Pare-mi-se că, şi cu mai mult elan decât în alţi ani, anul acesta tot mai mulţi români au sărbătorit – ori au marcat cumva, căci a sărbători o fi fiind prea mult spus) acest lipsit de sens Halloween.
Nu că pentru distracţie ar trebui să existe un rost, vreun motiv, temei... Cu sau fără vreun pretext, consumismul şi hedonismul zilelor noastre rămân tot forme de demonizare.
Mă îndoiesc că aceste satanice celebrări (cu petreceri încă de la grădiniţă!) ale vrăjitorilor, strigoilor şi altor arătări ale demonilor contribuie masiv la sălbăticirea copiilor.
Neîndoielnic, au şi ele rolul lor. Totuşi, ar fi prea simplu să punem pe Halloween o vinovăţie mai mare decât cea a întregii societăţi, care îi aruncă pe copii în ghearele demonilor.
Fie că vin nedoriţi, fie doriţi pe lume, copiilor nu le este pus înainte orizontul vieţii veşnice, adevărate, ci primesc doar lanţurile lumii materiale, înrobirea în ‘aici şi acum’.
Despre lumea de dincolo nu li se arată decât poveştile acestea cu monştri, de parcă nimeni nu s-ar mai fi întors vreodată de acolo, să le poată confirma sau infirma. Pe Cine S-a întors de dincolo, nu vor să-L creadă.
Căci, mai sigură decât arătările demonilor – înfricoşătoare (dar nici pe departe cât de urâte or fi în realitate) sau mai prietenoase (de show-biz) – este certitudinea că Hristos a înviat!
Un adevăr despre care mai nimeni dintre cei care petrec de Halloween nu au auzit… Căci, din păcate, mai populare decât lumânările de Înviere ajung rânjetele luminate ale dovlecilor.
Şi, măcar de-ar fi ca moartea – supremul nonsens şi opusul de nereconciliat cu sensul adus de Hristos – ar fi arătată în adevărata ei lumină, în toată hidoşenia ei.
Adică, în aşa fel încât oamenii să se teamă de moarte şi să înceapă a-şi pune întrebări precum: de unde vin?... spre ce mă duc?... de ce trăiesc?... ce rost are totul?
În loc de aşa ceva, moartea este banalizată, trivializată (la fel şi Semnul Crucii, pus alături de demoni), devenind asemenea unui joc video în care jucătorii se distrează.
Fără o sănătoasă frică de moarte şi fără a-şi chinui sufletul cu întrebări fundamentale, căci oricând, prin iscusinţa la joc, ei îşi pot câştiga mai multe vieţi.
Or, indiferent cât am fi amăgiţi, robiţi în paradisuri-temniţe cu orizonturi seculare, viaţa fiecăruia nu este decât una, cu un singur şi irevocabil game over.
Zice-se că cine râde la urmă râde mai bine, iar mulţi dintre demonii luaţi în râs de Halloween or râde cu poftă de cei care au râs de ei şi au luat în râs moartea.
[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]
|
No comments:
Post a Comment