înţeles că, dincolo de înfăţişarea scandaloasă, persoanele respective voiau să transmită ceva, căutau ceva, deşi nu ştiau ce anume. Şi ciudăţenia aspectului exterior nu este neapărat un semn de instabilitate psihică sau devianţă socială, cum adesea socotim.

Ba dimpotrivă. De mai multe ori am văzut tinere cu aparenţă de fete respectabile moarte de bete sau care te lăsau mut de cât de inteligente :-) erau. În acelaşi timp, cu astfel de ciudate, parcă aveai ce vorbi.

Iar gheaţa se sparge simplu. În loc de o grimasă (care uneori îţi vine involuntar), pune-ţi pe faţă un zâmbet (numai la filmări cu încetinitorul se pot face diferenţieri între zâmbetele sincere şi cele forţate!) şi spune ceva de genul:

“Ce culoare [ori altă chestie] interesantă!”, sau “Cum ţi-ai făcut părul aşa?”, sau “Ce vrea să reprezinte…?” sau “Împotriva a ce protestezi?”.

Aproape sigur şi aproape mereu vei avea parte de răspunsuri. În primul rând, chipul aparent fioros (din cauza decoraţiunilor bizare) din faţa ta se va însenina, uimit de întrebare şi de faptul că cineva chiar vrea să audă mesajul pe care – repet! – nici persoana respectivă nu-l ştie, nu şi l-a structurat încă în minte.

Pare jalnic ca, în lumea civilizată în care pretindem că trăim, să ai ceva de zis prin culori fistichii în păr ori prin nu doar unul (ci 3-4-5-etc) belciuge în nas, buze, urechi, sprâncene… Adică într-o manieră de comunicare specifică mai degrabă aborigenilor din Australia.

Este încă şi mai dureros că mulţi dintre semenii noştri au nevoi de astfel de caraghioase abţibilduri în a se adresa lumii din jur şi sigur nu ştiu de minunea “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat”.

Totuşi, poate tocmai ei sunt leproşii cu care ar sta astăzi la masă Mântuitorul (nemascat, nedeghizat, la a Sa Epifanie). Sunt cei care poartă o autoindusă lepră, pe care nimeni nu le-o va da jos cu forţa sau cu predici, ci, poate, cu zâmbete şi curiozitatea de a-i întreba “ce vrei să zici?”.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]