Tuesday 3 May 2011

Aşteptând încă revoluţia mondială... (7) [Still waiting for the world revolution...]


Cu Osama bin Laden executat – fie şi cu dovezi privind moartea lui la fel de solide precum cele privind aselenizareaBarack Hussein Obama şi întreaga ‘lume liberă’ rămân fără un convenabil antierou.

Cei socotiţi ‘conspiraţionişti’ vor specula că, foarte rapid, “va fi inventat un altul”, în timp ce restul ‘lumii libere’ n-are decât să dea curs îndemnului obamian că sfârşitul lui bin Laden trebuie “salutat de toţi cei care cred în pace şi demnitate umană”.

Poate că revoluţia mondială nu mai are nevoie de bin Laden şi era vremea să intre în cărţile de istorie. Eventual să reapară’ numai fictiv, ca Elvis sau Michael Jackson.

Dar de ceea ce au încă nevoie americanii este de un soi de ‘spirit al lui 11 septembrie’, definit astfel de Obama: “în acea zi, indiferent de unde veneam, indiferent cărui dumnezeu ne rugăm (?!?!?!), indiferent de etnie şi culoare, am fost uniţi ca o familie americană”.

În paralel cu vânarea lui bin Laden, ultimul deceniu a marcat o accentuată americanizare a planetei (graţie noilor tehnologii ale informaţiei). Treptat, toată lumea liberă a împărtăşit temerile şi frustrările americanilor şi a contribuit la plata oalelelor sparte.

Ne putem doar consola cu ideea că Lumea Veche a marcat un gol de onoare’. Lichidarea lui bin Laden a fost sărbătorită în SUA aşa cum europenii ies pe străzi să sărbătorească trofee fotbalistice.

Al-Qaida a început războiul, zice Obama, la fel ca predecesorii săi (Bush + Clinton). Şi nimeni nu îl poate contrazice.  Ce om sănătos la cap ar ţine cu Al-Qaida şi nu cu SUA?

Totuşi, felul în care războiul global antiterorist a devenit o luptă a întregii lumi libere’ (încă neîncheiată, avertizează acelaşi Obama) prea seamănă cu lupta întregului popor’ la care erau chemaţi nefericiţii băştinaşi din fostul lagăr socialist.

În lipsa ‘antieroului planetar’, omenirea dresată să reacţioneze în bloc – indiferent cărui dumnezeu se roagă (sau mai degrabă nu se mai roagă!) – are nevoie de un alt duşman.

Şi încă este o nevoie ca de aer. Mai ales la vremuri de criză economică, un duşman comun, este mai uşor de suportat decât un ideal comun. În caz contrar, lumea liberă’ nu va mai putea trăi fără o revoluţie.

Poate n-o fi aceea aşteptată de troţkiştii din UK care mi-au inspirat acest serial, dar o revoluţie tot va fi. Cu siguranţă, nu va fi una a binelui’, a ‘bunului simţ’, ‘a reformei clase politice’ (cum se visează în România), nici a lui da, putem’ (Yes We Can) promis de Obama.

Nu va fi un trist carnaval cu coşciuge precum în decembrie 1989, încheiat în doar câteva zile şi pus în scenă cât să întineze primul Crăciun liber după 45 de ani – printr-o execuţie stalinistă, (re)liberalizarea avorturilor şi asasinarea a sute de tineri.

Ci vor fi râuri de sânge, la fel ca în Revoluţia Franceză sau cea Bolşevică. Care vor curge multă vreme după ce vor fi scăpărat primele scântei revoluţionare’ (1789, respectiv 1917).

Apoi, întocmai ca la amintitele revoluţii – aprinse de duşmani ai lui Dumnezeu, nu de rugători sau temători de vreun oarecare dumnezeu – mai mulţi morţi vor cădea după dobândirea libertăţilor respective, decât în lupta pentru cucerirea lor.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

3 comments:

Anonymous said...

totul parca a inceput sa se desfasoare cu mare repeziciune....
si azi, intamplator, am vazut niste stiri la TV (de fapt am auzit si la radio)unde tot apare si Romania...ca de aici au plecat informatii/pregatire pentru ....ca e urgenta amplasarea scutului...ca e ok pt. schengen...ca in urma uciderii mult mediatizate pretul dolarului a crescut si a petrolului a scazut, dar la noi preturile vor creste, ca si inflatia peste procentul de 24% prognozat...ca multe banci au fost create pentru a fi desfiintate (exact asa era stirea), etc si toate astea intr-un singur jurnal.
ceva e ciudat.... sau poate nu?!
C.L.

MunteanUK said...

Hristos a inviat!

draga C.L.,

suferind de dependenta de internet, de TV chiar nu mai am ragaz si nu-l deschid, ci mai degraba sunt expus intamplator la aparate deschise.

insa stirea cu 'impuscatul' (?!?!) bin Laden nu putea sa imi scape si, din pacate, vad ca nu am rezistat tentatiei de a-i acorda importanta pe blogul meu.

pt ca, indiferent de cat de 'pe bune' o fi stirea - ca o fi fost rapus acum, cu 10 ani in urma ori chiar sa fi fost un personaj fictiv - aceste detalii nu vor mai conta de acum inainte.

ceea ce va conta este 'lumea noua' in care intram odata cu epoca 'post bin Laden' - cu schimbari ajunse si in Romania cu mare repeziciune.

cum va arata aceasta lume? vom fi pusi in fata vreunui inlocuitor al lui bin Laden, 'arhi-inamicul' ultimului deceniu, cu mult peste 'plevusca' gen Moammar Gaddafi, Saddam Hussein si altii?

oare catre ce va fi canalizata toata isteria razboiului global antiterorist? veni-va vreo 'revolutie mondiala' pana la urma?

***

nu stiu. eu doar am lansat niste intrebari, pe care si altii si le pun, poate mai iscusit decat mine si mult mai bine documentat.

fara sa 'stiu' ceva (caci numai Cineva stie cu adevarat), ceea ce observ este repetarea unui soi de 'rascruce a lunii mai'.

in mai 2010, a inceput tavalugul taierilor salariale si al altor masuri de austeritate, ale caror rezultate se vor cunoaste pe deplin de-abia peste multi ani.

in mai 2011, scutul antiracheta pare sa capete radacini in Romania la fel de repede, precum s-a anuntat ca va fi instalat:

http://munteanuk.blogspot.com/2010/02/lipsiti-de-scutul-credintei-suntem-fara.html

in paranteza fie spus, faptul ca acest proiect militar prinde contur nu este mai surprinzator decat anuntul de la 4 februarie 2010, caci, de atunci incoace s-a ajuns ca, astazi (4 mai 2011), sa fie a saptea ruda de negocieri romano-americane pe aceasta tema.

***

in ce masura s-a 'negociat' pe bune sau a fost doar un schimb formal de cereri din partea SUA si oferte din partea Romaniei - nici aceasta nu stiu.

prins cu altele, nu am urmarit indeaproape cursul negocierilor, ca sa ma pot pronunta acum.

***

la opinia mai degraba favorabila SUA decat 'antiamericana' (atat de la moda astazi) inca nu sunt gata sa renunt.

inca tot mi se pare ca orice va veni 'dupa America' va fi mult mai rau. nu cred ca Romania isi permite acum (si-o fi permis vreodata?!) o asa-zisa 'pozitie neutra'.

despre riscul ca America sa ajunga tot mai mult 'altceva' decat ceea ce sperau stramosii nostri cand îi asteptau pe americani, despre cat de oportuna este plasarea cu purcel si catel in 'tabara SUA' si ce alte optiuni am avea - cred ca s-ar cuveni o postare distincta.

***

momentan, lasandu-i deoparte pe trei actori decisivi in istoria Romaniei contemporane (FMI, SUA, UE), legat de cel de-al patrulea actor-marioneta (putea fi el sau altul) nu pot adauga decat niste versuri profetice ale trupei Parazitii:

"Dac-as fi pentru-o zi presedinte
Tineti minte, as lasa Romania amanet, fara cuvinte

Dac-as fi pentru-o zi presedinte
V-as amaneta pe toti si nu m-ati prinde".

Anonymous said...

Hi, iata inca un articol interesant, pe un alt blog...- Brog's Blog

http://brogsblog.wordpress.com/2011/05/03/listen-to-the-palestinians/

All the best,
Gabi