Tuesday, 8 September 2009

Ortodoxia în East Sussex (6) [Orthodoxy in East Sussex]

O mare sărbătoare precum cea de astăzi – Naşterea Maicii Domnului – mi-a prilejuit să-mi amintesc că, între multele lucruri nepreţuite care le lipsesc britanicilor din East Sussex şi de pretudindeni, poate cel mai dureros este lipsa Preasfintei Născătoare…

…din clădirile încă numite ‘biserici’ de către protestanţi, din orice spaţiu public, dar şi din tot mai multe… inimi. Pe alocuri, au mai auzit tinerii de ‘povestea lui Iisus’ (alături de poveştile cu Santa Claus, Peter Pan, Harry Potter etc), dar despre prin cine şi cum anume a intrat El în lume nu pare să mai intereseze pe cineva.

Dacă n-ar fi fost această icoană (click aici pentru imaginea mărită) de deasupra altarului din Biserica grecească din Brighton, plus întreg iconostasul, cu greu ai fi deosebit eleganta încăpere anglicană de orice altă sală de dezbateri. Şi nu oarecari dezbateri, ci parcă din acelea politice.

Cum poate sfinţi chipul Maicii Domnului şi al oricărei icoane orice incintă, fie ea cocioabă sau peşteră! Poate, după păcatele sau dispoziţia sufletească a fiecăruia dintr-un moment, Chipul lui Hristos (mai ales în ipostaza de Pantocrator) te acuză şi te arde cumva, dar Fecioara cu Pruncul te cheamă întotdeauna… Acasă.

Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine,” ne-a spus Hristos, dar nici nu poate ajunge cineva cu adevărat la El, fără să se apropie de Mama Lui. Fără ea, mântuirea ar fi un oarecare concept, iar Hristos doar un personaj de basm, nu deopotrivă Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului.

Este încă destulă bunătate şi bunăvoinţă la oamenii (mulţi – admirabili; toţi – demni de iubire!) din UK... Există încercări de a înfăpui binele, poate chiar de a-L afla pe Dumnezeu… Ori măcar tentative de îndreptare a firii lucrurilor, schimonosite de hedonism, individualism şi consumism tot mai există…

Dar, fără Hristos – şters aproape total din discursul public din UK, nici măcar păstrat fie şi stors de semnificaţii prin supraexpunere, cum se face prin ‘brandul Jesus’ în America – toate intenţiile de mai bine nu vor rămâne decât dintr-acelea care pavează drumul spre iad.

Un Iisus Hristos fără Maica Sa nu există. Aşadar, nici un altar precum cel din a treia imagine (din capela Castelului din Edinburgh), lipsit de o icoană a Preasfintei Născătoare, nu este un altar de biserică, ci o tejghea oarecare.

Aceasta e cancerul sufletesc de care suferă britanicii şi toţi occidentalii. Odată ce altarul lor n-a mai fost altar (de la Marea Schismă), eterodocşii şi fiii lor nereligioşi caută mântuirea – şi-or căuta-o până ‘le-o va da’ Antihrist! – la tot felul de instanţe politice... tejghele, tribune, mese (mai rotunde ori colţuroase) la care se aşază mai-marii vremurilor “în care nu este mântuire.”

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

9 comments:

florinm said...

Da, adevarat...

Totusi, Hristos a spus ca unde se vor aduna doi sau trei in numele Sau, acolo este si El, cu ei.
Cred ca aceasta este "scuza" celor mai multi, care talcuiesc gresit Sfanta Scriptura, nebagand de seama cuvintele "IN NUMELE MEU", adica precum scrie la Matei 28: "Drept aceea, mergand invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sf. Duh".

CUM credem noi in Dumnezeu, CUM ne adunam in Numele Lui, daca nu marturisind, pe Dumnezeu, in primul rand asa cum scrie in Crezul niceo-constantinopolitan, adica 1. Tatal - Creatorul, 2. Fiul - Unul nascut, Mantuitorul si 3. Duhul Sfant - sfintitorul, care de la Tatal purcede?

Cum putem crede altfel, cand chiar in Sfanta Evanghelie spune ca: "Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului; Care de la Tatăl purcede, Acela, va mărturisi despre Mine" (Ioan 15.26)?

Cand Hristos a spus ca este in mijlocul nostru atunci cand ne adunam IN NUMELE SAU, inseamna ca daca nu credem in El precum in Crez (ca facand parte din Sfanta Treime, asa cum ne este aratat inclusiv in Sf. Scriptura), El nu e in mijlocul nostru atunci cand ne adunam noi.

In cazul asta, afirmatia ta, draga MunteanUK, cum ca acel altar, este doar o tejghea, este valabila, adevarata. Oricat de dureros sau de dur ar suna pentru membrii acelei "biserici". Este atat de simplu sa cunosti bunatatea, caldura, dreptatea Credintei celei adevarate! Atat de simplu sa-L cunosti pe Hristos!

Doamne, ajuta!

MunteanUK said...

@ florim

multumesc de cuvintele de intarire ale celor spuse de mine si multumesc Domnului ca am macar un cititor care sa fi inteles ideea postarii mele!

nu este o scriere 'impotriva' nimanui, nu emite judecati asupra destinului vesnic ale unor protestanti anume, ci doar constata o trista stare de lucruri...

...care mi-a parut mie si mai evident din lipsa Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu din 'cultele' respective.

este un adevar pe care nu pot sa nu-l spun: credinta ortodoxa este mantuitoare (este CALEA lasata de Hristos Insusi!) in timp ce puzderia de credinte protestante duc toate intr-o fundatura, sunt pierzatoare.

e clar ca ma repet (cred ca am mai spus-o de cel putin 2-3 ori pe blogul acesta!), insa mai precizez o data ca afirmarea acestei convingeri de credinta nu ma face cu nimic pe mine 'mai bun', nici nu ma indreptateste a ma socoti 'gata mantuit'.

la fel, nici nu inseamna ca 'toti protestantii se duc in iad', caci numai Dumnezeu stie cum va judeca pe fiecare, cat au avut acces ori nu la cunoasterea CAII UNICE sau in ce chip, prin ce convertire miraculoasa, orice protestant ajunge sa cunoasca Ortodoxia.

evident, in viata de zi cu zi, nu ma duc in fata nimanui sa-i 'denigrez' credinta, insa dc s-ar pune problema (dc as fi intrebat) ar trebui sa-i spun ca ADEVARUL este in Ortodoxie si nu altundeva.

pe de alta parte, e clar ca nimeni nu m-a intrebat, dar "pe blogul meu scriu ce vreau", nu? si iata ca incerc sa scriu ADEVARUL, desi cu nimic nu ma dovedeste asta mai 'vrednic' de acest Unic Adevar, nici mai 'virtuos', nici nu-mi 'lucreaza mantuirea' cateva cuvinte puse pe blog!`

chiar daca nu direct (in modul iehovistilor sau mormonilor care te trag de maneca pe strada cu brosuri) eu cred ca avem datoria sa marturisim ADEVARUL!

pt ca, dupa parerea mea, pt un protestant nu este "atat de simplu sa cunosti bunatatea, caldura, dreptatea Credintei celei adevarate"... sa nu uitam ca nou ni se pare atat de simplu, de evident ADEVARUL, dar pt multi protestanti nu este asa.

si nu e 'meritul' nostru ca vedem lucrurile asa de limpede, ci al stramosilor nostri ce au pastrat credinta 'curata'! pe cand, protestantii au in spate un mileniu de erezii!

cred ca le este f greu sa mai discearna ceva din amalgamul de convingeri, de diferite strategii de marketing cu palida eticheta de 'crestinism', din 'certurile de tejghea' (daca se accepta preotia femeilor sau episcopi gay)...

ca relatii interumane, putem discuta orice cu ei, ca doar nu-s 'ciumati' si multe exemple bune putem lua de la oricine, doar ca nu vad nicidecum rostul discutiilor 'teologice', din care n-a iesit nimic bun de decenii!

cine A VRUT cu adevarat sa vina la Ortodoxie a venit, cine nu - oricate argumente, explicatii, pledoarii i-ai aduce - nu o va face!

florinm said...

Conteaza si exemplul nostru personal, pe care-l dam celorlalti - dar asta in viata de zi cu zi...

Dar daca tot ai scris ca pe blog poti pune ce vrei, apropos de Adevarul pe care-l iubim atat de mult, Sfintii Parinti spun ca Domnul pune in balanta 10% dreptate si 90% mila. Pentru ca daca ar judeca, intr-adevar, drept, niciun om nu s-ar mantui.

Dar Fiul Lui Dumnezeu intrupat, Domnul nostru Iisus Hristos a venit ca sa aduca mangaiere, alinare celor napastuiti, sa-i sature pe cei saraci, sa puna umarul impreuna cu noi la crucea pe care o ducem fiecare, in viata.

Daca protestantii ar cunoaste aceste "detalii", prezente chiar in Sfanta Scriptura, daca ar sti ei cat de reale sunt cuvintele de acolo, din Cartea Cartilor, daca ar vrea sa preguste din rai inca de aici, daca ar vrea sa Il aiba pe Hristos in inima lor, ar incerca, poate, sa mai lase de la ei: "Mai, dar eu cu ce ma aleg din viata asta, unde ma duc, ce se intampla dupa moarte, ce importanta are Biserica, Hristos, in viata mea, Care este Hristos Cel din Scripturi?" - atunci poate ca ar da o sansa Domnului sa ii ajute, caci El abia asteapta, ii va primi ca pe fiul ratacitor, caci ii cauta ca pe oita cea pierduta.
Daca El ii asteapta cu atata dragoste, cum ii putem trata noi altfel?

Imi place ca ai sesizat acel amanunt deloc nesemnificativ:
"dupa parerea mea, pt un protestant nu este "atat de simplu sa cunosti bunatatea, caldura, dreptatea Credintei celei adevarate"... sa nu uitam ca nou ni se pare atat de simplu, de evident ADEVARUL, dar pt multi protestanti nu este asa".

Asta arata ca ai grija, ca esti atent cu cine vorbesti, ca esti sensibil la mediul in care traiesc cei carora te adresezi, ca te doare. N-as vrea sa ajung la limbaj de lemn, deci sper ca vei lua cuvntele de mai sus nu ca pe o lauda, ci ca pe o certificare personala.

Sa dea Domnul sa fii citit de cat mai multi, si nu numai citit, ci si inteles!

MunteanUK said...

@ florinm (part one)

draga Florin,

cu adevarat, enorm conteaza exemplul personal in orice ('ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le voi!'), cu atat mai mult in a-L marturisi pe Hristos!

asadar, in interactiunea cu eterodocsii (inevitabila in UK, dar nu numai acolo), nu cred ca isi au locul strambaturi din nas, accente ironice despre credinta sau necredinta respectivilor... si nici macar predici, caci sunt satuli de asa ceva!

politicienii 'predica', iehovistii 'predica', ateii 'predica' (a se vedea campania lor pe autobuze sub sloganul "Probably there's no God... now stop worrying and enjoy your life!"), in vreme ce 'stiinta' si corporatiile in slujba careia este pusa 'predica' si ele...

insa, cand 'se pune problema' (intr-un anume context social) sau pe un blog, ADEVARUL se cuvine marturisit... fara ocolisuri, fata politeturi diplomatice de tip catolic!

iar in acele situatii, desigur ca se cere o 'abordare adecvata', care nu inseamna cumva 'indulcirea pastilei amare' (a spune cuiva ca si 'calea' lui e buna, ca tot la mantuire duce), nici o intransigenta nejustificata.

nu cred ca exista vreo strategie anume, vreo tehnica de abordat spunerea adevarului, ci socot ca, dc fiecare credincios ortodox ar lucra mai ravnitor in a respecta poruncile Bisericii, atunci ar dobandi dragostea, smerenia, blandetea, delicatetea chiar, necesare si abordarii relatiilor cu eterodocsii!

intr-adevar, asa este cum ai spus aici: "Daca El ii asteapta cu atata dragoste, cum ii putem trata noi altfel?" numai ca dragostea nu se invata altfel decat urmandu-L pe Hristos, pe CALEA lasata de El.

de pilda, Sf Siluan Athonitul statea de vorba cu oricine si avea dragoste pt toti, de unde unii au tras concluzia blasfemiatoare ca ar fi fost 'ecumenist'. dar la el veneau inclusiv catolici pt ca dobandise dragostea de la Duhul Sfant... insa in ce Biserica o dobandise, pe care cale?

MunteanUK said...

@ florinm (part two)

din pacate, si de o parte si de alta, ortodocsii si eterodocsii bagati in tot felul de discutii, forumuri, conferinte ecumeniste "nu au miez duhovnicesc, nici macar coaja" - cam asa ceva spunea Sf Paisie Aghioritul si cu mare dreptate. toti vorbesc de 'iubirea frateasca' dar nimeni nu o are! :-(

pe de alta parte, oameni care sa para buni (ca cine e cu adevarat bun doar Domnul stie!), rabdatori, amabili, care sa isi ajute semenii, chiar cu spirit de jertfa (ca Maica Tereza) sunt pretudindeni in lume, in toate religiile, dar toate aceste trasaturi exterioare nu au nimic de-a face cu 'dobandirea Duhului Sfant' - care ar trebui sa fie scopul vietii pamantesti pt orice crestin ortodox!

cum este evident ca, din pacate, tot mai putini oameni ajung, Sfinti, 'vase alese' in care salasuieste Duhul Sfant, noua celorlati, 'caldicei' si nevrednici din atatea privinte, ne mai ramane un singur lucru...

... anume: macar sa murim in credinta cea adevarata, dupa ce ne-am tinut de ea cat de cat in timpul vietii! asa, poate ca mai e nadejde de mantuire si pt noi. poate ca, pt rugaciunile atator Sfinti (cu care se presupune ca ne-am straduit a ne 'imprieteni' in aceasta viata), ne va mantui Dumnezeu!

dar fara credinta adevarata, ce fapte bune am putea face, cu ce ne-am putea rascumpara sufletul? orice realizari legate de 'cariera', oricate fapte bune, orice 'performante' (economice, culturale) sunt desertaciune, in lipsa credintei adevarate!

poate ca la cei care, de-a lungul milenilor, efectiv nu au avut cum sa intre in contact cu Adevarul (prin Ortodoxie) aceste elemente 'exterioare' vor conta mai mult la Judecata!

insa vai de noi, ceilalti, care puteam sa fi stiut, dar NU AM VRUT! vai de toti cei care, inca si primind Sf Botez ortodox, traim in lepadare de Hristos!

cum va fi mai usor celor din Sodoma si Gomora fata de cei din Capernaum care n-au voit a crede in Hristos, tot asa, mult mai usor le va fi multor 'nereligiosi' britanici decat unor ortodocsi care puteau sa fi stiut ce inseamna darul primit (Ortodoxia), dar nu i-a interesat!

pt orice lipsa de 'delicatete' in marturisirile mele de credinta, pt orice lucru 'smintitor' - voi da socoteala... si nu cred ca m-as putea dezvinovati ca tot ce am scris eu a fost 'desavarsit'!

la fel cum 'acuz' ca bunele intentii protestante nu-s suficiente pt mantuire, nici bunele mele intentii nu-s destule, incat sa-mi 'garanteze' cumva ca eu n-as putea gresi!

insa ma doare inima si pt cei care, invocand ceva 'smintitor' spus de mine, l-ar folosi drept 'scuza' pt ca SI-AU REFUZAT propria curiozitate de a cerceta ei insisi (fie pornind de la linkurile date de mine sau altcumva) "ce-o fi cu Ortodoxia asta?" in care s-au nascut...

cristianstavriu said...

Frumos articol si profund!
Este primul articol citit pe acest blog si simt o bucurie in suflet cand vad ca oamenii inteleg in adevaratul sens ceea ce inseamna sa fii ortodox. Noi nu suntem demni de ceea ce reprezinta ortodoxia dar impinsi de iubirea fata de aproapele ne straduim din rasputeri sa fim exemple ptr ceilalti ca ei la randul lor sa fie miscati de
”Duhul” care ne imbraca si ne calauzeste sa fim asa. Duhul Adevarului care nu minte! Slava lui Dumnezeu ptr toate gandurile frumoase inchinate Maicii Domnului!
Cei care au parasit pe Maicuta PreaSfanta nu mai pot intelege firescul trairii in Hristos si cu Hristos.
Eu ii multumesc lui Dumnezeu ca existati acolo departe (din cate am inteles) ptr a fi cu ajutorul lui Dumnezeu lumini si modele ptr cei din jur. Oricate lucruri am spune cu gura nimic nu ne vadeste mai tare decat purtarea pe care o avem fata de semenul nostru. Mantuirea vine printr-o relatie treimica - o relatie cu Dumnezeu si cu aproapele.
Multumesc ptr cuvintele frumoase adresate pe blogul meu si va mai astept in popas pe acolo daca va este de real folos sufletesc. Unindu-ne in aceleasi ganduri si idealuri vom putea implini misiunea la care am fost chemati fiecare dintre noi cu darul lui si cu conjunctura vietii in care ne aflam.

Doamne ajuta!

Pe curand!

Cristian Stavriu
http://cristianstavriu.wordpress.com/

MunteanUK said...

@ cristianstavriu

inca o data, nu pot decat sa dau slava Preasfintei Treimi pt o nou frate in Hristos cunoscut online, care gaseste ceva de folos pe blogul meu, la fel cum eu am gasit pe al sau!

este un dar de la Dumnezeu, cand, dincolo de bytes si pixeli, ne putem uni gand la gand unii cu altii, si fie ca Domnul sa ne implineasca bunele dorinte ce le avem pt semenii nostri!

departe de a fi 'lumina si model' pt cineva (caci sunt un om plin de atatea lipsuri si pacate), ma straduiesc ca, cel putin, vorbele puse pe blog - 'necrutatoare' pt unii, 'invoratoare' pt altii - sa fie de folos cat mai multor semeni pe care, dintr-un click intr-altul, Domnul i-ar aduce si pe blogul meu.

in cuvinte, multi ne putem arata iscusiti (dc ne-a dat Domnul acest har) si sa avem experiente interesante de impartasit altora (tot de El daruite), insa numai in viata reala (nu in acest mediu virtual) se vadeste cat punem in practica din credinta pe care credem ca o avem.

cu adevarat, nu conteaza doar sa ne laudam cu 'credinta adevarata', nici - fereasca Dumnezeu! - sa-i judecam pe cei care, dupa un mileniu de erezii, nu-L mai cunosc pe Hristos-Adevarul, ci au doar niste 'concepte' despre El. atata au mostenit ei de la stramosii lor, nu-s vinovati ei, cum nici noi nu suntem 'meritosi' ca nea-am nascut intr-un neam ortodox...

ca oameni pur si simplu, toti trebuie iubiti, insa iubirea adevarata presupune inclusiv a recunoaste adevaruri dureroase legate despre credinta lor.

evident, nu predicandu-le, nu aratandu-i cu degetul, nu 'segregandu-ne' de cei de alte credinte vom reusi vreodata sa-i ajutam cu ceva.

pt o astfel de perspectiva echilibrata asupra lumii de azi, cu 'pescuirea' a tot ce e bun si de folos sufletului chiar si de la eterodocsi sau ganditori nereligiosi - dar fara a pierde vreodata din vedere ca firul calauzitor trebuie sa fie cel ortodox - recomand tuturor blogul lui Cristian!

fie ca, pentru rugaciunile Presfintei Nascatoare de Dumnezeu, sa ne miluiasca Dumnezeu!

Tavi said...

asa e, pare foarte gol altarul acela fara icoane! gol si strain.

cand parintele deschide usile, insusi Hristos ne intampina pe masa!

MunteanUK said...

@ Tavi

nu suntem noi vrednici de ce comoara nepretuita avem (credinta ortodoxa), dar, negresit, asa este: se 'vede', se 'simte' imediat ca acolo nu este Hristos.

ca or fi si destui 'oameni buni' intre acei ministers (pastors, reverends etc) + enoriasii lor - se prea poate - numai Dumnezeu stie. ca multi or fi de bunacredinta - iarasi este foarte posibil. ce nimeni nu e vinovat ca s-a nascut in alt spatiu cultural ce i-a dat alta credinta decat aceea unica mantuitoare - si cu asta sunt de acord.

dar acel loc ramane intr-adevar, asa cum spui, 'gol si strain' si nu se prinde viata vreo Taina acolo.