Monday 8 August 2011

Chestii d-astea, numai la britanici (30) [Things like these, only at the Brits]


Între lucurile care mi-au fost de folos prin UK se numără aceste inscripţii ‘Suitable for Vegetarians’ (adecvat pentru vegetarieni), plasate lângă felurile de mâncare puse la diferite evenimente sociale.

Desigur, chiar aşa frumos, cu câte un mic abţibild (sau o simplă bulină verde), era mai degrabă prin locurile elegante pe unde ne-a plimbat FCO.

Totuşi, în destul de multe alte împrejurări şi locuri am întâlnit grija gazdelor de a pune deoparte câte ceva şi pentru vegetarieni, de parcă de când lumea lucrurile ar fi stat aşa – să existe oameni care să mănânce altfel decât restul.

După statistici, aceşti oameni cu obiceiuri de alimentaţie mai altfel nu sunt mai mult de 7% din totalul locuitorilor din UK, dar îşi găsesc colţişorul lor în (aproape) fiecare meniu.

Poate nu chiar în toate chioşcurile fast food să găseşti ceva vegetarian, însă la orice eveniment monden care ţine cât de cât la blazonul său.

Aceasta chiar dacă cele rezervate lor nu sunt întotdeauna delicioase precum un veggie burger, ci de multe ori searbede – ceva de rumegat, de amăgit foamea.

Şi cred că se întâmplă să fie aşa nu din reaua voinţă a cuiva sau din lipsă de expertiză în gătit pentru vegetarieni. Pur şi simplu, în era agriculturii industrializate, legumele şi fructele nu au gustul pe care le au cele  cumpărate de la ţărani’ în România.

Bineînţeles, pe lângă doza de British Civility (+ corectitudine politică, ce impune o hiper-sensibilitate faţă de minorităţi, inclusiv cele culinare :-), s-a făcut şi multă reclamă dietelor vegetariene şi salvării planetei’ prin renunţarea la carne.

Fără a face vreo echivalare dintre ideologia vegetariană’ şi ce înseamnă a ţine post’, potrivit rânduielilor Bisericii Ortodoxe, admit că sunt de folos etichete precum cea din imagini, atunci când eşti într-o ţară hipnotizată de consumism, care nu ştie ce este acela post.

Măcar găseşti ceva de mâncat. Cu amendamentul că uneori nu-s toate de post, cum nici în România, multe produse pe care scrie de post’ nu-s. În produsele aşa-zis ‘adecvate pentru vegetarieni’ mai pot fi puse lapte, brânză, ouă sau derivate din acestea.

Prin urmare, 100% de post nu sunt decât produsele vegan’.  A nu se înţelege că n-or fi şi produse vegetariene de post, ci doar că este nevoie de o lectură atentă a etichetelor sau, dacă este posibil, să întrebi pe cineva de compoziţie.

Dacă într-o ţară unde religia este consumismul mai găseşti şi mâncare de post, de mult mai puţine ori am întâlnit ceva de postla diferite evenimente din România, fie ele ţinute în zile de miercuri sau vineri, ba chiar în timpul posturilor.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

3 comments:

Pr.Victor said...

Ba de la mine se vede altfel. In sensul ca cel putin in zona satutlui, dar nu numai, omul isi mai pune ceva la borcan de vara. Sunt camari si beciuri pline cu zacusca, muraturi, gemuri si dulceturi, poame si compoturi, zarzavaturi si bulioane. Nu vad vreun motiv sa cumpar ceva de post, preparat chimic, cand prin munca de vara umplu camara. Cartofi, varza, fasole, telina, morcov si alte produse naturale care fac postul trupesc destul de lejer. Asta pentru cei care vad doar aceasta varianta. Eu pun accent mai mult pe cel sufletesc in pastoratie si incerc sa le impletesc pe ambele in mod personal.

Denisa said...

Eu apreciez si mai mult faptul ca pe toate ambalajele scrie suitable for vegetarians acolo unde se impune, normal. Este mult mai usor sa filtrezi asa, apoi sa citesti restul ingredientelor si sa alegi cel mai potrivit lucru

MunteanUK said...

@ Pr. Victor

La tara in Romania (+ adesea si la oras), a 'cumpara mancare de post' pare un nonsens, cand camarile sunt umplute cu toate bunatatile lasate de Dumnezeu (si cat mai putin modificate de om) pe care le-ati enumerat.

Dar in UK (sau pe alte meleaguri indepartate), unde nu te poti cara cu toate dupa tine, trebuie sa te descurci cumva.

Desigur ca s-ar cuveni sa primeze dimensiunea duhovniceasca a postului si, tocmai de aceea, odata ce isi umpleau camarile de toamna (optiunea 'supermarket' fiind inexistenta), stramosii nostri nu aveau 'grija mancarii' in vremea posturilor dinaintea Craciunului si a Invierii Domnului.

In zilele noastre, cand nu-s acele camari 'pline' si mai ales cand te afli prin UK sau alte departari, 'ce mancam de post' poate deveni o ispita, o preocupare zilnica de natura sa te distraga de la postul sufletesc.

Insa nu este ceva 'insurmontabil'; cu chibzuinta si rabdare, folosind chiar si alimentele inscriptionate 'suitable for vegetarians', lucrurile se pot rezolva.

***

@ Denisa

Cu adevarat, este un bun punct de plecare a urmari aceste alimente 'suitable for vegetarians' acolo unde le gasesti.

Exista insa si riscul ca, tot 'filtrand' sa ne ratacim intr-un lux pe care adevaratii postitori, prin pesteri si pustiuni nu doar ca nu il aveau, dar l-ar fi si respins ca fiind o ispita.

Pe mine unul ma cam deprima supermarketurile cu multitudinea de 'alegeri' puse in fata. Evident, nu e vina pravaliilor in sine, ci a lipsurilor mele!

Sa ne lumineze Dumnezeu pt a gasi o buna masura in toate!