Friday, 6 January 2012

Femeile în UK (24) [Women in the UK]

Nu se îmbracă (sau ar fi trebuit să spun dezgolesc?! – că aceasta se petrece cu atâtea alte fete, inclusiv în România) pentru a atrage atenţia unor amorezi, fie ei şi unii pasageri.

Nici nu se vopsesc sau poartă bijuterii (sau poate nu e un nume potrivit pentru chestiile acelea?!) care să aibă, măcar la o primă vedere, vreun efect de înfrumuseţare.

De fapt, parcă scopul ar fi cu totul altul – să scandalizeze. Numai că efectul nu se mai produce în UK, unde aproape nimeni nu se mai miră de ciudăţenii, nu mai întoarce capul, nu mai strâmbă din nas, darămite să şuşotească ceva.

Că o fi un soi de politeţe (British Civility) a celor care îşi văd de treaba lor (mind their own business) sau o atotcuprinzătoare diferenţă – nu ştiu. Dar aş fi curios să aflu :-)

Este imposibil să nu remarci cât de indiferentă rămâne lumea pe străzi la mesajele vizuale pe care vor să le transmită unele adolescente din UK, care n-ar avea nicio şansă de a rămâne neremarcate în România.

De la un Uite-o şi p-aia...” până la “Vai, tinerii din ziua de azi…” ori “Aşa ceva, pe vremea mea…”, fluierături, priviri încruntate sau zeci de capete întoarse, efectul ar fi garantat la noi.

O veritabilă atragere a atenţiei s-ar produce în România, faţă de Marea Britanie, însă tot nu ar însemna ceva care să merite efortul celor care or fi investit timp, bani, răbdare etc în a-şi modifica înfăţişarea în felul respectiv.

Mă rog, poate unii (unele) poate chiar aceasta vor să primească – aversiune – şi să consume drept hrană a sentimentului da, chiar sunt altfel, am ceva de spus” toate privirile şi gesturile dezaprobatoare primite când ies în lume.

Din păcate, aproape nimeni şi aproape niciodată nu stă de vorbă cu ciudaţii, pentru a afla dacă au ceva de spus, cum or crede mulţi despre ei înşişi. Înfăţişarea este al lor Speakers’ Corner.

De câteva ori – din curiozitate tipic românească, jurnalistică sau pur şi simplu ca defect personal – m-am angajat în câte o mică pălăvrăgeală (chat) cu astfel de personaje.

De fiecare dată am înţeles că, dincolo de înfăţişarea scandaloasă, persoanele respective voiau să transmită ceva, căutau ceva, deşi nu ştiau ce anume. Şi ciudăţenia aspectului exterior nu este neapărat un semn de instabilitate psihică sau devianţă socială, cum adesea socotim.

Ba dimpotrivă. De mai multe ori am văzut tinere cu aparenţă de fete respectabile moarte de bete sau care te lăsau mut de cât de inteligente :-) erau. În acelaşi timp, cu astfel de ciudate, parcă aveai ce vorbi.

Iar gheaţa se sparge simplu. În loc de o grimasă (care uneori îţi vine involuntar), pune-ţi pe faţă un zâmbet (numai la filmări cu încetinitorul se pot face diferenţieri între zâmbetele sincere şi cele forţate!) şi spune ceva de genul:

Ce culoare [ori altă chestie] interesantă!”, sau “Cum ţi-ai făcut părul aşa?”, sau “Ce vrea să reprezinte…?” sau “Împotriva a ce protestezi?”.

Aproape sigur şi aproape mereu vei avea parte de răspunsuri. În primul rând, chipul aparent fioros (din cauza decoraţiunilor bizare) din faţa ta se va însenina, uimit de întrebare şi de faptul că cineva chiar vrea să audă mesajul pe care – repet! – nici persoana respectivă nu-l ştie, nu şi l-a structurat încă în minte.

Pare jalnic ca, în lumea civilizată în care pretindem că trăim, să ai ceva de zis prin culori fistichii în păr ori prin nu doar unul (ci 3-4-5-etc) belciuge în nas, buze, urechi, sprâncene… Adică într-o manieră de comunicare specifică mai degrabă aborigenilor din Australia.

Este încă şi mai dureros că mulţi dintre semenii noştri au nevoi de astfel de caraghioase abţibilduri în a se adresa lumii din jur şi sigur nu ştiu de minunea “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat”.

Totuşi, poate tocmai ei sunt leproşii cu care ar sta astăzi la masă Mântuitorul (nemascat, nedeghizat, la a Sa Epifanie). Sunt cei care poartă o autoindusă lepră, pe care nimeni nu le-o va da jos cu forţa sau cu predici, ci, poate, cu zâmbete şi curiozitatea de a-i întreba “ce vrei să zici?”.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

8 comments:

Ramona said...

Bogdan...m-ai impresionat :)

Ramona said...

Mi-ai amintit de un cuvânt al pr. Savatie din cartea ''Ortodoxie pentru postmodernişti''.

Mihai said...

Interesanta (si in acelasi timp simpla, normala, fireasca) metoda pentru a sparge gheata.

Poate ca o astfel de conversatie este folositoare atat celui care 'sparge gheata', si care va avea astfel ocazia sa descopere lucruri noi despre un semen de-al sau, cat si 'ciudatului' care este astfel pus in fata unei probleme: a-si clarifica in primul rand lui insusi adevaratul motiv al gestului sau extravagant.

MunteanUK said...

@ Ramona

Cred că şi Pr Savatie a fost privit, de-a lungul vieţii, drept un 'ciudat' - ca orice om cu înclinaţii artistice şi căutător de sensuri mai adânci, dincolo de palidele aparenţe cu care se mulţumesc cei mai mulţi oameni.

Aş zice că şi în ultima vreme, de când este ieromonah şi s-a 'reiventat' ca scriitor, tot ca 'ciudat' este văzut de unii sau alţii...

De pildă, chiar de către Foreign and Commonwealth Office (FCO - Ministerul de Externe al Marii Britanii) care i-a refuzat acordarea unei vize:

http://munteanuk.blogspot.com/2010/09/un-gust-amar-de-birocratie-britanica.html

***

@ Mihai

Pentru curioşi, recomand această metodă de abordare! Nu ştiu ce 'efecte secundare' ar putea avea, astfel încât să iasă altceva decât o conversaţie interesantă.

Poate că nu s-or întâmpla 'minuni' şi să nu ne amăgim că, de om băga în seamă pe cineva, chiar putem să aducem vreo schimbare în viaţa sa, să-l punem pe gânduri pe acel om.

Fie şi când se întâmplă aşa ceva, este meritul lui Dumnezeu, care face ca - într-un anumit moment - cuvintele noastre să fie de folos cuiva.

Cu toate acestea, îmi imaginez că această abordare se va dovedi foarte inedită pentru cel întrebat, care n-o mai fi fost niciodată chestionat de o 'terţă persoană' (de cineva 'neutru', să zicem).

Pe de o parte, or sta opiniile celor 'din gaşcă', care i-or spune cât de 'cool' este ori care sunt invidioşi că ei n-au curajul de a trece la aceste decoraţiuni destul de extreme. Şi un inel în spânceană e foarte dureros, darămite 4-5 pe întreaga faţă...

Pe de altă parte, aproape sigur ca respectivul 'ciudat' să nu se fi confruntat decât cu clasicul cor de dezaprobari, de la membrii familiei (sau nu - dacă familia este complet dezorganizată, cu tatăl fugit după divorţ, iar mama în Italia?!) până la profesori sau trecătorii de pe străzi.

Astfel, între cele două tipuri de reacţii 'clasice', poate că simple întrebări despre semnificaţia acelui 'look' pot să îl pună pe 'ciudat' faţă în faţă cu propria autoindusă 'ciudăţenie' şi să se întrebe 'de ce?'.

delicii said...

Buna...sunt noua pe blogul tau dar imi place. La multi ani in primul rand...in al doilea...pai eu am stat in UK 5 ani si am remarcat acest lucru la englezoaice. Sincer, nu prea imi plac mai ales ca imaginea pe care o femeie o alege, este in primul rand pentru ea (evident) si nu pentru altii. Nu trebuie sa iesi in evidenta cum se face in Ro insa nici ca in UK. Imi amintesc pe cand ieseam seara in cluburi sau baruri in centru si la plecare vedeam fetele bete pe jos cu un kebab din care incercau sa manance cat puteau...o imagine degradanta pentru o femeie. Cel putin asta e parerea mea.
O zi buna!

MunteanUK said...

@ delicii

La mulţi ani îţi spun la rândul meu, dar şi... bine ai venit pe blog! :-)

Scurta descriere pe care le-ai făcut-o britanicelor se potriveşte cu altele asemănătoare de pe MunteanUK, precum acestea:

http://munteanuk.blogspot.com/2008/02/alcoolul-sta-prietenul-cel-mai-bun-al.html

http://munteanuk.blogspot.com/2011/01/femeile-in-uk-21-women-in-uk.html

http://munteanuk.blogspot.com/2008/05/alcoolul-sta-prietenul-cel-mai-bun-al.html

http://munteanuk.blogspot.com/2010/04/femeile-in-uk-17-women-in-uk.html

În ciuda celor de mai sus (şi aş mai fi avut linkuri către destule alte articole), eu m-am străduit să ofer şi 'bune exemple', dincolo de lucrurile triste care se observă mai uşor, în UK sau altundeva:

http://munteanuk.blogspot.com/2011/06/femeile-in-uk-22-women-in-uk.html

http://munteanuk.blogspot.com/2010/01/femeile-in-uk-15-women-in-uk_19.html

http://munteanuk.blogspot.com/2008/12/femeile-n-uk-11-women-in-uk.html

http://munteanuk.blogspot.com/2009/11/femeile-in-uk-14-women-in-uk.html

A.H said...

Postarea este de-a dreptul fantastică!
Ai stil domnule.
Succes.
Îmi place pe blogul tău, mai revin.

MunteanUK said...

@ A.H.

O revenire este binevenită, chiar cu mai consistente (şi dezaprobatoare?!) comentarii, nu doar unele laconice, dar laudative :-)