Monday 2 November 2009

Din viaţa studenţească (8) – Moartea, o afacere ca oricare alta [Student life – Death, a business like any other]

Foarte uşor şi prea adesea, în UK sau oriunde altundeva în lume, gura lumii se dezlănţuie împotriva ‘tinerilor din ziua de azi’ care nu mai ar mai şti altceva decât să se ‘distreze’…

Şi prin distracţie – care le este predicată neîncetat ca fiind vitală precum oxigenul pentru omul contemporan – se înţelege a bea tot mai mult, a se îmbăta cât mai des, a avea cât mai multe ‘experienţe’ bahice sau sexuale.

Foarte trist şi foarte adevărat că în cazul foarte multora aşa este. Însă cei căzuţi (dar să nu decretăm niciodată că ar fi şi iremediabil pierduţi!) astfel nu fac altceva decât să răspundă ofertei copleşitoare din lumea în care s-au născut.

De-ai fi student în Brighton (fie la University of Sussex sau University of Brighton), cu greu ai putea rezista invitaţiilor la petreceri, concerte, ‘seri speciale’ prin pub-uri, taverne, cluburi, discoteci etc, cărora o puzderie de afişe şi postere le fac reclamă.

Desigur, nu chiar pe toate gardurile, că britanicii sunt civilizaţi şi grijulii cu mobilierul urban… Însă oriunde este loc de afişat, se face reclamă morţii. În primul rând celei sufleteşti, dar şi celei care îţi distruge, încetul cu încetul trupul.

Alcoolul, tutunul, promiscuitatea la care invită ‘serile speciale’, pilula avortivă sau avortul propriu-zis de după – toate asigură locuri de muncă şi aduc bani la buget. Sunt afaceri legitime care contribuie la ‘bunăstarea’ societăţii. Cu ce temei ar putea societatea să ridice piatra împotriva ‘tinerilor din ziua de azi’?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

6 comments:

Anonymous said...

De mult timp vreau sa-mi deschid ceva, al meu, din care sa-mi duc traiul independent etc.
De multe ori m-am gandit la faptul ca un bar ar prinde bine, pt ca as avea clienti in orice perioada a anului. De ce n-am facut-o? Ceva m-a tinut, m-am gandit ca fac ceva ce dauneaza altuia, si cum pot eu sa ma bucur de banul castigat pe urma raului cuiva, ce fel de bucurie este aceea?

Am eu voie sa spun ceva impotriva celor care sufera de vreo patima de genul betiei, fumatului? Nu impotriva omului, nu impotriva celui cazut, nu asa.

Dar am voie sa vorbesc impotriva patimii in sine si impotriva incurajarii ei, impotriva iubirii de arginti - poate ca si a patronilor care de dragul castigului facil, nu se gandesc (sau se gandesc in mod pervers) la cei care le calca pragul. Nu am nimic cu omul-patron, doar cu tipologia patron fara scrupule.

Vanzatorii sunt din toate categoriile, la ei e greu sa nu vanda ceva, chiar si tigari, prezervative etc. pentru ca oricum castiga putin si trebuie sa-si intretina familiile, copiii cu ceva. Dar daca vrei confort (si inca sporit!) trebuie sa te gandesti: cu ce pret? Oare de ce e mai usor pentru o camila sa treaca printr-un ac, decat bogatului sa intre in Imparatia Cerurilor?

MunteanUK said...

@ Florin

bine ai revenit pe blogul meu!

ideea ta de a-ti deschide 'ceva al tau' nu era tocmai rea si neobisnuita. cred ca oricine ar vrea sa depinda cat mai mult de stradaniile sale si ajutorul lui Dumnezeu, fara 'interpusi' (sefi, colegi) pe care adesea îi folosim drept tapi ispasitori pt neajunsurile noastre.

sa fi pe cont propriu, doar tu si Dumnezeu, ca in 'Vastul Salbatic', este o mare incercare, din toate ptc de vedere, asadar si duhovnicesc!

vad ca, in mintea ta, s-au nascut aceleasi 'scrupule' pe care le-as avea si eu. nu cred ca as putea nici eu sa fac o afacere din a 'asista' sinuciderea lenta a oamenilor... :-(

doar nimeni nu vinde tigari trasnmitand si verbal avertismenele de pe pachete, iar foarte rar cineva cuteaza sa refuze un client, pt ca a baut prea mult.

da, pe ici-colo, mai vezi afise de genul "nu videm tigari minorilor" sau "nu servim persoanele in stare de ebrietate", insa cat sunt respectate aceste panouri cu bune intentii?!

totusi, la visul unui 'altfel' de local nu cred ca ar trebui sa se renunte fara sa se fi incercat. un local care, miercurea + vinerea si in Posturi randuite de Biserica serveste automat, 'din oficiu' doar lucruri de post, unde nu se fumeaza, unde tinerii credinciosi sa se stranga, sa se cunoasca, sa nu se mai certe ca pe bloguri, ci sa interactioneze in mod folositor...

lansari de carti, poate si o biblioteca, conferinte, discutii interesante, pereti cu tablouri speciale (nu fete dezbracate, dar parca nici icoane - sa nu le trivializam!), cafele, prajituri, vin, poate bere, dar nu si tarie...

despre asa ceva ce ai zice???

altfel, perfect de acord cu tine ca nejudecarea semenilor nu trebuie sa ne faca 'muti' in a spune pacatelor pe nume.

doar ca si aici trebuie multa blandete, caci cei pt care berea zilnica, injuratura de clipa de clipa, pachetul de tigari, o revista porno la cateva zile sunt un trist 'mod de viata' se vor simti 'lezati', 'judecati' de orice minima si corecta numire a pacatului pe nume.

numai Duhul Sfant ne poate indruma sa fim mereu iubitori cu fratii nostri, nu ingurgitarea a cine-stie-ce reguli de 'political correctness'. dar cine se mai straduieste, in ziua de azi, pt dobandirea Duhului Sfant?

intrebarea 'cu ce pret?' ar necesita o postare de sine statatoare, legata de ce joburi sunt daunatoare sufletului si care nu, caci nu tot ceea ce e la 'mare cinste' in lumea de azi (de la modelling, entertainment pana la speculatii financiare + nenumarate forme de 'comert') este si demn de cinste.

Anonymous said...

Sa incep cu sfarsitul a ceea ce ai scris tu: comertul in sine nu e rau - cred ca esti si tu de acord cu asta. Deci nu m-as da in laturi de la orice s-ar vinde, cu conditia sa nu fie ceva de genul a ce am enumerat mai sus.
Cat despre genul de local pe care l-ai mentionat tu - m-am gandit si eu adesea la asa ceva...
Cat despre "pret"... a scrie un articol despre joburile "rele" cred ca ar fi cam riscant, pt ca eu nu pot invinui un tata care lucreaza duminica, fiind vanzator intr-un magazin, pentru ca patronul ii impune asta. Chiar cunosc un caz asa, un tata care nu are unde lucra si face acest compromis. Nu recomand nimanui sa-l judece, pt ca nu stim cand putem ajunge asa. De fapt, nu muncim si noi de sarbatori, am zis vreunul "pas"? NU. De ce nu?

Astfel, mie-mi e frica sa ridic piatra, ca sunt mai rau decat aceia.

Dar sa nu ne indepartam de subiectul articolului tau - mortii i se face reclama la greu, astazi - peste tot vezi doar reclama la placerea trecatoare si la confort, in schimb, lucrurile cu adevarat importante, preocuparea pentru duhul din noi este redusa la zero. N-am zis preocuparea fata de suflet, ci fata de duh - e o nuanta deloc intamplatoare.

MunteanUK said...

draga Florin,

1) evident, comertul nu are (aparent) nimic rau, insa tot blah-blah-ul cu 'free trade', 'maekrt liberalisation' etc ascunde si nenumarate rele.

deloc intamplator, depravarea morala sub asaltul consumismului apare azi in 'tari civilizate' cu un trecut de mari puteri comerciale: UK, Olanda, Spania...

***

2) 'genul de local' de care vorbim cred ca s-ar putea face, dar una e a avea ideea respectiva in cap, alta e a avea curajul (cu amre nadejde in Domnul, nu curaj nebunesc!) de a o pune in aplicare.

mai e nevoie, socot eu, si de a cunoaste oameni de incredere alaturi de care sa te apuci de treaba.

***

3) da, este si un risc in orice discutie pe tema joburilor, impartite in 'folositoare' si 'daunatoare'. desigur, o atare discutie nu-si are rostul decat in contextul cui are posibilitatea alegerii.

una e sa fii nevoit sa faci ceva si alta e sa ai posibilitatea alegerii. nimeni nu e 'nevoit' sa se ocupe de modelling ori sa 'munceasca' in sluja unui mafiot.

dar nici cei care 'aleg gresit', nici cei care nici nu au avut posibilitatea alegerii nu trebuie judecati, caci pana la urma nici pe cineva care a 'ales' prostitutia nu trebuie sa-l judecam, nu-i asa?

***

4) multumesc de precizarea suflet/duh. multa lume face azi chestii 'pe sufletul sau', sunt de vanzare de toate 'pt sufletul fiecaruia', dar cu duhul ce facem?

toata reclama nu se face decat pentru a ne satisface nefericirea de a avea, incat devenim toti o turma de nebuni...

"Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te" (Luca, 12; 19)

lucrurile ajung sa 'ne aiba' ele pe noi; tot ceea ce ne pare ca avem este ceea ce, de fapt, ne stapaneste.

Ana Maria said...

"Însă oriunde este loc de afişat, se face reclamă morţii."
Trist dar adevarat, capitalismul isi cunoaste limitele.. urmeaza sa le si infrunte "fata in fata" insa cu curaj!

MunteanUK said...

@ Ana Maria

Că societatea (capitalistă sau cum o fi ea) trebuie să înfrunte aceşti mici 'monştri hedonişti' pe care ea i-a creat - nu am vreo îndoială!

Că înfruntarea se va face cumva "cu curaj" (după cum scrii) - aici am mari îndoieli că va fi aşa!

Cine mai are curajul să spună clar de unde vine tot răul, că premisele pe care s-a construit lumea aceasta consumistă sunt false?

Cine să spună ceva de genul "nu mai consumaţi!" sau "gata, ajunge cu atâta distracţie!", când distracţia şi consumul sunt indispensabile funcţionării sistemului economic, dar şi a celui politic, aşa cum arată ele în zilele noastre?

Nu se tot vorbea, cel puţin prin 2008-2009, de nevoia de "reluare a consumului", pentru ca, chipurile, economia mondială să iasă cât mai repede din recesiune?

Mă tem că totul nu este decât o mare gogomănie...

Nu poţi 'pune de-o rezolvare', să încerci o ieşire din fundătură, folosind aceleaşi mijloace care te-au dus în fundul prăpastiei! :-(